Eugen Tomac a explicat sâmbătă contextul în care a fost realizată fotografia care a generat discuții în spațiul public privind relația dintre președintele României și directorul Serviciului de Protecție și Pază (SPP), Lucian Pahonțu.
„Domnul director însoțește președintele României în toate deplasările externe. Și repet, acolo nu era o chestiune organizată oficială, era pur și simplu, între două întâlniri oficiale, o socializare în jurul unei mese. E o relație strict instituțională. Aici lucrurile sunt clare”, a declarat Tomac, sâmbătă, la Digi24.
Eugen Tomac a mai explicat fotografia a surprins un moment între două întâlniri oficiale, când personajele prezente în poză au stat la o simplă discuție.
„În dimineața acelei zile a avut o întâlnire cu președintele PPE, domnul Manfred Weber, într-un local lângă Parlamentul European. După acea întrevedere urma o altă întâlnire cu președinta grupului Renew. Și în minutele libere rămase la dispoziție ne-a invitat în incinta hotelului respectiv la terasa din curtea hotelului pentru a sta împreună și discuta”, susține Tomac.
Televiziunea Digi24 a difuzat o fotografie de la Bruxelles, în care apare președintele Nicușor Dan alături de mai mulți politicieni români.
În imaginea difuzată apar europarlamentarul PNL Rareș Bogdan, europarlamentarul PSD Victor Negrescu și fostul premier desemnat Eugen Tomac, dar și directorul SPP, Lucian Pahonțu.
Întrebat despre acea fotografie, președintele Nicușor Dan a declarat că a surprins o pauză de masă. „Am fost să mănânc. Domnul Pahonțu și întreaga echipă de securitate a fost cu mine pentru că asta e legea de protecție a demnitarilor sau a președintelui. Și când am ieșit de acolo, am întrebat dacă mâncăm aici sau ne întoarcem la hotel”, a declarat șeful statului.