CELE MAI NOI ARTICOLE

Proiect: Mormintele şi operele comemorative de război vor trece în administrarea MApN

Marius Paşcan a depus, la Senat, un proiect de lege care prevede ca mormintele şi operele comemorative de război să treacă în administrarea Ministerului Apărării, instituţie care va decine printr-un ordin în privinţa delegării administrării către alte unităţi militare pe care le are în subordine.
Proiect: Mormintele şi operele comemorative de război vor trece în administrarea MApN

„Bătălia” pentru leu a afectat rezervele valutare ale BNR

Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României (BNR) au scăzut cu 1.091 milioane de euro în noiembrie, pe fondul luptei împotriva deprecierii monedei naţionale, arată datele publicate luni de BNR.
„Bătălia” pentru leu a afectat rezervele valutare ale BNR

Începe judecata morţii lui Bogdan Gigină. Fostul ministru Gabriel Oprea este acuzat de ucidere din culpă

Judecătorii Tribunalului Bucureşti au dispus, luni, începerea judecăţii în cazul morţii poliţistului Bogdan Gigină. În dosar, fostul ministru Gabriel Oprea este acuzat de ucidere din culpă.
Începe judecata morţii lui Bogdan Gigină. Fostul ministru Gabriel Oprea este acuzat de ucidere din culpă

Snoop Dogg va lansa un album cu… cântece de leagăn

Rapperul american Snoop Dogg lansează un album cu muzică de adormit copiii, pentru care va transforma cele mai cunoscute dintre hiturile sale în piese instrumentale liniştitoare, potrivit contactmusic.net.
Snoop Dogg va lansa un album cu... cântece de leagăn

Lucrările pentru noua sală polivalentă din Bucureşti vor începe în vara lui 2020. Costurile ar putea ajunge la 130 de milioane de euro

Marius Coajă, consilier al Primăriei Capitalei, a anunţat că o sală polivalentă cu o capacitate de 20.000 de locuri va fi construită începând cu vara anului 2020, între Arena Naţională şi Patinoarul Mihai Flamaropol.
Lucrările pentru noua sală polivalentă din Bucureşti vor începe în vara lui 2020. Costurile ar putea ajunge la 130 de milioane de euro

Comerţul cu animale de casă în România: „Legea există, dar cine o respectă?”

Comerţul ilegal cu câini şi pisici este a treia cea mai mare sursă de venit în Europa, după comerţul organizat cu droguri şi arme, arată un document al Parlamentului European. În aceste condiţii, care este realitatea din România, în ce condiţii se vând animalele de casă şi cum este piaţa?
Comerţul cu animale de casă în România: „Legea există, dar cine o respectă?”

Primul CEx al PSD, după demisia Vioricăi Dăncilă va avea loc miercuri

Comitetul Executiv al PSD se reuneşte, miercuri, de la ora 15.00, la sediul din Kiseleff, au declarat surse politice, pentru MEDIAFAX. La ultima şedinţă a CEx, Viorica Dăncilă şi-a anunţat demisia de la şefia partidului, conducerea interimară fiind preluată de Marcel Ciolacu.
Primul CEx al PSD, după demisia Vioricăi Dăncilă va avea loc miercuri

Guvernul îşi va asuma răspunderea pentru abrogarea Legii recursului compensatoriu, prorogarea pensionării anticipate a magistraţilor şi modificarea OUG 114/2018

Vicepremierul Raluca Turcan a anunţat că Guvernul Orban îşi va asuma săptămâna aceasta răspunderea pentru abrogarea Legii recursului compensatoriu şi pentru prorogarea pensionării anticipate a magistraţilor. Ministrul Justiţiei va merge la CEDO pentru a prezenta situaţia justiţiei din România.
Guvernul îşi va asuma răspunderea pentru abrogarea Legii recursului compensatoriu, prorogarea pensionării anticipate a magistraţilor şi modificarea OUG 114/2018

Controversă în jurul unei picturi: Raiul cu cupluri gay şi un şarpe transgender, pe panoul unui altar dintr-o biserică din Suedia – FOTO

O biserică din Malmo, Suedia, are un nou panou decorativ în spatele altarului, care reprezintă o versiune diferită a raiului, cu cupluri gay în poziţii sugestive şi un şarpe care le ispiteşte sub forma unei femei transgender, potrivit rt.com.
Controversă în jurul unei picturi: Raiul cu cupluri gay şi un şarpe transgender, pe panoul unui altar dintr-o biserică din Suedia - FOTO

Marcel Ciolacu: Guvernul Orban a alocat 10% pentru pensii pentru că restul de bani erau deja lăsaţi de PSD

Marcel Ciolacu a afirmat, luni, că Guvernul Orban a alocat la rectificarea bugetară doar 10% pentru plata pensiilor deoarece restul de bani erau deja incluşi în buget. Preşedintele interimar al PSD susţine că guvernarea PNL trebuie oprită, fiind „un şir nesfârşit de minciuni”.
Marcel Ciolacu: Guvernul Orban a alocat 10% pentru pensii pentru că restul de bani erau deja lăsaţi de PSD

Cazul fetiţei de 5 ani bătută cu mătura şi umilită de mama sa: Decizia luată de autorităţi

Feţita de 5 ani care a fost lovită cu mătura de către mama sa a ajuns în grija statului. Copila a fost preluată în regim de urgenţă, iar în cursul zilei de luni va fi plasată la un asistent maternal.
Cazul fetiţei de 5 ani bătută cu mătura şi umilită de mama sa: Decizia luată de autorităţi

Firea, după ce a fost acuzată că nu a cumpărat autobuze din România: PNL să modifice legea. „Mingea este la ei”

Primarul general Gabriela Firea spune că licitaţia pentru autobuze Euro 6 cumpărate din Turcia s-a făcut corect şi propune Guvernului să modifice legea pentru a avantaja firmele româneşti, în contextul în care a fost acuzată că nu a cumpărat autobuze din România.
Firea, după ce a fost acuzată că nu a cumpărat autobuze din România: PNL să modifice legea. „Mingea este la ei”

Utilizatorii de Facebook îşi vor putea transfera, în curând, imaginile şi clipurile video în serviciul Google Photos

Facebook a anunţat, pe blogul oficial, că intenţionează să lanseze, la nivel global, o unealtă prin intermediul căreia utilizatorii vor putea transfera imaginile şi clipurile video de pe reţeaua de socializare în serviciul Google Photos.
Utilizatorii de Facebook îşi vor putea transfera, în curând, imaginile şi clipurile video în serviciul Google Photos

Pilotul Formula 1 Lewis Hamilton ar putea semna cu Ferrari din 2021

Pilotul Lewis Hamilton, campion de şase ori în Formula 1, nu infirmă posibilitatea de a semna cu echipa Ferrari din sezonul 2021, după ce actuala sa înţelegerea cu Mercedes va expira.
Pilotul Formula 1 Lewis Hamilton ar putea semna cu Ferrari din 2021

Gheorghe Dincă l-ar fi ameninţat pe Tonel Pop în prezenţa procurorilor: „Şobolan, te termin”

Tonel Pop, avocatul familiei Melencu, acuză faptul că Gheorghe Dincă i-a ameninţat familia în timpul audierilor de luni, în prezenţa procurorilor DIICOT şi a poliţiştilor. Avocatul lui Dincă spune că Pop a înţeles eronat, iar clientul său a reproşat că s-a spus în spaţiul public că şi-a violat fiica.
Gheorghe Dincă l-ar fi ameninţat pe Tonel Pop în prezenţa procurorilor: „Şobolan, te termin”

Celebru, dar nesuferit. Care este cel mai enervant cântec de Crăciun – VIDEO

„All I Want for Christmas is You”, hitul interpretat de cântăreaţa americană Mariah Carey, a fost desemnat cea mai enervantă melodie de Crăciun, potrivit rezultatelor unui sondaj din Marea Britanie, informează Variety.
Celebru, dar nesuferit. Care este cel mai enervant cântec de Crăciun - VIDEO

Epidemie de rujeolă în Samoa. Ţara a declarat stare de urgenţă

Autorităţile din Samoa au decis declararea stării de urgenţă la nivel naţional după ce 53 de persoane, majoritatea copii, au murit din cauza epidemiei de rujeolă care afectează această ţară, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.
Epidemie de rujeolă în Samoa. Ţara a declarat stare de urgenţă

Cristina Neagu, din nou regina handbalului. A fost desemnată cea mai bună jucătoare a anului 2018

Federaţia Internaţională de Handbal i-a acordat Cristinei Neagu premiul pentru cea mai bună jucătoare din anul 2018. Decernarea trofeului a avut loc luni, la Kumamoto, la pauza meciului dintre Congo şi Japonia, de la Campionatul Mondial de handbal feminin.
Cristina Neagu, din nou regina handbalului. A fost desemnată cea mai bună jucătoare a anului 2018

Donald Trump va participa la un dineu de lucru cu lideri ai unor ţări est-europene, inclusiv România, la summitul NATO

Preşedintele SUA, Donald Trump, va participa la un dineu de lucru cu liderii din România, Polonia şi ţările baltice, cu ocazia summitului NATO de la Londra, afirmă surse citate de agenţia de presă Reuters.
Donald Trump va participa la un dineu de lucru cu lideri ai unor ţări est-europene, inclusiv România, la summitul NATO

Nissan, Renault şi Mitsubishi Motors vor forma o nouă companie pentru cercetare şi dezvoltare

Alianţa Nissan, Renault şi Mitsubishi Motors a decis formarea unei noi companii care să se concentreze pe cercetarea şi dezvoltarea tehnologiei auto avansate, informează Reuters.
Nissan, Renault şi Mitsubishi Motors vor forma o nouă companie pentru cercetare şi dezvoltare

Putin şi Xi Jinping vor inaugura luni Puterea Siberiei, primul gazoduct rus către China

Rusia va inaugura oficial luni primul său gazoduct către China dintr-un număr de trei proiecte importante în Eurasia care urmează să devină operaţionale în următoarele luni şi care îi va consolida poziţia de cel mai mare exportator de gaze naturale din lume, transmite Wall Street Journal.
Putin şi Xi Jinping vor inaugura luni Puterea Siberiei, primul gazoduct rus către China

Un fost arbitru anunţă că va reclama FRF la UEFA pentru că nu a fost invitat la tragerea la sorţi. Nici Hagi nu a primit invitaţie

Fostul arbitru Cristi Balaj, în prezent preşedinte Agenţiei Naţionale Anti-Doping (ANAD), a anunţat că va reclama Federaţia Română de Fotbal la UEFA, după ce a nu fost invitat să participe la tragerea la sorţi pentru grupele EURO 2020, care a avut loc sâmbătă, la Romexpo.
Un fost arbitru anunţă că va reclama FRF la UEFA pentru că nu a fost invitat la tragerea la sorţi. Nici Hagi nu a primit invitaţie

Studiu: Mai mult de un sfert dintre copiii români stau peste 6 ore în online, într-o zi cu şcoală

Mai mult de un sfert din copiii României stau peste şase ore online, pe tablete şi telefoane, în timpul unei zile de şcoală. 43% dintre cei chestionaţi spun că au văzut sau au primit mesaje cu conţinut sexual în mediul virtual, potrivit unui studiu realizat de Organizaţia „Salvaţi Copiii”.
Studiu: Mai mult de un sfert dintre copiii români stau peste 6 ore în online, într-o zi cu şcoală

Iohannis i-a îndemnat pe liberali să preia conducerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului

Preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis, luni, liberalilor să încerce să facă demersuri pentru a prelua conducerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, au declarat surse politice, pentru MEDIAFAX.
Iohannis i-a îndemnat pe liberali să preia conducerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului

Un cuplu a cumpărat o maşină cu doar 100 de dolari. Ani mai târziu, miliardarul Elon Musk le-a oferit 1 milion de dolari pe ea

Un cuplu din Statele Unite a primit o ofertă de 1 milion de dolari pentru o maşină celebră pe care o cumpăraseră cu ani în urmă la preţul de 100 de dolari. Faimosul autovehicul a apărut într-un film al seriei James Bond din 1977.
Un cuplu a cumpărat o maşină cu doar 100 de dolari. Ani mai târziu, miliardarul Elon Musk le-a oferit 1 milion de dolari pe ea

Cel puţin 15 morţi după ce un autobuz s-a prăbuşit într-o prăpastie din Chile – VIDEO

Cel puţin 15 persoane au murit după ce un autobuz s-a prăbuşit într-o prăpastie în noaptea de duminică spre luni în localitatea Taltal din regiunea Antofagasta din Chile, informează postul local de televiziune Mega.
Cel puţin 15 morţi după ce un autobuz s-a prăbuşit într-o prăpastie din Chile - VIDEO

VIDEO | Momente de panică într-un parc de distracţii. Cel puţin şase persoane au fost aruncate din carusel

Mai mulţi oameni au căzut dintr-un carusel din Thailanda după ce bara de protecţie a cedat. Prietenii victimelor au filmat momentele de panică. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, potrivit Dailymail.
VIDEO | Momente de panică într-un parc de distracţii. Cel puţin şase persoane au fost aruncate din carusel

Un stat foloseşte inteligenţa artificială pentru a prinde şoferii care utilizează telefonul la volan. Număr uriaş de conducători auto prinşi în şase luni

Un stat australian foloseşte, în premieră, un sistem de camere înzestrat cu inteligenţă artificială pentru a descoperi şoferii care folosesc telefonul mobil la volan, transmite publicaţia Mashable.
Un stat foloseşte inteligenţa artificială pentru a prinde şoferii care utilizează telefonul la volan. Număr uriaş de conducători auto prinşi în şase luni

Bărbatul diagnosticat cu botulism după ce a mâncat o conservă de peşte a murit

Bărbatul de 68 de ani internat în urmă cu zece zile la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi şi diagnosticat cu botulism a murit. Acum câteva zile, la aceeaşi unitate medicală a fost internată şi soţia lui, care are o formă uşoară a bolii. Cei doi au mâncat o conservă de peşte făcută în casă.
Bărbatul diagnosticat cu botulism după ce a mâncat o conservă de peşte a murit

PSD face bilanţul Guvernului Orban, după o lună de guvernare: Au ajuns la 4,4% deficit şi anunţă 3,5% pentru 2020

Social-democraţii au făcut bilanţul primei luni de guvernare a PNL în care liberalii au ajuns la 4,4% deficit bugetar, după prima rectificare bugetară, iar pentru anul următor deficitul va fi de 3,5%, peste ţinta asumată.
PSD face bilanţul Guvernului Orban, după o lună de guvernare: Au ajuns la 4,4% deficit şi anunţă 3,5% pentru 2020

Augustin Zegrean, fost preşedinte al CCR, despre abrogarea recursului compensatoriu: Cei care au beneficiat nu se întorc la puşcărie

Fostul preşedinte CCR, Augustin Zegrean, a declarat, pentru MEDIAFAX, că răul pe care recursul compesatoriu l-a produs a fost făcut deja şi că cea mai bună soluţie ar fi un proiect de lege care să abroge şi recursul compensatoriu, asumarea răspunderii Guvernului nefiind o soluţie.
Augustin Zegrean, fost preşedinte al CCR, despre abrogarea recursului compensatoriu: Cei care au beneficiat nu se întorc la puşcărie

O tonă şi jumătate de articole pirotehnice, confiscate de poliţişti dintr-o locuinţă din Bucureşti

O tonă şi jumătate de articole pirotehnice destinate profesioniştilor au fost confiscate în urma unei percheziţii făcute în Bucureşti. Cercetările în acest caz continuă.
O tonă şi jumătate de articole pirotehnice, confiscate de poliţişti dintr-o locuinţă din Bucureşti

FOTO | Sfârşit tragic. Balenă moartă, găsită cu 100 kilograme de gunoi în stomac

În stomacul unei balene descoperite fără viaţă pe o plajă din Insula Harris a fost găsită o masă compactă formată din gunoi care cântărea aproximativ 100 de kilograme, potrivit BBC.
FOTO | Sfârşit tragic. Balenă moartă, găsită cu 100 kilograme de gunoi în stomac

A murit Cornel Galeş, soţul cântăreţei Ileana Ciuculete. Bărbatul a fost implicat într-un accident de maşină în Spania

Cornel Galeş, soţul cântăreţei Ileana Ciuculete, a murit la vârsta de 57 de ani, într-un accident de maşină produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, lângă oraşul Valencia din Spania.
A murit Cornel Galeş, soţul cântăreţei Ileana Ciuculete. Bărbatul a fost implicat într-un accident de maşină în Spania

Accident mortal în Cluj: Doi morţi şi un rănit grav, după ce o maşină şi un camion s-au ciocnit

Două persoane, un bărbat de 41 de ani şi o femeie de 33 de ani, au murit în urma accidentului produs luni pe DN75, între localităţile clujene Mihai Viteazul şi Corneşti. Un alt bărbat, de 35 de ani, grav rănit, a fost preluat cu elicopetrul SMURD şi dus la spital.
Accident mortal în Cluj: Doi morţi şi un rănit grav, după ce o maşină şi un camion s-au ciocnit

Mihai Tudose a demisionat din Pro România: Motivele sunt de notorietate, nu le mai detaliez

Mihai Tudose a demisionat din Pro România, potrivit unui mesaj postat de fostul premier pe Facebook.
Mihai Tudose a demisionat din Pro România: Motivele sunt de notorietate, nu le mai detaliez

Răspunsul lui Iohannis când a fost întrebat despre modificarea legilor justiţiei

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că înainte de modificarea legilor justiţiei se impune rezolvarea bugetului de stat pentru anul 2020. Şeful statului a adăugat că în paralel cu pregătirea bugetului este nevoie de pregărirea unor măsuri urgente pentru finalul anului 2019.
Răspunsul lui Iohannis când a fost întrebat despre modificarea legilor justiţiei

VIDEO | Inconştienţă gravă: O plajă acoperită de spumă toxică a devenit locul de joacă al copiilor

O plajă din India a fost acoperită de un strat gros de spumă, spre încântarea copiilor din zonă. Specialiştii avertizează că aceasta ar putea conţine substanţe toxice.
VIDEO | Inconştienţă gravă: O plajă acoperită de spumă toxică a devenit locul de joacă al copiilor

Tudorel Toader trimite o scrisoare Comisiei de la Veneţia în care spune că a refuzat să dea OUG pe amnistie şi graţiere

Fostul ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, trimite o scrisoare Comisiei de la Veneţia în care spune că a refuzat să dea OUG pe amnistie şi graţiere, iar în procedura parlamentară, sub semnătura sa, Ministerul Justiţiei a dat aviz negativ modificărilor la recursul compensatoriu.
Tudorel Toader trimite o scrisoare Comisiei de la Veneţia în care spune că a refuzat să dea OUG pe amnistie şi graţiere

VIDEO | Primul teaser trailer pentru „No Time to Die” viitorul film „James Bond” cu Daniel Craig

Au apărut primele imagini oficiale din următorul film al seriei James Bond. Fanii au fost puşi pe jar şi aşteaptă lansarea în cinematografe.
VIDEO | Primul teaser trailer pentru „No Time to Die” viitorul film „James Bond” cu Daniel Craig