CELE MAI NOI ARTICOLE

Jeremy Corbyn: Nu vor fi alegeri anticipate până nu va dispărea riscul unui Brexit fără acord

Liderul opoziţiei din Marea Britanie, Jeremy Corbyn, a reiterat că formaţiunea sa politică susţine organizarea alegerilor anticipate, însă doar în contextul în care riscul unui Brexit fără acord va dispărea, relatează site-ul postului CNN.
Jeremy Corbyn: Nu vor fi alegeri anticipate până nu va dispărea riscul unui Brexit fără acord

Boris Johnson critică Liberal Democraţii pentru planurile privind amânarea Brexit

Premierul britanic Boris Johnson a criticat luni Liberal Democraţii pentru planurile sale de a amâna ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, relatează site-ul agenţiei Reuters.
Boris Johnson critică Liberal Democraţii pentru planurile privind amânarea Brexit

George Ciamba, discuţii cu Preşedinţia finlandeză a Consiliului UE despre Cadrul Financiar Multianual

Ministrul pentru afaceri europene, George Ciamba, a discutat, luni, la Bruxelles, cu reprezentanţii Preşedinţiei finlandeze a Consiliului UE despre Cadrul Financiar Multianual post 2020, a transmis MAE, într-un comunicat de presă.
George Ciamba, discuţii cu Preşedinţia finlandeză a Consiliului UE despre Cadrul Financiar Multianual

Parlamentul britanic a adoptat moţiunea privind respectarea legii ce prevede blocarea unui Brexit fără acord

Parlamentul britanic a adoptat moţiunea prin care cere Guvernului lui Boris Johnson să respecte legea ce prevede blocarea ieşirii Marii Britanii fără acord, o moţiune depusă mai mult pentru exprimarea nemulţumirii din partea opoziţiei, relatează The Guardian şi CNN.
Parlamentul britanic a adoptat moţiunea privind respectarea legii ce prevede blocarea unui Brexit fără acord

Barna: În comisiile din PE se va discuta despre problemele penale ale Rovanei Plumb. Ne facem de râs

Preşedintele USR Dan Barna a declarat, luni, că nominalizarea Rovanei Plumb în funcţia de comisar european din partea României este ruşionasă şi că în comisiile din PE se va discuta despre problemele penale ale Rovanei Plumb, nu despre competenţa acesteia pentru transporturi.
Barna: În comisiile din PE se va discuta despre problemele penale ale Rovanei Plumb. Ne facem de râs

DOCUMENT Ce prevede pactul politic al USR-PLUS, propus partidelor şi şefului statului, pentru declanşarea alegerilor anticipate

Pactul propus luni de USR-PLUS prevede angajamentul preşedintelui şi al partidelor politice, în afară de PSD, de a declanşa alegeri anticipate până în iunie 2020. Totodată, semnatarii pactului se vor angaja să voteze moţiunea de cenzură împotriva Guvernului PSD.
DOCUMENT Ce prevede pactul politic al USR-PLUS, propus partidelor şi şefului statului, pentru declanşarea alegerilor anticipate

Michael Schumacher a fost transportat luni la un spital din Paris. Ce s-a întâmplat în ultimele ore cu fostul pilot de Formula 1

Pilotul de Formula 1 Michael Schumacher a fost internat, luni, într-un spital din Paris pentru a urma "un tratament secret", a informat publicaţia Le Parisien, citată de site-ul agenţiei Reuters.
Michael Schumacher a fost transportat luni la un spital din Paris. Ce s-a întâmplat în ultimele ore cu fostul pilot de Formula 1

Dan Barna: Vreau ca primul meu act de preşedinte să fie dizolvarea Parlamentului

Liderul USR Dan Barna a declarat, luni, că vrea ca, dacă va fi ales preşedinte al României, primul act pe care să îl demareze să fie dizolvarea Parlamentului. Liderul USR a prezentat şi un plan pentru acest demers.
Dan Barna: Vreau ca primul meu act de preşedinte să fie dizolvarea Parlamentului

Consiliul Naţional al Elevilor, nemulţumit de burse: Continuăm să ţinem doliu pentru educaţie

Consiliul Naţional al Elevilor a transmis, luni seara, că sunt nemulţumiţi de faptul că bursele sunt în continuare foarte mici, iar Guvernul a lăsat autorităţile locale să se stabilească sumele acordate şi au spus că vor continua „să ţină doliu pentru educaţie”.
Consiliul Naţional al Elevilor, nemulţumit de burse: Continuăm să ţinem doliu pentru educaţie

Dăncilă, apel către europarlamentarii români pentru susţinerea lui Plumb pentru funcţia de comisar european: E interesul României

Viorica Dăncilă a solicitat susţinerea Rovanei Plumb pentru funcţia de comisar european din partea tuturor membrilor Parlamentului European, indiferent de culoarea politică. Premierul a făcut apel la unitate pentru a susţine imaginea României şi a eurodeputaţilor români.
Dăncilă, apel către europarlamentarii români pentru susţinerea lui Plumb pentru funcţia de comisar european: E interesul României

Guvernul britanic, obligat să publice toate documentele privind decizia de suspendare a Parlamentului

Membrii Camerei Comunelor au votat în favoarea unei moţiuni ce obligă Guvernul de la Londra, condus de Boris Johnson, să dea publicităţii toate documentele privind decizia de prorogare a Parlamentul britanic şi referitoare la planurile privind retragerea Marii Britanii din UE fără un acord.
Guvernul britanic, obligat să publice toate documentele privind decizia de suspendare a Parlamentului

Dăncilă a anunţat că a strâns peste un milion de semnături pentru candidatura la prezidenţiale

Viorica Dăncilă a declarat, luni, după CEX, că PSD a strâns până în acest moment 1.018.000 de semnături pentru candidatura la alegerile prezidenţiale, conform informaţiilor venite din partea "colegilor din ţară". Premierul a mai spus că procesul de strângere a acestora este în plină desfăşurare.
Dăncilă a anunţat că a strâns peste un milion de semnături pentru candidatura la prezidenţiale

Incident armat în Olanda. Un poliţist şi-ar fi împuşcat mortal mai mulţi membri ai familiei, iar apoi s-ar fi sinucis | FOTO, VIDEO

Cel puţin trei persoane au decedat în urma unui incident armat care a avut loc luni seară în oraşul olandez Dordrecht, a anunţat poliţia, potrivit site-ului Euronews.
Incident armat în Olanda. Un poliţist şi-ar fi împuşcat mortal mai mulţi membri ai familiei, iar apoi s-ar fi sinucis | FOTO, VIDEO

Viorica Dăncilă: Îl susţinem în continuare pe Teodor Meleşcanu la şefia Senatului. Vom merge până la capăt cu această candidatură

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, luni seara, că PSD a stabilit în Comitetul Executiv al partidului, să îl susţină în continuare pe Teodor Meleşcanu pentru funcţia de preşedinte al Senatului. Liderul social-democraţilor a precizat că e încrezătoare că senatorii PSD vor vota conform deciziei CEx.
Viorica Dăncilă: Îl susţinem în continuare pe Teodor Meleşcanu la şefia Senatului. Vom merge până la capăt cu această candidatură

Ministrul interimar de la Educaţie, despre elevii din Caracal care încă mai fac naveta, chiar şi după dispariţiile Alexandrei şi Luizei: Nu cunosc situaţia exactă a transportului

Ministrul interimar de la Educaţie, Daniel Breaz, a declarat, luni seara, că nu cunoaşte situaţia transportului de la Caracal, unde, chiar şi după dispariţiile Alexandrei şi Luizei, elevii încă fac naveta cu maşini de ocazie. Acesta a spus că va încerca să găsească soluţii.
Ministrul interimar de la Educaţie, despre elevii din Caracal care încă mai fac naveta, chiar şi după dispariţiile Alexandrei şi Luizei: Nu cunosc situaţia exactă a transportului

CNN: SUA au retras un spion din Rusia după ce Trump a dezvăluit informaţii clasificate

Serviciile secrete din SUA au evacuat un spion infiltrat la nivel înalt în administraţia rusă, au declarat pentru postul CNN mai mulţi oficiali din cadrul Administraţiei Donald Trump, care au indicat că acţiunea ar fi avut legătură cu dezvăluirea de informaţii clasificate de către preşedinte.
CNN: SUA au retras un spion din Rusia după ce Trump a dezvăluit informaţii clasificate

Scandal la CEx PSD. „Ceauşescu”, încătuşat în faţa sediului social-democraţilor din Kiseleff/ Protestatarul a fost amendat cu 1.000 de lei | FOTO, VIDEO

Protestatarul Marian Moroşanu, cunoscut sub numele de „Ceauşescu” a fost încătuşat luni seară la sediul PSD din Kiseleff, acolo unde se desfăşoară şedinţa Comitetului Executiv. La scurt timp protestatarul a acuzat dureri de inimă. Acesta a fost dus la secţie pentru tulburarea liniştii publice.
Scandal la CEx PSD. „Ceauşescu”, încătuşat în faţa sediului social-democraţilor din Kiseleff/ Protestatarul a fost amendat cu 1.000 de lei | FOTO, VIDEO

Cursă nebună între judeţe: Un tânăr de 16 ani a furat maşina unui prieten şi a condus băut din Vrancea până în Ialomiţa

Un tânăr de 16 ani din Vrancea a fost plasat, luni, sub control judiciar, după ce a furat o maşină, pe care o condus-o, deşi consumase alcool, până în judeţul Ialomiţa.
Cursă nebună între judeţe: Un tânăr de 16 ani a furat maşina unui prieten şi a condus băut din Vrancea până în Ialomiţa

ŞTIRILE OREI 20.00 | 9 septembrie 2019

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 20.00
ŞTIRILE OREI 20.00 | 9 septembrie 2019

Guvernul ar putea adopta în şedinţa de miercuri OUG pentru prelungirea înscrierii la vot în Diaspora

Guvernul ar putea adopta în şedinţa de miercuri OUG pentru prelungirea termenului de înscriere la vot al românilor din străinătate, de la 11 septembrie la 15 septembrie, au declarat surse guvernamentale, pentru MEDIAFAX.
Guvernul ar putea adopta în şedinţa de miercuri OUG pentru prelungirea înscrierii la vot în Diaspora

Asociaţia Elevilor: Măsura adoptată de Guvern cu privire la navetă va creşte abandonul şcolar

Asociaţia Elevilor din Constanţa susţine că Hotărârea adoptată luni de Guvern, care vizează decontarea transportului judeţean al elevilor, va duce la o creştere a abandonului şcolar, deoarece plafonează în continuarea plata navetei.
Asociaţia Elevilor: Măsura adoptată de Guvern cu privire la navetă va creşte abandonul şcolar

Guvernul a suplimentat bugetul instituţiilor care organizează alegerile cu 60 milioane lei

Guvernul a suplimentat luni bugetul instituţiilor care se ocupă de organizarea alegerilor cu suma de 60 de milioane de lei. O altă hotărâre adoptată de Executiv vizează stabilirea modelelor şi condiţiilor de confecţionare a documentelor necesare exercitării votului prin corespondenţă.
Guvernul a suplimentat bugetul instituţiilor care organizează alegerile cu 60 milioane lei

Ministerul Finanţelor anunţă că taxa auto, în valoare de 6.16 miliarde de lei, a fost restituită tuturor contribuabililor

Ministerul Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a restituit taxe auto (taxa auto pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule sau timbrul de mediu) tuturor contribuabililor români, informează ministerul.
Ministerul Finanţelor anunţă că taxa auto, în valoare de 6.16 miliarde de lei, a fost restituită tuturor contribuabililor

Circulaţia autobuzelor pe linia 641 peste Podul Grant va fi reluată de marţi

Primăria Capitalei anunţă că de marţi va funcţiona linia navetă 641, după ce s-a reluat circulaţia rutieră pe Pasajul Grant, pe prima bandă. Autobuzele pot circula pe sensul Piaţa Presei spre Ghencea.
Circulaţia autobuzelor pe linia 641 peste Podul Grant va fi reluată de marţi

George Ciamba, anunţ pentru românii din Marea Britanie care doresc să se înregistreze pentru statutul de rezident

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, anunţă, într-o postare pe Twitter, că românii care locuiesc în Marea Britanie vor avea timp până la finalul anului 2020 să se înregistreze pentru statutul de rezident.
George Ciamba, anunţ pentru românii din Marea Britanie care doresc să se înregistreze pentru statutul de rezident

Alianţa USR PLUS propune un pact cu celelalte partide pentru declanşarea alegerilor anticipate

Alianţa USR PLUS propune un pact politic pentru declanşarea alegerilor anticipate odată cu cele locale, deoarece este o soluţie care ar putea scoate România din criza produsă de actualul Guvern, care nu mai are susţinere.
Alianţa USR PLUS propune un pact cu celelalte partide pentru declanşarea alegerilor anticipate

Bulgăroaica Kristalina Gheorghieva, candidat unic pentru a deveni următorul şef al FMI

Fondul Monetar Internaţional a anunţat luni că directorul executiv al Băncii Mondiale, Kristalina Gheorghieva, va fi considerată candidat unic pentru a deveni următorul şef al FMI, urmând ca vineri să se încheie perioada de nominalizare, potrivit Reuters.
Bulgăroaica Kristalina Gheorghieva, candidat unic pentru a deveni următorul şef al FMI

Ministerul Sănătăţii: Spitalul Regional de Urgenţă Cluj va avea 849 de paturi şi 19 săli de operaţie

Spitalul Regional de Urgenţă Cluj va avea 849 de paturi, dintre care 105 pentru îngrijiri critice, 19 săli de operaţie şi un heliport cu elicopter, a transmis, luni, Ministerul Sănătăţii, după ce Guvernul a aprobat HG privind indicatorii tehnico-economici.
Ministerul Sănătăţii: Spitalul Regional de Urgenţă Cluj va avea 849 de paturi şi 19 săli de operaţie

O adolescentă, bătută cu pumnii şi picioarele de mai multe fete într-un parc din Bucureşti. Incidentul a fost filmat şi postat pe Facebook

O adolescentă a fost bătută cu sălbăticie, cu pumnii şi picioarele, apoi târâtă de păr prin parc pentru că ar fi refuzat să lovească o altă fată. Tot scandalul a fost filmat şi postat pe Facebook, imaginile devenind virale. Poliţiştii s-au autosesizat şi au deschis o anchetă.
O adolescentă, bătută cu pumnii şi picioarele de mai multe fete într-un parc din Bucureşti. Incidentul a fost filmat şi postat pe Facebook

Barna: Problema etnică a tot fost rostogolită şi folosită electoral, dar nu mai este de actualitate

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat, luni, că rămâne la opinia că problema clivajului etnic dintre români şi maghiari, deşi a tot fost discutată, nu mai este de actualitate, deoarece generaţiile tinere pun accentul pe alte probleme, precum cele legate de învăţământ sau sănătate.
Barna: Problema etnică a tot fost rostogolită şi folosită electoral, dar nu mai este de actualitate

Obiecte din parcul de distracţii privat al lui Michael Jackson, scoase la vânzare

Cele mai interesante piese de artă expuse în parcul de distracţii din renumita fermă Neverland care i-a aparţinut fostului "rege al muzicii pop" Michael Jackson, printre care şi o sculptură a unui copac pe care este gravat un mesaj al artistului, sunt scoase la vânzare, potrivit TMZ.
Obiecte din parcul de distracţii privat al lui Michael Jackson, scoase la vânzare

John Bercow, preşedintele Camerei Comunelor, a anunţat că va demisiona, dacă Boris Johnson obţine convocarea de alegeri anticipate | VIDEO

Preşedintele Camerei Comunelor John Bercow a anunţat că îşi va da demisia pe 31 octombrie ori săptămâna aceasta, dacă Boris Johnson va reuşi să obţină luni convocarea de alegeri anticipate, potrivit CNN.
John Bercow, preşedintele Camerei Comunelor, a anunţat că va demisiona, dacă Boris Johnson obţine convocarea de alegeri anticipate | VIDEO

Decizii în şedinţa CEx. Dăncilă anunţă că va merge în Parlament săptămâna viitoare pentru votul de încredere: Nu ne-am hotărât dacă mergem pe restructurare sau remaniere | VIDEO

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, luni, că va merge în Parlament săptămâna viitoare pentru votul de încredere. Liderul PSD a afirmat că nu a decis dacă votul va fi pentru restructurarea Guvernului sau pentru o simplă remaniere.
Decizii în şedinţa CEx. Dăncilă anunţă că va merge în Parlament săptămâna viitoare pentru votul de încredere: Nu ne-am hotărât dacă mergem pe restructurare sau remaniere | VIDEO

Regina Elizabeth a II-a a aprobat legea ce prevede blocarea ieşirii Marii Britanii din UE fără acord

Regina Marii Britanii, Elizabeth a II-a, şi-a dat acordul formal pentru promulgarea unui proiect de lege ce are drept scop să evite producerea unui Brexit fără acord, informează agenţia de ştiri Reuters.
Regina Elizabeth a II-a a aprobat legea ce prevede blocarea ieşirii Marii Britanii din UE fără acord

Cine este Rovana Plumb, propunerea României pentru funcţia de comisar european

Rovana Plumb, propunerea României pentru funcţia de comisar european, este actualmente membru al Parlamentului European în Comisia pentru Mediu, Sănătate Publică şi Siguranţă Naţională. Aceasta este fost ministru al Muncii, al Mediului şi ministru delegat al Fondurilor Europene în guvernele PSD.
Cine este Rovana Plumb, propunerea României pentru funcţia de comisar european

Dăncilă: Adoptăm actele necesare pentru decontarea navetei elevilor şi pentru anii următori

Guvernul va adopta, luni, actele necesare pentru decontarea navetei elevilor şi pentru următorii ani, a anunţat Viorica Dăncilă. Tot în şedinţa de luni Executivul va adopta o hotărâre pentru a stabili un prag valoric sub care bursele de merit sau ajutor social să nu poată scădea.
Dăncilă: Adoptăm actele necesare pentru decontarea navetei elevilor şi pentru anii următori

UE şi Republica Moldova nu recunosc alegerile regionale din Crimeea, teritoriu al Ucrainei, anexat de Rusia în 2014

Uniunea Europeană nu va recunoaşte rezultatele alegerilor regionale din Crimeea întrucât regiunea aparţine Ucrainei şi nu Rusiei, a declarat purtătorul de cuvânt al Înaltului Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Federica Mogherini, potrivit Reuters.
UE şi Republica Moldova nu recunosc alegerile regionale din Crimeea, teritoriu al Ucrainei, anexat de Rusia în 2014

Preşedintele PNL: O somăm pe Viorica Dăncilă să retragă nominalizarea Rovanei Plumb, pentru „a nu face România de ruşine”

Preşedintele PNL Ludovic Orban a somat-o, luni, pe Viorica Dăncilă să retragă nominalizarea Rovanei Plumb din poziţia de comisar european, cât mai este timp, pentru „a nu face România de ruşine la nivelul UE”.
Preşedintele PNL: O somăm pe Viorica Dăncilă să retragă nominalizarea Rovanei Plumb, pentru „a nu face România de ruşine”

Spitalul regional din Cluj va fi dotat cu heliport şi aparatură de cea mai înaltă performanţă. Investiţia, estimată la 2.5 miliarde de lei | VIDEO

Viorica Dăncilă a afirmat, luni, că spitalul regional de urgenţă din Cluj va fi dotat cu aparatură medicală şi echipamente de cea mai înaltă performanţă şi cu heliport. Premierul a precizat că investiţia este estimată la 2.5 miliarde de lei.
Spitalul regional din Cluj va fi dotat cu heliport şi aparatură de cea mai înaltă performanţă. Investiţia, estimată la 2.5 miliarde de lei | VIDEO