Video Accident în zona Palatului Parlamentului, unde are loc CEx PSD: Două maşini s-au ciocnit

Un accident s-a produs, duminică dimineaţă, în zona Palatului Parlamentului, unde urmează să aibă loc CEx PSD, fiind vorba despre două maşini care s-au ciocnit, informează Brigada Rutieră, care mai precizează, că, la ora transmiterii ştirii, traficul se desfăşoară normal.

390 afișări

Două maşini au fost implicate într-un accident, duminică dimineaţă, care s-au ciocnit în zona Palatului Parlamentului. În urma impactului, două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, una dintre ele fiiind un minor, iar ambii au fost transportaţi la spital pentru mai multe investigaţii, informează Brigada Rutieră.

Totodată, în urma impactului, o a treia maşină a fost avariată, în care nu se aflau persoane.

Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost negativ. Poliţiştii Brigăzii Rutiere efectuează verficări pentru a stabli împrejurările producerii accidentului.

În acea zonă social-democraţii se reunesc, duminică de la ora 12.30, la Parlament, în prima şedinţă CEx din acest an, pentru prezentarea bugetului pentru 2019, stabilirea priorităţile politice şi a conducerii interimare a PSD Brăila, după plecarea lui Mihai Tudose la Pro România.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici