CELE MAI NOI ARTICOLE

Fostul şef al Federaţiei de fotbal din China, condamnat la închisoare pe viaţă

Fostul şef al federaţiei naţionale de fotbal din China, Chen Xuyuan, a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru acceptarea de mită, a anunţat marţi presa de stat, citată de Reuters, în urma uneia dintre cele mai mari anchete anticorupţie din ultimii ani în acest sport.
Fostul şef al Federaţiei de fotbal din China, condamnat la închisoare pe viaţă

O carte pe zi: „Călătorie la capătul nopţii”, de Louis Ferdinand Céline

„Eroul metafizic al lui Céline este acest omuleţ mereu în mişcare, între Chaplin şi Kafka, dar mai înverşunat decât ei” - Philippe Sollers.
O carte pe zi: „Călătorie la capătul nopţii”, de Louis Ferdinand Céline

Toate drumurile intens circulate din Portul Constanţa vor fi asfaltate

Toate drumurile intens circulate din Portul Constanţa vor fi asfaltate până la începerea campaniei agricole de recoltare, anunţă marţi CN Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa.
Toate drumurile intens circulate din Portul Constanţa vor fi asfaltate

Ce se întâmplă cu negocierile de pace dintre Rusia şi Ucraina. Anunţul lui Peskov

În condiţiile înl care nicio tabără nu face vreun pas în spate sau vreo concesie, pacea este încă departe pe frontul ucrainean.
Ce se întâmplă cu negocierile de pace dintre Rusia şi Ucraina. Anunţul lui Peskov

Coliziuni între SUA şi Israel. Netanyahu renunţă la vizita programată la Washington după votul rezoluţiei privind Gaza la ONU

Relaţiile dintre preşedintele Joe Biden şi premierul Benjamin Netanyahu au ajuns luni la un nivel minim de război, după ce SUA a permis adoptarea unei rezoluţii de încetare a focului în Gaza la Naţiunile Unite, scrie agenţia Reuters.
Coliziuni între SUA şi Israel. Netanyahu renunţă la vizita programată la Washington după votul rezoluţiei privind Gaza la ONU

Ion Cristoiu: Noi facem parte din Europa, dar fapte cruciale pentru istoria continentului n-am produs

Marele avantaj al unei călătorii în străinătate constă în ceea ce eu am numit, inspirat din opera lui Camil Petrescu, interesul dat de iubire. Camil scria că la un moment dat, cînd ai început un amor, toate amănuntele legate de persoana iubită, de la locul în care s-a născut, pînă la meseria de bază, pînă […]
Ion Cristoiu: Noi facem parte din Europa, dar fapte cruciale pentru istoria continentului n-am produs

Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni: temperaturi medii mai ridicate decât cele normale în ţară

În toată ţara vor fi temperaturi mai ridicate decât mediile lunii aprilie, potrivit meteorologilor care au transmis prognoza pentru următoatele patru săptămâni.
Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni: temperaturi medii mai ridicate decât cele normale în ţară

Percheziţii la traficanţii de ţigări: Tone de tutun confiscate şi fabrici clandestine desfiinţate

Procurorii DIICOT şi poliţiştii fac 79 de percheziţii. Sunt vizate două reţele transfrontaliere de traficanţi de ţigări. Au fost confiscate peste 38 de milioane de ţigarete, 64 tone de tutun, 8,3 tone de materiale pirotehnice şi au fost desfiinţate trei fabrici clandestine de ţigarete.
Percheziţii la traficanţii de ţigări: Tone de tutun confiscate şi fabrici clandestine desfiinţate

NBA: Baschetbalistul Jontay Porter este cercetat pentru pariuri

Acuzaţia este că jucătorul şi-a regizat evoluţia referitoare la puncte, recuperări şi pase decisive, în meciurile cu Clippers şi cu Suns, afişând un comportament suspect.
NBA: Baschetbalistul Jontay Porter este cercetat pentru pariuri

Dieta potrivită te face mai inteligent: teoria unui om de ştiinţă de la Harvard / Câte cafele bea pe săptămână

Inginerul biomedical Jeffrey Karp urmează o dietă concepută pentru minte şi corp.
Dieta potrivită te face mai inteligent: teoria unui om de ştiinţă de la Harvard / Câte cafele bea pe săptămână

Visul frumos s-a terminat pentru Sorana Cîrstea

Sorana Cîrstea (33 de ani, 24 WTA) a fost învinsă în „optimile” turneului de la Miami de Danielle Collins (30 de ani, 53 WTA), scor 4-6, 2-6.
Visul frumos s-a terminat pentru Sorana Cîrstea

Fotbalistul Angel Di Maria, ameninţat de bandele de traficanţi de droguri în oraşul natal

Atacantul argentinian Angel Di Maria a fost ameninţat luni, la casa familiei sale de la periferia oraşului Rosario, a anunţat presa locală, pe fondul unui val de violenţe legate de droguri în oraşul din care provine şi Lionel Messi.
Fotbalistul Angel Di Maria, ameninţat de bandele de traficanţi de droguri în oraşul natal

Koeman îşi avertizează jucătorii înaintea amicalului Olandei cu Germania

”Olanda trebuie să fie mai calmă cu mingea în amicalul împotriva Germaniei, altfel va avea parte de o seară grea la Frankfurt”, şi-a avertizat selecţionerul Ronald Koeman jucătorii înaintea partidei de pregătire de marţi cu Germania.
Koeman îşi avertizează jucătorii înaintea amicalului Olandei cu Germania

Statul Florida interzice copiilor sub 14 ani să aibă conturi pe reţelele de socializare

Guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, a semnat un proiect de lege care interzice minorilor sub 14 ani să aibă conturi pe reţelele de socializare, în urma unor eforturi similare din alte state care au fost contestate în instanţă.
Statul Florida interzice copiilor sub 14 ani să aibă conturi pe reţelele de socializare

Uniunea Europeană, în impas în legătură cu legea privind protejarea naturii

Politica Uniunii Europene de refacere a naturii e în impas, votul de luni pentru adoptarea unui proiect de lege în acest sens fiind anulat, după ce Ungaria şi-a retras în mod neaşteptat sprijinul.
Uniunea Europeană, în impas în legătură cu legea privind protejarea naturii

Putin spune că atacul de la Moscova a fost comis de către „islamişti radicali”, dar susţine în continuare că Ucraina a fost implicată

Unsprezece persoane au fost reţinute sâmbătă în legătură cu atacul din noaptea precedentă, în urma căruia bărbaţi înarmaţi au pătruns în populara sală de concerte Crocus City Hall, au deschis focul asupra spectatorilor şi au incendiat clădirea, ucigând cel puţin 139 de persoane şi rănind alte 182, informează The Moscow Times. „Ştim că această crimă […]
Putin spune că atacul de la Moscova a fost comis de către

Sakkari se califică prin neprezentarea adversarei în sferturile de finală ale Miami Open

Maria Sakkari, a opta favorită, a ajuns în sferturile de finală ale turneului de tenis Miami Open fără să lovească o minge, luni, după ce rusoaica Anna Kalinskaya s-a retras înainte de meci din cauza unor probleme de sănătate.
Sakkari se califică prin neprezentarea adversarei în sferturile de finală ale Miami Open

Vinicius, în lacrimi, a spus că insultele rasiste din Spania îi răpesc bucuria de a juca fotbal

Brazilianul Vinicius Jr, de la Real Madrid, a izbucnit în lacrimi, luni, în timpul unei conferinţe de presă, şi a declarat că luptă să rămână motivat şi să se bucure de fotbal pe fondul insultelor rasiste de care are parte în Spania.
Vinicius, în lacrimi, a spus că insultele rasiste din Spania îi răpesc bucuria de a juca fotbal

Oficiali americani şi britanici acuză China de o amplă campanie de spionaj cibernetic

Marea Britanie şi SUA au acuzat luni China în legătură cu o amplă campanie de spionaj cibernetic, prin care au fost afectate oficialităţi din cele două ţări.
Oficiali americani şi britanici acuză China de o amplă campanie de spionaj cibernetic

Ameninţarea teroristă se extinde în Europa. După Franţa, o altă ţară a ridicat nivelul de securitate la maxim

Italia a anunţat că ,,vigilenţa şi controalele vor fi sporite" înainte de sărbătoarea religioasă de Paşte, ca urmare a atacului terorist petrecut la Moscova vinerea trecută, scrie Deutsche Welle.
Ameninţarea teroristă se extinde în Europa. După Franţa, o altă ţară a ridicat nivelul de securitate la maxim

Mircea Fechet: România a dovedit că e capabilă să gestioneze cea mai mare populaţie de urs brun din Europa

Prezent luni la Consiliul de Mediu de la Bruxelles, ministrul Mediului, Mircea Fechet, a susţinut mai multe intervenţii, una dintre ele fiind despre necesitatea reevaluării stării de conservare a populaţiei de urs brun din Europa.
Mircea Fechet: România a dovedit că e capabilă să gestioneze cea mai mare populaţie de urs brun din Europa

Decizia privind apelul lui Julian Assange va fi pronunţată marţi de Înalta Curte din Londra

Înalta Curte din Londra va pronunţa marţi o hotărâre prin care va stabili dacă fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, va putea face apel împotriva extrădării din Marea Britanie în Statele Unite.
Decizia privind apelul lui Julian Assange va fi pronunţată marţi de Înalta Curte din Londra

Încă trei suspecţi au fost plasaţi în arest preventiv în cazul atacului terorist de la Moscova

Un tribunal din Moscova a dispus ca alţi trei bărbaţi să fie plasaţi în arest preventiv, pe lângă cei patru implicaţi direct în atentatul de la sala de concerte de la periferia Moscovei.
Încă trei suspecţi au fost plasaţi în arest preventiv în cazul atacului terorist de la Moscova

Fostul fotbalist Dani Alves, condamnat pentru viol, a ieşit din închisoare pe cauţiune

Fostul fotbalist brazilian Dani Alves a fost eliberat, luni, dintr-o închisoare din Barcelona, după ce a plătit o cauţiune de un milion de euro pentru condamnarea sa pentru violarea unei tinere în toaleta unui club de noapte în 2022.
Fostul fotbalist Dani Alves, condamnat pentru viol, a ieşit din închisoare pe cauţiune

Atacul din Rusia. Kremlinul refuză să acuze gruparea ISIS ca fiind autorul atacului terorist şi dă vina pe Ucraina

Kremlinul a refuzat să acuze gruparea ISIS ca fiind în spatele atacului de vineri seara la sala de concerte Crocus City din Moscova, în urma cărora peste 100 de persoane au fost ucise, deşi Statul Islamic a revendicat acţiunea, scrie The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că o anchetă se […]
Atacul din Rusia. Kremlinul refuză să acuze gruparea ISIS ca fiind autorul atacului terorist şi dă vina pe Ucraina

MAE a emis o atenţionare de călătorie în Belgia

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Belgia că, potrivit unui raport al poliţiei rutiere, protestul fermierilor belgieni va provoca, marţi, perturbări pe reţeaua rutieră din zona Bruxelles-ului.
MAE a emis o atenţionare de călătorie în Belgia

Sondaj: 26% dintre bucureşteni ar vota cu Cătălin Cîrstoiu. PSD-PNL ar obţine 57% din voturile pentru Consiliul General al Capitalei

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, ar obţine 26% din voturi, iar PSD-PNL ar primi 57% din voturile pentru Consiliul General, potrivit unui sondaj efectuat de Sociopol.
Sondaj: 26% dintre bucureşteni ar vota cu Cătălin Cîrstoiu. PSD-PNL ar obţine 57% din voturile pentru Consiliul General al Capitalei

Ciolacu, despre rolul capelei din Parlament ca spaţiu de linişte şi refugiu: Un simbol al angajamentului nostru faţă de valorile naţionale

Capela ortodoxă din Parlament nu este doar un loc de linişte şi refugiu în faţa provocărilor şi tensiunilor zilnice, ci şi un simbol al angajamentului nostru faţă de valorile naţionale, spune premierul Marcel Ciolacu.
Ciolacu, despre rolul capelei din Parlament ca spaţiu de linişte şi refugiu: Un simbol al angajamentului nostru faţă de valorile naţionale

Reuters: O agenţie de stat din România foloseşte inteligenţa artificială pentru a-i ajuta pe fermieri să acceseze fondurile UE

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) foloseşte inteligenţa artificială pentru a-i ajuta pe fermieri să depună cereri de finanţare din partea Uniunii Europene, fiind o premieră într-una dintre cele mai puţin dezvoltate economii digitale din UE, relatează Reuters.
Reuters: O agenţie de stat din România foloseşte inteligenţa artificială pentru a-i ajuta pe fermieri să acceseze fondurile UE

Ce trebuie să conţină un anunţ de angajare din 2024 pentru a fi atractiv pentru candidaţi (P)

Vezi aici care sunt acele elemente cheie care ar trebui să fie prezente: Titlu şi sumarul postului Începe anunţul cu un titlu clar şi concret care să definească poziţia vacantă. Titlul ar trebui să fie atrăgător şi relevant pentru domeniul şi nivelul de experienţă solicitat. Un sumar concis al postului ar trebui să ofere o […]
Ce trebuie să conţină un anunţ de angajare din 2024 pentru a fi atractiv pentru candidaţi (P)

CE publică bilanţurile pentru şase ţări, între care România

Comisia a publicat luni şase bilanţuri aprofundate, pentru România, Cipru, Ţările de Jos, Slovacia, Spania şi Suedia.
CE publică bilanţurile pentru şase ţări, între care România

Macron afirmă că ar fi „cinic” ca Rusia să dea vina pe Ucraina pentru atacul terorist de la Moscova

Preşedintele Franţei şi oficiali UE i-au cerut lui Vladimir Putin să nu folosească atacul terorist de la o sală de concerte din Moscova, revendicat de gruparea ISIS, ca pretext pentru a intensifica atacurile asupra Ucrainei.
Macron afirmă că ar fi

Vieţi ale altor opozanţi, în pericol după moartea lui Navalnîi, afirmă soţia disidentului Kara-Murza

Soţia disidentului rus încarcerat Vladimir Kara-Murza a declarat luni că vieţile multor deţinuţi politici din Rusia, inclusiv cea a soţului ei, sunt în pericol în urma morţii lui Alexei Navalnîi într-o colonie penală din Arctica luna trecută.
Vieţi ale altor opozanţi, în pericol după moartea lui Navalnîi, afirmă soţia disidentului Kara-Murza

Noua ameninţare ISIS la adresa Rusiei după torturarea militanţilor săi: Ne vom răzbuna

Centrul media neoficial al Statului Islamic postează un mesaj în farsi, paşto, arabă, engleză, uzbecă, tadjică, turcă şi rusă.
Noua ameninţare ISIS la adresa Rusiei după torturarea militanţilor săi: Ne vom răzbuna

Ambasadorul Rusiei în Polonia nu s-a prezentat la convocarea autorităţilor poloneze

Ambasadorul Rusiei în Polonia nu a participat la întâlnirea programată luni la Ministerul de Externe de la Varşovia, potrivit Sky News. Ambasadorul fusese convocat pentru explicaţii referitoare la incidentul de la graniţă. Polonia solicită o explicaţie de la Moscova după ce duminică, una dintre rachetele ruseşti a intrat pentru scurt timp în spaţiul aerian polonez, […]
Ambasadorul Rusiei în Polonia nu s-a prezentat la convocarea autorităţilor poloneze

Dave Calhoun pleacă de la Boeing. Compania se confruntă cu o criză de siguranţă

Directorul general al Boeing, Dave Calhoun, va pleca la sfârşitul acestui an, pe fondul unei crize tot mai profunde privind recordul de siguranţă al firmei, notează BBC.
Dave Calhoun pleacă de la Boeing. Compania se confruntă cu o criză de siguranţă

Liderii baltici: Statele NATO trebuie să se întoarcă la armată obligatorie şi trebuie să existe o taxă specială pentru finanţarea achiziţiilor militare

Doi preşedinţi baltici au îndemnat alte ţări europene să facă mai mult pentru a se pregăti pentru o posibilă confruntare armată cu Rusia, luând în considerare orice, de la recrutarea obligatorie la o taxă specială de apărare.
Liderii baltici: Statele NATO trebuie să se întoarcă la armată obligatorie şi trebuie să existe o taxă specială pentru finanţarea achiziţiilor militare

Gorghiu, despre legea pentru înfiinţarea Registrului traficanţilor de droguri: Era necesară

Legea pentru înfiinţarea Registrului traficanţilor era necesară pentru a lupta cu flagelul drogurilor, afirmă ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, după ce Klaus Iohannis a promulgat legea.
Gorghiu, despre legea pentru înfiinţarea Registrului traficanţilor de droguri: Era necesară

Regatul Unit anunţă noi sancţiuni împotriva Chinei: atacuri cibernetice şi dezinformare privind sănătatea Prinţesei Kate

Guvernul britanic se pregăteşte să anunţe o serie de noi sancţiuni împotriva Beijingului, într-o mişcare care pare să sublinieze o înrăutăţire a relaţiilor dintre cele două ţări.
Regatul Unit anunţă noi sancţiuni împotriva Chinei: atacuri cibernetice şi dezinformare privind sănătatea Prinţesei Kate

Adrian Sârbu: Spectatorii noştri, românii, nu mai vor ca partidele să primească zeci de milioane de euro din buget. “Gata! Finanţaţi-vă singuri că aveţi destui bani şi membri!”

Nemo: Eşti de acord ca partidele să nu mai fie finanţate din bugetul public? Uite ce au răspuns 93% Da, 7% Nu. Adrian Sârbu: Nu e un fapt îmbucurător. Nu e un rezultat care să mă bucure, nici pe tine, nici pe mine. Reprezintă, de fapt, realitatea zilei de azi şi noi discutăm asta pentru […]
Adrian Sârbu: Spectatorii noştri, românii, nu mai vor ca partidele să primească zeci de milioane de euro din buget. “Gata! Finanţaţi-vă singuri că aveţi destui bani şi membri!”