Mediafax Echipa

Romanian President To Visit Northeastern Localities Affected By Flood This Summer

Romanian President Traian Basescu on Tuesday will inspect works on the dams in the northeastern part of the country, which were destroyed by floods this summer, said the Presidential Administration's press bureau.

Voina: Sper ca jucătoarele să vină cu inima deschisă la naţională

Antrenorul naţionalei de handbal feminin a României, Radu Voina, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că se aşteaptă la o atmosferă plăcută la reunirea din 13 septembrie, după trei luni şi jumătate de pauză.

Incendii de vegetaţie în Colorado şi Oklahoma

Pompierii americani depun eforturi pentru stingerea incendiilor de vegetaţie din statele Colorado şi Oklahoma, informează CNN. "Aproximativ 3.000 de locuitori urmează să fie evacuaţi", anunţă Departamentul pentru situaţii de urgenţă din oraşul Boulder (Colorado).

Sulfina Barbu: Nu sunt de acord cu dublarea CAS pentru beneficiarii de drepturi de autor

Deputatul PDL Sulfina Barbu a declarat, marţi, la Parlament, că nu este de acord cu ideea lansată de Ministerul Finanţelor referitoare la dublarea din 2011 a contribuţiilor CAS pentru beneficiarii de drepturi de autor, precizând că această propunere nu ar trebui să fie luată în calcul.

Liniile turistice RATB care fac legătura între Bucureşti şi mânăstiri funcţionează de Sf. Maria

Liniile turistice deservite de RATB (T1-T9), care fac legătura între Bucureşti şi mânăstirile din jurul Capitalei, vor funcţiona şi miercuri, de Sf. Maria Mică, conform programului stabilit pentru zilele din week-end si de sarbatori.

Alte cinci cazuri de infectare cu virusul West Nile în România. Numărul total a ajuns la 20

Alte cinci cazuri de infectare cu virusul West Nile au fost confirmate de Institutul Cantacuzino, astfel că numărul îmbolnăvirilor a ajuns la 20, în ultima săptămână nemaifiind înregistrate alte decese a anunţat, marţi, Ministerul Sănătăţii (MS).

Dezvoltatorii revin la tIMOn cu oferte de locuinţe „pe hârtie”, preţurile pornesc de la 21.000 euro

Dezvoltatorii prezenţi la Târgul Imobiliar Naţional-tIMOn, care va începe pe 9 septembrie la Bucureşti, încearcă din nou să vândă locuinţe "pe hârtie", lansând oferte care pornesc de la 21.000 de euro pentru o garsonieră.

Jean-Luc Godard refuză să meargă în SUA pentru a-şi primi premiul Oscar onorific

Regizorul francez Jean-Luc Godard refuză să meargă în Statele Unite ale Americii pentru a-şi primi premiul Oscar onorific, a declarat soţia acestuia. Contactată de publicaţia The Australian, Anne-Marie Mieville, aflată în Elveţia, a spus că, din cauza vârstei înaintate - regizorul având 79 de ani -, acesta nu doreşte să călătorească la Los Angeles.

Romanian Employers See Hiring Frozen For Q4 2010 – Survey

Employers in Romania forecast a balanced activity on the local labor market for the last quarter of the year but are less pessimistic than in the fourth quarter of 2009, according to a survey by human resources company Manpower.

Moţiunea simplă pe Agricultură, considerată retrasă, după ce PSD părăsise plenul

Moţiunea simplă pe Agricultură a PSD a fost considerată retrasă de la Cameră, după ce niciun reprezentant al PSD nu s-a prezentat la tribună pentru a citi textul, în condiţiile în care social-democraţii părăsiseră plenul din cauza unor divergenţe procedurale pe alt subiect.

Incendiu la un depozit de băuturi alcoolice, în Mureş – VIDEO

Un incendiu a izbucnit, luni seară, la un depozit de băuturi alcoolice din Sângeorgiu de Mureş, flăcările distrugând 750 de litri de alcool. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mureş, locotenentul Liviu Danciu, pompierii au fost solicitaţi, luni seară, la fosta fabrică de băuturi alcoolice din Sângeorgiu de Mureş, unde izbucnise un incendiu la un depozit.

Barroso: Relansarea economică accelerează în UE, iar creşterea din acest an va fi peste estimări

Relansarea economică accelerează în Uniunea Europeană, iar creşterea din acest an va fi peste estimările iniţiale, a declarat marţi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

Peste 140 de pasageri ai unei curse Madrid-Timişoara au fost blocaţi pe aeroportul din Budapesta

Un avion cu peste 140 de pasageri ai unei curse aeriene pe ruta Madrid - Timişoara a fost redirecţionat, în cursul nopţii de luni spre marţi, pe aeroportul din Budapesta, aeronava neputând ateriza pe aeroportul timişorean întrucât întârziase.

Băsescu merge la Dorneşti, Rotunda şi Săuceşti, unde au avut loc inundaţii

Preşedintele Traian Băsescu va merge, marţi, la podul din localitatea suceveană Dorneşti, la digul de la Rotunda-Buruieneşti din judeţul Neamţ şi la digul din comuna băcăuană Săuceşti, pentru a inspecta stadiul lucrărilor efectuate în urma inundaţiilor din această vară.

Romania Scrapped 164,752 Cars Under 2010 Clunkers Program Until Sept 3

Over 164,000 cars older than ten years were scrapped until September 3, 2010 within Romania's clunkers program, and the number of new cars bought within the program exceeded 38,000 units, of which 17,215 were made locally, Romanian Environment Ministry said in a press release Tuesday.

Programul „Rabla”: Până în 3 septembrie au fost casate 164.752 de maşini

Peste 164.000 de maşini mai vechi de zece ani de la data fabricaţiei au fost casate, până în 3 septembrie, prin programul "Rabla", în timp ce numărul maşinilor noi achiziţionate a depăşit 38.000, informează, miercuri, Ministerul Mediului.

O femeie susţine că a fost agresată în trafic de Mircea Băsescu, acesta neagă că a lovit-o

O femeie din Constanţa a depus o plângere la Poliţie în care susţine că a fost agresată în trafic, ulterior ea afirmând că şoferul care ar fi lovit-o este Mircea Băsescu, însă acesta neagă că a lovit-o pe femeie.

Angajatorii români previzionează o stagnare a angajărilor pentru următoarele trei luni

Angajatorii din România previzionează o activitate echilibrată pe piaţa muncii pentru ultimele trei luni din acest an, estimarea fiind mai puţin pesimistă decât cea din perioada similară a anului trecut, potrivit unui studiu realizat de compania de resurse umane Manpower.

Cu cât au scăzut salariile bugetarilor? Sporurile menţin lefurile funcţionarilor în topul celor mai mari salarii

Tăierea salariilor bugetarilor cu 25% a produs o furtună atât la nivel social, cât şi la nivel politic. Şi dacă reprezentanţii puterii, în frunte cu preşedintele Traian Basescu, au afirmat de nenumărate ori că sistemul bugetar este un sistem bolnav, care consumă resurse şi care trebuie reformat, singura soluţie fiind concedierile şi reducerea cheltuielilor, chiar şi după aceste reforme, datele arată că administraţia publică înghite în continuare destul de mulţi bani, în condiţiile în care salariul mediu în domeniu se menţine printre cele mai ridicate.

Muncim pe rupte: 400.000 de români au câte două joburi!

Viata grea ii obliga si pe romani sa munceasca mai mult, asa cum fac vesticii de generatii. Chiar daca şefii le-au tăiat din salariu, iar Guvernul din indemnizaţii, angajaţii caută să-şi rotunjească veniturile pe orice cale. Cei trimişi acasă în şomaj tehnic fac "ciubucuri" pe unde apucă, iar femeile în concediu maternal lucrează acasă, câteva ore zilnic.

Zi de proteste în Franţa, împotriva reformei pensiilor a preşedintelui francez Nicolas Sarkozy

Sindicatele franceze speră să mobilizeze, marţi, peste două milioane de persoane, în stradă, împotriva reformei pensiilor, o miză crucială pentru Nicolas Sarkozy, aflat la cel mai scăzut scor în sondaje, dar care caută să se redreseze, în vederea alegerilor prezidenţiale din 2012.

Proprietarii hotelurilor de pe litoral: Bilanţul sezonului estival arată mai rău decât anul trecut

Proprietarii hotelurilor de pe litoralul românesc susţin că veniturile încasate vara aceasta sunt mai mici cu până la 20% comparativ cu situaţia de anul trecut, în contextul în care camerele s-au ocupat în principal în zilele de weekend.

Prelevare de organe de la doi pacienţi aflaţi în moarte clinică, la Timişoara

Medicii de la Spitalul Judeţean din Timişoara, împreună cu colegi de la Cluj şi Bucureşti, au prelevat, în noaptea de luni spre marţi, mai multe organe de la doi pacienţi aflaţi în moarte clinică.

Ce teme urgente de rezolvat au cei şase noi miniştri ai cabinetului Boc

Cei şase noi miniştri au o misiune grea în faţă: să arate că venirea lor a fost necesară şi nu o simplă mişcare pentru imagine. Ziarul Financiar a selectat principalele trei priorităţi pe care fiecare dintre cei şase noi miniştri ar trebui să le aibă în sectoarele pe care le coordonează.

Helder a semnat contractul cu FC Timişoara

Fundaşul dreapta Helder, venit de la Dinamo Bucreşti, dar care aparţine de Nancy, a semnat luni un contract cu FC Timişoara, valabil până la finalul sezonului.

Termopanul se pregăteşte de exit. Tripanul promite facturi la încălzire cu până la 15% mai mici

Recesiunea a pus o frână serioasă avântului din sectorul autohton al construcţiilor. Ritmul în care noi termopane decorau blocurile a încetinit într-un ritm vizibil cu ochiul liber.

Nouă erupţie puternică a vulcanului indonezian Sinabung

Vulcanul Sinabung, situat pe insula indoneziană Sumatra, a erupt din nou, marţi, aceasta fiind cea mai puternică erupţie, după ce timp de 400 de ani a fost inactiv, au anunţat oficialii.

Remaniere guvernamentală în Grecia

Premierul grec, Georges Papandreou, şi-a remaniat Guvernul pentru a-l consolida, în vederea relansării economice, a anunţat în noaptea de luni spre marţi purtătorul acestuia de cuvânt, Georges Petalotis.

Trei morţi şi 400.000 de sinistraţi în Mexic, din cauza ploilor

Cel puţin trei persoane au murit şi alte 400.000 au rămas fără adăpost după ploile torenţiale care s-au abătut în ultimele zile asupra sudului Mexicului, au anunţat luni seara autorităţile.

Cum să economisiţi bani luând exemplu de la miliardarii strânşi la pungă

Ca să-şi termine averea, unii dintre cei prezenţi în topul Forbes al celor mai înstăriţi oameni de pe planetă ar trebui să aibă parte de o sută de ani de cheltuieli nebuneşti. Cu toate acestea, îşi chivernisesc atât de bine banii încât ar fi un model bun de urmat pentru orice milionar în lei vechi.

Ce avantaje ai dacă renunţi la ţigări, băutură şi dai burta jos

Viaţa noastră, în special perioada cuprinsă între 15 şi 30 de ani, este plină de obiceiuri proaste care, după o vreme, se vor resimţi în starea de sănătate. Dacă ne dorim ca, odată trecuţi de 30 de ani, speranţa noastră de viaţă să crească, atunci trebuie să renunţăm la aceste proaste obiceiuri, decizie care ne poate aduce multe beneficii.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 7 septembrie

Actorul Ilarion Ciobanu a decedat, în urma unui cancer faringian. Filmografie: "Tancul", "O vară cu Mara", "Pruncul, petrolul şi ardelenii", "Iancu Jianu, haiducul", "Artista, dolarii şi ardelenii", "Toate pânzele sus", "Ultimul cartuş", "Cu mâinile curate") (n. 28 octombrie 1931).

Videanu: Cred că ar trebui urgentat procesul alegerilor în PDL

Prim-vicepreşedintele PDL Adriean Videanu a declarat, luni seară, după şedinţa BPN al PDL, că, după părerea sa, ar trebui urgentat procesul alegerilor interne în PDL, arătând că, în ceea ce-l priveşte, "nu s-a gândit încă" pentru ce funcţie să candideze.

Silviu Prigoană a depus la Parlament o propunere legislativă privind legalizarea prostituţiei

Deputatul Silviu Prigoană a depus, luni, la Parlament, o iniţiativă legislativă privind legalizarea prostituţiei, definită ca "activitate cu caracter sexual autorizată", care se poate desfăşura independent sau "în cadru organizat", în case de toleranţă.

Boc: Prea multă legislaţie de asistenţă socială din România încurajează nemunca în detrimentul muncii

Premierul Emil Boc a declarat, luni, că din analizele pe care le are rezultă că o persoană "doar stând cu mâna întinsă", adică beneficiind de diverse ajutoare sociale, poate câştiga mai mult decât "un om care munceşte pe brânci opt ore", arătând că urmează să fie finalizat Codul asistenţei sociale.

Întâlnire a conducerii PDL cu primarii de oraşe ai partidului, în perioada 10-12 septembrie

Preşedinţii de consilii judeţene şi primarii de oraşe ai PDL se vor întâlni, în perioada 10-12 septembrie, la Drobeta Turnu Severin, cu liderii partidului şi membrii Guvernului, pentru a analiza stadiul procesului de descentralizare şi absorbţia fondurilor europene, a precizat, luni, Adriean Videanu

Lucian Mîndruţă prezintă, de luni până joi, talk-show-ul „Nimic Important”, la Antena 2

Lucian Mîndruţă prezintă şi realizează, începând de luni, de la ora 21.30, talk-show-ul "Nimic Important", la postul Antena 2, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Boc, despre un nou împrumut FMI: Vom analiza oportunitatea sau neoportunitatea unei astfel de decizii

Premierul Emil Boc a declarat, luni seară, întrebat despre un eventual nou împrumut de la FMI, că deocamdată nu a avut o asemenea discuţie cu Fondul, precizând că va fi analizată "oportunitatea sau neoportunitatea unei asemenea decizii".

Patru trenuri de călători, anulate marţi şi miercuri din cauza lucrărilor la linia Ploieşti-Măneciu

Patru trenuri de călători vor fi anulate, marţi şi miercuri, din cauza lucrărilor de reparaţii pe linia Ploieşti-Măneciu, la trecerea la nivel cu calea ferată de pe DN1A, în comuna Gura Vitioarei, au anunţat reprezentanţii companiei CFR.

Ionuţ Bâlbă şi-a reziliat contractul cu FC Botoşani şi va semna cu FC Braşov

Preşedintele clubului FC Botoşani, Cornel Şfaiţer, a declarat, luni seară, într-o emisiune televizată, că atacantul Ionuţ Bâlbă şi-a reziliat contractul cu gruparea moldavă şi va semna cu FC Braşov.