Mediafax Echipa

Atacul de la Burgas: Anchetatorii analizează trei piste principale

Serviciile de informaţii israeliene, americane şi bulgare analizează trei piste principale în atacul terorist de pe aeroportul din Burgas, respectiv Hezbollah, Al-Qaida şi teroriştii turci.

Autorul atacului de la Burgas era membru Hezbollah, susţin oficiali americani

Autorul atacului antiisraelian comis miercuri pe aeroportul din Burgas ar fi un membru al unei celule Hezbollah ce opera în Bulgaria şi căuta astfel de ţinte, susţin oficiali american.

Argeş: Două cisterne cu combustibil şi două TIR-uri au loc foc. Una dintre cisterne a explodat

Două cisterne încărcate cu combustibil şi două TIR-uri, parcate lângă Piteşti, pe un drum spre Rafinăria Arpechim, au luat foc, vineri dimineaţă, după ce una dintre cisterne a explodat, nefiind înregistrate victime, iar la faţa locului s-au deplasat trei autospeciale ale pompierilor.

Una dintre victimele atacului de la Burgas tocmai aflase că este însărcinată

Una dintre victimele atacului sinucigaş din oraşul bulgar Burgas, Kochava Shriki, în vârstă de 42 de ani, tocmai aflase că este însărcinată, după mai multe încercări nereuşite.

Sofia neagă că autorul atacului de la Burgas ar fi un fost deţinut de la Guantanamo

Informaţiile apărute în presă conform cărora autorul atacului antiisraelian de la Burgas este Mehdi Ghezali sunt false, a anunţat joi Ministerul bulgar de Interne.

Peste 18.600 de sirieni s-au refugiat în Liban în ultimele două zile

Peste 18.600 de sirieni au fugit de escaladarea violenţelor în ţara lor şi mai ales la Damasc şi s-au refugiat în Liban de miercuri, a afirmat pentru AFP o sursă din cadrul serviciilor de securitate libaneze.

Ban Ki-moon „regretă profund” blocajul Consiliului de Securitate cu privire la Siria

Secretarul general al ONU Ban Ki-moon "regretă profund" incapacitatea Consiliului de Securitate de a adopta o rezoluţie cu privire la "situaţia care se degradează rapid" în Siria, a declarat purtătorul său de cuvânt Martin Nesirky.

Interpol oferă sprijin anchetatorilor bulgari după atentatul antiisraelian

Organizaţia internaţională de poliţie Interpol a decis să trimită o echipă de colaboratori în Bulgaria cu scopul de a-i ajuta pe anchetatorii din această ţară, unde un atentat sinucigaş antiisraelian a provocat miercuri moartea, a şase persoane, pe lângă autorul atacului.

Cvartetul pentru Orientul Mijlociu condamnă atentatul anti-israelian „brutal şi laş” din Bulgaria

Cvartetul pentru Orientul Mijlociu, compus din Uniunea Europeană, Rusia, Statele Unite şi ONU, a condamnat joi atentatul "brutal şi laş" comis miercuri în Bulgaria împotriva israelienilor şi care s-a soldat cu şase morţi.

Aproape 250 de persoane au murit joi în violenţele din Siria, cel mai mare bilanţ în 16 luni

Cel puţin 248 de persoane, dintre care 109 civili, au murit joi în luptele din Siria, fiind "cel mai mare bilanţ documentat în 16 luni", a declarat Observatorul sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

Poliţia a tras cu gloanţe de cauciuc asupra manifestanţilor anti-austeritate de la Madrid

Poliţia spaniolă a intervenit şi a tras asupra manifestanţilor cu gloanţe de cauciuc joi seară la Madrid la sfârşitul marelui protest faţă de măsurile anticriză ale guvernului.

Băsescu: E e o lovitură de stat în desfăşurare. Paiaţa de la Cotroceni va răspunde în faţa legii

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat, joi seară, că obiectivul celor din USL nu este demiterea şefului STS, ci destructurarea tuturor instituţiilor de securitate naţională, iar în prezent "suntem în faţa unei lovituri de stat în desfăşurare".

Tragedie la Iaşi: O femeie şi fetiţa ei de cinci luni, înjunghiate mortal în apartamentul în care locuiau

O tânără de 29 de ani, angajată la Penitenciarul din Iaşi, şi fetiţa ei, în vârstă de cinci luni, au fost găsite, joi seară, înjunghiate mortal în apartamentul în care locuiau, de către soţul femeii, care se întorsese de la serviciu.

PROTESTE de amploare la Madrid faţă de planul de AUSTERITATE al guvernului

O imensă mare de oameni a invadat joi seară centrul Madridului în cadrul unei manifestaţii împotriva noului plan de austeritate al guvernului spaniol, au transmis jurnaliştii AFP.

Sabău: Nu este jucată calificarea, ne aşteaptă un meci foarte greu în retur

Tehnicianul echipei Rapid, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat joi seară, după victoria din prima manşă cu MyPa, scor 3-1, că acest rezultat dă linişte şi încredere, însă a precizat că încă nu este jucată calificarea şi că returul va fi foarte dificil.

Antonescu: Am propus în CSAT revocarea directorului STS. Fota s-a opus, nu s-a putut lua o decizie

Preşedintele interimar Crin Antonescu a declarat, joi, că a propus în CSAT eliberarea din funcţie a directorului STS, Marcel Opriş, însă consilierul prezidenţial Iulian Fota s-a opus, o hotărâre neputând fi luată în condiţiile în care deciziile Consiliului se iau prin consens.

Rapid învinge echipa MyPa, scor 3-1, în turul doi preliminar al Ligii Europa

Formaţia Rapid a învins, joi seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (3-1), echipa finlandeză Myllykosken Pallo-47, în prima manşă a turului doi preliminar al Ligii Europa.

Bistriţa: Două persoane au murit, iar alte două sunt grav rănite după ce un tren a lovit o maşină

Două persoane au murit, iar alte două sunt grav rănite, după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren, joi seară, în localitatea Nimigea de Jos din judeţul Bistriţa-Năsăud.

Dilema Uniunii Europene în materie de democraţie: Cum şi când să intervină?

Uniunea Europeană trebuie să creeze instrumente legale şi politice pentru a interveni în momentul în care statele membre se abat de la normele democratice, în contextul în care ţări est-europene precum Ungaria şi România tind spre autocraţie.

Vaslui: Un fost cadru militar şi-a ucis tatăl cu mai multe lovituri de topor

Un fost cadru militar în vârstă de 28 de ani, din localitatea vasluiană Perieni, şi-a ucis tatăl, fost primar şi director de şcoală, cu mai multe lovituri de topor, în timp ce se aflau într-o lizieră de salcâmi, procurorii dispunând, deocamdată, măsura internării tânărului la Psihiatrie.

Băsescu despre plângerea penală a USL: Ei nu ştiu ce-i democraţia; după ei, n-ai voie să vorbeşti

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat, joi, răspunzând unei întrebări privitoare la plângerea penală depusă la adresa sa şi altor membri PDL de către USL, că "oamenii aceştia nu ştiu ce-i democraţia"

Turneul de la Wimbledon va începe o săptămână mai târziu din 2015. Care este motivul

Turneul de la Wimbledon va începe o săptămână mai târziu din 2015, pentru ca sportivii să aibă mai mult timp de recuperare şi pregătire după Roland-Garros, au anunţat, joi, organizatorii competiţiei.

Marian Drăgulescu: Fac un apel public către cei care pot să schimbe lucrurile

Multiplul campion la gimnastică Marian Drăgulescu a declarat, joi, pentru Prosport, după ce nu a fost inclus în lotul pentru Jocurile Olimpice, că face un apel public către cei care pot să schimbe lucrurile, nominalizându-i în acest sens şi pe Victor Ponta şi Crin Antonescu.

Boureanu: USL a depus plângere penală împotriva USL! Următorul pas ar fi să depună plângere împotriva lui Barroso, Merkel şi UE

Vicepreşedintele PDL Cristian Boureanu a declarat, joi, că plângerea penală a USL împotriva PDL pentru defăimarea României trebuie să fie de fapt un autodenunţ al USL, arătând că următorul pas ar fi ca USL să depună plângere penală împotriva Angelei Merkel, a lui Jose Barroso şi UE.

Sandu: Trebuie să respectăm regulile jocului, altfel se vor lua măsuri împotriva fotbalului românesc

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, a declarat, joi seară, că forul pe care îl conduce trebuie să respecte "regulile jocului", referitor la cazul Eugen Baciu, deoarece în caz contrar se vor lua măsuri împotriva fotbalului românesc, informează prosport.ro.

Corlăţean: Sunt demersuri politice de a menţine decizia aderării la Schengen în septembrie

Ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean, a afirmat, joi seara, că se fac demersuri politico-diplomatice pentru a se menţine decizia de aderare a României la Spaţiul Schengen în septembrie, demnitarul urmând a se întâlni şi a discuta cu omologii săi la Consiliul JAI.

Delegaţia României pentru JO de la Londra a fost prezentată în faţa sediului COSR

Delegaţia României ce va participa la Jocurile Olimpice de la Londra a fost prezentată, joi seară, în cadrul unei festivităţi ce a avut loc pe esplanada din faţa sediului COSR, la eveniment fiind prezent şi preşedintele interimar Crin Antonescu.

Cine este bărbatul suspectat că a comis atentatul din Bulgaria

Presupusul autor al atentatului sinucigaş comis în Bulgaria este un islamist cu cetăţenie suedeză care a fost deţinut o perioadă în penitenciarul de la Guantanamo Bay, anunţă surse guvernamentale bulgare citate de presa de la Sofia, conform ziarului Haaretz.

Consiliul Naţional de Etică: Ponta NU A PLAGIAT în teza de doctorat

Titlul de doctor în Ştiinţe Juridice, domeniul Drept, al lui Victor Ponta a fost obţinut în concordanţă cu legislaţia în vigoare în 2003 şi calificarea de plagiat în cadrul tezei sale de doctorat nu se poate susţine, se arată în hotărârea Consiliului Naţional de Etică, dată publicităţii joi.

Băsescu: Telefonul STS îmi trebuie să comunic cu SPP. M-aş bucura să mă sune şi Antonescu

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat, joi, că are nevoie de liniile STS instalate la sediul său de campanie pentru a comunica cu SPP despre protecţia sa şi că s-ar bucura dacă l-ar suna şi preşedintele interimar Crin Antonescu să îi ceară opinia în probleme care "ard", cum ar fi Siria.

Preţurile petrolului cresc cu peste 2 dolari. Care este motivul

Preţurile petrolului au crescut joi cu peste 2 dolari din cauza temerilor în creştere legate de tensiunile din Orientul Mijlociu, acestea putând destabiliza regiunea şi perturba livrările de ţiţei, care reprezintă circa 30% din producţia mondială, transmite Bloomberg.

Alejandro Valverde a câştigat etapa a XVII-a a Turului Franţei

Rutierul spaniol Alejandro Valverde (Movistar) a câştigat a XVII-a etapă a Turului Franţei, desfăşurată joi, pe distanţa de 143,5 kilometri, între localităţile Bagneres-de-Luchon şi Peyragudes.

Braşov: O femeie a murit, iar un bărbat a fost rănit după ce a căzut o bucată de tencuială peste ei

O femeie a murit, iar un bărbat a fost rănit, joi seară, după ce au fost lovite de o bucată de tencuială care s-a desprins de pe o clădire din centrul vechi al municipiului Braşov.

Preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei: Pragul de 50% nu e recomandat de Comisia de la Veneţia, dar Comisia Europeană l-a considerat oportun

Preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Jean-Claude Mignon, a declarat joi că pragul de 50% pentru validarea referendumului nu este recomandat de Comisia de la Veneţia, însă pentru România a fost considerată inoportună de către Comisia Europeană schimbarea în grabă a acestuia.

Rusia şi China au blocat în Consiliul de Securitate ONU proiectul privind Siria

Rusia şi China au utilizat drepturile de veto în Consiliul de Securitate ONU pentru blocarea unui proiect de rezoluţie care ameninţa cu sancţiuni regimul din Siria.

Băncile au redus creditarea ţărilor vulnerabile din zona euro, în primul trimestru

Băncile au redus creditarea către ţările vulnerabile din zona euro, în primele trei luni ale acestui an, dar au crescut-o în cazul Germaniei, reflectând incertitudinile legate de bonitatea unor guverne europene şi a unor bănci de importanţă majoră.

Fostul prefect de Prahova Nicolae Alexandri este de joi director general la Conpet

Consiliul de Administraţie al Conpet (COTE) l-a înlocuit, joi, pe Dorin Tudora din funcţia de director general al companiei, cu Nicolae Alexandri, fost prefect de Prahova, schimbarea fiind anunţată încă de la finele lunii iunie.

Cătălina Ponor şi canoistul Liviu Dumitrescu sunt de joi ofiţeri de poliţie. Un alt canoist, Victor Mihalachi, a obţinut funcţia de agent de poliţie

Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret (ANST) a anunţat, într-un comunicat, că de joi gimnasta Cătălina Ponor şi canoiştii Liviu Dumitrescu şi Victor Mihalachi sunt cadre ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, primii doi având funcţia de ofiţer de poliţie, iar al treilea de agent.

Per Gessle de la Roxette a vizitat Clujul înaintea concertului de diseară de pe Cluj Arena

Per Gessle, unul dintre componenţii trupei Roxette - care va concerta, joi seară, pe Cluj Arena - a vizitat centrul municipiului Cluj-Napoca, el arătându-se încântat de oraş, iar fotografii din timpul acestei plimbări au fost postate pe pagina formaţiei de pe un site de socializare.

Benjamin Netanyahu: Atentatul comis în Bulgaria este opera Hezbollah, principalul agent terorist al Iranului

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, acuză mişcarea şiită libaneză Hezbollah de comiterea atentatului din Bulgaria, avertizând că "cei care susţin terorismul vor plăti scump", o referire la Iran.