Mediafax Echipa

Boenică, lider al grupării de falsificatori de carduri, este în Iordania şi nu poate fi reţinut. Mesajul postat de acesta pe Facebook pentru autorităţile române – FOTO

Romeo Ursu, zis Boenică, unul dintre liderii reţelei de falsificatori de carduri coordonate de Tică Gheară, nu a putut fi ridicat, alături de ceilalţi membri ai grupării, întrucât este în Iordania, iar România nu are un acord de extrădare cu această ţară, potrivit unor surse din Poliţie.

Un fragment dintr-un os de pasăre dodo, scos la licitaţie la Londra – FOTO

Un fragment dintr-un os de pasăre dodo, având o lungime de circa 10 centimetri, va fi scos la licitaţie în luna aprilie, la Londra, la 300 de ani după ce această specie, incapabilă să zboare şi devenită între timp un simbol al "demodării", a fost vânată până la dispariţie.

Iordache, Bulimar, Berbecar, Muntean şi Koczi, în finale la Cupa Mondială

Sportivii Larisa Iordache, Diana Bulimar, Marius Berbecar, Andrei Muntean şi Flavius Koczi s-au calificat, miercuri, în finale pe aparate la Cupa Mondială de gimnastică de la Doha (Qatar), informează site-ul oficial al competiţiei.

Compania elveţiană Sika va deschide în septembrie a doua fabrică din România, în judeţul Cluj

Producătorul de materiale chimice pentru construcţii Sika România va deschide în septembrie o fabrică de mortare uscate în judeţul Cluj, aceasta fiind a doua unitate de producţie a companiei elveţiene pe piaţa locală, după cea de aditivi din Braşov, inaugurată în 2008.

„ESTE ABSOLUT TERIFIANT”. Carne neidentificată, care ar putea fi de câine, descoperită în mâncarea fast-food din Londra

Analizele ADN efectuate în cazul unui fel de mâncare de tip fast-food care ar fi trebuit să conţină carne de miel au arătat că acesta conţinea carne, dar nu una cunoscută pentru consum, generând speculaţii că ar putea fi de câine sau pisică, relatează Daily Mirror, în ediţia electronică.

„Serviciul Român de Comedie” a fost, miercuri seară, lider absolut de audienţă

Emisiunea "Serviciul Român de Comedie" a fost, miercuri seară, lider absolut de audienţă, pe toate segmentele de public.

Fenechiu, despre trecerea Portului Constanţa la primărie: Aştept ca Mazăre să îşi ceară scuze

Ministrul Transporturilor Relu Fenechiu (PNL) aşteaptă scuze de la Radu Mazăre (PSD) pe tema trecerii Portului Constanţa la primăria din oraş, în contextul în care au avut o întâlnire în care i-a spus primarului Constanţei că portul ar trebui să rămână în coordonarea Transporturilor.

CURSUL BNR: Leul s-a depreciat. La cât este cotat euro astăzi

Moneda naţională s-a depreciat uşor în prima parte a sesiunii interbancare de joi, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă în creştere cu 1,46 bani, la 4,4178 lei/euro.

Constantin, despre scandalul aflatoxinei: Marii producători de lapte nu au înregistrat pierderi

Marii producători de lapte nu au înregistrat pierderi în ultima perioadă, în urma scandalului cu aflatoxina, pentru că aveau deja contracte cu procesatorii, care au fost respectate, a declarat joi, la un seminar, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Dragomir: Piţurcă ar fi trebuit să-şi ceară scuze în faţa ţării după meciul cu Olanda

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, joi, că selecţionerul Victor Piţurcă ar fi trebuit să-şi ceară scuze "în faţa ţării" după înfrângerea, cu scorul de 0-4, înregistrată de naţionala României, la Amsterdam, în meciul cu Olanda, din preliminariile Cupei Mondiale din 2014.

Manevre militare de amploare în Marea Neagră: Operaţiunea a fost ordonată de Vladimir Putin

Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat începerea, joi, a unor manevre militare de amploare în Marea Neagră, a anunţat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţia Itar-Tass.

Un document rar care conţine semnătura regelui Richard al III-lea, scos la licitaţie

Un document rar care conţine semnătura regelui Richard al III-lea al Angliei va fi scos la licitaţie săptămâna viitoare la Los Angeles, la câteva luni după ce a fost găsit de arheologi în mormântul fostului suveran, descoperit pe un teren acoperit în prezent de o parcare.

ISJ Dolj: Directorul de la Liceul „Henri Coandă”, demis pentru restabilirea climatului de linişte

Directorul Liceului "Henri Coandă" din Craiova, unde trei elevi s-au filmat în timp ce întreţineau relaţii sexuale în incinta şcolii, a fost demis pentru a se restabili "climatul de linişte" şi pentru a se reface imaginea unităţii de învăţământ, se arată într-un comunicat de joi al ISJ Dolj.

Peste jumătate dintre francezi consideră că Hollande nu este un preşedinte bun

Peste 50 la sută dintre francezi apreciază că François Hollande nu este un preşedinte bun, faţă de 22 la sută care susţin contrariul, potrivit unui sondaj efectuat de CSA pentru postul de televiziune BFMTV difuzat joi.

Târgul de Carte de la Londra, o oglindă a societăţii şi culturii româneşti în Marea Britanie

Prezenţa României, pentru a şasea oară consecutiv, la Târgul de Carte de la Londra, un eveniment dedicat mai ales editorilor şi traducătorilor, care se va desfăşura în perioada 15-17 aprilie, va pune accent pe imaginea culturală şi socială a ţării aşa cum reiese ea din literatura în limba engleză.

BNR menţine rata dobânzii de politică monetară la 5,25%, cel mai înalt nivel din UE

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis joi să menţină rata dobânzii de politică monetară la 5,25%, cel mai înalt nivel din Uniunea Europeană, precum şi ratele aplicate pentru rezervele minime obligatorii constituite de bănci pentru pasivele sub doi ani, la 20% în valută şi 15% în lei.

Robin van Persie: Aş putea să-mi închei cariera la Manchester United

Atacantul olandez al echipei Manchester United, Robin van Persie, a declarat, miercuri, că ar putea să-şi încheie cariera la formaţia engleză.

Un complice al lui Tică Gheară, implicat şi în furtul colecţiei de costume Armani pentru 2013

Unul dintre bărbaţii acuzaţi că, alături de fratele lui Nicu Gheară, ar fi furat cu carduri clonate peste două milioane de euro este implicat în furtul colecţiei de costume Armani pentru anul 2013, recuperate ulterior, în mare parte, de poliţiştii români, potrivit unor surse din Poliţie.

Papa Francisc îi critică dur pe „preoţii trişti”

Papa Francisc i-a criticat dur, joi, pe preoţii "trişti" care se cantonează în a fi "gestionari", îndemnându-i să îşi dinamizeze slujbele în vederea combaterii "crizei de identitate sacerdotală".

Noi DETALII privind moartea lui Boris Berezovski: Miliardarul a fost găsit cu o funie în jurul gâtului

Miliardarul rus Boris Berezovski, decedat sâmbătă în Marea Britanie, a fost găsit pe jos, în baia locuinţei sale din Ascot, Berkshire, cu o funie în jurul gâtului, potrivit anchetatorilor.

Şova: Încercăm să ne înţelegem cu Bechtel în privinţa despăgubirilor până în 30 aprilie

Ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură de interes naţional, Dan Şova, a anunţat, joi, că autorităţile încearcă, până în 30 aprilie, să ajungă la un acord cu compania Bechtel privind despăgubirile pe care le are de achitat statul, însă contractul va înceta oricum.

Un documentar despre Oscar Pistorius, difuzat sâmbătă în premieră în România, la TLC

Documentarul "Oscar Pistorius: Ce s-a întâmplat cu adevărat?", care prezintă cazul celebrului atlet paralimpic care şi-a ucis iubita, modelul Reeva Steenkamp, va fi difuzat sâmbătă de la ora 22.00 în premieră în România, la televiziunea TLC.

Caricatură în Franţa cu Vlad „Ţepeş” Moldoveanu

Presa franceză i-a dedicat lui Vlad Moldoveanu, în semn de apreciere după ce a fost desemnat jucătorul etapei, o caricatură în care este comparat cu Vlad Ţepeş. Baschetbalistul român, cu o medie de 13 puncte pe meci în sezonul regulat, este considerat de francezi un marcator de cinci stele.

Cum arată 2.000 de calorii? O comparaţie inedită între gogoşi, cartofi prăjiţi, bere şi legume – VIDEO

Cei care se întreabă cum arată doza zilnică recomandată de medici de 2.000 de calorii au la dispoziţie un videoclip care prezintă echivalentul cantităţii în funcţie de diferite alimente, de la cartofi prăjiţi şi burgeri la morcovi şi avocado.

Aplicaţia care te anunţă în avans dacă ai putea fi concediat

O echipă de cercetători din cadrul Universităţii Hanovra din Germania a inventat o aplicaţie prin intermediul căreia utilizatorul este anunţat în avans dacă urmează să fie concediat. Anunţul în avans al aplicaţiei este făcut cu ajutorul unei monitorizări stricte a contului de Twitter al userului "FireMe!".

REPORTAJ: Deţinuţii care comit înşelăciuni prin telefon trimit şi câte 500 de sms-uri pe oră

Înşelăciunile prin telefon comise de deţinuţi au căpătat o amploare incredibilă şi s-au perfecţionat de la o zi la alta, un singur puşcăriaş ajungând să trimită, de pe telefonul mobil, peste 500 de mesaje pe oră, pentru a racola noi victime, spun poliţiştii bucureşteni.

Burse pentru sportivii juniori, prin Programul Pierre de Coubertin

Secretarul de stat în Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS), Carmen Tocală, a declarat joi, într-o dezbatere dedicată sportului, că Programul Pierre de Coubertin pentru acordarea de burse sportivilor juniori de perspectivă este accesibil începând de joi, finanţarea de 15 milioane de euro făcându-se din accizele la tutun şi alcool.

Twitter va obţine venituri din publicitate de aproape 1 miliard de dolari în 2014

Platforma de microblogging Twitter va obţine venituri din publicitate de aproape 1 miliard de dolari în anul 2014, profitând în special de o creştere exponenţială a veniturilor publicitare mobile, a anunţat, miercuri, cabinetul eMarketer.

Daniel Constantin, despre scandalurile din industria alimentară: „Un mare câştig”

Scandalurile recente din industria alimentară sunt "un mare câştig", pentru că astfel pe canalele de ştiri a ajuns să se vorbească zilnic despre agricultură, problemele din domeniu şi calitatea hranei, a declarat joi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Dumitru Dragomir îi cere lui Victor Ponta să înfiinţeze 50 de centre de copii şi juniori

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, l-a sfătuit, joi, într-o dezbatere dedicată sportului, pe premierul Victor Ponta să investească 100 de milioane de lei în formarea de fotbalişti şi i-a cerut să înfiinţeze 50 de centre de copii şi juniori pentru toate sporturile de echipă.

Băncile cipriote, deschise astăzi timp de şase ore, pentru prima dată în aproape două săptămâni – VIDEO

Băncile din Cipru, închise începând de pe 16 martie, vor lucra cu publicul joi, timp de şase ore, pentru prima dată în aproape două săptămâni, după care vor opri din nou activitatea luni, 1 aprilie, de ziua naţională a ţării, în timp ce vineri activitatea sistemului va fi restricţionată din cauza pauzei bancare din SUA şi Europa, unde este sărbătoare.

Gala premiilor BAFTA 2014 va avea loc pe 16 februarie

Ediţia din 2014 a galei premiilor BAFTA va avea loc duminică, 16 februarie, la Royal Opera House din Londra.

Sofia cere ajutor la Bruxelles pentru reformarea sectorului energiei

Bulgaria a solicitat expertiza Comisiei Europene (CE) în vederea reformării sectorului său energetic, în contextul în care ţara este ameninţată de sancţiuni de la Bruxelles pentru întârzieri în liberalizarea pieţei energiei, a anunţat Guvernul joi.

„Bobby” din Dallas, la 64 de ani. Actorul Patrick Duffy, şocat de numele ucigaşului personajului J.R. – FOTO

Actorul american Patrick Duffy, devenit celebru graţie rolului "Bobby Ewing" din Dallas, a declarat recent că este singurul membru din distribuţia noii serii de televiziune, difuzată în prezent de TNT, care a aflat cine este cel care îl ucide pe J.R., personaj interpretat de regretatul Larry Hagman.

Hăineală: Marţi avem întâlnirea cu premierul în ceea ce priveşte propunerile de procurori şefi

Preşedintele CSM, Oana Schmidt-Hăineală, a declarat, joi, că întâlnirea cu premierul Victor Ponta în chestiunea propunerii procurorilor şefi pentru Parchet şi DNA va avea loc marţi la ora 11:00, discuţiile cu premierul având în vedere calitatea acestuia de ministru interimar al Justiţiei.

Ponta spune că a fost dezamăgit de fotbaliştii români şi că a privit supărat golurile olandezilor

Premierul Victor Ponta afirmă că a fost dezamăgit de evoluţia în Olanda a echipei naţionale de fotbal şi că a privit "cu supărare" marcarea golurilor de către adversari, dar că România are şanse să se califice la Campionatul Mondial din Brazilia, dacă va învinge Ungaria şi Turcia la Bucureşti.

Ministerul Transporturilor se pregăteşte să lanseze peste 20 de achiziţii publice în infrastructură

Ministerul Transporturilor va lansa în lunile aprilie şi mai peste 20 de proceduri de achiziţii publice în infrastructură, a declarat joi ministrul de resort, Relu Fenechiu.

Victor Ponta, ministru interimar al Justiţiei. Preşedintele Băsescu a semnat numirea

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, joi, decretele prin care se constată încetarea mandatului Monei Pivniceru în fruntea Ministerului Justiţiei şi prin care funcţia de ministru al Justiţiei este preluată, interimar, de premierul Victor Ponta.

Primele cuvinte pe care PAPA FRANCISC le-a rostit după ce a fost ales, dezvăluite de Vatican

Vaticanul a dezvăluit primele cuvinte pe care cardinalul Jorge Bergoglio le-a rostit în momentul în care a fost ales de Conclav Papa Francisc, a anunţat miercuri agenţia specializată în problemele Vaticanului, I-Media.

Angajaţii Oltchim care protestează faţă de restanţele salariale au blocat din nou DN 64. Un angajat, lovit de o maşină pe trecerea de pietoni

Aproximativ 1.500 de angajaţi ai Oltchim Râmnicu Vâlcea, care protestează joi faţă de restanţele salariale şi de faptul că au fost anunţaţi că vor fi disponibilizaţi, au părăsit incinta combinatului şi au blocat traficul pe drumul naţional 64. În timpul protestului, un angajat de la Oltchim a fost lovit de o maşină pe o trecere de pietoni, ajungând la spital, iar şoferul care a provocat accidentul a fugit de la locul faptei, fiind însă prins de salariaţi.