CELE MAI NOI ARTICOLE

VIRAL:Un american poartă coarne de capră în fotografia de permis auto, după ce a convins autorităţile

Phelan Moonsong, care se recomandă drept preot păgân, a convins recent autorităţile din statul american Maine să-i permită să poarte coarne de capră în fotografia pentru permisul auto eliberat de stat, informează Washington Post.
VIRAL:Un american poartă coarne de capră în fotografia de permis auto, după ce a convins autorităţile

PNL a împărţit funcţiile. Cezar Preda, preşedintele Comisiei SIE / Cătălin Predoiu, vicepreşedintele PNL al Camerei Deputaţilor. Mugur Cozmanciuc, secretar

PNL şi-a împărţit în şedinţa de miercuri funcţiile în Camera Deputaţilor, Raluca Turcan fiind aleasă lider de grup, iar Cezar Preda preşedintele Comisiei SIE, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din PNL.
PNL a împărţit funcţiile. Cezar Preda, preşedintele Comisiei SIE / Cătălin Predoiu, vicepreşedintele PNL al Camerei Deputaţilor. Mugur Cozmanciuc, secretar

India devine a şasea cea mai mare economie din lume, înaintea Marii Britanii

Economia Indiei a întrecut-o pe cea din Marea Britanie pentru prima dată în ultimul secol, devenind, astfel, a şasea cea mai mare economie după valoarea Produsului Intern Brut (PIB), după Statele Unite, China, Japonia, Germania şi Franţa, potrivit Foreign Policy.
India devine a şasea cea mai mare economie din lume, înaintea Marii Britanii

Liviu Dragnea, întrebat de ce a propus un premier de etnie: Întrebarea e de o mare gravitate

Liderul PSD Liviu Dragnea a fost întrebat, miercuri, de ce a propus premier o persoană de etnie, în condiţiile în care în campanie l-a ironizat pe Dacian Cioloş pentru prenumele "Julien", campania PSD subliniind "pericolul" reprezentat de străni, el răspunzând că întrebarea e de o "mare gravitate".
Liviu Dragnea, întrebat de ce a propus un premier de etnie: Întrebarea e de o mare gravitate

Traian Băsescu: Nu o cunosc pe doamna Shhaideh. Dacă mă întâlnesc cu ea, nu ştiu cine e

Traian Băsescu, fost preşedinte al României, actual senator, a declarat că nu o cunoaşte pe Sevil Shhaideh, propunerea PSD - ALDE pentru funcţia de premier, precizând că PMP este şi va rămâne în opoziţie. Şi alţi senatori au comentat nominalizarea.
Traian Băsescu: Nu o cunosc pe doamna Shhaideh. Dacă mă întâlnesc cu ea, nu ştiu cine e

Klaus Iohannis a încheiat consultările cu liberalii după 10 minute / Raluca Turcan despre premierul PSD-ALDE: Arată obsesia de control a lui Dragnea

Preşedintele Klaus Iohannis a început consultările cu liberalii pentru desemnarea viitorului premier, din partea PNL participând o delegaţie formată din cinci persoane. Întrevederea a luat sfârşit după aproximativ zece minute.
Klaus Iohannis a încheiat consultările cu liberalii după 10 minute / Raluca Turcan despre premierul PSD-ALDE: Arată obsesia de control a lui Dragnea

Gigel Ştirbu, deputat PNL, despre Sevil Shhaideh: Un subordonat, rudele lui Liviu Dragnea merită răsplătite

Deputatul PNL Gigel Ştirbu a declarat, miercuri, că Sevil Shhaideh este o surpriză extrem de neplăcută, afirmând că Liviu Dragnea îşi doreşte ''un subordonat'' pentru ca, ulterior, dacă îşi va rezolva problemele juridice să îi solicite demisia şi ''să urce el scările Palatului Victoria''.
Gigel Ştirbu, deputat PNL, despre Sevil Shhaideh: Un subordonat, rudele lui Liviu Dragnea merită răsplătite

Nicuşor Dan: ”Shhaideh e din gaşca Mazăre-Constantinescu, a susţinut mutilarea Legii urbanismului”

Preşedintele USR, Nicuşor Dan, a declarat miercuri că Liviu Dragnea a anunţat o persoană fără anvergura necesară pentru poziţia de premier, Sevil Shhaideh făcând parte din ''gaşca Mazăre-Constantinescu''.
Nicuşor Dan: ''Shhaideh e din gaşca Mazăre-Constantinescu, a susţinut mutilarea Legii urbanismului''

Asasinul ambasadorului rus la Ankara era membru al filialei siriene a reţelei Al-Qaida

Fostul agent de poliţie care l-a asasinat pe ambasadorul Rusiei în Turcia era membru al Frontului al-Nusra, filiala siriană a reţelei teroriste Al-Qaida, afirmă surse citate de site-ul israelian de informaţii militare DEBKAfile.
Asasinul ambasadorului rus la Ankara era membru al filialei siriene a reţelei Al-Qaida

Cel puţin 26 de morţi, în urma protestelor violente din Republica Democratică Congo

Forţele de securitate din R.Democratică Congo au ucis cel puţin 26 de manifestanţi care participau la protestele faţă de refuzul preşedintelui Joseph Kabila de a renunţa la putere, a anunţat organizaţia Human Rights Watch, potrivit The Associated Press.
Cel puţin 26 de morţi, în urma protestelor violente din Republica Democratică Congo

Evanescence concertează la Bucureşti pe 29 iunie 2017

Trupa Evanescence va cânta la Bucureşti la Arenele Romane pe 29 iunie de la ora 20:00, în cadrul festivalului Metalhead Meeting.
Evanescence concertează la Bucureşti pe 29 iunie 2017

Moş Crăciun e cu adevărat magic. Ştie cum să comunice cu toţi copiii

Moş Crăciun ştie cum să comunice cu toţi copiii, chiar şi cu cei care nu pot să vorbească.
Moş Crăciun e cu adevărat magic. Ştie cum să comunice cu toţi copiii

Un copil din judeţul Giurgiu a murit intoxicat după un incendiu

Un copil în vârstă de trei ani, din Ghimpaţi, judeţul Giurgiu, a murit miercuri după ce s-a intoxicat cu fum în urma unui incediu izbucnit în casa unde fusese lăsat singur, încuiat, de bunicul său, acesta din urmă având şi el nevoie de îngrijiri medicale.
Un copil din judeţul Giurgiu a murit intoxicat după un incendiu

Kelemen Hunor: „Sevil Shhaideh, o propunere interesantă de premier” / Trebuie să învăţ şi eu să pronunţ numele

Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat miercuri, că Sevil Shhaideh este o propunere premier "interesantă" de premier, afirmând că aceasta este" un om capabil" şi că în cursul zilei va relua discuţiile cu Liviu Dragnea privind colaborarea parlamentară cu PSD.
Kelemen Hunor:

(P) Cum să faci faţă listei de Crăciun. Trucuri de utilizat când eşti depăşit de situaţie

A venit luna decembrie şi te-ai trezit brusc la gândul că eşti în pragul Sărbătorilor de iarnă, nedumerit că timpul a trecut rapid, pentru a începe apoi cursa nebunească a pregătirilor pentru Sărbători, adică o cursă contra cronometru pentru cumpărături, cadouri şi toate treburile aferente. Este totuşi cea mai frumoasă şi mai dragă sărbătoare din an, la care se strâng laolaltă familii şi prieteni, asa cum de multe ori nu se întâmplă în timpul anului.
(P) Cum să faci faţă listei de Crăciun. Trucuri de utilizat când eşti depăşit de situaţie

Se circulă în condiţii de ceaţă pe mai multe drumuri din ţara

Centrul Infotrafic anunţă că se circulă în condiţii de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară, poliţiştii recomandând şoferilor să circule cu atenţie sporită.
Se circulă în condiţii de ceaţă pe mai multe drumuri din ţara

Ministerul Energiei: Noul guvern va trebui să ia o decizie în privinţa Unităţilor 3 şi 4 Cernavodă

Noul guvern va trebui să analizeze şi să ia o decizie privinţa negocierilor şi a paşilor de urmat pentru proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă, arată un comunicat al Ministerului Energiei.
Ministerul Energiei: Noul guvern va trebui să ia o decizie în privinţa Unităţilor 3 şi 4 Cernavodă

BIOGRAFIE Cine este propunerea de premier făcută de PSD-ALDE. Sevil Shhaideh are mai multe proprietăţi în Siria şi aproximativ 600.000 de lei în conturi

Sevil Shhaideh este propunerea de premier pe care PSD-ALDE a înaintat-o miercuri preşedintelui Klaus Iohannis la consultările de la Palatul Cotroceni, conform anunţului făcut de preşedintele PSD Liviu Dragnea.
BIOGRAFIE Cine este propunerea de premier făcută de PSD-ALDE. Sevil Shhaideh are mai multe proprietăţi în Siria şi aproximativ 600.000 de lei în conturi

Cinci irakieni, opriţi de poliţişti când încercau să treacă ilegal din Serbia în România

Cinci bărbaţi din Irak au fost prinşi, miercuri, de poliţişti în timp ce încercau să treacă ilegal graniţa în România din Serbia, fără documente de identitate, pe câmp, aceştia fiind predaţi unei echipe de la Serviciul Imigrări Timiş, anunţă IGPF.
Cinci irakieni, opriţi de poliţişti când încercau să treacă ilegal din Serbia în România

GALERIE FOTO Imagini SPECTACULOASE. Prima zăpadă în deşertul Sahara

Prima zăpadă în deşertul Sahara în aproape 40 de ani a fost întâmpinată cu bucurie de către un fotograf, care a profitat de moment pentru a imortaliza evenimentul.
GALERIE FOTO Imagini SPECTACULOASE. Prima zăpadă în deşertul Sahara

Coca Cola cumpără compania de îmbuteliere din Africa de la AB InBev pentru 3,15 miliarde de dolari

Coca Cola Company va cumpăra partea de 54,5% pe care producătorul de bere Anheuser-Busch InBev (AB InBev) o deţine la Coca-Cola Beverages (CCBA), oferind 3,15 miliarde de dolari, potrivit Reuters.
Coca Cola cumpără compania de îmbuteliere din Africa de la AB InBev pentru 3,15 miliarde de dolari

Dan Adamescu, după trimiterea în judecată: Adevăraţii vinovaţi de falimentul Astra nu sunt în dosar

Omul de afaceri Dan Adamescu susţine că adevăraţii vinovaţi de falimentul Astra Asigurări nu se regăsesc în dosarul trimis marţi în judecată de DNA şi declară că s-ar încercat muşamalizarea "celui mai bine orchestrat faliment din România", potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Dan Adamescu, după trimiterea în judecată: Adevăraţii vinovaţi de falimentul Astra nu sunt în dosar

Moscova denunţă impunerea de către SUA a unor noi sancţiuni asupra unor firme şi persoane din Rusia

Moscova a catalogat drept ostilă acţiunea SUA de a include noi companii şi persoane din Rusia pe lista de sancţiuni introduse ca urmare a rolului jucat de Moscova în conflictul din estul Ucrainei şi pentru anexarea regiunii Crimeea, scrie Reuters.
Moscova denunţă impunerea de către SUA a unor noi sancţiuni asupra unor firme şi persoane din Rusia

Şedinţa plenului Senatului a început cu o pauză. 40 de senatori sunt absenţi

Patruzeci de senatori lipsesc miercuri de la şedinţa plenului în care ar trebui să se decidă cine va conduce camera superioară a Parlamentului.
Şedinţa plenului Senatului a început cu o pauză. 40 de senatori sunt absenţi

Dragnea, Tăriceanu şi Constantin vor face parte din delegaţia PSD-ALDE care merge la Cotroceni

Preşedintele PSD Liviu Dragnea şi co-preşedinţii ALDE Călin Popescu Tăriceanu, Daniel Constantin vor face parte din delegaţia PSD-ALDE care va merge miercuri la Palatul Cotroceni, pentru consultări cu preşedintele Klaus Iohannis pe tema formării viitorului guvern.
Dragnea, Tăriceanu şi Constantin vor face parte din delegaţia PSD-ALDE care merge la Cotroceni

Sevil Shhaideh este prima femeie propusă pentru funcţia de premier al României. Liviu Dragnea: „Nu am vrut să forţez o lege pentru a fi eu prim-ministru”

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat miercuri, după consultările de la Cotroceni, că avea dreptul legitim să solicite pentru el funcţia de prim-ministru, dar că o "condamnare nedreaptă şi o lege profund neconstituţională" l-au făcut să nu solicite acest lucru "deocamdată".
Sevil Shhaideh este prima femeie propusă pentru funcţia de premier al României. Liviu Dragnea:

Camera Deputaţilor şi-a ales conducerea / Liviu Dragnea, noul preşedinte: Parlamentul, locul unde se stopează abuzul în aplicarea legii

Camera Deputaţilor şi-a ales conducerea. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost ales preşedinte al Camerei Deputaţilor, el fiind singurul candidat pentru această funcţie.
Camera Deputaţilor şi-a ales conducerea / Liviu Dragnea, noul preşedinte: Parlamentul, locul unde se stopează abuzul în aplicarea legii

Pilotul şi compania aeriană, responsabili pentru accidentul aviatic de luna trecută din Columbia

O anchetă a Guvernului bolivian a stabilit că pilotul şi compania aeriană sunt responsabili pentru accidentul aviatic de luna trecută din Columbia, soldat cu decesul a 71 de persoane, inclusiv mai mulţi membri ai echipei braziliene de fotbal Chapecoense, relatează Reuters.
Pilotul şi compania aeriană, responsabili pentru accidentul aviatic de luna trecută din Columbia

Cod galben de ceaţă valabil în cinci judeţe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri dimineaţa, cod galben de ceaţă valabil pentru judeţele Bistriţa-Năsăud, Suceava, Cluj, Satu-Mare şi Harghita, atenţionarea fiind valabilă până la ora 11.00
Cod galben de ceaţă valabil în cinci judeţe

Ministrul german de Interne: Autorităţile studiază mai multe indicii în legătură cu atacul din Berlin

Ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere, a declarat că autorităţile studiază mai multe piste în legătură cu atacul comis la un târg de Crăciun din Berlin, soldat cu 12 morţi, scrie agenţia de ştiri Reuters.
Ministrul german de Interne: Autorităţile studiază mai multe indicii în legătură cu atacul din Berlin

Peste 300 de jandarmi vor asigura joi măsurile de ordine publică la meciul Dinamo-Steaua, în Cupa Ligii

Peste 300 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor ce vor fi prezenţi la meciul de fotbal dintre Dinamo Bucureşti şi FC Steaua Bucureşti, care va avea loc joi, de la ora 20.30, pe Arena Naţională, potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Capitalei.
Peste 300 de jandarmi vor asigura joi măsurile de ordine publică la meciul Dinamo-Steaua, în Cupa Ligii

VIDEO Cinci morţi şi un rănit, în urma prăbuşirii unui avion de transport marfă, în Columbia

Un avion de transport marfă s-a prăbuşit la scurt timp după decolarea de pe aeroportul din oraşul columbian Puerto Carreno, în urma incidentului au decedat cinci membri ai echipajului, iar un altul a fost rănit, scrie site-ul postului ABC News.
VIDEO Cinci morţi şi un rănit, în urma prăbuşirii unui avion de transport marfă, în Columbia

Cel puţin 58 de persoane au decedat în Rusia după ce au băut ulei de baie ce conţinea alcool toxic

Bilanţul victimelor în urma intoxicării cu alcool metilic, în Rusia, după ce au băut ulei de baie, a ajuns la cel puţin 58 de persoane, în timp ce alte 37 sunt spitalizate, dintre care unele în stare gravă, scrie BBC News online.
Cel puţin 58 de persoane au decedat în Rusia după ce au băut ulei de baie ce conţinea alcool toxic

2016 – oamenii care ne vor lipsi. De la Marin Moraru la Solomon Marcus, Prince şi Leonard Cohen

Anul 2016 a fost marcat de dispariţia mai multor personalităţi din cinematografie, muzică, literatură, ştiinţă şi sport.
2016 – oamenii care ne vor lipsi. De la Marin Moraru la Solomon Marcus, Prince şi Leonard Cohen

Michèle Morgan, actriţa cu „cei mai frumoşi ochi din lume”, a încetat din viaţă, la vârsta de 96 de ani

Actriţa franceză Michèle Morgan, care avea „cei mai frumoşi ochi din lume”, a decedat marţi, anunţă lefigaro.fr, care citează o sursă apropiată familiei.
Michèle Morgan, actriţa cu „cei mai frumoşi ochi din lume”, a încetat din viaţă, la vârsta de 96 de ani

Stat Islamic îndoctrinează copii pentru a comite atacuri asupra unor ţinte occidentale-oficial

Stat Islamic furnizează copiilor accesul la aplicaţii prin care pot vizualiza site-uri islamiste violente, în încercarea de a crea o nouă generaţie de terorişti care să atace importante obiective occidentale, a declarat un oficial britanic, citat de The Guardian.
Stat Islamic îndoctrinează copii pentru a comite atacuri asupra unor ţinte occidentale-oficial

Vinul fiert, un remediu perfect pentru combaterea răcelii

Iarna s-a instalat în sfârşit în România. Chiar dacă autorităţile sunt luate mereu prin surprindere de anotimpul alb, nu lăsa frigul să te învăluie cu părţile sale negative: răceli.
Vinul fiert, un remediu perfect pentru combaterea răcelii

O nouă rundă de consultări la Cotroceni. PSD şi ALDE, primele partide primite de Klaus Iohannis

Presedintele Klaus Iohannis a anuntat o noua rundă de consultări cu partidele care au intrat în Parlament în urma alegerilor din 11 decembrie. PSD şi ALDE se vor prezenta, miercuri, împreună la consultările de la Palatul Cortoceni, Iohannis acceptând acest lucru, deşi iniţial, şeful statului le chemase pe parcursul a două zile diferite.
O nouă rundă de consultări la Cotroceni. PSD şi ALDE, primele partide primite de Klaus Iohannis

Statele Unite investighează un milion de maşini Fiat Chrysler care riscă pornirea fără şofer

Autorităţile din Statele Unite lansează o investigaţie care vizează un milion de camionete noi Fiat Chrysler Ram şi SUV-uri după ce au primit plângeri că maşinile se deplasează singure după ce au fost parcate, potrivit Reuters.
Statele Unite investighează un milion de maşini Fiat Chrysler care riscă pornirea fără şofer

VIDEO Explozie puternică la o piaţă de artificii din Mexic: cel puţin 29 de morţi şi 72 de persoane rănite

O explozie în lanţ s-a produs, marţi seară, în cea mai cunoscută piaţă de artificii din oraşul Tultepec, situat la 40 de km de capitala Mexicului, ducând la moartea a cel puţin 29 de persoane şi la rănirea a peste 70. Explozia s-a transformat într-un nor de fum uriaş, relatează CNN.
VIDEO Explozie puternică la o piaţă de artificii din Mexic: cel puţin 29 de morţi şi 72 de persoane rănite