Mediafax Echipa

Wilmark, agent sub acoperire în telenovela „Iubire şi onoare”, de la Acasă

Wilmark va juca rolul unui agent sub acoperire columbian în telenovela "Iubire şi onoare", care va fi difuzată din toamnă pe postul Acasă, potrivit unui comunicat al postului de televiziune

RATB va lansa nouă rute către mănăstiri şi obiective turistice din apropierea Bucureştiului

RATB va lansa, la 1 august, nouă rute către mănăstiri şi obiective turistice din apropierea Bucureştiului, inclusiv către Parcul Natural Comana, una dintre cele mai mari zone umede din România, a declarat, marţi, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea.

Wyclef Jean ar putea candida la preşedinţia statului Haiti

Cântăreţul Wyclef Jean, fostul membru al grupului Fugees, ar putea candida la preşedinţia statului Haiti, se afirmă într-un comunicat emis de familia artistului, informează dailymail.co.uk.

Bacău: Peste o sută de jandarmi şi pompieri lucrează pentru consolidarea unui dig

Peste o sută de jandarmi şi pompieri şi 2l de utilaje lucrează, de marţi dimineaţă, pentru consolidarea digului făcut pe pârâul Bârnat, astfel încât străzile din municipiul Bacău să nu fie inundate, a declarat subprefectul judeţului Bacău, Constantin Scripăţ.

Procurori criminalişti, conduşi de salvamontişti spre locul prăbuşirii elicopterului israelian

Doi procurori criminalişti sunt conduşi de trei salvamontişti către locul unde s-a prăbuşit elicopterul militar israelian, însă condiţiile tehnice sunt extrem de dificile deoarece a început ploaia.

DIICOT cere CNA să oblige postul OTV să rectifice informaţii nereale difuzate în timpul unui program

DIICOT solicită CNA să oblige postul OTV să rectifice informaţiile nereale difuzate în timpul unei emisiuni de luni, când a fost afişat un mesaj atribuit procurorilor Direcţiei, care ar fi spus: "o să-l arestăm noi pe nenorocitul de Dan Diaconescu, să nu mai ajungă el preşedinte".

CNA a amendat Antena 1, Antena 3, Realitatea TV, TVR 1 şi Kanal D pentru cazul Mădălina Manole

CNA a decis, marţi, să amendeze Antena 1, cu 10.000 lei, Antena 3 şi Realitatea TV, cu câte 7.500 lei, TVR 1 şi Kanal D - 5.000 lei, să someze B1 TV, Naţional TV, OTV, Prima TV şi Pro TV şi să atenţioneze Antena 2 pentru modul în care au difuzat informaţiile despre sinuciderea Mădălinei Manole.

Dănciulescu: Îmi doresc să-mi închei cariera la Dinamo

Atacantul Ionel Dănciulescu, revenit în acest sezon la Dinamo după transferul la Hercules Alicante, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că îşi doreşte să-şi încheie cariera la clubul din Şoseaua Ştefan cel Mare.

Toţi cei şapte militari de la bordul elicopterului prăbuşit sunt probabil morţi – oficiali israelieni

Toţi cei şapte militari - şase israelieni şi un român - aflaţi la bordul elicopterului care s-a prăbuşit luni în munţii Bucegi şi-au pierdut viaţa, cel mai probabil, în acest accident aerian, au declarat, marţi, oficiali citaţi de site-ul Ynetnews.com.

Andone: Dănciulescu poate fi antrenorul din teren

Tehnicianul echipei Dinamo, Ioan Andone, a declarat marţi, în conferinţa de presă prin care a fost prezentat noul transfer al "roş-albilor", Ionel Dănciulescu, că atacantul poate fi antrenorul din teren de care formaţia din Şoseaua Ştefan cel Mare avea nevoie.

Boc: Este prematur să vorbim despre un nou acord cu FMI

România nu discută în acest moment cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) despre un nou acord, fiind prematură existenţa unor astfel de consultări, a declarat, marţi, premierul Emil Boc.

Puşcaş: Performanţa scăzută în absorbţia fondurilor europene, cauzată de politici şi management

Fostul negociator-şef al României cu UE Vasile Puşcaş consideră că performanţa scăzută în absorbţia fondurilor europene în România nu este cauzată de probleme tehnice, ci de abordările politicilor şi de management.

Directorul British Petroleum, Tony Hayward, va demisiona la 1 octombrie

Directorul general al grupului petrolier britanic British Petroleum (BP), Tony Hayward, foarte criticat în SUA pentru felul cum a gestionat mareea neagră din Golful Mexic, va părăsi această funcţie la 1 octombrie şi va fi înlocuit de americanul Bob Dudley, a anunţat marţi compania.

Romania Has Money To Pay Pensions In 2010 – Fin Min

Romania will not face problems with paying pensions this year, Finance Minister Sebastian Vladescu said Tuesday.

CCA va organiza cursuri de arbitraj pentru jucătorii din Liga I

Comisia Centrală a Arbitrilor va susţine în acest sezon cursuri de arbitraj pentru jucătorii din Liga I la sediile cluburilor care doresc ca fotbaliştii să cunoască ultimele reglementări din domeniu, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, preşedintele CCA Vasile Avram.

Ambasadorul Barnett critică, la final de mandat, lipsa de punctualitate şi modul de a şofa la români

Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Robin Barnett, afirmă că pleacă din România constatând că a pus kilograme în plus graţie ospitalităţii locale, dar şi că traficul şi şofatul din ţară lasă mult de dorit, adăugând totodată că nu a reuşit să se acomodeze cu lipsa de punctualitate a românilor.

Vasilescu: România trebuie să însănătoşească bugetul în 2010 şi să lupte pentru creşterea PIB în 2011

România nu poate lupta, în prezent, pe două fronturi, "însănătoşirea bugetului" şi ieşirea din recesiune, şi ar trebui să se concentreze în acest an pe primul dintre ele şi anul viitor pe cel de-al doilea, a declarat marţi Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR.

Coman: Sper încă să ajung la o înţelegere cu FC Braşov în privinţa banilor care mi se cuvin

Portarul echipei FC Braşov, Dănuţ Coman, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că speră să se înţeleagă cu gruparea ardeleană pe cale amiabilă în privinţa banilor pe care îi mai are de primit, indiferent de verdictul memoriului depus în acest caz.

Avram: Căutăm o bancă pentru a renunţa la plata baremurilor arbitrilor prin plic

Preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Vasile Avram, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Casa Fotbalului, că va încerca să găsească o bancă prin intermediul căreia cluburile să achite baremurile arbitrilor, renunţându-se, astfel, la plata în plic după meci.

Milos Forman, recompensat cu premiul Lumiere pe 2010

Regizorul Milos Forman va primi premiul Lumiere pe 2010 la cea de-a doua ediţie a Lumiere Grand Film Festival, care va avea loc în luna octombrie, în oraşul francez Lyon, informează variety.com.

Romania Fin Min Dismisses Talks About New IMF Loan

Romanian Finance Minister Sebastian Vladescu on Tuesday dismissed talks with the International Monetary Fund regarding a new loan agreement.

Mahmoud Ahmadinejad: SUA şi Israelul pregătesc două războaie în Orientul Mijlociu

Statele Unite şi Israelul intenţionează să declanşeze două războaie în Orientul Mijlociu, în următoarele luni, pentru a face presiuni asupra Teheranului, afirmă preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, într-un interviu acordat Press TV.

Asasinate plătite, comise pentru numai 1.000 de euro în Bulgaria

Membrii unui grup de criminalitate organizată arestaţi săptămâna trecută în Bulgaria comiteau asasinate la comandă în schimbul unor sume care depăşeau cu puţin 1.000 de euro (2.000 de leva), a declarat, marţi, procurorul Boiko Naidenov, citat de site-ul Novinite.com.

Romania GDP Could Fall By 1%-2% In 2010 – Fin Min

Romania’s newly introduced 24% value added tax will take its toll on the economy this year, which could decline by 1% to 2%, Finance Minister Sebastian Vladescu said Tuesday.

Ambasadorul britanic la final de mandat: Birocraţia rămâne foarte ridicată şi sunt bariere în afaceri

Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Robin Barnett, afirmă, la finele mandatului, că nivelul birocraţiei în România rămâne încă foarte ridicat, iar problemele de infrastructură şi Codul Muncii sunt o barieră pentru afaceri, criticând şi faptul că autorităţile nu consultă suficient investitorii.

Emma Thompson va avea o stea pe Hollywood Walk of Fame

Actriţa britanică Emma Thompson va avea propria stea pe bulevardul Walk of Fame din Los Angeles, informează contactmusic.com.

Ambasadorul britanic: Decizia CC şi incapacitatea Senatului în cazul ANI sunt dezamăgitoare

Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Robin Barnett, afirmă, la finele mandatului, că ultimul raport al CE provoacă îngrijorări, deoarece relevă că România nu înregistrează progresul aşteptat, iar decizia CC şi "incapacitatea" Senatului de a răspunde prompt în cazul Legii ANI sunt dezamăgitoare.

IMF Worried About Poor EU Fund Absorption Rate In Romania

The Internationally Monetary Fund is concerned about the weak absorption rate of European funds in Romania and will work with the authorities to identify new ways to step up the process, IMF mission chief Jeffrey Franks said Tuesday.

Vlădescu: Un nou acord cu FMI nu se numără deocamdată printre temele de discuţie

Un nou acord cu FMI nu se numără, deocamdată, printre subiectele discutate cu delegaţia Fondului, a declarat, marţi, ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu.

Vlădescu: Vom vedea dacă recesiunea va fi în acest an de -1%, -1,5% sau -2%

Ministrul Finanţelor Publice a declarat, marţi, că efectul majorării TVA va fi analizat şi că "vom vedea dacă recesiunea va fi în acest an de -1%, -1,5% sau -2%".

Armata israeliană: Comunicaţiile elicopterului prăbuşit nu indicau probleme tehnice

Comunicaţiile elicopterului militar israelian prăbuşit în zona Fundata-Zărneşti nu indicau existenţa unor probleme tehnice sau condiţii meteo nefavorabile înaintea incidentului, anunţă armata israeliană, citată de ediţia online a Jerusalem Post.

Peste o treime din câinii din Marea Britanie sunt supraponderali

Un studiu efectuat pe baza informaţiilor reţinute despre 30.000 de câini din Marea Britanie, derulat de-a lungul a patru ani, a arătat că obezitatea nu este doar o problemă a britanicilor, ci şi a câinilor acestora, 35% dintre animale fiind supraponderale, arată The Independent.

Regizorul Oliver Stone, acuzat de antisemitism

Centrul Simon-Wiesenthal a criticat luni, comentariile "antisemite" ale lui Oliver Stone, prin care acesta "minimalizează Holocaustul" şi a îndemnat Hollywood-ul să condamne discursul celebrului cineast american.

Rihanna va debuta în cinematografie

Cântăreaţa Rihanna îşi va face debutul în cinematografie cu un rol în lungmetrajul "Battleship", ce va fi produs de studiourile Universal, pe baza jocului de strategie omonim, comercializat de compania Hasbro, informează variety.com.

Franks, FMI: Suntem îngrijoraţi de absorbţia fondurilor europene, care arată foarte rău

Reprezentanţii FMI sunt îngrijoraţi de absorbţia de către România a fondurilor europene, care arată foarte rău, a declarat şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, precizând că va încerca să găsească împreună cu Guvernul strategii de atragere a finanţărilor europene.

Şeful Salvamont România: Nu putem interveni în cazul elicopterului căzut, fără comisia de cercetare

Şeful Salvamont România, Mircea Opriş, a declarat că se aşteaptă o comisie de cercetare care să analizeze zona unde s-a prăbuşit elicopterul israelian şi că le-a cerut salvamontiştilor să coboare la stâna Guţanu întrucât nu pot face nimic fără acordul acestei comisii.

Panică pe litoral! Mai mulţi turişti au fost înţepaţi de un peşte veninos

Mai mulţi turişti aflaţi pe litoral au ajuns, în ultimele zile, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, după ce au fost înţepaţi de un peşte care face parte dintr-o specie numită popular "dragon de mare".

Romanian SMEs Assoc: IMF To Revise ’10 GDP Forecast To -2%

The International Monetary Fund estimates Romanian economy will contract by around 2% this year and will pick up modestly in 2011, head of the National Council of Private SMEs, Ovidiu Nicolescu said Tuesday.

Pentagonul va avea nevoie de câteva săptămâni pentru a analiza impactul datelor postate de WikiLeaks

Pentagonul a anunţat că va avea nevoie de câteva săptămâni pentru a evalua impactul publicării a peste 90.000 de documente clasificate de către site-ul WikiLeaks.org, informează BBC News online.

Posturile muzicale Mooz Hits şi Mooz Ro vor fi lansate în septembrie

Două posturi de televiziune muzicale - Mooz Hits şi Mooz Ro - au primit, marţi, licenţe audiovizuale de la CNA şi vor fi lansate la sfârşitul lui septembrie pe piaţa audiovizualului românesc, cu o investiţie iniţială de 50.000 de euro, a declarat, marţi, Ionuţ Samoilă, unul din acţionarii canalelor.