CELE MAI NOI ARTICOLE

Birchall îi răspunde lui Dăncilă în privinţa „nenorocirilor” şi asaltului asupra justiţiei

Fostul ministru al Justiţiei, Ana Birchall, îi răspunde fostului premier Viorica Dăncilă, care a spus că nu are de unde să ştie de „nenorocirile” şi asaltul asupra sistemului. „Dacă tot spuneţi că dvs. că nu aveţi de unde să ştiţi, poate nu aţi înţeles despre ce vorbeam”, spune Birchall.
Birchall îi răspunde lui Dăncilă în privinţa „nenorocirilor” şi asaltului asupra justiţiei

Boris Johnson: Perioada de tranziţie după Brexit nu va fi extinsă

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a oferit garanţii, în cadrul unui interviu televizat, în ceea ce priveşte faptul că nu va extinde perioada de ieşire a Marii Britanii din Blocul comunitar, dacă partidul său va obţine majoritatea parlamentară în urma scrutinului din decembrie, relatează Reuters.
Boris Johnson: Perioada de tranziţie după Brexit nu va fi extinsă

Ameninţare de pestă porcină în Covasna. Cadavre de mistreţi găsite pe fondurile de vânătoare

Noi cazuri posibile de pestă porcină la mistreţi au apărut în judeţul Covasna. Numărul cadavrelor de mistreţi găsite pe fondurile de vânătoare au ajuns la 20.
Ameninţare de pestă porcină în Covasna. Cadavre de mistreţi găsite pe fondurile de vânătoare

Teodorovici anunţă că îl aşteaptă pe Florin Cîţu la dezbatere. Ministrul Finanţelor refuză invitaţia

Preşedintele executiv al PSD, Eugen Teodorovici, a anunţat că îl aşteaptă la o dezbatere pe Florin Cîţu, vineri, la ora 12:00, la Academia de Studii Economice. Surse liberale au declarat pentru MEDIAFAX că ministrul de Finanţe nu îşi va face prezenţa la dezbatere.
Teodorovici anunţă că îl aşteaptă pe Florin Cîţu la dezbatere. Ministrul Finanţelor refuză invitaţia

Creatorii seriei ”South Park”, acuzaţi de fobie la adresa persoanelor transsexuale

Creatorii seriei ”South Park”, Matt Stone and Trey Parker, au fost acuzaţi de fobie la adresa persoanelor transexuale din cauza modului în care ironizează sportivii transexuali în episodul şapte al sezonului 23, arată The Independent.
Creatorii seriei ”South Park”, acuzaţi de fobie la adresa persoanelor transsexuale

Tânăr dat dispărut în Olt la un an şi jumătate după ce a plecat în Germania

Poliţiştii din Olt caută un tânăr de 26 de ani a plecat de acasă în Germania în luna aprilie 2018 şi nu a mai revenit. Familia sa l-a dat dispărut la un an şi jumătate de când a plecat.
Tânăr dat dispărut în Olt la un an şi jumătate după ce a plecat în Germania

Doi urşi loviţi de maşini pe şosea, în Mureş. Unul dintre ei a murit

Doi urşi au fost loviţi de maşini, pe Drumul Naţional 15 din judeţul Mureş. Potrivit IPJ Mureş, unul dintre urşi a murit.
Doi urşi loviţi de maşini pe şosea, în Mureş. Unul dintre ei a murit

Nu e vorba nici de condiţiile meteo, nici de alertele teroriste: Motivul cel mai des întâlnit pentru care companiile aeriene amână zborurile

Nu e oficial, dar cel mai des întâlnit motiv pentru care zborurile sunt amânate nu sunt condiţiile meteo, alertele teroriste, ci şobolanii. Ei sunt cei care ţin aeronavele la sol, uneori chiar şi 24 de ore.
Nu e vorba nici de condiţiile meteo, nici de alertele teroriste: Motivul cel mai des întâlnit pentru care companiile aeriene amână zborurile

Două spitale de copii din Bucureşti, fără apă şi căldură timp de trei zile. Situaţia, remediată vineri dimineaţă

Două spitale de copii din Bucureşti, Marie Curie şi Centrul de Recuperare Neuropsihomotorie Dr. Nicolae Robănescu au rămas, timp de trei zile, fără apă caldă şi căldură, problema fiind remediată vineri. Ministerul Sănătăţii a trimis o echipă la Marie Curie pentru verificarea situaţiei.
Două spitale de copii din Bucureşti, fără apă şi căldură timp de trei zile. Situaţia, remediată vineri dimineaţă

O carte pe zi: „Linia de contur. Cronici literare I” de Daniel Cristea Enache

Un volum masiv „dedicat prozei (romane, nuvele, povestiri) şi literaturii subiective (non)ficţionale (memorialistică, jurnale, epistolare, autobiografii, cărţi de călătorii, volume cu documente din arhivele CNSAS, cărţi de dialoguri, eseistică filtrată biografic, publicistică ficţionalizată).”
O carte pe zi: „Linia de contur. Cronici literare I” de Daniel Cristea Enache

VIDEO| O maşină s-a făcut scrum şi alta a ars parţial, pe o stradă din Slatina

O maşină s-a făcut scrum şi alta a ars parţial, în noaptea de joi spre vineri, pe o stradă din Slatina. Focul a pornit de la un scurtcircuit electric, anunţă ISU Olt.
VIDEO| O maşină s-a făcut scrum şi alta a ars parţial, pe o stradă din Slatina

Iordache: Nu ne este ruşine cu Dăncilă. 5 ani i-au trebuit lui Iohannis să aibă o conferinţă de o oră

Deputatul PSD Florin Iordache a declarat, vineri, la RFI, partidului nu îi este ruşine cu Viorica Dăncilă la prezidenţiale. El l-a ironziat pe Klaus Iohannis, spunând că i-au trebuit cinci ani pentru a face o conferinţă de o oră şi că "nu-l vom mai vedea pe preşedinte foarte curând".
Iordache: Nu ne este ruşine cu Dăncilă. 5 ani i-au trebuit lui Iohannis să aibă o conferinţă de o oră

Pleşoianu: Iohannis zice că PSD e o piedică de 30 de ani, dar a semnat un protocol cu PSD în 2002

Deputatul Liviu Pleşoianu a afirmat, vineri, că preşedintele Klaus Iohannis spune despre PSD că a fost „o piedică timp de 30 de ani”, însă acesta a semnat în 2002 un protocol de colaborare cu PSD, în acea perioadă fiind preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România.
Pleşoianu: Iohannis zice că PSD e o piedică de 30 de ani, dar a semnat un protocol cu PSD în 2002

Rudy Giuliani are încredere în loialitatea preşedintelui Donald Trump, în contextul anchetei

Avocatul personal al preşedintelui american Donald Trump, Rudolph Giuliani, a transmis, în cadrul unui interviu, că are încredere în loialitatea liderului american, în contextul acuzaţiilor care îl vizează ca fiind complice în actele de abuz realizate de şefului de stat, relatează The Guardian.
Rudy Giuliani are încredere în loialitatea preşedintelui Donald Trump, în contextul anchetei

BLACK FRIDAY 2019. Ce vânzări a avut eMAG în prima jumătate de oră de la startul reducerilor

eMag a realizat vânzări de peste 115 milioane de lei în prima jumătate de oră de la startul Black Friday 2019, potrivit unui comunicat al retailerului remis MEDIAFAX.
BLACK FRIDAY 2019. Ce vânzări a avut eMAG în prima jumătate de oră de la startul reducerilor

110 kilograme de cannabis, ridicate în urma a două percheziţii în Neamţ

Poliţiştii şi procurorii din Iaşi au găsit la un bărbat din Neamţ, bănuit de cultivarea de droguri de risc, 110 kilograme de cannabis, în valoare de 500.000 de euro.
110 kilograme de cannabis, ridicate în urma a două percheziţii în Neamţ

Programul meciurilor de vineri din preliminariile Campionatului European 2020

Vineri, 15 noiembrie, sunt programate opt meciuri din campania de calificare la Campionatul European din 2020. În majoritatea duelurilor, echipele care evoluează pe teren propriu sunt considerate favorit. Printre acestea se numără Norvegia, Danemarca, Elveţia şi Spania.
Programul meciurilor de vineri din preliminariile Campionatului European 2020

Echipa Netflix, agresată de tăietorii de lemne din Valea Cernei. Jurnaliştii, ”sechestraţi” în pădure la filmarea unui documentar despre mafia lemnului

Echipa Netflix şi activiştii care îi însoţeau pe realizatori la filmările din România pentru seria de documentare ”Broken”, au fost agresaţi de exploatatorii de lemn din Valea Cernei, anunţă organizaţia Agent Green.
Echipa Netflix, agresată de tăietorii de lemne din Valea Cernei. Jurnaliştii, ”sechestraţi” în pădure la filmarea unui documentar despre mafia lemnului

Dumitru Dragomir, fost preşedinte LPF: România U21 poate să câştige Campionatul European

România U21 a bifat a treia victorie consecutivă în campania de calificare la EURO, iar Dumitru Dragomir, fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, crede că naţionala poate câştiga chiar turneul final.
Dumitru Dragomir, fost preşedinte LPF: România U21 poate să câştige Campionatul European

A început postul Naşterii Mântuitorului sau Postul Crăciunului

Postul Naşterii Mântuitorului sau Postul Crăciunului a început vineri şi durează 40 de zile, printre care sunt multe cu dezlegare la peşte, ulei şi vin, până în Ajunul Crăciunului, când se ţine post negru şi este aşteptat preotul să aducă vestea Naşterii Mântuitorului.
A început postul Naşterii Mântuitorului sau Postul Crăciunului

Copil-minune în Belgia: absolvent universitar de inginerie electrică la 9 ani, plănuieşte să facă şi Medicina

Un copil supradotat din Belgia e pe cale să-şi ia diploma de licenţă la doar 9 ani. Laurent Simons studiază inginerie electrică la Universitatea Tehnologică din Eindhoven – un curs apreciat ca fiind foarte solicitant chiar şi de studenţii mai în vârstă.
Copil-minune în Belgia: absolvent universitar de inginerie electrică la 9 ani, plănuieşte să facă şi Medicina

Zile decisive pentru Dan Barna. Membrii USR votează online dacă vor ca el să plece de la şefia partidului

Membrii USR votează, începând de vineri, dacă vor ca Dan Barna să demisioneze de la şefia partidului, după nemulţumirile apărute în urma rezultatelor la alegerile prezidenţiale, unde liderul USR nu a reuşit să ajungă în turul doi. Votul de încredere se desfăşoară online, pe parcursul a cinci zile.
Zile decisive pentru Dan Barna. Membrii USR votează online dacă vor ca el să plece de la şefia partidului

Motociclist cu permisul anulat, în comă după ce a lovit un parapet metalic în Constanţa

Un bărbat de 28 de ani a intrat în comă după ce a pierdut controlul motocicletei pe care o conducea într-o curbă şi a lovit un parapet metalic, în localitatea Viişoara din judeţul Constanţa. Bărbatul avea permisul de conducere anulat.
Motociclist cu permisul anulat, în comă după ce a lovit un parapet metalic în Constanţa

O cisternă cu 26 de tone de motorină a lovit un parapet, două TIR-uri şi s-a răsturnat, în Ploieşti

O cisternă încărcată cu 26 de tone de motorină a lovit un parapet de beton şi două TIR-uri, în noaptea de joi spre vineri, în zona Parcului Industrial Ploieşti. Apoi, cisterna s-a răsturnat.
O cisternă cu 26 de tone de motorină a lovit un parapet, două TIR-uri şi s-a răsturnat, în Ploieşti

România – Suedia. Reacţia FRF şi a lui Cosmin Contra după ce oficiali suedezi au anunţat că se tem de atacuri rasiste din partea românilor

Federaţia Română de Fotbal a reacţionat joi după ultimele ”săgeţi ”aruncate de suedezi, înaintea meciului direct de pe Arena Naţională de vineri seară. Pe pagina de Facebook a echipei naţionale a fost postat un mesaj de luptă cu privire la meciul crucial din preliminariile EURO 2020.
România - Suedia. Reacţia FRF şi a lui Cosmin Contra după ce oficiali suedezi au anunţat că se tem de atacuri rasiste din partea românilor

Doi adolescenţi au murit după ce un coleg a tras în 5 elevi, apoi s-a împuşcat în SUA. Atacul a durat 16 secunde şi a fost filmat

O nouă tragedie la o şcoală americană. Un adolescent care îşi sărbătorea joi ziua de naştere a deschis focul cu o armă pe care a adus-o în ghiozdan la un liceu din California. A făcut un măcel în doar 16 secunde susţin autorităţile citate de CNN, a tras în 5 colegi apoi s-a împuşcat.
Doi adolescenţi au murit după ce un coleg a tras în 5 elevi, apoi s-a împuşcat în SUA. Atacul a durat 16 secunde şi a fost filmat

BLACK FRIDAY 2019. Ofertele eMAG, Flanco, Elefant.ro sau Altex: Reduceri importante la telefoane, laptopuri şi televizoare

Black Friday 2019 este cel mai aşteptat eveniment de cumpărături al anului, fiind introdus pentru prima dată în România de retailerul eMAG în 2011, acesta fiind urmat şi de alţi lideri de pe piaţă precum Flanco şi Altex. Black Friday se situează pe locul doi la căutările pe Google, după rezultatele de la bacalaureat.
BLACK FRIDAY 2019. Ofertele eMAG, Flanco, Elefant.ro sau Altex: Reduceri importante la telefoane, laptopuri şi televizoare

Vaccinarea împotriva rujeolei, obligatorie în Germania din 2020. Părinţii riscă amenzi de până la 2.500 de euro

Parlamentul federal german a aprobat, joi, o lege prin care vaccinarea copiilor împotriva rujeolei va deveni obligatorie începând de la data de 1 martie 2020, informează site-ul agenţiei de ştiri DPA.
Vaccinarea împotriva rujeolei, obligatorie în Germania din 2020. Părinţii riscă amenzi de până la 2.500 de euro

HOROSCOP 15 noiembrie 2019: Zodiile care astăzi sunt sociabile şi descurcăreţe în orice situaţie

Luna din Gemeni aderă astăzi la un aspect tensionat de opoziţie cu Jupiter din Săgetător, semn că zodiile Mutabile (Gemeni, Fecioară, Săgetător şi Peşti) se pot regăsi în unele situaţii mai dificile în plan relaţional sau profesional. Pe de altă parte, îi trasează o configuraţie astrală armonioasă de trigon lui Marte din Balanţă, indiciu cum că zodiile de Aer (Gemeni, Balanţă şi Vărsător) sunt sociabile şi descurcăreţe în orice situaţie.
HOROSCOP 15 noiembrie 2019: Zodiile care astăzi sunt sociabile şi descurcăreţe în orice situaţie

Israelul a lansat vineri noi atacuri împotriva Jihadului Islamic

Israelul a lovit vineri noi ţinte ale grupării Jihadul Islamic în Fâşia Gaza, în pofida acordului de încetare a focului care intrase în vigoare joi în acest teritoriu, a informat Armata israeliană, citată de Le Figaro.
Israelul a lansat vineri noi atacuri împotriva Jihadului Islamic

Evo Morales nu va putea candida la următoarele alegeri prezidenţiale din Bolivia

Preşedintele interimar al Boliviei, Jeanine Áñez, a declarat joi că fostul preşedinte al ţării, Evo Morales, care a demisionat şi a primit azil politic în Mexic, nu va putea candida în cadrul viitoarelor alegeri prezidenţiale, informează Reuters.
Evo Morales nu va putea candida la următoarele alegeri prezidenţiale din Bolivia

Mohammad Safadi ar putea deveni noul premier al Libanului după demisia lui Saad Hariri

Cele mai mari partide din Liban au ajuns la un acord în vederea nominalizării lui Mohammad Safadi, fost ministru de Finanţe al ţării, pentru funcţia de premier, au anunţat posturile libaneze de televiziune LBCI şi MTV, citate de agenţia de presă Reuters.
Mohammad Safadi ar putea deveni noul premier al Libanului după demisia lui Saad Hariri

Vladimir Putin: Bolivia este aproape de haos

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat joi că situaţia din Bolivia este aproape haotică şi că s-a creat un vid de putere după demisia lui Evo Morales din funcţia de preşedinte, informează site-ul agenţiei Reuters.
Vladimir Putin: Bolivia este aproape de haos

#vreaupresedinte | A început campania electorală pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale

Vineri, de la ora 00.00, a început campania electorală pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, care se va încheia pe data de 23 noiembrie, ora 7.00, a anunţat Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), într-un comunicat de presă.
#vreaupresedinte | A început campania electorală pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale

Virgil Popescu: Achiziția armelor Beretta ar fi trebuit să înceapă de la nevoile armatei

Ministrul Economiei, Virgil Popescu a declarat joi, că afacerea cu producătorul de arme Beretta ar fi trebuit să înceapă de la nevoile armatei, ceea ce nu s-a întâmplat.
Virgil Popescu: Achiziția armelor Beretta ar fi trebuit să înceapă de la nevoile armatei

Ministrul Finanţelor: Cursul a crescut pe fondul unor cifre slabe din economie

Ministrul Finanţelor a precizat joi că deprecierea leului în raport cu euro şi alte valute a fost o mişcare venită pe fondul unor cifre proaste din economie.
Ministrul Finanţelor: Cursul a crescut pe fondul unor cifre slabe din economie

Florin Cîţu anunţă că proiectul de buget va fi gata înainte de 20 decembrie, iar rectificarea bugetară va fi adoptată până la finele lui noiembrie

Bugetul va fi prezentat Parlamentului înainte de 20 decembrie, iar rectificarea bugetară va fi adoptată de către guvernul Orban până la finalul lunii noiembrie, a declarat joi ministrul Finanţelor Publice Florin Cîţu.
Florin Cîţu anunţă că proiectul de buget va fi gata înainte de 20 decembrie, iar rectificarea bugetară va fi adoptată până la finele lui noiembrie

Alertă de călătorie: Într-un stat european este cod roşu de valuri puternice

Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află sau vor să călătorească în Portugalia că a fost instituit, joi şi vineri, un cod roşu de valuri puternice şi intense pentru districtele Leiria, Coimbra, Aveiro, Porto, Braga şi Viana do Castelo.
Alertă de călătorie: Într-un stat european este cod roşu de valuri puternice

Victorie. România U21 a învins Finlanda U21 cu scorul de 4-1, în preliminariile EURO 2021

Echipa naţională sub 21 de ani a României a învins reprezentativa similară a Finlandei, joi seara, scor 4-1, în preliminariile EURO 2021, într-un meci disputat pe Stadionul "Anghel Iordănescu", din Voluntari.
Victorie. România U21 a învins Finlanda U21 cu scorul de 4-1, în preliminariile EURO 2021

Anunţul făcut de MAE în legătură cu suspecţii de terorism repatriaţi de Turcia

Ministerul Afacerilor Externe a precizat că niciun cetăţean român, presupus membru al grupării jihadiste Stat Islamic, nu a fost printre persoanele reţinute sau arestate de autorităţile din Turcia, sub acuzaţii de sprijinire sau apartenenţă la organizaţii teroriste.
Anunţul făcut de MAE în legătură cu suspecţii de terorism repatriaţi de Turcia