CELE MAI NOI ARTICOLE

ELIAN Solutions a înregistrat o creştere a cifrei de afaceri cu 55%

ELIAN Solutions a înregistrat o creştere a cifrei de afaceri cu 55% în primele 6 luni ale anului 2023, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2022
ELIAN Solutions a înregistrat o creştere a cifrei de afaceri cu 55%

Taxarea suplimentară a băncilor cu 1% din cifra de afaceri ar urma să se aplice începând din 2024

Taxarea suplimentară a băncilor cu 1% din cifra de afaceri ar urma să se aplice începând din 2024, dar nu se ştie încă pentru ce perioadă. Ministerul Finanţelor, care ar vrea să suprataxeze băncile 3 ani, nu a indicat impactul fiscal al acestei măsuri, cifra vehiculată anterior fiind de 2 mld. lei.
Taxarea suplimentară a băncilor cu 1% din cifra de afaceri ar urma să se aplice începând din 2024

Siemens Healthineers susţine ediţia de anul acesta a Congresului Naţional de Radiologie

Eurodeputatul Victor Negrescu a prezentat în Parlamentul European raportul prin care se defineşte obligativitatea cooperării loiale la nivel european şi se solicită justificarea legală a tuturor veto-urilor, inclusiv cel aplicat de Austria privind aderarea României la spaţiul Schengen.
Siemens Healthineers susţine ediţia de anul acesta a Congresului Naţional de Radiologie

Negrescu (PSD) a prezentat în PE raportul prin care se solicită justificarea legală a veto-urilor

Eurodeputatul Victor Negrescu a prezentat în Parlamentul European raportul prin care se defineşte obligativitatea cooperării loiale la nivel european şi se solicită justificarea legală a tuturor veto-urilor, inclusiv cel aplicat de Austria privind aderarea României la spaţiul Schengen.
Negrescu (PSD) a prezentat în PE raportul prin care se solicită justificarea legală a veto-urilor

4 din 10 angajaţi sunt nemulţumiţi de salariu – sondaj

4 din 10 angajaţi sunt nemulţumiţi de salariu. Mulţi candidaţi se plâng însă că nu sunt buni negociatori ai propriilor salarii şi că o discuţie cu managerul le provoacă disconfort. Aproape 40% dintre participanţi nu şi-au mai negociat salariul de la angajare.
4 din 10 angajaţi sunt nemulţumiţi de salariu - sondaj

Dosar penal deschis după explozia de pe Autostrada Moldovei

A fost deschis un dosar penal în urma exploziei urmate de incendiu de pe Autostrada A7, din judeţul Vrancea, în urma căreia patru oameni au murit şi cinci au fost răniţi. Se fac cercetări pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, distrugere şi neluarea măsurilor de securitate în muncă.
Dosar penal deschis după explozia de pe Autostrada Moldovei

Napoli învinge pe Braga cu 2-1 după un autogol pe final de meci

Un autogol înscris pe final de meci de fundaşul Sikou Niakate de la Sporting Braga a permis campioanei Italiei, Napoli, să câştige cu 2-1 în deplasare, miercuri, într-o partidă interesantă din Grupa C a Ligii Campionilor.
Napoli învinge pe Braga cu 2-1 după un autogol pe final de meci

Tratatul privind conservarea şi utilizarea durabilă a biodiversităţii marine, semnat de România

Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a semnat, la sediul ONU, Tratatul privind conservarea şi utilizarea durabilă a biodiversităţii marine în zonele din afara jurisdicţiei naţionale.
Tratatul privind conservarea şi utilizarea durabilă a biodiversităţii marine, semnat de România

Un bărbat australian a fost amendat după ce a făcut surf cu pitonul său

Un bărbat de pe Coasta de Aur care s-a filmat în timp ce îşi ducea şarpele de companie la surf a fost amendat de autorităţile australiene pentru animale sălbatice.
Un bărbat australian a fost amendat după ce a făcut surf cu pitonul său

Azerbaidjanul opreşte ofensiva din Karabah după acordul de încetare a focului cu separatiştii armeni

Preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, a declarat că suveranitatea ţării sale a fost restabilită asupra Nagorno-Karabah, după o ofensivă militară de 24 de ore împotriva forţelor etnicilor armeni, potrivit BBC.
Azerbaidjanul opreşte ofensiva din Karabah după acordul de încetare a focului cu separatiştii armeni

Cauza exploziei de pe Autostrada A7: Scânteie mecanică, urmare a lucrărilor

Magistrala de transport gaze naturale s-a fisurat şi au apărut scântei mecanice ca urmare a lucrărilor executate pe şantierul Autostrăzii A7, Autostrada Moldovei - acestea sunt concluziile asupra cauzei producerii tragediei din noaptea de joi spre vineri, din Vrancea.
Cauza exploziei de pe Autostrada A7: Scânteie mecanică, urmare a lucrărilor

Ieşi pe plus. Programează online vizita în Centrele de Relaţii cu Clienţii CEZ Vânzare şi câştigi timp

Timpul de aşteptare la ghişeu nu este tocmai o experienţă plăcută şi poate deveni chiar frustrant. Încercăm zi de zi să apelăm la soluţii moderne pentru a elimina sau reduce la minim timpul pierdut la cozi, iar digitalizarea este un instrument important. Programăm în avans totul de la o masă la un restaurant, la o […]
Ieşi pe plus. Programează online vizita în Centrele de Relaţii cu Clienţii CEZ Vânzare şi câştigi timp

Ministrul Transporturilor, după explozia magistralei de pe A7: Niciun cuvânt nu poate alina pierderea

Niciun cuvânt nu poate alina pierderea persoanelor dragi, a spus, joi, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, după explozia urmată de incendiu de pe Autostrada A7, în Călimăneşti, judeţul Vrancea, în care au murit patru oameni şi cinci au fost răniţi.
Ministrul Transporturilor, după explozia magistralei de pe A7: Niciun cuvânt nu poate alina pierderea

O structură din lemn veche de jumătate de milion de ani, descoperită în Africa

Arheologii au descoperit cea mai veche structură din lemn cunoscută, veche de aproape o jumătate de milion de ani.
O structură din lemn veche de jumătate de milion de ani, descoperită în Africa

Militari americani, vizaţi de o anchetă privind traficul de droguri

Mai mulţi miltari din Coreea de Sud sunt vizaţi de o anchetă privind traficul de droguri. Autorităţile coreene au făcut raiduri în bazele militare americane din ţară.
Militari americani, vizaţi de o anchetă privind traficul de droguri

Două zone din Kiev, inclusiv centrul oraşului, lovite de resturi de rachete

Cel puţin două zone din Kiev, inclusiv centrul oraşului, au fost lovite de resturi de rachete, anunţă mai mulţi martori citaţi de Reuters. Două persoane au fost spitalizate, printre care un copil.
Două zone din Kiev, inclusiv centrul oraşului, lovite de resturi de rachete

Muzeu înşelat de un artist. A furat bancnotele pe care trebuia să le expună într-un muzeu

Un artist danez a fost obligat să returneze aproape 530.000 de coroane (76.000 de dolari) unui muzeu, după ce i-a oferit două pânze goale pentru un proiect în care trebuia să expună echivalentul a 70.000 de euro în bancnote lipite pe o pânză, pe care l-a numit "Take the Money and Run".
Muzeu înşelat de un artist. A furat bancnotele pe care trebuia să le expună într-un muzeu

O carte pe zi: „Piatra mea Albă. Dan Andrei-Aldea”, de Dana Andrei-Aldea

„Dan Andrei-Aldea nu a fost doar cel mai mare chitarist român din toate timpurile, deşi asta ar fi fost de ajuns. Dacă şi-ar fi dorit, după plecarea în Vest, ar fi putut avea o carieră solistică la cel mai înalt nivel” (Costel Postolache)
O carte pe zi: „Piatra mea Albă. Dan Andrei-Aldea”, de Dana Andrei-Aldea

Arsenal a învins categoric pe PSV Eindhoven la revenirea în Liga Campionilor

Arsenal s-a bucurat miercuri de o revenire triumfală în Liga Campionilor, surclasând cu 4-0 pe PSV Eindhoven, la meciul de debut al sezonului în Grupa B, continuându-şi startul impresionant de sezon din Premier League.
Arsenal a învins categoric pe PSV Eindhoven la revenirea în Liga Campionilor

Bayern Munchen rezistă şi se impune cu 4-3 în faţa lui Manchester United

Bayern Munchen a marcat de două ori în patru minute în prima repriză pentru a duce meciul cu Manchester United spre o victorie cu 4-3 (2-0), miercuri, la debutul partidelor din Grupa A a Ligii Campionilor.
Bayern Munchen rezistă şi se impune cu 4-3 în faţa lui Manchester United

Casa Albă cere Congresului să aprobe mai mult ajutor militar pentru Ucraina

Casa Albă a cerut miercuri Congresului să aprobe un sprijin suplimentar de miliarde de dolari pentru Ucraina, în timp ce contraofensiva acesteia împotriva forţelor ruseşti continuă.
Casa Albă cere Congresului să aprobe mai mult ajutor militar pentru Ucraina

Ion Cristoiu: Stalin: „Oamenii nu-şi amintesc decît de cei care i-au trimis pe alţii la moarte”

Debarcarea de la editură, căderea în dizgraţie puteau fi nenorociri pentru oricine altcineva decît scriitorul Petru Dumitriu. Era greu de crezut că va fi arestat. Nu s-a întîmplat asta cu nici un scriitor român mai acătării chiar în anii stalinismului feroce. În aceste condiţii, nu văd care era problema scriitorului Petru Dumitriu rămas simplu scriitor. Poate n-ar mai fi publicat. Poate ar fi fost interzis.
Ion Cristoiu: Stalin: „Oamenii nu-şi amintesc decît de cei care i-au trimis pe alţii la moarte”

Explozie urmată de incendiu la magistrala de gaz pe Autostrada Moldovei, în jud. Vrancea: 4 morţi

Patru oameni au murit şi cinci au fost răniţi, în noaptea de miercuri spre joi, în localitatea Călimăneşti, judeţul Vrancea, după o explozie urmată de incendiu la magistrala de gaz din zona Autostrăzii A7. Victimele erau angajaţi ai societăţii care executa lucrările la Autostrada Moldovei.
Explozie urmată de incendiu la magistrala de gaz pe Autostrada Moldovei, în jud. Vrancea: 4 morţi

HOROSCOP 21 SEPTEMBRIE 2023. Zodiile descoperă noi aspecte din viaţa personală. Evitaţi divergenţele

Este important să fiţi deschişi la discuţii sincere şi la înţelegerea punctelor de vedere ale celor din jur. Comunicarea empatică vă poate ajuta să consolidaţi legăturile şi să evitaţi neînţelegerile.
HOROSCOP 21 SEPTEMBRIE 2023. Zodiile descoperă noi aspecte din viaţa personală. Evitaţi divergenţele

Trump promite că dacă va fi ales din nou preşedinte va trimite trupe la graniţa dintre SUA şi Mexic

La un miting cu susţinătorii săi din Iowa, fostul preşedinte Donald Trump a mărturisit planul său de a stopa migraţia şi implicit trecerea ilegală a frontierei cu Mexic. „La învestirea mea în funcţie, voi înceta imediat orice politică de frontieră deschisă a administraţiei Biden. Precizez că trebuie să folosim toate resursele necesare pentru a opri […]
Trump promite că dacă va fi ales din nou preşedinte va trimite trupe la graniţa dintre SUA şi Mexic

Scandalul vizelor: Uniunea Europeană vrea răspunsuri de la Polonia

Germania a cerut Poloniei să ofere detalii despre numărul de vize acordate şi naţionalităţile persoanelor care le-au primit. Presa poloneză a relatat că mii de migranţi au plătit până la 5.000 de dolari consulatelor şi companiilor private poloneze pentru primi mai repede viza. Guvernul polonez a recunoscut că sute de vize au fost emise ilegal, […]
Scandalul vizelor: Uniunea Europeană vrea răspunsuri de la Polonia

Preşedintele Congo solicită forţelor de menţinere a păcii ONU să părăsească ţara până la sfârşitul anului

Preşedintele Republicii Democrate Congo, Felix Tshisekedi, a declarat la Adunarea Generală a ONU că doreşte demobilizarea trupelor menţinere a păcii din ţara sa până la sfârşitul anului.
Preşedintele Congo solicită forţelor de menţinere a păcii ONU să părăsească ţara până la sfârşitul anului

Coreea de Sud se teme de Rusia. Ce a susţinut în faţa adunării ONU preşedintele ţării

Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a declarat că, dacă Rusia ar ajuta Coreea de Nord să-şi îmbunătăţească programele de arme în schimbul asistenţei pentru războiul său din Ucraina, ar fi „o provocare directă”, iar Seulul şi aliaţii săi nu vor asista pasivi la situaţie.
Coreea de Sud se teme de Rusia. Ce a susţinut în faţa adunării ONU preşedintele ţării

O regiune autonomă din Republica Moldova şi-a ales executivul. Autorităţile de la Chişinău speră la îmbunătăţirea relaţiilor

Regiunea autonomă Găgăuzia se află în sudul Republicii Moldova şi este populată de etnici turci creştini ortodocşi. Guvernul autonom şi populaţia regiunii îşi exprimă simpatia pentru Rusia. Comitetul Executiv a fost ales la a şaptea încercare după ce noul lider Yevgeniya Gutul a retras nominalizările pentru deputaţi, relatează Reuters. „Intenţionez să lucrez constructiv cu autorităţile […]
O regiune autonomă din Republica Moldova şi-a ales executivul. Autorităţile de la Chişinău speră la îmbunătăţirea relaţiilor

Polonia nu mai furnizează arme Ucrainei. De ce a luat Varşovia această decizie

Prim-ministrul polonez, Mateusz Morawiecki, a declarat într-un interviu televizat că Polonia va opri sprijinul militar pentru Ucraina, astfel că polonezii nu vor mai trimite armament vecinilor.
Polonia nu mai furnizează arme Ucrainei. De ce a luat Varşovia această decizie

Iohannis, despre intenţia premierului de a da Austria în judecată: Trebuie foarte bine analizată

Această abordare trebuie foarte bine analizată, a spus preşedintele Klaus Iohannis, întrebat miercuri dacă susţine iniţiativa premierului de a chema în judecată Austria, dacă se opune aderării României la Spaţiul Schengen.
Iohannis, despre intenţia premierului de a da Austria în judecată: Trebuie foarte bine analizată

România trece borna de 1000 de kilometri de autostradă şi drum expres

Circulaţia pe secţiunea de autostradă Nuşfalău-Suplacu de Barcău se deschide joi. „Se mai închide o bornă şi vom avea peste 1.000 de kilometri daţi în folosinţă, de autostradă, drum expres”, afirma premierul Marcel Ciolacu.
România trece borna de 1000 de kilometri de autostradă şi drum expres

Liberty a câştigat licitaţia pentru achiziţia combinatului maghiar Dunaferr

Liberty, care are şi combinatul siderurgic din Galaţi, a câştigat licitaţia pentru achiziţia combinatului maghiar Dunaferr şi vrea să instaleze un cuptor cu arc electric cu capacitatea de 150 de tone, ca parte din planurile de decarbonizare ale uzinei maghiare.
Liberty a câştigat licitaţia pentru achiziţia combinatului maghiar Dunaferr

Iohannis, despre măsurile fiscale: Este un pas în direcţia bună

Este un pas în direcţia bună, a fost răspunsul preşedintelui Klaus Iohannis la o întrebare referitoare la eficienţa măsurilor fiscale anunţate de Guvern.
Iohannis, despre măsurile fiscale: Este un pas în direcţia bună

Bursa de la Bucureşti continuă seria de maxime istorice şi urcă miercuri cu 1%

Bursa de la Bucureşti a crescut cu 1% în şedinţa de tranzacţionare de miercuri, dinamică reflectată prin indicele principal BET, continuând seria de maxime istorice începută în urmă cu două săptămâni. Astfel, BET s-a apreciat pentru a treia şedinţă la rând, la o valoare record de 14.466 de puncte.
Bursa de la Bucureşti continuă seria de maxime istorice şi urcă miercuri cu 1%

Iohannis anunţă găsirea unei soluţii în privinţa exporturilor de cereale din Ucraina în România

Preşedintele Klaus Iohannis a spus că au fost găsite soluţii pentru a gestiona exportul de produse agricole din Ucraina în România. Declaraţia a fost făcută după întâlnirea cu Volodîmîr Zelenski, Ursula von der Leyen şi Mariya Gabriel.
Iohannis anunţă găsirea unei soluţii în privinţa exporturilor de cereale din Ucraina în România

Boloş: Deficitul bugetar este de 42,53 miliarde de lei. Creează îngrijorări la nivelul Comisiei Europene / Câţi bani riscă România să piardă

Ministrul Finanţelor Marcel Boloş a spus miercuri seara că deficitul bugetar a ajuns în România la 42,53 de miliarde de lei şi că sunt necesare măsuri pentru ajustarea acestuia, în conformitate cu angajamentele asumate cu Comisia Europeană.
Boloş: Deficitul bugetar este de 42,53 miliarde de lei. Creează îngrijorări la nivelul Comisiei Europene / Câţi bani riscă România să piardă

Războiul din Ucraina, ziua 574. Tensiuni Polonia-Ucraina. Duda refuză să se întâlnească cu Zelenski din cauza cerealelor. Forţele speciale ucrainene atacă gruparea Wagner în Sudan/ Zelenski, în discursul de la ONU: Ocupantul rus trebuie să se întoarcă pe propriul pământ

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a implorat marţi pe liderii mondiali reuniţi la Adunarea Generală a ONU să rămână uniţi împotriva invaziei Rusiei şi a declarat că Moscova trebuie să fie împinsă înapoi pentru ca lumea să se poată întoarce la rezolvarea provocărilor globale urgente.
Războiul din Ucraina, ziua 574. Tensiuni Polonia-Ucraina. Duda refuză să se întâlnească cu Zelenski din cauza cerealelor. Forţele speciale ucrainene atacă gruparea Wagner în Sudan/  Zelenski, în discursul de la ONU: Ocupantul rus trebuie să se întoarcă pe propriul pământ

Zelenski justifică sprijinul acordat Ucrainei prin apărarea Cartei ONU

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a justificat miercuri la Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite înarmarea Kievului şi impunerea de sancţiuni Moscovei ca acţiuni de apărare a Cartei fondatoare a ONU, transmite Reuters.
Zelenski justifică sprijinul acordat Ucrainei prin apărarea Cartei ONU

Zelenski denunţă războiul „criminal” al Rusiei în Ucraina, în faţa Consiliului de Securitate al ONU

„Cea mai mare parte a lumii recunoaşte adevărul despre acest război. Este o agresiune criminală şi neprovocată a Rusiei împotriva naţiunii noastre, care are ca scop acapararea teritoriului şi resurselor Ucrainei”, a declarat Zelenski. În discursul său privind neputinţa ONU de a opri cel mai sângeros conflict din Europa de la cel de-al Doilea Război […]
Zelenski denunţă războiul