CELE MAI NOI ARTICOLE

Nominalizările la Premiile UNITER (Galerie Foto)

Premiile Uniunii Teatrale din România (UNITER) urmează să fie decernate pe 13 aprilie.
Nominalizările la Premiile UNITER (Galerie Foto)

Dacia, Renault-Nissan, Hyundai, Opel şi Chevrolet, cele mai mari cote în Rabla

Mărcile Dacia, Renault-Nissan, Hyundai, Opel şi Chevrolet au primit cele mai mari cote în prima etapă a programului de stimulare a înnoirii parcului auto naţional, denumit şi "Rabla", respectiv 1.731 unităţi fiecare, a anunţat, marţi, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).
Dacia, Renault-Nissan, Hyundai, Opel şi Chevrolet, cele mai mari cote în Rabla

Un avion Carpatair s-a întors de urgenţă pe aeroportul Timişoara(Video)

O aeronavă Carpatair care decolase, marţi dimineaţă, de la Timişoara, cu destinaţia Bergamo, şi în care se aflau 47 de pasageri, a revenit pe pista aeroportului la cincisprezece minute de la decolare, întrucât un senzor a indicat o defecţiune la unul dintre motoare.
Un avion Carpatair s-a întors de urgenţă pe aeroportul Timişoara(Video)

Medicii avertizează: Este o explozie de viroze

Spitalele sunt pline de bolnavi care suferă de viroze, afecţiune cu debut acut, incubaţie scurtă, şi care par a nu fi gripă, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, profesorul Paul Stoicescu, specialist pneumolog la Institutul Naţional de Pneumologie "Prof. Marius Nasta" din Capitală.
Medicii avertizează: Este o explozie de viroze

Romanian Auth Starts ’09 Edition Of Car Park Renewal Program

Car makers Dacia, Renault-Nissan, Hyundai, Opel and Chevrolet received the largest shares in the first stage of the program aimed at stimulating the renewal of the Romanian car park, namely 1,731 units each, according to the Romania Environment Fund Administration (AFM).
Romanian Auth Starts ’09 Edition Of Car Park Renewal Program

Romanian Insurers To Allow Amiable Car Crash Acknowledgment Come Jul 1

The amiable solution of traffic accidents resulting in light material damages alone will be applied starting with July 1, after the conclusion of a protocol between car insurance companies at the end of March, said the president of the Romanian insurance system regulator, Angela Toncescu.
Romanian Insurers To Allow Amiable Car Crash Acknowledgment Come Jul 1

Romania Might Increase Scrap Bonus In Car Park Renewal Program

The scrap bonus the Romanian government grants to people who scrap their old cars and buy new ones under the country’s car park renewal program could be further increased this summer if few cars are sold during the first stage of the program, environment minister Nicolae Nemirschi said Tuesday.
Romania Might Increase Scrap Bonus In Car Park Renewal Program

Tăriceanu îi scrie lui Băsescu: Nu credeam că am să-l văd pe şeful statului în genunchi, cerşind

Liderul PNL, Călin Popescu Tăriceanu, i-a transmis, marţi, preşedintelui Traian Băsescu, printr-o scrisoare, că nu credea că îl va vedea cum stă "în genunchi în faţa celor de la FMI" şi "le cerşeşte ajutorul", menţionând că şefii statelor UE au văzut, luni, în Parlament, un preşedinte "învins".
Tăriceanu îi scrie lui Băsescu: Nu credeam că am să-l văd pe şeful statului în genunchi, cerşind

O femeie din Capitală, omorâtă în propria casă (Video)

Poliţiştii bucureşteni investighează cazul unei femei care a fost găsită moartă, marţi dimineaţă, în locuinţa sa din sectorul 2, decesul fiind provocat de mai multe lovituri primite în cap.
O femeie din Capitală, omorâtă în propria casă (Video)

Codul portocaliu pe râul Bârzava, menţinut până miercuri

Hidrologii au prelungit până miercuri avertizarea cod portocaliu pe râul Bârzava, în judeţul Timiş, codul galben urmând să fie valabil pe alte şase râuri interioare şi pe Dunăre.
Codul portocaliu pe râul Bârzava, menţinut până miercuri

Fotografii memorabile

Vezi GALERIE FOTO cu imagini care reprezintă momente importante din istoria ultimelor decenii.
Fotografii memorabile

Nemirschi: Prima de casare acordată prin programul „Rabla” ar putea creşte

Prima de casare oferită de stat în programul "Rabla" ar putea creşte din vară dacă prima tranşă de 20.000 de maşini din cele 60.000 programate a fi înlocuite în 2009 se vor vinde în proporţie mică, a afirmat, marţi, într-o conferinţă de presă, ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi.
Nemirschi: Prima de casare acordată prin programul

Lipă şi Dospinescu candidează pentru preşedinţia FR de Canotaj

Fosta campioană olimpică şi mondială, Elisabeta Lipă, şi actualul preşedinte al federaţiei, Ioan Dospinescu, sunt singurii candidaţi care vor participa la alegerile prezidenţiale ale forului de canotaj ce vor avea loc sâmbătă, la Centrul Olimpic "Sydney 2000" de la Izvorani.
Lipă şi Dospinescu candidează pentru preşedinţia FR de Canotaj

Ai probleme cu sforăitul? Acum le poţi rezolva

Sforăitul este o problemă serioasă, dar mai puţin luată în seamă de oameni, aproape 80% dintre cuplurile care se confruntă cu o astfel de problemă dorm, periodic, în camere separate, în timp ce nouă din zece caută o soluţie împotriva acestuia.
Ai probleme cu sforăitul? Acum le poţi rezolva

Michael Jackson a anunţat datele celor zece concerte

Cântăreţul american Michael Jackson a anunţat datele celor zece concerte pe care le va susţine la O2 Arena din Londra, începând cu 8 iulie, informează bbc.co.uk.
Michael Jackson a anunţat datele celor zece concerte

UEFA va cere interzicerea transferurilor jucătorilor sub 18 ani

UEFA va prezenta la FIFA şi apoi Uniunii Europene (UE), o rezoluţie care stipulează că jucătorii cu vârstă mai mică de 18 ani nu ar trebui să fie obiectul unui transfer internaţional.
UEFA va cere interzicerea transferurilor jucătorilor sub 18 ani

Romania Plans To Borrow EUR19B From EU, IMF – Sources

The Romanian Government intends to borrow EUR19 billion from the European Commission and the International Monetary Fund, following an evaluation made by the Finance Ministry and the central bank, government sources told MEDIAFAX.
Romania Plans To Borrow EUR19B From EU, IMF - Sources

România vrea să împrumute 19 miliarde de euro – surse

Guvernul intenţionează să împrumute 19 miliarde de euro de la Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional (FMI), în urma evaluării făcute de Ministerul Finanţelor Publice şi Banca Naţională a României, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.
România vrea să împrumute 19 miliarde de euro - surse

Tăriceanu despre acuzele şefului statului: Băsescu ori e amnezic, ori minte

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat, marţi, în replică la acuzele preşedintelui Băsescu privind cunoştinţele economice ale liderului PNL, că Traian Băsescu este ori amnezic, ori minte, menţionând că şeful statului are slabe cunoştinţe despre documentele europene.
Tăriceanu despre acuzele şefului statului: Băsescu ori e amnezic, ori minte

Poli Iaşi are şase indisponibili pentru partida cu Steaua

Preşedintele clubului Poli Iaşi, Sorin Boca, a declarat, marţi, că antrenorul italian Cristiano Bergodi are şase jucători indisponibili pentru partida cu Steaua, din etapa a XX-a a Ligii I.
Poli Iaşi are şase indisponibili pentru partida cu Steaua

O alternativă la transplant: Plămânul portabil

Un dispozitiv de mărimea unui toc de ochelari care oxigenează sângele înainte ca acesta să ajungă la plămâni, cu ajutorul căruia persoanele cu deficienţe respiratorii ar putea duce o viaţă mai uşoară, a fost dezvoltat de cercetătorii britanici, informează bbc.co.uk.
O alternativă la transplant: Plămânul portabil

Chiţac, avertizat să se supună obligaţiilor instanţei care a decis eliberarea (video)

Judecătorul militar care judecă cererea lui Mihai Chiţac de prelungire a termenului de amânare a executării pedepsei, din motive medicale, l-a avertizat, marţi, pe fostul general, să se supună obligaţiilor instanţei care a decis eliberarea pentru trei luni în vederea unei operaţii la inimă.
Chiţac, avertizat să se supună obligaţiilor instanţei care a decis eliberarea (video)

Romanian Parliament Clears EUR143M State Aid For Ford

Romania's Chamber of Deputies approved Tuesday the Emergency Ordinance granting an EUR143 state aid to Ford Motor Company, which bought last year a car factory in the country's southern city of Craiova.
Romanian Parliament Clears EUR143M State Aid For Ford

Some 60,000 Romanian Textile Industry Employees Might Lose Their Jobs – Employers

Twenty percent of the employees of the Romanian textile industry, some 60,000 people, could be fired this year, due to a lack of demand, Maria Grapini, the president of the textiles employers' association, said Tuesday in a press conference.
Some 60,000 Romanian Textile Industry Employees Might Lose Their Jobs - Employers

Tăriceanu: Un acord cu FMI nu e decât un certificat de incompetenţă pentru Guvernul României

Preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, că a decis să-i trimită preşedintelui Traian Băsescu o scrisoare în legătura cu poziţia exprimată de acesta în Parlament privind necesitatea unui împrumut FMI, reiterând că acest acord este o idee proastă.
Tăriceanu: Un acord cu FMI nu e decât un certificat de incompetenţă pentru Guvernul României

Romanian Cos To Pay Lower Taxes For Devalued Properties In ’09

Romanian companies can pay a lower tax on buildings this year, if they reevaluate their properties, since the market value of said properties decreased, reaching the lowest level in the past two years, according to representatives of real estate company MediaCity.
Romanian Cos To Pay Lower Taxes For Devalued Properties In ’09

Circa 60.000 de angajaţi din industria textilă ar putea fi disponibilizaţi

Circa 60.000 de angajaţi, reprezentând 20% din salariaţii din industria de textile, ar putea fi disponibilizaţi în acest an, pe fondul lipsei comenzilor pentru firmele de profil, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, preşedintele patronatului din domeniu, Maria Grapini.
Circa 60.000 de angajaţi din industria textilă ar putea fi disponibilizaţi

Soluţionarea amiabilă a accidentelor rutiere uşoare, de la 1 iulie

Soluţionarea amiabilă a accidentelor rutiere soldate cu avarii uşoare va fi pusă în practică de la 1 iulie, după ce, la finele lunii martie, companiile care practică asigurări auto vor încheia un protocol de colaborare, a spus preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Angela Toncescu.
Soluţionarea amiabilă a accidentelor rutiere uşoare, de la 1 iulie

Cazul Cozma, discutat de CNA cu şefii ştirilor din TV

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) îi va invita în şedinţa de joi, de la ora 10.00, pe şefii departamentelor de ştiri din televiziuni la discuţii privind încălcările legislaţiei audiovizuale şi ale deontologiei jurnalistice în mediatizarea cazului Marian Cozma.
Cazul Cozma, discutat de CNA cu şefii ştirilor din TV

Cimpanzeii, capabili să anticipeze evenimente

Anumite specii de animale, printre care se numără şi cimpanzeii, sunt capabile să anticipeze evenimente viitoare, potrivit unui studiu suedez publicat în Statele Unite, în revista Current Biology.
Cimpanzeii, capabili să anticipeze evenimente

Deputaţii au votat pentru ajutorul de stat de 143 mil. euro destinat Ford

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 235 voturi "pentru", 5 "împotrivă" şi 5 abţineri, ordonanţa de urgenţă care reglementează acordarea unui ajutor de stat de 143 milioane de euro către Ford Motor Company.
Deputaţii au votat pentru ajutorul de stat de 143 mil. euro destinat Ford

Romanians’ Gains From Realty Trades May Be Levied 16% Tax

Romanian population’s gains from real estate transactions for commercial purpose may be subject to a 16% tax in the new Fiscal Code, according to Paul Coman, adviser with the National Fiscal Administration Agency ANAF.
Romanians’ Gains From Realty Trades May Be Levied 16% Tax

Romanian Mandatory Home Insurance Law To Be Enforced As Of July 1

The law regarding mandatory home insurance will come into force on July 1, as it was first established, Angela Toncescu, the president of the Romanian Insurance Supervision Commission, said Tuesday.
Romanian Mandatory Home Insurance Law To Be Enforced As Of  July 1

Romanian Defense Council Meets In Session Thursday

Romania’s Supreme Defense Council will meet in session Thursday at the presidential palace to discuss Romania’s objectives at the NATO summit in Strasbourg/Kehl, the restructuring of the country’s border police and the implementation of the Border Security Integrated System, the President’s office said Tuesday.
Romanian Defense Council Meets In Session Thursday

Unul dintre românii arestaţi la Roma pentru viol susţine că a fost bătut de poliţiştii români

Alexandru Loyos Isztoika, unul dintre cei doi români arestaţi la Roma după violarea unei adolescente pe 14 februarie, susţine că a fost bătut de poliţiştii români veniţi să-l interogheze.
Unul dintre românii arestaţi la Roma pentru viol susţine că a fost bătut de poliţiştii români

Top al ziarelor în pericol de dispariţie de pe piaţa din SUA

Analiştii au făcut un top al ziarelor americane care ar putea dispărea de pe piaţă, în condiţiile în care industria este grav afectată de criza economică, mai multe publicaţii anunţând plasarea sub protecţia legii falimentului, închiderea sau trecerea pe online, informează time.com.
Top al ziarelor în pericol de dispariţie de pe piaţa din SUA

Despre reabilitarea termică pe banii statului, la videochat-ul stirileprotv.ro

Videochat-ul www.stirileprotv.ro va găzdui marţi, începând cu ora 21.00, discuţii cu Cristian Paul Stamatiade, director în Direcţia Generală Tehnică în Construcţii din Ministerul Dezvoltării, care va explica tuturor cum pot fi reabilitate termic gratuit blocurile.
Despre reabilitarea termică pe banii statului, la videochat-ul stirileprotv.ro

Dan Diaconescu, amendat de CNA cu 2.500 de lei

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, în şedinţa de marţi, să amendeze cu 2.500 de lei postul OTV, pentru mai multe ediţii ale emisiunii "Dan Diaconescu Direct", în care s-a prezentat cazul Dianei Maloş, o tânără din Suceava găsită spânzurată.
Dan Diaconescu, amendat de CNA cu 2.500 de lei

Romanian Govt Officially Asks EC For Financial Package

The Romanian Government sent the European Commission, or EC, a letter asking for the official start of negotiations for a financial agreement, government sources told MEDIAFAX Tuesday.
Romanian Govt Officially Asks EC For Financial Package

Diaconescu: Am propus scoaterea temei deciziei de la Haga de pe agenda bilaterală cu Ucraina

Ministrul de Externe Cristian Diaconescu a declarat, marţi, că din punct de vedere politic şi diplomatic, MAE a propus şi susţine ca tema delimitării continentale, reprezentând decizia de la Haga, să fie scoasă de pe agenda bilaterală dintre România şi Ucraina.
Diaconescu: Am propus scoaterea temei deciziei de la Haga de pe agenda bilaterală cu Ucraina
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da