Cântăreţul american Stevie Wonder va lansa primul lui DVD live, luna viitoare, materialul incluzând seria de concerte susţinute de artist, în perioada 30 septembrie - 1 octombrie, la O2 Arena din Londra.
Agentul României la CIJ Bogdan Aurescu a declarat, marţi, că decizia Curţii în cazul procesului cu Ucraina acordă României 9700 de kilometri pătraţi de zonă economică exclusivă şi platou continental, reprezentând 79,34% din totalul suprafeţei în dispută.
Moneda naţională a înregistrat oscilaţii nesemnificative în a doua parte a zilei, iar la închidere cursul de schimb se situa la 4,3065 - 4,31 lei/euro, dealerii punând stabilizarea leului pe seama ofertei ridicate de euro din piaţă, ca urmare a vânzărilor realizate de banca centrală.
Biletele la concertul pe care trupa The Rasmus urmează să îl susţină în Hard Rock Café din Bucureşti au fost vândute în totalitate, informează organizatorii evenimentului.
Politica energetică a UE va trebui să vizeze încheierea unui acord trilateral cu Rusia şi Ucraina privind tranzitul gazelor naturale, diversificarea rutelor de transport, inclusiv prin gazoductul South Stream, şi includerea de clauze de securitate energetică în contractele comerciale.
Preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristi Borcea, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că transferul fundaşilor Lucian Goian şi Silviu Izvoranu la Terek Groznâi a picat din cauza faptului că gruparea cecenă oferea o sumă prea mică pentru valoarea celor doi.
Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene (CJCE) de la Luxemburg va lua o decizie, în 10 februarie, într-un caz în care grupul L'Oréal reclamă două societăţi britanice care comercializează o serie de parfumuri care imită atât ambalajele cât şi mirosul parfumurilor firmei franceze.
The Romanian government will draft a strategy for the exploitation of the resources assigned through the decision of the International Court of Justice in the dispute between Romania and Ukraine, in accordance with the national interest, and aiming to consolidate the country’s energy independence.
Compania aeriană Gulf Air din Bahrain caută o sută de însoţitori de bord şi bucătari din România, Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj urmând să organizeze o campanie de recrutare în acest sens.
Blocul Naţional Sindical (BNS) nu este de acord cu proiectul legii bugetului de stat şi al bugetului asigurărilor sociale pe 2009 în forma actuală şi cere să primească toate informaţiile necesare şi să fie lămurite aspectele neclare ale bugetului.
Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, marţi, că România "nu este de mult stat naţional în realitate", adăugând că o ţară unde trăiesc 1,5 milioane de maghiari, nemaivorbind de alte comunităţi minoritare, "nici nu poate să fie stat naţional".
Directorul general al FC Rapid, Grigore Sichitiu, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că a sesizat FRF, FIFA şi Federaţia de Fotbal Austriacă în cazul fundaşului Olubayo Adefemi, care a semnat cu SC Rheindorf Altach, deşi se află în continuare sub contract cu gruparea giuleşteană.
Robbie Williams, un pasionat al fenomenelor paranormale, a cumpărat un conac în valoare de 7,82 milioane de euro într-o regiune rurală din Marea Britanie, despre care se spune că este amplasată în zona de convergenţă a "liniilor energetice" care atrag extratereştrii, relatează femalefirst.co.uk.
Preşedintele Clubului Sportiv Dinamo Bucureşti, Marcel Popescu, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX că jucătorii echipei de baschet şi-au primit o parte din datorii, urmând ca problema restanţelor salariale să să fie rezolvată în zilele următoare.
The International Court of Justice in The Hague ruled Tuesday in the dispute between Romania and Ukraine on maritime delimitation in the Black Sea and established a single boundary delimiting the continental shelf and exclusive economic zones of each country.
Hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ) permite României să înceapă demersurile pentru exploatarea directă a resurselor de hidrocarburi din zona aflată până în prezent în dispută, iar Guvernul va elabora o strategie în vederea acestei exploatări, a anunţat, marţi, Executivul.
The Romanian Foreign Ministry said in a press release Tuesday that the ruling of the International Court of Justice allows Romania to start direct exploitation of oil resources that have so far been “blocked”, which helps the country reduce its energy dependence.
Senatorul PSD Miron Mitrea intenţionează să candideze la funcţia de preşedinte al PSD, la Congresul partidului, el urmând să îl sprijine pe Liviu Dragnea pentru funcţia de secretar general al partidului, au declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, surse din partid.
Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) a ONU a conferit oficial Insulei Şerpilor statut de insulă, a declarat marţi, pentru agenţia Interfax Ucraina, secretarul de presă al Ministerului ucrainean de Externe, Vasil Kirilici, transmite Kyiv Post, în ediţia electronică.
Romania's Mineral Resources Agency ANRM will launch international bids to lease the oil and gas reserves in the continental shelf of the Black Sea, expecting “big names” to attend the bids, ANMR president Bogdan Gabudeanu told MEDIAFAX on Tuesday.
Mai mulţi parlamentari PSD au declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că, după demisia lui Liviu Dragnea din funcţia de ministru al Internelor, au primit sms-uri de susţinere a lui Miron Mitrea pentru preluarea acestei funcţii.
Directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Ioan Băla, a declarat, într-o conferinţă de presă, că există suspiciunea că angajaţii Penitenciarului Craiova demişi marţi în urma verificărilor ANP au fost stimulaţi să fie neglijenţi în cea ce îl priveşte pe Gorbunov.
Urşii polari şi gheţarii a căror existenţă este ameninţată de încălzirea globală şi pădurile tropicale distruse prin defrişări se numără printre obiectivele incluse în programul turistic "Planeta în pericol", care se bucură de un succes tot mai mare, potrivit specialiştilor.
Libra Bank a lansat un pachet de servicii anti-criză pentru populaţie, care, printre altele, acordă clienţilor care intră în şomaj dreptul de a retrage depozitul înainte de scadenţă şi reduceri de 10% la serviciile medicale de la medicii stomatologi parteneri, a anunţat, marţi, banca.
Administratorul delegat al clubului AC Milan a declarat, într-un interviu acordat cotidianului Gazzetta dello Sport, că mijlocaşul englez David Beckham, care este împrumutat până în luna martie de la gruparea L.A. Galaxy, îşi doreşte să rămână în continuare la formaţia lombardă, informează AFP.
Vasile Astarastoaie, preşedintele Colegiului Medicilor, vine azi, de la ora 21:00, la videochatul stirileprotv.ro, pentru a discuta despre problemele care afectează sistemul sanitar din România.
Ministrul Cristian Diaconescu a declarat, marţi, că este necesară prudenţă în ceea ce priveşte încurajarea unor abordări privind o exploatare extraordinară în zona câştigată de România marţi, în urma deciziei de la Haga privind delimitarea platoului continental.
Artistul Dan Perjovschi se numără printre cei zece artişti contemporani din toată lumea invitaţi de Scottsdale Museum of Contemporary Art, SUA, care îşi sărbătoreşte cea de-a 10-a aniversare pentru realizarea proiectului expoziţional "Seriously Funny".
Piaţa Basarabia din Capitală va fi desfiinţată, începând de joi, din cauză că vânzătorii de legume şi fructe refuză să respecte normele igienico-sanitare, obligatorii în orice zonă agroalimentare, aruncând fecvent gunoaie printre tarabe, informează, marţi, Primăria Sectorului 2.
Designerul român Cătălin Botezatu participă, pe 13 februarie, la Săptămâna Modei de la New York, cu o prezentare a colecţiei sale "Famous, Rich & Snob", la hotelul Waldorf-Astoria, unde are loc evenimentul, care se va încheia pe 15 februarie.
MAE a precizat, marţi, într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX că hotărârea CIJ permite României începerea demersurilor pentru exploatarea directă a resurselor de hidrocarburi, care până acum erau "blocate", acest lucru constituind o contribuţie directă la independenţa energetică a ţării.
Direcţia de Investigare a Infraţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism consemnează în bilanţul activităţii sale pe anul trecut că valoarea totală a drogurilor confiscate a fost de aproape 20 de milioane de euro, cantitatea stupefiantelor capturate fiind mai mare cu 300 la sută faţă de 2007.
Preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, marţi, la Palatul Parlamentului, că decizia Curţii de Justiţie de la Haga era aşteptată ca urmare a unui demers justificat al României.
Romanian President Traian Basescu said Tuesday in Budapest, Hungary that the ruling of the International Court in The Hague does Romania justice in the maritime delimitation dispute with Ukraine, adding the ruling is a great success of the Romanian Foreign Ministry.
Actriţa americană Halle Berry şi partenerul ei de viaţă, modelul franco-canadian Gabriel Aubry, au declarat că vor să îşi mărească familia, informează people.com.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la Gyula, unde s-a întâlnit cu românii din zonă, că decizia Curţii Internaţionale de Justiţie în disputa cu Ucraina privind delimitarea platoului continental dă dreptate României şi a apreciat că sentinţa este un mare succes al Ministerului de Externe.
Ediţia 2009 a Super Bowl, finala campionatului de fotbal american, a fost urmărită de 95,4 milioane de persoane, fiind cea de-a doua cea mai vizionată gală şi a treia cea mai urmărită transmisiune TV din istoria televiziunii americane, informează Washington Post.
Preşedinta CIJ, Rosalyn Higgins, a citit decizia în cazul procesului dintre România şi Ucraina pentru delimitarea platoului continental al Mării Negre, prezentând coodonatele geografice (latitudine, longitudine) ale punctelor prin care va trece linia de delimitare.