CELE MAI NOI ARTICOLE

PRM cere referendum pentru scoaterea UDMR în afara legii

PRM îi cere preşedintelui Traian Băsescu să consulte Parlamentul, săptămâna viitoare, şi să stabilească apoi prin decret organizarea unui referendum naţional, în 30 noiembrie, pentru scoaterea în afara legii a UDMR, care sprijină declararea autonomiei Ţinutului Secuiesc, a declarat Gheorghe Funar.
PRM cere referendum pentru scoaterea UDMR în afara legii

Dorinel Munteanu: Mă gândesc doar la meciul cu Minerul de mâine

Antrenorul echipei "U" Cluj, Dorinel Munteanu, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că se gândeşte doar la meciul din Liga a II-a, cu Minerul Lupeni, iar răspunsul privind preluarea băncii tehnice a formaţiei Steaua va dezămăgi una dintre cele două grupări.
Dorinel Munteanu: Mă gândesc doar la meciul cu Minerul de mâine

Un restaurant din New York a servit mâncare la preţurile din 1908

Unul dintre cele mai vechi restaurante din New York, "John's", şi-a sărbătorit, joi, centenarul, servind felurile de mâncare la preţurile din 1908.
Un restaurant din New York a servit mâncare la preţurile din 1908

Scriitorul ceh Arnost Lustig a primit premiul Kafka pe 2008

Romancierul ceh de origine evreiască Arnost Lustig, în vârstă de 81 de ani, a primit, joi, la Praga, prestigiosul premiu Kafka pe 2008.
Scriitorul ceh Arnost Lustig a primit premiul Kafka pe 2008

Romanian Education Unions Confident President Will Pass Law Hiking Teachers’ Wages

Romanian education sector unionists, who meet Friday for talks with President Traian Basescu, said they are optimistic the head of state will promulgate the law increasing teachers’ wages by 50%.
Romanian Education Unions Confident President Will Pass Law Hiking Teachers’ Wages

David Beckham va juca la AC Milan până în martie

Mijlocaşul englez David Beckham va juca pentru AC Milan doar câteva luni, urmând să revină la Los Angeles Galaxy în martie, când se va relua campionatul profesionist nord-american (MLS), a anunţat, joi, şeful MLS, Don Garber.
David Beckham va juca la AC Milan până în martie

Vâlcea: Mandate de arestare pentru 17 suspecţi de fraude informatice

Magistraţii Tribunalului Vâlcea au emis, în noaptea de joi spre vineri, mandate de arestare preventivă pe numele a 17 persoane din cele 80 acuzate că au pătruns ilegal în sisteme informatice şi au organizat licitaţii fictive pe internet, înşelând sute de cetăţeni străini.
Vâlcea: Mandate de arestare pentru 17 suspecţi de fraude informatice

Al şaselea turist spaţial a aterizat, vineri, în Kazahstan (Galerie foto)

Al şaselea turist spaţial, americanul Richard Garriott, a aterizat în Kazahstan, la bordul capsulei spaţiale Soyuz, alături de alţi doi cosmonauţi ruşi, vineri, la ora 03:34 GMT, potrivit directorului Centrului rus de control al misiunilor spaţiale.
Al şaselea turist spaţial a aterizat, vineri, în Kazahstan (Galerie foto)

Oprescu: Aş vrea să preiau spitalele, dar nu ma ajută legea şi nici ministrul Sănătăţii

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, susţine că ar vrea să preia spitalele întrucât este adeptul responsabilizării comunităţii locale, însă legea nu îi permite acest lucru şi nici nu are susţinerea ministrului Sănătăţii.
Oprescu: Aş vrea să preiau spitalele, dar nu ma ajută legea şi nici ministrul Sănătăţii

CMR nu va accepta trecerea la medici a plafoanelor la medicamente

Colegiul Medicilor din România (CMR) atenţionează autorităţile că nu va accepta introducerea plafoanelor la prescrierile de compensate la medici şi le cere să caute soluţii pentru rezolvarea problemei medicamentelor fără implicarea doctorilor, a spus preşedintele CMR, Vasile Astărăstoaie.
CMR nu va accepta trecerea la medici a plafoanelor la medicamente

Liderii sindicatelor din învăţământ, optimişti că Băsescu va promulga legea privind salariile

Liderii sindicatelor reprezentative din învăţământ spun că discuţiile cu preşedintele Traian Băsescu, care vor avea loc, vineri, la Cotroceni vor avea ca temă legea privind majorarea salariilor în educaţie şi sunt optimişti că şeful statului va promulga acest act normativ.
Liderii sindicatelor din învăţământ, optimişti că Băsescu va promulga legea privind salariile

Linie telefonică de urgenţă între Japonia şi China

Premierul japonez Taro Aso şi liderii chinezi au decis înfiinţarea unei linii telefonice directe de urgenţă între cele două ţări, pentru a consolida încrederea bilaterală, au anunţat vineri, la Beijing, oficialii japonezi.
Linie telefonică de urgenţă între Japonia şi China

Lozuri cu imaginea lui Obama, succes comercial în Columbia

O loterie din Columbia a pus în vânzare lozuri cu imaginea candidatului democrat la alegerile prezidenţiale din Statele Unite, Barack Obama, măsura dovedindu-se a fi un succes comercial au anunţat reprezentanţii instituţiei.
Lozuri cu imaginea lui Obama, succes comercial în Columbia

Plângere împotriva republicanilor din cauza cheltuielilor pentru Sarah Palin

O organizaţie americană a anunţat joi că a depus plângere în faţa Comisiei electorale (FEC) împotriva Partidului Republican pentru că acesta a cheltuit ilegal 150.000 de dolari pe îmbrăcămintea candidatului republican la vicepreşedinţie Sarah Palin şi a familiei acesteia.
Plângere împotriva republicanilor din cauza cheltuielilor pentru Sarah Palin

Fostul purtător de cuvânt al lui George W. Bush, Scot McClellan, va vota cu Obama

Fostul purtător de cuvânt de la Casa Albă Scott McClellan, care l-a criticat aspru pe preşedintele George W. Bush într-o carte publicată în primăvară a declarat joi că va vota cu Barack Obama, relatează CNN.
Fostul purtător de cuvânt al lui George W. Bush, Scot McClellan, va vota cu Obama

McCain îşi va sărbători eventuala victorie în Arizona

Candidatul republican la Casa Albă John McCain intenţionează să îşi organizeze "noaptea victoriei" în fieful său din Pheonix, în Arizona, dacă va fi ales la 4 noiembrie preşedinte al Statelor Unite, a anunţat joi echipa sa de campanie.
McCain îşi va sărbători eventuala victorie în Arizona

FOCUS: Celebrarea dragostei pe ritmuri de jazz, funk, soul şi R&B, cu Al Jarreau, la Bucureşti

Cântăreţul Al Jarreau, prezent la Bucureşti, împreună cu trupa sa, în deschiderea Bucharest Masters Of Jazz Festival, a celebrat, împreună cu publicul român, dragostea, în toate formele sale, printr-un amestec de jazz, blues, soul, funk şi R&B.
FOCUS: Celebrarea dragostei pe ritmuri de jazz, funk, soul şi R&B, cu Al Jarreau, la Bucureşti

Judecătoria Iaşi a decis că Bâlbă va rămâne cu permisul suspendat

Magistraţii Judecătoriei Iaşi au respins, joi, plângerea depusă de fotbalistul Politehnicii Iaşi, Ionuţ Bâlbă, ca neîntemeiată şi a menţinut în vigoare procesul verbal prin care atacantul a fost sancţionat cu suspendarea permisului de conducere timp 60 de zile şi apoi sancţionat contravenţional.
Judecătoria Iaşi a decis că Bâlbă va rămâne cu permisul suspendat

Proiect MS: Bolnavii incurabili să fie trimişi acasă

Un proiect de ordin al ministrului Sănătăţii triază bolnavii care pot sau nu pot beneficia de îngrijire în terapie intensivă, pacienţii care nu au speranţă de recuperare a unei vieţi acceptabile neputând fi admişi în secţiile de reanimare.
Proiect MS: Bolnavii incurabili să fie trimişi acasă

Romanian President: I Take Liberties Beyond Those Imposed By My Office

Romanian President Traian Basescu on Thursday said at the manifestations celebrating 52 years from the Hungarians’ anti-Soviet revolution that he understands the need for freedom of all Romanians, regardless ethnicity, as he himself has sometimes taken liberties beyond the ones imposed by his position.
Romanian President: I Take Liberties Beyond Those Imposed By My Office

Vezi aici declaraţia de avere a lui Gigi Becali!

Gigi Becali, candidat înscris în alegerile parlamentare pentru un fotoliu de deputat într-un colegiu din Capitală, are, conform declaraţiei de avere, o colecţie de ceasuri în valoare de 250 de milioane de euro, sute de hectare de teren dar niciun venit din jocuri de noroc.
Vezi aici declaraţia de avere a lui Gigi Becali!

Primul model Lada fabricat pe platforma Logan va fi lansat în 2011

Primul model Lada fabricat de către constructorul rus AvtoVAZ, la care Renault deţine 25%, pe platforma Logan (B0), va fi lansat pe piaţă cel mai probabil în 2011 şi va avea la bază modelul Logan MCV.
Primul model Lada fabricat pe platforma Logan va fi lansat în 2011

Băsescu: Eu îmi permit uneori libertăţi dincolo de limita pe care mi-o permite funcţia

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi seară, la Miercurea Ciuc, că uneori îşi permite libertăţi dincolo de limita pe care i-o permite funcţia, menţionând că priveşte în mod egal la dreptul la libertate al cetăţenilor români, indiferent de etnie.
Băsescu: Eu îmi permit uneori libertăţi dincolo de limita pe care mi-o permite funcţia

Atacurile piraţilor somalezi au atins un nivel-record

Atacurile piraţilor în largul coastelor somaleze au atins un nivel-record de la începutul anului, a anunţat joi Biroul Maritim Internaţional (BMI).
Atacurile piraţilor somalezi au atins un nivel-record

Vandals Desecrate 200 Jewish Graves In Bucharest

The Federation of Jewish Communities in Romania on Thursday filed an official complaint at the Ministry of Justice over desecration of several hundreds of graves in a Bucharest cemetery.
Vandals Desecrate 200 Jewish Graves In Bucharest

Trei persoane sunt cercetate pentru piratarea contului lui Sarkozy

Justiţia franceză a iniţiat procedura de cercetare a trei persoane, între care doi senegalezi, suspectate de piratarea contului bancar al preşedintelui Nicolas Sarkozy, afirmă surse oficiale.
Trei persoane sunt cercetate pentru piratarea contului lui Sarkozy

Voronin: Semnarea Memorandumului Kozak ar fi putut fi o tragedie pentru ţară

Preşedintele moldovean, Vladimir Voronin, a declarat că semnarea Memorandumului Kozak în anul 2003, în cadrul eforturilor de soluţionare a conflictului transnistrean, ar fi putut fi o tragedie pentru ţară, relatează Moldpres în pagina electronică.
Voronin: Semnarea Memorandumului Kozak ar fi putut fi o tragedie pentru ţară

Lucescu: FC Braşov trebuie să profite de problemele echipei Gloria Bistriţa

Antrenorul formaţiei FC Braşov, Răzvan Lucescu, a declarat, joi, că echipa sa trebuie să profite de problemele Gloriei Bistriţa, clasată pe penultimul loc în clasament, în partida directă din etapa a XII-a Ligii I.
Lucescu: FC Braşov trebuie să profite de problemele echipei Gloria Bistriţa

FMI estimează că România va avea în 2009 o creştere economică de 4-5%

Fondul Monetar Internaţional (FMI) estimează că economia românească va creşte anul viitor cu 4-5%, mult sub nivelul indicat de Comisia Naţională de Prognoză, de 6,5%, şi de avansul Produsului Intern Brut din 2008, anticipat la 8-10%.
FMI estimează că România va avea în 2009 o creştere economică de 4-5%

Sute de morminte din Cimitirul Evreiesc de pe şoseaua Giurgiului, profanate

Sute de morminte din Cimitirul Evreiesc de pe şoseaua Giurgiului din Bucureşti au fost profanate, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România reclamând, joi, actele de vandalism Ministerului Justiţiei.
Sute de morminte din Cimitirul Evreiesc de pe şoseaua Giurgiului, profanate

Florea Geică, revocat din funcţia de director general al Autorităţii Aeronautice Civile

Florea Geică va fi revocat din funcţia de director general al Autorităţii Aeronautice Civile (AACR), a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX Antonel Tănase, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
Florea Geică, revocat din funcţia de director general al Autorităţii Aeronautice Civile

Romanian Teachers’ Wages To See 9% Hike – Min

Romanian teachers benefit from a 9% wage hike as of October 1, higher than initially announced, the Ministry of Education said Thursday.
Romanian Teachers’ Wages To See 9% Hike - Min

Leul s-a depreciat, în urma pierderilor din regiune

Moneda naţională a înregistrat deprecieri aproape pe tot parcursul şedinţei interbancare de joi, în ton cu pierderile înregistrate de valutele din regiune, iar la închidere cotaţiile se situau la 3,6065 - 3,6150 lei/euro.
Leul s-a depreciat, în urma pierderilor din regiune

Romanian Ctrl Bk Warns Won’t Publish Money Mkt Indices, On Bks Misconduct

The National Bank of Romania has requested seven banks to return to normal inter-bank interest rates and said it might temporarily suspend the publication of the inter-bank bid/offer indices ROBID/ROBOR, if ROBOR exceeds by more than 25% the Lombard rate, the central bank said in a statement.
Romanian Ctrl Bk Warns Won’t Publish Money Mkt Indices, On Bks Misconduct

BNR somează băncile să intre în normalitate

Banca Naţională a României a solicitat unui număr de şase bănci comerciale să reintre în normalitate şi a decis că în cazul în care ROBOR depăşeşte cu mai mult de 25% nivelul ratei lombard, de 14,25% în prezent, banca centrală poate suspenda temporar publicarea indicilor ROBID/ROBOR.
BNR somează băncile să intre în normalitate

Renault prezintă în Brazilia versiunile sport ale Sandero şi Logan (Galerie Foto)

Renault va prezenta la salonul auto din Sao Paolo, Brazilia, care va începe la sfârşitul lunii octombrie, versiunile sport ale modelelor Logan şi Sandero, precum şi un concept de automobil de tip crossover - SUV, care ar putea prefigura viitorul vehicul de teren al Dacia.
Renault prezintă în Brazilia versiunile sport ale Sandero şi Logan (Galerie Foto)

Cercetătorii au decis ce specii de plante trebuie salvate

Biologii americani alcătuiesc lista speciilor de plante care trebuie salvate, în condiţiile în care Terra se confruntă cu un fenomen de extincţie în masă a plantelor şi animalelor, potrivit unui studiu publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences.
Cercetătorii au decis ce specii de plante trebuie salvate

Ediţia aniversară a „Happy Hour” a fost lider de audienţă (Galerie Foto)

Ediţia aniversară a emisiunii "Happy Hour", difuzată miercuri, pe Pro TV, s-a plasat pe primul loc în topul preferinţelor telespectatorilor, fiind urmărită de aproape un milion de telespectatori din mediul urban în minutul de aur, 18.58, informează televiziune.
Ediţia aniversară a

Romania’s Rompetrol To Cut Gas, Diesel Oil Pump Prices By RON0.05, RON0.03 Per Liter

Romania’s second-largest oil company Rompetrol Group NV, owned by Kazakhstan's KazMunaiGaz, will cut Friday its gasoline and diesel oil pump prices by 0.05 lei (EUR1=RON3.6140) per liter, and RON0.03 per liter, respectively, the company said in a statement.
Romania’s Rompetrol To Cut Gas, Diesel Oil Pump Prices By RON0.05, RON0.03 Per Liter

Rednic afirmă că are probleme de lot din cauza accidentărilor

Tehnicianul echipei Dinamo Bucureşti, Mircea Rednic, a afirmat că are probleme de lot din cauza accidentărilor, înaintea partidei cu Oţelul Galaţi.
Rednic afirmă că are probleme de lot din cauza accidentărilor