Poliţia şi IPJ Botoşani au început anchete după ce un copil de trei ani a mers neînsoţit la toaleta grădiniţei pe care o frecventează şi a căzut în fosa septică, mama micuţului găsindu-l învelit într-un prosop, iar angajaţii unităţii i-au spus să îi dea „o pastilă”.
Medicii, din nou în stradă: Protest al Federaţiei Sanitas la Ministerul Muncii
Peste o sută de sindicalişti din cadrul Federaţiei Sanitas s-a strâns, marţi, în faţa Ministerului Muncii, după ce în urma discuţiilor cu ministrul Muncii şi cel al Sănătăţii nu s-a ajuns la o înţelegere pe marginea salariilor personalului tehnic administrativ din spitale.
Pompierii intervin în Prahova şi Buzău pentru evacuarea apei din subsoluri în urma ploilor abundente de marţi, la Câmpina apa depăşind, în subsolul unui bloc, un metru, iar la Buzău a fost inundat beciul Grădiniţei Micro III, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Super-comedia „#Selfie69”, în regia Cristinei Iacob, a adus în cinematografe weekend-ul acesta peste 25.000 de spectatori. Este cel mai tare prim weekend al unui film românesc. Şi acesta este doar începutul. „#Selfie69” a surclasat în trei zile comediile americane de pe marile ecrane din România.