CELE MAI NOI ARTICOLE

TRAGEDIA din Colectiv – MĂRTURII DIN INFERN: Mulţi din cei decedaţi s-au asfixiat. Focul s-a stins înainte de intervenţie

Persoane aflate în Clubul Colectiv, unde s-a produs tragedia în care 27 de oameni au decedat, iar aproximativ 200 au fost răniţi, au relatat, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX, că mulţi dintre cei care nu au putut să iasă din club au murit asfixiaţi, iar focul s-a stins singur, după ce a ars tavanul.
TRAGEDIA din Colectiv - MĂRTURII DIN INFERN: Mulţi din cei decedaţi s-au asfixiat. Focul s-a stins înainte de intervenţie

Unul dintre asociaţii Colectiv deţine acţiuni la alte 11 firme implicate în organizări de concerte

Costin Mincu, unul dintre asociaţii Club Colectiv, unde a avut loc, vineri noapte, incendiul soldat cu 27 de morţi şi aproximativ 200 de răniţi, deţine acţiuni la alte 11 firme implicate în cluburi şi organizări de concerte, din care trei în Constanţa, informează Ziarul Financiar.
Unul dintre asociaţii Colectiv deţine acţiuni la alte 11 firme implicate în organizări de concerte

Ambasada Germaniei transmite condoleanţe pentru victimele incendiului de la club Colectiv

Ambasada Germaniei la Bucureşti transmite condoleanţe familiilor persoanelor care şi-au pierdut viaţa în incendiul de la clubul Colectiv, într-un mesaj publicat sâmbătă pe pagina sa de Facebook.
Ambasada Germaniei transmite condoleanţe pentru victimele incendiului de la club Colectiv

Firma care a făcut antifonarea în Colectiv: Patronii au refuzat să cumpere material ignifug

Reprezentantul firmei care a făcut antifonarea în Clubul Colectiv spune că patronii localului au refuzat să cumpere material ignifug pentru că era ”prea scump”, el susţinând că o astfel de lucrare se face în mod normal ”pe baza unui proiect întocmit de pompieri, de arhitect”, care însă nu a existat.
Firma care a făcut antifonarea în Colectiv: Patronii au refuzat să cumpere material ignifug

ISIS a revendicat prăbuşirea avionul rusesc în Peninsula Sinai. Autorităţile egiptene susţin că nu există indicii care să arate că aeronava a fost doborâtă – VIDEO

Gruparea Stat Islamic în Egipt afirmă pe Twitter că a doborât avionul rusesc prăbuşit sâmbătă în Peninsula Sinai, însă informaţia nu a fost confirmată de Rusia, iar autorităţile egiptene susţin că niciun indiciu nu duce la concluzia că aeronava a fost doborâtă, relatează L'Express în ediţia online.
ISIS a revendicat prăbuşirea avionul rusesc în Peninsula Sinai. Autorităţile egiptene susţin că nu există indicii care să arate că aeronava a fost doborâtă - VIDEO

George Clooney şi Danny DeVito, protagoniştii unei reclame la un brand de cafea

Actorii George Clooney şi Danny DeVito joacă împreună în noua reclamă pentru America de Nord a brandului de cafea Nespresso, care va fi lansată săptămâna viitoare, informează contactmusic.com.
George Clooney şi Danny DeVito, protagoniştii unei reclame la un brand de cafea

Mihai Alexandru, chitarist al formaţiei Goodbye to Gravity, a murit

Mihai Alexandru, unul dintre chitariştii formaţiei Goodbye to Gravity, care a concertat vineri seară în clubul Colectiv din Bucureşti, a decedat, potrivit unor surse apropiate familiei acestuia.
Mihai Alexandru, chitarist al formaţiei Goodbye to Gravity, a murit

Liga Profesionistă de Fotbal anunţă măsuri obligatorii pentru cluburile din Liga I, pe perioada doliului naţional

Liga Profesionistă de Fotbal(LPF) a anunţat, sâmbătă, pe site-ul oficial, că a adresat un comunicat cu măsuri obligatorii cluburilor care au programate meciuri în Liga I în zilele de doliu naţional, 31 octombrie, 1 şi 2 noiembrie.
Liga Profesionistă de Fotbal anunţă măsuri obligatorii pentru cluburile din Liga I, pe perioada doliului naţional

Student medaliat cu aur la Olimpiada Internaţională de Matematică, printre răniţii de la Colectiv

Viorel Andrei Bud, câştigătorul Olimpiadei Internaţionale de Matematică pentru Studenţi din acest an care a avut loc la Ohrid, Macedonia, se află printre persoanele rănite în incendiul izbucnit în clubul Colectiv din Capitală, el fiind internat la Spitalul Bagdasar.
Student medaliat cu aur la Olimpiada Internaţională de Matematică, printre răniţii de la Colectiv

Oana Pellea, despre incendiu: Când mor oameni, într-o astfel de tragedie, nu încape niciun comentariu

Actriţa Oana Pellea a scris, pe Facebook, că, în momentul în care mor oameni într-o astfel de tragedie ca cea petrecută, vineri seară, în Clubul Colectiv din Bucureşti, nu "încape niciun comentariu, de nicio factură, nici filozofică, nici religioasă".
Oana Pellea, despre incendiu: Când mor oameni, într-o astfel de tragedie, nu încape niciun comentariu

Peste jumătate dintre miniştri au lipsit de la şedinţa extraordinară a Guvernului convocată de Ponta

Peste jumătate dintre miniştrii Guvernului Ponta, respectiv 11 din 21, au lipsit, sâmbătă, de la şedinţa extraordinară a Guvernului convocată în urma tragediei din Clubul Colectiv, membrii Cabinetului fiind înlocuiţi de secretari de stat.
Peste jumătate dintre miniştri au lipsit de la şedinţa extraordinară a Guvernului convocată de Ponta

„Nimeni în cluburi!”, acţiune pe Facebook din respect pentru victimele tragediei din Colectiv

Acţiunea "Nimeni în cluburi! Astăzi nu ieşim în club!" a fost demarată pe Facebook după tragedia petrecută în Colectiv, utilizatorii reţelei de socializare fiind îndemnaţi să nu meargă în cluburi sâmbătă, din respect pentru cei decedaţi şi ca protest faţă de modul în care funcţionează aceste locuri.

Oprea: În Colectiv erau între 300 şi 500 de persoane când a izbucnit incendiul, iar incinta are 425 metri

În clubul Colectiv se aflau între 300 şi 500 de persoane când a izbucnit incendiul, iar incinta are 425 de metri pătraţi, a spus ministrul Internelor, Gabriel Oprea, care a precizat totodată că familiile celor 27 de victime vor fi anunţate pe măsură ce acestea vor fi identificate.
Oprea: În Colectiv erau între 300 şi 500 de persoane când a izbucnit incendiul, iar incinta are 425 metri

Presa şi instituţiile de cultură trebuie să îşi adapteze programul în zilele de doliu naţional. Ultima dată în România a fost doliu naţional în 26 iunie 2013, în urma accidentului din Muntenegru

Posturile de radio şi televiziune şi instituţiile de cultură trebuie să îşi adapteze programul în zilele de doliu naţional, în timp ce drapelul României va fi arborat în bernă în instituţii, dar şi de către cei care îl ţin arborat la domiciliu, a hotărât Guvernul. Ultima dată, în România a fost doliu naţional în 26 iunie 2013, în urma accidentului din Muntenegru, soldat cu moartea a 18 români
Presa şi instituţiile de cultură trebuie să îşi adapteze programul în zilele de doliu naţional. Ultima dată în România a fost doliu naţional în 26 iunie 2013, în urma accidentului din Muntenegru

Primăria Capitalei asigură locuri de veci şi cheltuielile de înmormântare pentru victimele incendiului din Clubul Colectiv

Primăria Capitalei a anunţat că asigură locurile de veci şi cheltuielile de înmormântare pentru cele 27 de persoane care şi-au pierdut viaţa în urma incendiului din Clubul Colectiv, familiile victimelor putând să facă solicitare la numărul de telefon 0800.800.868.
Primăria Capitalei asigură locuri de veci şi cheltuielile de înmormântare pentru victimele incendiului din Clubul Colectiv

Agnieszka Radwanska – Petra Kvitova, finala Turneului Campioanelor

âJucătoarea de tenis Agnieszka Radwanska, locul 6 WTA, s-a calificat în finala Turneului Campioanelor, după ce a învins-o, sâmbătă, în semifinale, pe sportiva spaniolă Garbine Muguruza, locul 3 WTA, scor 6-7(5), 6-3, 7-5.
Agnieszka Radwanska - Petra Kvitova, finala Turneului Campioanelor

EXPERIMENT ratat pentru The Sun la accesul online contra-cost.Tabloidul britanic renunţă la abonamentele digitale

The Sun, tabloidul cu cele mai mari vânzări din Marea Britanie, a decis să renunţe la sistemul său de abonamente online, după ce site-ul publicaţiei deţinute de Rupert Murdoch a ratat acest experiment digital, nereuşind să atragă un număr suficient de mare de cititori, informează Reuters.
EXPERIMENT ratat pentru The Sun la accesul online contra-cost.Tabloidul britanic renunţă la abonamentele digitale

REPORTAJ – Durerea părinţilor victimelor din Colectiv: „A deschis ochii şi mi-a spus: «Am văzut iadul, mamă»” – FOTO

"Am văzut iadul, mamă", sunt cuvintele care descriu cel mai bine tragedia petrecută vineri noapte în Clubul Colectiv din Capitală. Sunt primele vorbe pe care le-a rostit un tânăr de 22 de ani după ce a deschis ochii şi a văzut-o pe mama lui la capul patului de spital, în timp ce se ruga neîncetat.
REPORTAJ - Durerea părinţilor victimelor din Colectiv:

Mega Image se extinde cu încă 40 unităţi în acest an. Se deschide magazinul de lângă Ikea

Mega Image va mai deschide până la sfârşitul anului circa 40 de magazine, printre care unul în Băneasa, situat vizavi de Ikea, retailerul mizând pe afaceri de 650-700 milioane euro, în creştere cu aproape 30%, a declarat sâmbătă directorul de marketing al companiei, Adrian Nicolaescu.
Mega Image se extinde cu încă 40 unităţi în acest an. Se deschide magazinul de lângă Ikea

Ponta a cerut verificarea „la maximum” a fiecărui bar şi club din ţara

Premierul Victor Ponta le-a cerut, sâmbătă, ministrului de Interne, Gabriel Oprea, şi secretarului de stat Raed Arafat să elaboreze un plan de verificare a tuturor cluburilor şi barurilor din toată ţară, acesta urmând să fie prezentat săptămâna viitoare.
Ponta a cerut verificarea

INCENDIUL din Colectiv: Tânără operată până acum de 7 ori, din care de 3 ori pe creier, printre victime

Teodora Maftei, care vineri seară a fost rănită în incendiul izbucnit în clubul Colectiv din Capitală, a fost operată în trecut de şapte ori, din care de trei ori pe creier, din cauza unei acumulări de lichid aflată pe creierul mic, iar în aceste condiţii ea nu avea voie în cluburi.
INCENDIUL din Colectiv: Tânără operată până acum de 7 ori, din care de 3 ori pe creier, printre victime

Guvernul a decretat oficial trei zile de DOLIU NAŢIONAL pe teritoriul României, după tragedia din Clubul Colectiv

Guvernul a adoptat sâmbătă hotărârea care prevede că zilele de 31 octombrie, 1 şi 2 noiembrie sunt zile de doliu naţional pe teritoriul României, în urma incendiului din Clubul Colectiv din Capitală, soldat cu 27 de morţi şi aproximativ 200 de răniţi, majoritatea fiind internaţi.
Guvernul a decretat oficial trei zile de DOLIU NAŢIONAL pe teritoriul României, după tragedia din Clubul Colectiv

Toate balurile organizate de licee în cluburile din Bucureşti, INTERZISE de Inspectoratul Şcolar, după incendiul din Clubul Colectiv

Toate balurile care ar fi urmat să fie organizate de către licee în cluburile din Bucureşti vor fi anulate, a decis Inspectoratul Şcolar al Capitalei, în urma incendiului produs vineri seară în Clubul Colectiv şi soldat cu 27 de morţi şi aproximativ 200 de răniţi.
Toate balurile organizate de licee în cluburile din Bucureşti, INTERZISE de Inspectoratul Şcolar, după incendiul din Clubul Colectiv

Universal: Unul dintre chitariştii Goodbye to Gravity, Vlad Ţelea, a decedat. Ceilalţi membri, răniţi

Vlad Ţelea, unul dintre chitariştii trupei Goodbye to Gravity, care a concertat vineri seară în clubul Colectiv din Bucureşti, a decedat, în timp ce ceilalţi patru membri ai formaţiei au fost răniţi şi sunt internaţi, potrivit informaţiilor deţinute în acest moment de casa de discuri Universal.
Universal: Unul dintre chitariştii Goodbye to Gravity, Vlad Ţelea, a decedat. Ceilalţi membri, răniţi

DONAŢII de sânge se pot face şi duminică. Centrul de Transfuzie Sanguină din Capitală va fi deschis

Programul Centrului de Transfuzie Sanguină din Capitală, unde au donat sânge sute de persoane, a fost modificat, ca urmare a numărului mare de voluntari care vor să doneze, astfel unitatea va fi deschisă şi duminică, a declarat pentru MEDIAFAX directorul centrului, Doina Goşa.
DONAŢII de sânge se pot face şi duminică. Centrul de Transfuzie Sanguină din Capitală va fi deschis

INCENDIUL din Colectiv: Un adolescent de 15 ani, printre cele 27 de persoane decedate

Un adolescent de 15 ani se numără printre cele 27 de persoane care şi-au pierdut viaţa în incendiul din Clubul Colectiv din centrul Capitalei, a declarat pentru MEDIAFAX directorul Institutului de Medicină Legală ”Mina Miniovici”, Dan Dermengiu.
INCENDIUL din Colectiv: Un adolescent de 15 ani, printre cele 27 de persoane decedate

Specialişti de la INSEMEX Petroşani investighează cauzele incendiului de la Clubul Colectiv

O echipă de şase specialişti de la Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă (INCD-INSEMEX) Petroşani investighează, alături de reprezentanţii altor instituţii, cauzele care au dus la izbucnirea incendiului de la Club Colectiv, din Bucureşti.
Specialişti de la INSEMEX Petroşani investighează cauzele incendiului de la Clubul Colectiv

CONCERTE ANULATE din respect pentru victimele din Colectiv. Delia, Dan Byron şi trupa Luna Amară printre artiştii care au luat această decizie

Cântăreaţa Delia a anunţat pe pagina sa de Facebook că îşi anulează/ amână concertele programate în perioada următoare, din respect pentru victimele incendiului care a avut loc, vineri seară, în Clubul Colectiv din Bucureşti, soldat cu 27 de morţi şi alţi aproximativ 200 de răniţi. Luna Amară a decis să anuleze concertul pe care urma să îl susţină, sâmbătă seară, la Bacău, iar Dan Byron, solistul trupei byron, a anunţat că nu va mai concerta sâmbătă la Clubul Ţăranului din Capitală.
CONCERTE ANULATE din respect pentru victimele din Colectiv. Delia,  Dan Byron şi trupa Luna Amară printre artiştii care au luat această decizie

Patru cetăţeni străini, răniţi în incendiul din clubul Colectiv. Ponta transmite mesaje de solidaritate

Patru cetăţeni străni - o italiancă, doi spanioli şi un german - au fost răniţi în incendiul din clubul Colectiv, primii trei fiind internaţi la Spitalul SRI "Agrippa Ionescu", iar al patrulea la Spitalul Universitar. Premierul Ponta a exprimat, sâmbătă, mesaje de solidaritate pentru cetăţenii străini care au fost răniţi sau şi-au pierdut viaţa în urma incendiului din clubul bucureştean, menţionând că, în măsura în care se va solicita, autorităţile române pot asigura transportul către ţările din care provin.
Patru cetăţeni străini, răniţi în incendiul din clubul Colectiv. Ponta transmite mesaje de solidaritate

TRAGEDIE în China. O clădire cu două etaje s-a prăbuşit: Cel puţin 17 morţi şi 23 de răniţi – VIDEO

O clădire cu două etaje s-a prăbuşit vineri după-amiază în provincia Henan, din centrul Chinei, provocând moartea a 17 muncitori în construcţii şi rănirea altor 23, relatează presa oficială chineză, citată de BBC News Online.
TRAGEDIE în China. O clădire cu două etaje s-a prăbuşit: Cel puţin 17 morţi şi 23 de răniţi - VIDEO

Alex Pascu, fiul Anei Pascu şi component al trupei Goodbye to Gravity, printre răniţii din club

Alexandru Pascu, component al trupei Goodbye To Gravity, şi fiul Anei Pascu, vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale de Scrimă şi preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Scrimă, se află printre persoanele rănite, vineri, în incendiul de la Clubul Colectiv din Capitală.
Alex Pascu, fiul Anei Pascu şi component al trupei Goodbye to Gravity, printre răniţii din club

Iohannis, la Club Colectiv: Este un spaţiu total impropriu, s-au ignorat norme simple

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, la plecarea de la Club Colectiv, că a văzut localul şi că spaţiul este total impropriu, el spunând că ”este de neimaginat că în acel spaţiu au putut să fie atâţia oameni la un concert” şi că tragedia s-a produs pentru că ”au fost ignorate norme simple”.
Iohannis, la Club Colectiv: Este un spaţiu total impropriu, s-au ignorat norme simple

Cele mai mari patru bănci elene, active şi în România, trebuie recapitalizate cu 14,4 miliarde euro

Cele mai mari patru bănci din Grecia, National Bank of Greece (NBG), Piraeus Bank, Eurobank Ergasias şi Alpha Bank, toate cu operaţiuni şi în România, au nevoie de capital suplimentar de 14,4 miliarde euro, arată testele de stres derulate de Banca Centrală Europeană (BCE).
Cele mai mari patru bănci elene, active şi în România, trebuie recapitalizate cu 14,4 miliarde euro

Un membru CNA face apel la televiziuni să nu transforme o tragedie „într-o goană după rating”

Valentin Jucan, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), face apel la televiziuni să relateze cu responsabilitate, decenţă şi maximă prudenţă informaţiile despre incendiul petrecut vineri seară într-un club din Bucureşti şi să nu transforme această tragedie "într-o goană după rating"
Un membru CNA face apel la televiziuni să nu transforme o tragedie

Trupa Voltaj, despre incendiul din clubul Colectiv: A fost o noapte de coşmar pentru ţara noastră. Paula Seling: Gândurile şi rugăciunile mele se îndreaptă către victime

Trupa Voltaj a publicat, sâmbătă dimineaţă, pe pagina oficială de Facebook, un mesaj adresat familiilor şi tuturor celor care au pierdut persoane dragi în urma incendiului care a avut loc, vineri seară, în clubul Colectiv din Capitală, afirmând că a "fost o noapte de coşmar pentru ţara noastră". În mesajul său cântăreaţa Paula Seling a scris, că rugăciunile şi gândurile sale se îndreaptă către victimele tragediei.
Trupa Voltaj, despre incendiul din clubul Colectiv: A fost o noapte de coşmar pentru ţara noastră. Paula Seling: Gândurile şi rugăciunile mele se îndreaptă către victime

Solistul trupei Goodbye to Gravity, în stare gravă cu arsuri şi intoxicaţie după incendiul din clubul Colectiv

Andrei Găluţ, solistul trupei Goodbye to Gravity, care îşi lansa al doilea album, vineri seară, în clubul Colectiv din Bucureşti, unde a avut loc incendiul soldat cu morţi şi răniţi, este în stare gravă la Spitalul Elias, cu arsuri şi intoxicaţie cu fum, fiind ventilat mecanic.
Solistul trupei Goodbye to Gravity, în stare gravă cu arsuri şi intoxicaţie după incendiul din clubul Colectiv

INCENDIUL din Colectiv – Primarul Piedone spune că nu are ce să-şi reproşeze: Clubul Colectiv funcţiona legal. AUTORIZAŢIA de funcţionare – FOTO

Primarului Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, spune că nu are ce să-şi reproşeze şi că, din punctul de vedere al primăriei, Clubul Colectiv, unde s-a produs tragedia în care 27 de oameni au murit, iar aproximativ 200 au fost răniţi, a funcţionat legal, controalele inspectorilor săi desfăşurându-se înainte de ora 16.30, în cadrul programului de lucru, nu seara şi noaptea, când clubul are activitate.
INCENDIUL din Colectiv - Primarul Piedone spune că nu are ce să-şi reproşeze: Clubul Colectiv funcţiona legal. AUTORIZAŢIA de funcţionare - FOTO

Preşedintele Comisiei Europene transmite condoleanţe în urma incendiului din clubul Colectiv

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a transmis sâmbătă un mesaj de condoleanţe familiilor şi prietenilor victimelor incendiului produs vineri noaptea într-un club din Bucureşti, care s-a soldat cu 27 de morţi şi aproximativ 200 de răniţi, informează un comunicat al CE.
Preşedintele Comisiei Europene transmite condoleanţe în urma incendiului din clubul Colectiv

Regele Mihai, MESAJ de condoleanţe după tragedia din Colectiv: Sunt cu tot sufletul alături de familiile îndurerate de pierderea celor dragi

Regele Mihai a transmis, sâmbătă, într-un mesaj de condoleanţe, în urma tragediei petrecute vineri seară în clubul Colectiv din Capitală, că este alături de familiile victimelor incendiului şi că întreaga societate trebuie să înveţe din nou respectul pentru viaţă şi pentru cel de alături.
Regele Mihai, MESAJ de condoleanţe după tragedia din Colectiv: Sunt cu tot sufletul alături de familiile îndurerate de pierderea celor dragi

INCENDIUL din Colectiv – MĂRTURII DIN INFERN: „Trăiesc o invazie de oameni arşi cerând ajutor”. „Oamenii s-au călcat în picioare, căţărându-se unii peste alţii ca să iasă”

La mai puţin de o zi de la producerea tragediei din Clubul Colectiv, soldată cu 27 de morţi şi aproape 200 de răniţi, oamenii care au reuşit să scape teferi povestesc clipele de groază prin care au trecut în seara respectivă.
INCENDIUL din Colectiv - MĂRTURII DIN INFERN: