Mediafax Echipa

Mişcarea Populară: Ce-şi propune fundaţia lui Traian Băsescu. Invitat la Gândul LIVE – Cristian Diaconescu

Gândul LIVE este platforma video online care găzduieşte transmisii în timp real ale celor mai importante ştiri, dezbătute, explicate şi puse în perspective surprinzătoare şi relevante.

Obama îndeamnă americanii să nu uite de atacul armat din Newtown: Întreaga ţară a fost şocată, trebuie să facem ceva

Preşedintele SUA, Barack Obama, i-a îndemnat joi pe americani să nu uite de atacul armat comis pe 14 decembrie 2012 într-o şcoală din Newtown, cerând Congresului să adopte proiectele de reformă privind armele de foc.

Pricopie: În şcolile din România se întâmplă zilnic cel puţin un caz de violenţă

Cel puţin un caz de violenţă se petrece zilnic în şcolile din România, nu toate incidentele de acest fel fiind grave, iar o realitate ascunsă din acelaşi mediu este cea a consumului de alcool, droguri şi tutun, a declarat, joi, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.

Steaua s-a adresat Curţii de Apel Bucureşti împotriva FRF în cazul Baciu. Viorel Duru: O să vedem până la 15 aprilie cum vor documenta speţa

FC Steaua a deschis trei dosare la Curtea de Apel Bucureşti, împotriva somaţiei primite de la Federaţia Română de Fotbal, de a plăti suma de aproape un milion de euro clubului FCM Bacău, în cazul jucătorului Eugen Baciu, informează portalul Ministerului Justiţiei.

Restricţiile asupra circulaţiei capitalului în Cipru vor rămâne în vigoare timp de o lună

Restricţiile introduse de joi asupra circulaţiei capitalului în Cipru vor rămâne în vigoare timp de aproximativ o lună, a declarat joi ministrul cipriot de Externe, Ioannis Kasoulides, potrivit The Guardian.

MAŞINA ANULUI 2013 la nivel mondial. Ce autovehicul a obţinut titlul

Noua versiune a modelului Volkswagen Golf a câştigat joi titlul de maşina anului 2013 la nivel mondial, din partea unui grup de jurnalişti, la salonul auto de la New York.

Ponta: Justiţia nu s-a reformat. Nici nu mai ţin minte pentru ce a fost condamnat Mischie

Victor Ponta a declarat, joi, că justiţia nu s-a reformat şi nu e performantă, o reformă reală în domeniu presupunând şi termene mai scurte la procese, premierul dând ca exemplu cei nouă ani care s-au scurs până la condamnarea definitivă a fostului preşedinte al CJ Gorj Nicolae Mischie.

Masacrul de la Newtown: Poliţia americană a găsit un adevărat arsenal în locuinţa autorului atacului

Anchetatorii au descoperit la domiciliul autorului masacrului din 14 decembrie într-o şcoală din Newtown, Connecticut, un impresionant arsenal care include arme de foc, dar şi săbii şi baionete.

Al-Qaida din Magrebul Islamic şi-a deschis cont pe Twitter

Organizaţia teroristă Al-Qaida din Magrebul Islamic (AQMI) şi-a deschis cont pe Twitter, primul mesaj fiind un comunicat în care ameninţă că va executa ostaticii francezi pe care îi deţine, anunţă Centrul american pentru monitorizarea site-urilor islamiste (SITE), citat de AFP.

MUSAFIR SURPRIZĂ: Ce au găsit turiştii în holul unui hotel de lux – VIDEO

Un pui de leu de mare din San Diego a fost găsit odihnindu-se pe un scaun din holul unui hotel de lux dintr-o staţiune din California, spre surprinderea managerului instituţiei.

Şeful PSD Cluj: Ioan Rus va candida pentru o funcţie de vicepreşedinte al partidului la Congres

Şeful PSD Cluj, Remus Lăpuşan, anunţă că fostul ministru de Interne Ioan Rus va candida pentru o funcţie de vicepreşedinte al partidului la Congresul din aprilie, delegaţii PSD Cluj la Conferinţa Judeţeană adoptând, joi, o rezoluţie de susţinere a sa, în timp ce Rus a refuzat să facă declaraţii.

Volksbank are credite neperformante de 2,9 miliarde euro, din care 1,2 miliarde euro în România

Volksbank are în portofoliu credite neperformante în valoare de circa 2,9 miliarde de euro, respectiv 12% din total, din care 1,2 miliarde de euro în România, unde unul din trei împrumuturi este într-o situaţie dificilă, a anunţat joi banca austriacă.

Zgonea: Am primit demisia lui Dorneanu, nu doreşte să fie vreo suspiciune de incompatibilitate

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX că a primit demisia lui Valer Dorneanu din funcţia de adjunct al Avocatului Poporului, precizând că acesta nu doreşte să existe "niciun fel de suspiciune de incompatibilitate".

Poliţia şi autoritatea anti-monopol au efectuat percheziţii la distribuitorii de energie din Bulgaria

Poliţia şi agenţi ai autorităţilor anti-monopol din Bulgaria au efectuat joi percheziţii la sediile companiilor de distribuţie de energie CEZ, EVN şi Energo Pro, pentru a căuta dovezi privind acţiuni concertate în vederea împiedicării clienţilor să treacă la alt furnizor.

Bulgaria va oferi UE informaţii suplimentare privind implicarea Hezbollah în atentatul de la Burgas

Bulgaria va furniza Uniunii Europene dovezi suplimentare privind implicarea mişcării şiite Hezbollah în atentatul antiisraelian comis în iulie 2012 la Burgas, în scopul introducerii grupării islamiste pe lista organizaţiilor teroriste.

Isărescu: BNR va cere băncilor să anunţe în ofertele de econimisire unde sunt garantate depozitele

Banca Naţională a României va aproba solicita băncilor să publice în ofertele privind produsele de economisire unde sunt garantate depozitele constituite, pentru a evita eventuale neclarităţi ulterioare, a declarat joi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Ponta a primit titlul „Gorjeanul Anului 2012”: Am ezitat mult până să accept

Premierul Victor Ponta a primit, joi, la Târgu Jiu, titlul de "Gorjeanul Anului 2012", acordat prin votul consilierilor judeţeni, acesta declarând la ceremonia festivă că a ezitat "mult" până când să accepte să primească această distincţie.

Copos: Negocierile pentru vânzarea Rapidului nu au început

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că negocierile cu omul de afaceri Gruia Stoica privind vânzarea clubului giuleştean nu au început până în acest moment.

Angajaţii BBC sunt din nou în grevă

Serviciile BBC din Marea Britanie şi străinătate sunt perturbate, începând de joi după amiază, de o grevă de 12 ore, declanşată de sindicatele de jurnalişti şi tehnicieni care vor să protesteze astfel faţă de concedierile anunţate de radiodifuzorul britanic şi de condiţiile de muncă.

Şova: Trebuie să ridicăm suspendarea pe POS Transport în iunie

Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional, Dan Şova, a declarat, joi, că în luna iunie trebuie ridicată suspendarea pe POS Transport, susţinând că "blestemul" PSD şi PNL este de a face "curăţenie după PDL".

Dorneanu şi-a dat demisia din funcţia de adjunct al Avocatului Poporului, după ce a fost votat la CC

Adjunctul Avocatului Poporului, Valer Dorneanu, şi-a prezentat joi demisia din funcţie, după ce a fost votat de Camera Deputaţilor pentru a ocupa un post de judecător la Curtea Constituţională, documentul fiind înaintat preşedintelui Camerei, Valeriu Zgonea.

Preşedintele Colegiului Medicilor: Neîncrederea devine elementul crucial al relaţiei medic-pacient

Neîncrederea devine, din ce în ce mai des, elementul crucial al relaţiei dintre medic şi pacient, bolnavul privind la doctor ca la un posibil infractor, iar medicul la pacient, ca la un posibil delator, a declarat, joi, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), Vasile Astărăstoae.

LOCURI DE MUNCĂ: Aproape 9.500 de posturi vacante la nivel naţional în perioada 28 martie – 3 aprilie

Aproape 9.500 de posturi vacante sunt disponibile, la nivel naţional, în perioada 28 martie - 3 aprilie, cele mai multe fiind în Capitală şi în judeţele Cluj, Iaşi, Arad, Hunedoara, Constanţa, Timiş şi Sibiu, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

DiCaprio, Gosling, Phoenix: Falsele retrageri ale actorilor, o soluţie pentru a reveni în forţă

Actorii Leonardo DiCaprio, Ryan Gosling şi Joaquin Phoenix au anunţat fiecare, la un moment dat, că vor face o pauză în carieră, însă declaraţiile lor sunt considerate mai degrabă "o retragere falsă" şi o stratagemă pentru a reveni în forţă la Hollywood.

Preşedinţia sud-africană: Nelson Mandela reacţionează pozitiv la tratament

Fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela, care va împlini în curând 95 de ani şi care a fost spitalizat din nou miercuri seara din cauza unei infecţii pulmonare, "reacţionează pozitiv la tratament", a anunţat joi după-amiază preşedinţia sud-africană pe site-ul său de Internet.

Veste bună pentru schiori: Zăpadă de până la un metru şi jumătate pe pârtiile de pe Valea Prahovei

Iubitorii sporturilor de iarnă pot schia în condiţii excelente pe pârtiile din staţiunile de pe Valea Prahovei, unde, în urma ninsorilor din ultimele zile, stratul de zăpadă ajunge până la un metru şi jumătate.

Ciprul a limitat suma cash la ieşirea din ţară la 1.000 euro de persoană

Guvernul din Cipru a limitat începând de joi suma de bani cash cu care se poate ieşi din ţară la 1.000 euro de persoană, iar retrgerile din consturi au fost limitate la 300 de euro pe zi, potrivit variantei finale a restricţiilor impuse asupra circulaţiei capitalului.

Andreea Răducan şi ProSport te cheamă să alergi la Tower Center Up Run

Campioana olimpică din 2000 va încerca să urce sâmbătă cele 514 trepte ale clădirii cu o înălţime de 107 metri.

Isărescu: Restricţiile de capital din Cipru vor dura de la câteva săptămâni la câteva luni

Restricţiile de capital din Cipru vor dura de la câteva săptămâni la câteva luni, având în vedere şi că statul insular nu avea implementată din timp legislaţia necesară, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care a invocat şi experienţa României privind fuziunea prin absorbţie BCR - Bancorex.

Fratele lui Dinel Staicu, reţinut în dosarul judecătoarelor de la Tribunalul Bucureşti

Fratele omului de afaceri Dinel Nuţu (fost Staicu), Marian Staicu, a fost reţinut pentru 24 de ore, miercuri, de procurorii anticorupţie, care îl acuză de dare de mită şi cumpărarea influenţei judecătoarelor Viorica Dinu şi Antonela Costache de la Tribunalul Bucureşti, informează DNA.

Ungureanu: Foarte posibil Forţa Civică şi PNŢCD vor avea candidat comun la prezidenţiale

Liderul Forţei Civice Mihai Răzvan Ungureanu susţine că aproape sigur partidul pe care îl conduce şi PNŢCD vor merge împreună la alegerile locale din 2016, sub sigla Alianţei DA şi că foarte posibil această construcţie ar putea avea candidat comun la prezidenţialele de anul viitor.

LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER şi NOROC. Numerele extrase la LOTO joi, 28 martie

Joi, 28 martie, au avut loc noi EXTRAGERI LOTO 6 DIN 49, NOROC, JOKER, NOROC PLUS, LOTO 5 DIN 40 şi SUPER NOROC, după ce duminică, 24 martie, Loteria Română a acordat 28.667 de premii în valoare totală de 2.464.850,39 lei.

Chipciu are oferte din Olanda, Spania şi Franţa

Tănase Dima, preşedintele şcolii de fotbal Sporting Piteşti, cea care deţine 50% din valoarea unui transfer în ţară sau în străinătate al mijlocaşului Alexandru Chipciu, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că fotbalistul Stelei are oferte din campionatele Olandei, Spaniei şi Franţei.

Chivu îl laudă pe Totti la 20 de ani de la debutul acestuia în Serie A: „Mare fotbalist, mare om”

Jucătorul echipei Internazionale Milano, Cristian Chivu, l-a lăudat pe fostul său coleg de la AS Roma, Francesco Totti, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la debutul acestuia în Serie A, caracterizându-l drept un "mare fotbalist, mare om şi mare prieten".

CNA interzice spoturile pentru Artrostop, ArtroStop rapid, UrinalAkut şi Zeolit

Spoturile publicitare pentru suplimentele alimentare Artrostop, ArtroStop rapid, UrinalAkut şi Zeolit au fost interzise de la difuzarea pe posturile de televiziune, prin decizii luate joi de CNA, care a considerat că aceste clipuri încalcă legislaţia audiovizualului.

Polonia ia în calcul un eventual referendum pentru aderarea la zona euro

Ministrul polonez al Finanţelor, Jacek Rostowski, a menţionat miercuri seara posibilitatea unui referendum asupra aderării Poloniei la zona euro.

Fiul lui Viktor Ianukovici şi-a dublat averea în ultimul an

Fiul cel mare al preşedintelui Ucrainei Viktor Ianukovici şi-a dublat averea în ultimul an, atingând cifra de 200 de milioane de dolari, conform clasamentului celor mai bogaţi ucraineni, realizat de revista Focus.

Antrenorul lui Lucian Bute: Pascal va veni cu două „revolvere”, noi va trebui să avem două „arme semiautomate”

Antrenorul pugilistului Lucian Bute, Stephan Larouche, a declarat că la meciul cu Jean Pascal pumnii românului trebuie să fie ca două arme semiautomate, deoarece canadianul va "veni cu două revolvere", aşa cum a făcut-o anterior şi britanicul Carl Froch, informează presa din Canada.

Propunere de finanţare a sportului. Bani din impozitarea veniturilor caselor de pariuri online

Preşedintele COSR, Octavian Morariu, a declarat, joi, că piaţa pariurilor online din România rulează anual între trei şi patru miliarde de euro şi a propus impozitarea acestora cu 10 la sută, precizând că suma care ar reveni sportului din astfel de taxe ar fi de 100-120 de milioane de euro.

Adrian Rădulescu şi Gabriel Berca, numiţi consilieri prezidenţiali

Preşedintele Traian Băsescu i-a numit, joi, pe Adrian Rădulescu şi Gabriel Berca consilieri prezidenţiali, începând cu data de 1 aprilie.