CELE MAI NOI ARTICOLE

Erling Haaland doboară un nou record în Premier League

Erling Haaland a devenit cel mai rapid jucător care a ajuns la 20 de goluri în Premier League, după ce a marcat miercuri seara două goluri în victoria lui Man City cu 3-1 pe terenul lui Leeds.
Erling Haaland doboară un nou record în Premier League

Un profesor universitar din Kabul şi-a rupt diplomele în direct la televiziunea din Afganistan

Profesorul afgan este supărat că sora şi mama lui nu pot studia, potrivit noilor prevederi adoptate de talibanii aflaţi la conducerea ţării.
Un profesor universitar din Kabul şi-a rupt diplomele în direct la televiziunea din Afganistan

Explozii auzite la Kiev. Peste 100 de rachete au fost lansate în toată Ucraina

Autorităţile au declarat că exploziile provin de la sistemele de apărare aeriană care doboară rachetele care se apropie.
Explozii auzite la Kiev. Peste 100 de rachete au fost lansate în toată Ucraina

Zi de foc pentru salvamontişti. 37 apeluri prin care se cerea ajutorul lor

O persoană a murit, 44 au fost salvate, iar 16 dintre acestea au ajuns la spital.
Zi de foc pentru salvamontişti. 37 apeluri prin care se cerea ajutorul lor

Semnal de alarmă: Numărul de insolvenţe din România în 2023 va fi cu 20% mai mare decât în 2019

La nivel global, creşterea e estimată la doar 2%.
Semnal de alarmă: Numărul de insolvenţe din România în 2023 va fi cu 20% mai mare decât în 2019

Alarmă în mai multe zone din Ucraina: sirenele răsună iar în Kiev şi în Herson

Joi dimineaţa, alarmele de raid aerian au sunat din nou în capitala ucraineană Kiev, precum şi în regiunile sudice Herson şi Mikolaiv, dar şi în regiunea vestică Zitomir.
Alarmă în mai multe zone din Ucraina: sirenele răsună iar în Kiev şi în Herson

O carte pe zi: „Tânăra cerşetoare” de Alice Munro

„Nu ştiu exact dacă , de Alice Munro, este o culegere de povestiri sau un nou tip de roman, dar indiferent ce ar fi, este minunată”.
O carte pe zi: „Tânăra cerşetoare” de Alice Munro

Infotrafic: Ne aşteptăm ca valorile de trafic să crească

Circulaţia se desfăşoară pe arterele rutiere principale pe un carosabil uscat, cu vizibilitate bună şi valori de trafic scăzute, însă Infotrafic se aşteaptă ca în perioada sărbătorilor de iarnă valorile de trafic să crească.
Infotrafic: Ne aşteptăm ca valorile de trafic să crească

Ion Cristoiu: 2022 pe plan intern. Topul primelor cinci evenimente care au făcut Istorie

Eşecul înregistrat de România prin neadmiterea în Schengen În mai multe rînduri, am numit acest eşec un Dezastru, comparîndu-l cu alte dezastre din Istoria modernă a României. În sine, neadmiterea în Schengen e doar o lovitură şi nu un dezastru. După Criza migranţilor şi după Criza Pandemiei, puţină lume în România îşi mai punea problema […]
Ion Cristoiu: 2022 pe plan intern. Topul primelor cinci evenimente care au făcut Istorie

Un consilier al lui Zelenski suţine că după moartea lui Putin va fi mai rău

Oleksij Arestovich susţine că după dispariţia fizică a liderului de la Kremlin, Ucraina va avea de dus încă un război cu Rusia.
Un consilier al lui Zelenski suţine că după moartea lui Putin va fi mai rău

Bijuteria-cruce purtată de Lady Dianei, scoasă la licitaţie pentru 120.000 de lire sterline

Lady D a împrumutat bijuteria de la proprietar, fostul CEO al Garrard, casa de la care şi-a luat inelul de logodnă, iar acum va fi licitată la Sotheby's din Londra luna viitoare.
Bijuteria-cruce purtată de Lady Dianei, scoasă la licitaţie pentru 120.000 de lire sterline

Greta Thunberg l-a făcut praf pe Andrew Tate. Replica a fost declarată postarea anului pe Twitter

Fostul campion de kickboxing a avut proasta ideea s-o tachineze pe activista suedeză, provocând-o cu privire la emisiile maşinilor sale de lux.
Greta Thunberg l-a făcut praf pe Andrew Tate. Replica a fost declarată postarea anului pe Twitter

Daniel Negreanu şi-a făcut public profitul obţinut din poker în ultimul deceniu. Câţi bani a câştigat în 2022

În a doua zi de Crăciun, Daniel Negreanu, 48 de ani, canadian cu origini româneşti, şi-a postat pe Twitter bilanţul financiar.
Daniel Negreanu şi-a făcut public profitul obţinut din poker în ultimul deceniu. Câţi bani a câştigat în 2022

Ruşii încearcă să cucerească o bază ucraineană, dar sunt înfrânţi de un atac coordonat

În Ucraina are loc un război în câmp deschis care aminteşte de bătăliile din Primul Război Mondial, cu menţiunea că toate mişcările sunt surprinse de camera dronei.
Ruşii încearcă să cucerească o bază ucraineană, dar sunt înfrânţi de un atac coordonat

Exxon deschide un proces împotriva UE. Gigantul petrolier american dă în judecată Consiliul European din cauza taxelor pe veniturile excepţionale din energie

„Filialele noastre, ExxonMobil Producing Netherlands BV şi Mobil Erdgas-Erdöl GmbH, dau în judecată Consiliul European în încercarea de a anula o nouă taxă excepţională pentru companiile de petrol şi gaze”, a declarat Casey Norton, purtător de cuvânt al ExxonMobil în Texas. În septembrie, ţările UE au adoptat un pachet legislativ de urgenţă menit să combată […]
Exxon deschide un proces împotriva UE. Gigantul petrolier american dă în judecată Consiliul European din cauza taxelor pe veniturile excepţionale din energie

HOROSCOP Joi, 29 decembrie. Mercur retrograd de azi. Zodiile, limitate de rigori pe care şi le-au impus singure

Mercur începe să retrogradeze azi prin casa carierei din horoscopul tău general, ceea ce înseamnă că s-ar putea să apară unele probleme de relaţionare cu superiorii. De asemenea, s-ar putea să îţi pară că îţi faci mai greu vocea auzită decât de obicei, mai ales de persoane care pot face ceva în privinţa punctelor tale de vedere. În plus, s-ar putea ca relaţia cu unele persoane importante din comunitatea în care trăieşti să nu mai progreseze la un moment dat sau, cel puţin, să nu se mişte în ritmul pe care ţi l-ai fi dorit. Nu sunteţi pe aceeaşi frecvenţă.
HOROSCOP Joi, 29 decembrie. Mercur retrograd de azi. Zodiile, limitate de rigori pe care şi le-au impus singure

Lavrov: Moscova îşi va atinge „cu răbdare” obiectivele din Ucraina / Ministrul de Externe al Rusiei susţine că Occidentul a declanşat războiul

Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a declarat miercuri că este convins că Moscova îşi va atinge obiectivele în Ucraina datorită "răbdării" şi "perseverenţei".
Lavrov: Moscova îşi va atinge

Berlinul analizează opţiunea reducerii taxelor pe venit şi corporative, pentru stimularea economiei

Guvernul Germaniei analizează posibilitatea reducerii impozitelor pe venit şi a taxelor corporative, pentru stimularea relansării activităţilor economice, arată un document obţinut de agenţia DPA şi de publicaţia Die Welt.
Berlinul analizează opţiunea reducerii taxelor pe venit şi corporative, pentru stimularea economiei

Războiul din Ucraina, ziua 308. Lupte intense în sudul şi estul ţării. Bombardamente masive în regiunea Herson / Blinken promite că Occidentul va repara, înlocui şi apăra infrastructura energetică a Ucrainei / Numărul întreruperilor de curent este în scădere

UPDATE 22:30 Marea Britanie va trimite elicoptere Sea King în Ucraina Mai multe echipaje ucrainene au fost instruite de britanici pentru a şti să utilizeze elicopterele folosite în misiunile de salvare şi căutare pe mare. „Marina Regală a oferit instruire cu Sea King pentru 10 echipaje ale Forţelor Armate ale Ucrainei, sporindu-le capacităţile de căutare şi […]
Războiul din Ucraina, ziua 308. Lupte intense în sudul şi estul ţării. Bombardamente masive în regiunea Herson / Blinken promite că Occidentul va repara, înlocui şi apăra infrastructura energetică a Ucrainei / Numărul întreruperilor de curent este în scădere

Retragerea târzie a lui Nick Kyrgios de la United Cup îi surprinde pe coechipierii australieni

Kyrgios, care ocupă locul 22 în lume şi a ajuns anul acesta în finala de la Wimbledon, urma să conducă Australia la evenimentul comun ATP şi WTA, care se desfăşoară la Sydney, Brisbane şi Perth. Concursul oferă puncte de clasament şi premii în valoare de 15 milioane de dolari. Organizatorii au declarat că jucătorul de […]
Retragerea târzie a lui Nick Kyrgios de la United Cup îi surprinde pe coechipierii australieni

Domino’s Pizza ia în considerare retragerea din Rusia

Francizorul din spatele celor 171 de unităţi Domino’s Pizza din Rusia a anunţat miercuri că „îşi evaluează prezenţa” şi analizează impactul pe care sancţiunile îl au asupra afacerii sale. „Compania ia act de speculaţiile recente privind o ieşire a grupului din operaţiunile sale din Rusia. DP Eurasia îşi evaluează prezenţa în Rusia, impactul sancţiunilor şi […]
Domino's Pizza ia în considerare retragerea din Rusia

Măsură populistă înainte de alegeri. Erdogan elimină cerinţa privind vârsta de pensionare

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a eliminat miercuri cerinţa privind vârsta minimă de pensionare, într-o măsură care permite unui număr de peste două milioane de persoane să se pensioneze imediat, cu mai puţin de şase luni înainte de alegeri.
Măsură populistă înainte de alegeri. Erdogan elimină cerinţa privind vârsta de pensionare

Marea Britanie va trimite elicoptere Sea King în Ucraina

Marea Britanie s-a angajat să trimită elicoptere Sea King către armata ucraineană „ca parte a sprijinului său permanent", potrivit Sky News.
Marea Britanie va trimite elicoptere Sea King în Ucraina

Coreea de Sud avertizează că va riposta la orice provocare nord-coreeană

Coreea de Sud va riposta la orice provocare militară a Coreei de Nord, fără nicio ezitare cauzată de faptul că regimul de la Phenian deţine arme nucleare, a avertizat, miercuri seară, preşedintele sud-coreean, Yoon Suk-Yeol, după o incursiune a dronelor nord-coreene, informează agenţia Reuters.
Coreea de Sud avertizează că va riposta la orice provocare nord-coreeană

Iarnă grea în Buffalo, SUA: poliţiştii caută victime din casă în casă

Poliţiştii şi membrii Gărzii Naţionale au mers miercuri din uşă în uşă pentru a-i verifica pe locuitorii din unele cartiere din Buffalo, în urma viscolului de Crăciun care a dus la formarea unui strat de zăpadă de 140 de centimetri în cel de-al doilea oraş ca mărime din statul New York.
Iarnă grea în Buffalo, SUA: poliţiştii caută victime din casă în casă

Volodimir Zelenski mulţumeşte Franţei pentru asistenţa furnizată Ucrainei

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a mulţumit miercuri seară Franţei pentru asistenţa militară furnizată până în prezent, în contextul vizitei la Kiev a ministrului francez al Forţelor Armate, Sébastien Lecornu.
Volodimir Zelenski mulţumeşte Franţei pentru asistenţa furnizată Ucrainei

Oficial sârb: Preşedintele Vucici îi îndeamnă pe etnicii sârbi din Kosovo să oprească protestele

Preşedintele Serbiei, Aleksandr Vucici, îi îndeamnă pe etnicii sârbi din Kosovo să oprească protestele şi va avea o întrevedere cu liderii minorităţii sârbe, în efortul de reducere a tensiunilor interetnice, a declarat miercuri seară un oficial guvernamental de la Belgrad.
Oficial sârb: Preşedintele Vucici îi îndeamnă pe etnicii sârbi din Kosovo să oprească protestele

Record în NBA: un sloven a avut 60 de puncte, 20 de recuperări şi 10 pase decisive într-un meci

Jucătorul de baschet Luka Doncic a devenit primul jucător din istoria NBA care a înregistrat 60 de puncte, 20 de recuperări şi 10 pase decisive într-un meci.
Record în NBA: un sloven a avut 60 de puncte, 20 de recuperări şi 10 pase decisive într-un meci

Zelenski: 1.450 de prizonieri de război ucraineni au fost eliberaţi de la începutul războiului

Ucraina a obţinut eliberarea a sute de prizonieri de război de când Rusia a invadat ţara la sfârşitul lunii februarie, a declarat Volodimir Zelenski.
Zelenski: 1.450 de prizonieri de război ucraineni au fost eliberaţi de la începutul războiului

Berlinul e preocupat de criza din Kosovo şi denunţă retorica naţionalistă sârbă / Rusia susţine Serbia

Germania a exprimat preocupare, miercuri, privind amplificarea crizei din Kosovo şi a denunţat retorica naţionalistă a Serbiei, în timp ce Administraţia de la Moscova a reafirmat sprijinul ferm pentru Belgrad, respingând acuzaţiile Guvernului de la Priştina privind stimularea conflictului.
Berlinul e preocupat de criza din Kosovo şi denunţă retorica naţionalistă sârbă / Rusia susţine Serbia

COMENTARIU Lelia Munteanu: Azi îi miercuri, mâine-i joi

„Azi îi miercuri, mâine-i joi/ Trece Domnul pe la noi…”. Aşa suna începutul unui colind pe care îl tot aud ca şi cum ar veni printr-o pâlnie veche cu smalţul sărit. Pe-atunci, Dumnezeu trecea des pe la noi, şedeam la vorbă până târziu. Astăzi, ghiftuiţi cu miracole, abia dacă mai observăm că a venit şi […]
COMENTARIU Lelia Munteanu: Azi îi miercuri, mâine-i joi

Un magnat ucrainean bănuit de deturnare de fonduri a fost reţinut într-o staţiune de schi din Franţa

Un magnat ucrainean, căutat în cadrul unei ample anchete privind deturnarea de fonduri, a fost reţinut într-o staţiune de schi din Franţa.
Un magnat ucrainean bănuit de deturnare de fonduri a fost reţinut într-o staţiune de schi din Franţa

2022 – Anul trei de pandemie. Scăpăm de COVID în 2023?

S-a terminat pandemia cu adevărat?  În ianuarie 2022, premierul danez Mette Frederiksen a declarat că SARS-CoV-2 nu mai reprezintă o ameninţare pentru societate. În septembrie, preşedintele american Joe Biden a remarcat în timpul unui interviu că pandemia s-a încheiat. Chiar şi Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), şi-a exprimat speranţa […]
2022 - Anul trei de pandemie. Scăpăm de COVID în 2023?

Bombardamente masive în Herson. Peste 80 de rachete au lovit regiunea în 24 de ore

Regiunea Herson din sudul Ucrainei a fost vizată şi miercuri de atacurile aeriene ale ruşilor. Autorităţile locale spun că peste 80 de rachete au lovit regiunea în ultimele 24 de ore.
Bombardamente masive în Herson. Peste 80 de rachete au lovit regiunea în 24 de ore

UE şi SUA se tem de escaladarea crizei din Kosovo şi cer reducerea urgentă a tensiunilor

Uniunea Europeană şi Statele Unite au exprimat preocupări, miercuri, în privinţa crizei dintre Serbia şi Kosovo, cerând diminuarea imediată şi fără condiţii a tensiunilor interetnice din nordul teritoriului kosovar.
UE şi SUA se tem de escaladarea crizei din Kosovo şi cer reducerea urgentă a tensiunilor

Sute de lilieci din Texas au intrat în şoc hipotermic din cauza gerului din SUA. Au fost salvaţi cu ajutorul incubatoarelor

Liliecii care se adăpostesc sub podul Waugh Bridge din Houston au intrat în şoc hipotermic atunci când temperaturile au coborât sub zero grade săptămâna trecută, a precizat Houston Humane Society într-un videoclip pe Facebook. Centrul de reabilitare a animalelor sălbatice din Texas a salvat sute de lilieci de sub pod, împreună cu un alt grup […]
Sute de lilieci din Texas au intrat în şoc hipotermic din cauza gerului din SUA. Au fost salvaţi cu ajutorul incubatoarelor

2022 – „Al treilea război mondial” între Occident şi Rusia, anul 1. Scenarii de război pentru 2023 de la BBC

2022 – Anul 1  Prima etapă a conflictului a început 24 februarie 2022, când Rusia a lansat o invazie militară a Ucrainei şi a durat până la 7 aprilie 2022, când luptele s-au concentrat departe de nord-est şi Kiev, dar şi în sud-estul Ucrainei. Începutul celei de-a doua etape a fost 8 aprilie 2022, când […]
2022 -

Guvernul a eliminat obligaţia declaraţiei pentru compensarea energiei electrice

Guvernul a adoptat miercuri o ordonanţă prin care este eliminată obligaţia depunerii unei declaraţii pentru compensarea energiei electrice în cazul consumatorilor care deţin mai multe unităţi locative.
Guvernul a eliminat obligaţia declaraţiei pentru compensarea energiei electrice

Şi Italia va verifica toate sosirile din China pentru a depista bolnavii de COVID

Italia a anunţat miercuri că ia în considerare posibilitatea de a impune teste obligatorii de depistare a coronavirusului pentru vizitatorii din China, în urma exploziei numărului de cazuri în această ţară. Regiunea Lombardia a introdus deja testarea.
Şi Italia va verifica toate sosirile din China pentru a depista bolnavii de COVID

Guvernul a aprobat cadrul intervenţiilor pentru sectoarele vegetal şi zootehnic între 2023 şi 2027

Guvernul a aprobat miercuri cadrul general de implementare a intervenţiilor aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic din cadrul Planului Naţional Strategic 2023 - 2027, finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) şi de la bugetul de stat.
Guvernul a aprobat cadrul intervenţiilor pentru sectoarele vegetal şi zootehnic între 2023 şi 2027