Concert din Rotterdam, anulat din cauza unor suspiciuni legate de un posibil atac terorist

Un concert al unei formaţii rock ce trebuia să aibă loc miercuri în oraşul olandez Rotterdam a fost anulat din cauza unor suspiciuni legate de un posibil atac terorist, după ce poliţia spaniolă a avertizat autorităţile olandeze în acest sens, potrivit BBC.

839 afișări
Imaginea articolului Concert din Rotterdam, anulat din cauza unor suspiciuni legate de un posibil atac terorist

Concert din Rotterdam, anulat din cauza unor suspiciuni legate de un posibil atac terorist

Anunţul a fost făcut de către primarul oraşului Rotterdam, Ahmed Aboutaleb, care a precizat că poliţia spaniolă a avertizat forţele de securitate din Olanda cu privire la un posibil atac terorist.

În zona în care trebuia să se desfăşoare evenimentul au fost găsite butelii de gaze, care erau amplasate în interiorul unei dube. Şoferul acestuia, un cetăţean spaniol, a fost reţinut de poliţia olandeză, fiind interogat de către autorităţi. Cu toate acestea, primarul oraşului Rotterdam a declarat că încă nu se ştie dacă ameninţarea teroristă are vreo legătură cu duba plină cu butelii de gaz.

Poliţişti care purtau veste antiglonţ au ajuns la faţa locului, evacuând mulţimea. Ei au închis sala de concerte Maassilo unde formaţia Allah-Las din California urma să susţină un spectacol în faţa a aproximativ o mie de oameni. Puţini dintre aceştia apucaseră să intre în sală. 

O sursă judiciară din Spania a declarat pentru Reuters că nu există nicio legătură cu atacul terorist de la Barcelona de săptămâna trecută în urma căruia au murit 15 persoane.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici