CELE MAI NOI ARTICOLE

Raliu pentru vitezomanii amatori organizat de Ziua Poliţiei

Serviciul Poliţiei Rutiere Sibiu a anunţat, joi, că organizează, cu ocazia Zilei Poliţiei, un raliu pentru vitezomanii amatori, care se va desfăşura pe pista veche a Aeroportului Sibiu, ideea venind pentru a opri concursurile ilegale care se desfăşoară noaptea.
Raliu pentru vitezomanii amatori organizat de Ziua Poliţiei

Boc: România riscă să fie sancţionată pentru deficit excesiv, în aprilie

România riscă să fie sancţionată, în aprilie, de UE pentru deficit excesiv în 2008, iar Guvernul are datoria să prevină o eventuală decizie de reducere a fondurilor europene, chiar şi în cazul declanşării acestei proceduri, cu un buget echilibrat şi măsuri de austeritate, a declarat premierul Boc.
Boc: România riscă să fie sancţionată pentru deficit excesiv, în aprilie

Boc: Sporurile salariale, doar în cazurile justificate

Sporurile salariale şi indemnizaţiile suplimentare vor fi acordate personalului bugetar în cazuri justificate, Guvernul având forţa şi capacitatea politică de a adopta măsuri active, inclusiv de austeritate, chiar dacă nu vor fi populare pe termen scurt.
Boc: Sporurile salariale, doar în cazurile justificate

Romanian Liberal Leader Has Low Party Support For New Term

Romanian Liberal Party vice-president Ludovic Orban said in a press conference Thursday that, according to his information, of the two candidates for party leadership, Crin Antonescu has the support of 22 party branches, while Calin Popescu Tariceanu can only count on two – Cluj and Buzau.
Romanian Liberal Leader Has Low Party Support For New Term

Boc: Programa şcolară va fi adaptată la specificul localităţii

Programa şcolară va fi adaptată în funcţie de specificul localităţii şi de meseriile solicitate pe piaţa muncii la nivel local, pentru a permite companiilor să recruteze mai uşor forţa de muncă în raport cu propriile necesităţi, a declarat, joi, premierul Emil Boc.
Boc: Programa şcolară va fi adaptată la specificul localităţii

Boc: Amânarea plăţii a 50% din TVA în industria auto, după analiza veniturilor bugetare

Amânarea de la plată a 50% din taxa pe valoarea adăugată în cazul producătorilor de componente auto cu dificultăţi de finanţare este o măsură în întâmpinarea problemelor din industria de profil, dar o decizie va fi luată după o analiză exactă a veniturilor bugetare, a declarat, joi, premierul Boc.
Boc: Amânarea plăţii a 50% din TVA în industria auto, după analiza veniturilor bugetare

Persoanele fizice care vând maşini rulate cumpărate din străinătate ar putea plăti impozit

Premierul Emil Boc a afirmat, joi, că va cere minstrului Finanţelor şi celui al Mediului să facă o evaluare în ceea ce priveşte vânzarea maşinilor cumpărate în nume personal şi care ulterior sunt vândute de propietari, pentru că este incorect ca aceştia să se sustragă de la plata impozitului.
Persoanele fizice care vând maşini rulate cumpărate din străinătate ar putea plăti impozit

Renault Asks Romania For EUR170M State Aid

French automaker Renault asked Romanian authorities for state aids totaling EUR170 million, including a EUR100 million state guarantee for a loan taken from the European Investment Bank.
Renault Asks Romania For EUR170M State Aid

Protest al artiştilor în faţa Prefecturii Alba

Aproximativ 25 de persoane, actori şi personal administrativ, angajate ale Teatrului de Păpuşi "Prichindel" din Alba Iulia au pichetat, joi dimineaţă, sediul Prefecturii judeţului Alba, nemulţumite de reglementările privind evaluarea şi remunerarea personalului din instituţiile de spectacole.
Protest al artiştilor în faţa Prefecturii Alba

Guvernul, preocupat să menţină cota unică de impozitare

Guvernul este preocupat de menţinerea cotei unice de impozitare la nivelul de 16% în discuţiile tehnice cu Comisia Europeană şi FMI pentru obţinerea unei finanţări externe care să acopere deficitul de cont curent şi deficitul public, a declarat, joi, premierul Emil Boc.
Guvernul, preocupat să menţină cota unică de impozitare

Rusia se pregăteşte să-şi retragă Flota din peninsula Crimeea – presă

Rusia a început pregătirile pentru a-şi retrage din peninsula Crimeea Flota de la Marea Neagră, a declarat un specialist din cadrul Institutului pentru Politică Externă al Ministerului ucrainean de Externe, Oleksandr Palii, relatează agenţia Interfax Ucraina, citată de Kyiv Post în ediţia online.
Rusia se pregăteşte să-şi retragă Flota din peninsula Crimeea - presă

Angajaţi ai Teatrului din Deva au blocat accesul directorului în sediu

Peste cincizeci de artişti de la Teatrul din Deva protestează, joi, în curtea instituţiei, ei încuind porţile pentru a bloca accesul în sediu al directorului Nicodim Ungureanu, pe care îl acuză de "management defectuos".
Angajaţi ai Teatrului din Deva au blocat accesul directorului în sediu

CSM a admis cererea lui Predoiu de revocare a lui Dan Voinea

Secţia pentru procurori a CSM a admis, joi, cererea ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, de revocare a magistratului Dan Voinea, din funcţia de procuror şef adjunct de la Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului instanţei supreme.
CSM a admis cererea lui Predoiu de revocare a lui Dan Voinea

Renault România a cerut ajutoare de stat în valoare de aproape 170 milioane de euro

Grupul Renault a solicitat autorităţilor române ajutoare de stat de aproape 70 milioane euro, pentru centrul tehnic RTR de la Titu şi pentru furnizori ai Dacia şi Nissan, precum şi o garanţie de 100 milioane euro pentru un împrumut de la BEI.
Renault România a cerut ajutoare de stat în valoare de aproape 170 milioane de euro

„Sinteza zilei”, somată de CNA

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, în şedinţa de joi, să someze public postul Antena 3, pentru emisiunea "Sinteza zilei" din 12 februarie, în care invitatul programului, Valentin Stan, a "incitat la violenţă", fapt care încalcă prevederile legislaţiei audiovizuale.

12 ţări „inamice ale internetului”, potrivit Reporters sans Frontieres

Reporters sans Frontieres (RSF), organizaţie care militează pentru libertatea presei, a realizat o listă cu 12 ţări "inamice al internetului" şi a nominalizat alte zece ţări, printre care Australia şi Coreea de Sud, aflate sub supraveghere.
12 ţări

Orban: Antonescu, susţinut de 22 de organizaţii, Tăriceanu, doar de două

Vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, joi, într-o conferinţă de presă la Arad, că, din datele pe care le deţine, Crin Antonescu este susţinut de 22 de filiale ale partidului, în timp ce Tăriceanu doar de două - Cluj şi Buzău.
Orban: Antonescu, susţinut de 22 de organizaţii, Tăriceanu, doar de două

O cursă Tarom, anulată din cauza unor defecţiuni tehnice

O cursă a companiei Tarom care trebuia să decoleze, joi, la ora 10.25 de pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca spre Bucureşti a fost anulată din cauza unor probleme tehnice, potrivit conducerii aeroportului clujean.
O cursă Tarom, anulată din cauza unor defecţiuni tehnice

Dan Petrescu: Este un meci între cele mai în formă echipe din Liga I

Antrenorul echipei Unirea Urziceni, Dan Petrescu, a declarat, joi, după tragerea la sorţi a sferturilor de finală ale Cupei României Timişoreana, că partida cu FC Vaslui va fi una între cele mai în formă formaţii din Liga I.
Dan Petrescu: Este un meci între cele mai în formă echipe din Liga I

Galerie Foto şi Video – Vedete în reclame

Vezi GALERIE FOTO cu vedete precum Beyonce, Heidi Klum, Pink, Catherine Zeta Jones sau Scarlett Johansson, care au promovat diferite produse, în special parfumuri.
Galerie Foto şi Video - Vedete în reclame

Carlos Moya îşi întrerupe cariera

Tenismanul spaniol Carlos Moya, ocupantul locului 45 în clasamentul ATP, a anunţat, joi, că îşi întrerupe cariera "pentru o perioadă nedefinită", din cauza unei leziuni la osul iliac.
Carlos Moya îşi întrerupe cariera

Voiculescu către Băsescu: În loc de soluţii la criză, românii primesc „sforăriile unui iresponsabil”

Liderul PC Dan Voiculescu i-a adresat lui Traian Băsescu o scrisoare în care îl acuză că e interesat doar să câştige o campanie electorală şi că îi expune pe români la riscuri, provocând "instabilitate şi haos politic", populaţia primind, în loc de soluţii la criză, "sforăriile unui iresponsabil".
Voiculescu către Băsescu: În loc de soluţii la criză, românii primesc

Romanian Defense Ministry Included In Weapon Heist Trial

Romanian military judges decided, Thursday, to include the Ministry of National Defense in the case file where 11 soldiers are indicted in the Ciorogarla weapon heist.
Romanian Defense Ministry Included In Weapon Heist Trial

Romanian Def Ministry Looks Into Academic Titles Granted By Defense University

The Romanian Defense Ministry is investigating, at the request of the National Anticorruption Department (DNA), the granting of academic titles in 2002-2008 at the National Defense University "Carol I", the ministry said in a press release Thursday.
Romanian Def Ministry Looks Into Academic Titles Granted By Defense University

Pogea: Creşterea economică din 2009, între -1% şi 1,5%

Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Pogea, a declarat, joi, după întâlnirea cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, că vede o creştere economică în acest an situată între -1% şi 1,5%, comparativ cu 2,5%, nivelul luat în calcul la construcţia bugetului.
Pogea: Creşterea economică din 2009, între -1% şi 1,5%

Croaţia şi Albania vor adera la NATO în aprilie

Croaţia şi Albania vor deveni membre cu drepturi depline ale NATO în aprilie, a declarat joi secretarul general al Alianţei, Jaap de Hoop Scheffer, în cadrul unei conferinţe desfăşurate la Budapesta.
Croaţia şi Albania vor adera la NATO în aprilie

Guvernul pregăteşte un pachet de ajutoare şi garanţii pentru companii

Gvernul lucrează la un pachet complet de ajutoare şi garanţii de stat care să fie acordate companiilor din România în concordanţă cu normele europene, a anunţat joi, primul-ministru Emil Boc, în cadrul conferinţei Mediafax talks about Auto Industry.
Guvernul pregăteşte un pachet de ajutoare şi garanţii pentru companii

MApN investighează obţinerea titlurilor didactice la Universitatea Carol I

Direcţia de prevenire şi investigare a corupţiei şi fraudei, din MApN, desfăşoară, la solicitarea DNA, o investigaţie cu privire la modul în care s-au acordat titlurile didactice universitare (lector, conferenţiar sau profesor) în perioada 2002-2008, la Universitatea Naţională de Apărare "Carol I".
MApN investighează obţinerea titlurilor didactice la Universitatea Carol I

MECI face verificări în cazul titlurilor didactice de la Universitatea „Carol I”

Ministerul Educaţiei verifică modul în care s-au acordat titlurile didactice universitare (lector, conferenţiar sau profesor) în perioada 2002-2008, la Universitatea Naţională de Apărare "Carol I", reprezentantul instituţiei universitare susţinând că nu deţine "date concrete" în acest caz.
MECI face verificări în cazul titlurilor didactice de la Universitatea

Romanian Fin Min Sees ’09 GDP Growth Between -1% And 1.5%

Romanian Finance Minister Gheorghe Pogea said Thursday, after meeting the IMF representatives, that he currently sees the economic growth between -1% and 1.5% in 2009, compared with the 2.5% GDP growth on which this year’s budget is based.
Romanian Fin Min Sees '09 GDP Growth Between -1% And 1.5%

Ronaldo a înscris din nou pentru Corinthians

Atacantul brazilian Ronaldo a înscris din nou într-un meci pe care echipa sa, Corinthians, l-a câştigat, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, în faţa formaţiei Sao Caetano, în campionatul Braziliei.
Ronaldo a înscris din nou pentru Corinthians

Adolescentul care a ucis 15 persoane în Germania era pasionat de jocurile video violente

Adolescentul responsabil de uciderea a 15 persoane în Germania era pasionat de jocurile video violente, a anunţat joi poliţia, în urma analizării calculatorului acestuia.
Adolescentul care a ucis 15 persoane în Germania era pasionat de jocurile video violente

Michael Jackson va susţine un total de 45 de concerte, până în 2010 (Video)

Seria de concerte susţinută de Michael Jackson la O2 Arena din Londra se extinde până în 2010, după ce cântăreţul american a adăugat noi spectacole la turneul său de adio, ajungând astfel la un total de 45 de show-uri, informează bbc.co.uk.
Michael Jackson va susţine un total de 45 de concerte, până în 2010 (Video)

Jurnalistul care a aruncat cu pantofi spre Bush, condamnat la trei ani (Video)

Muntazer al-Zaidi, jurnalistul irakian devenit celebru după ce a aruncat cu pantofii spre fostul preşedinte american George W. Bush, a fost condamnat joi, la Bagdad, la trei ani de închisoare, de Curtea Penală Centrală din Irak.
Jurnalistul care a aruncat cu pantofi spre Bush, condamnat la trei ani (Video)

Argeşean analfabet, posesor de permis pentru categoriile B, C şi E

Poliţiştii din Argeş au depistat, luna trecută, un argeşean care are permis de conducere pentru categoriile B, C şi E, obţinut în luna aprilie 2008, dar care nici măcar nu ştie să citească şi nu cunoaşte semnificaţia semnelor de circulaţie.
Argeşean analfabet, posesor de permis pentru categoriile B, C şi E

Romania Should Tax People Who Buy Used Cars And Sell Them For Profit – PM

Romanian Prime Minister Emil Boc said Thursday he will ask the ministers of finance and environment for an assessment regarding the sale of used cars bought by individuals, because it is unfair that they don’t pay taxes.
Romania Should Tax People Who Buy Used Cars And Sell Them For Profit - PM

Lending Activity To Be Resumed In Spring – Romanian PM

The lending activity will be resumed this spring, and the economy might revive if the government’s policies continue to be correlated with those of the central bank, Romanian Prime Minister Emil Boc stated Thursday during the conference Mediafax Talks about Auto Industry.
Lending Activity To Be Resumed In Spring - Romanian PM

Victoraş Iacob va juca până în vară la CS Otopeni

Atacantul Victoraş Iacob, liber de contract după ce a fost dat afară de formaţia germană FC Kaiserslautern, va juca până în vară la echipa CS Otopeni, a anunţat, într-o conferinţă de presă, directorul de imagine al grupării ilfovene, Lucian Ionescu.
Victoraş Iacob va juca până în vară la CS Otopeni

Cinci morţi într-un accident rutier pe DN1, în judeţul Braşov (Video)

Cinci persoane au murit, iar o alta a fost grav rănită într-un accident de circulaţie care a avut loc, în noaptea de miercuri spre joi, pe DN1, în judeţul Braşov, după ce taximetrul în care se aflau acestea a intrat într-un tir încărcat cu aproximativ 20 de tone de azotat de amoniu.
Cinci morţi într-un accident rutier pe DN1, în judeţul Braşov (Video)

Meleşcanu: Am primit raportul, am dispus ancheta, nu-mi amintesc nume de generali

Fostul ministru al Apărării Teodor Meleşcanu a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că a nu ştie de ce ancheta internă privind acordarea de titluri didactice universitare la Universitatea Naţională de Apărare a început în ianuarie 2009, menţionând că nu-şi aminteşte numele generalilor din raport.
Meleşcanu: Am primit raportul, am dispus ancheta, nu-mi amintesc nume de generali