Mediafax Echipa

Băsescu: Şi în perioada de criză, UniCredit rămâne cu expunere largă pe piaţa românească

Preşedintele Traian Băsescu l-a primit, joi, pe Alessandro Profumo, preşedintele Federaţiei Europene a Băncilor şi preşedintele executiv al UniCredit Group, mulţumindu-i acestuia pentru ceea ce banca sa a făcut în ultimii zece ani şi continuă să facă în România.

Băsescu l-a rechemat pe ambasadorul României în Chile, implicat recent într-un accident rutier

Preşedintele Traian Băsescu a semnat joi decretul de rechemare a ambasadorului extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Chile, implicat recent într-un accident rutier.

Serbia nu va recunoaşte niciodată independenţa Kosovo

Belgradul nu va recunoaşte "niciodată, în nicio circumstanţă" independenţa autoproclamată a Kosovo, a declarat joi ministrul sârb de Externe, Vuk Jeremici, după avizul Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ).

Uniunea Europeană cere Ciadului să-l aresteze pe preşedintele sudanez

Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă, Catherine Ashton, a îndemnat joi Ciadul să îşi respecte obligaţiile legale şi să îl aresteze pe preşedintele sudanez, Omar el-Bechir, prezent pe teritoriul acestei ţări şi care este căutat de Curtea Penală Internaţională (CPI).

37 instituţii de spectacole, care au peste 4.000 posturi ocupate, nu intră sub incidenţa OUG 63

Un număr de 37 de instituţii de spectacole, din Bucureşti şi din ţară, care au un total de peste 4.000 de posturi ocupate, nu cad sub incidenţa OUG nr. 63/2010, ce prevede reducerea numărului de angajaţi din administraţia locală, informează Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN).

Curtea de la Haga: Independenţa Kosovo nu a încălcat dreptul internaţional

Declaraţia de independenţă a Kosovo "nu a încălcat dreptul internaţional general", a anunţat, joi, la Haga, Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ). Curtea "conchide că declaraţia de independenţă din 17 februarie 2008 nu a încălcat dreptul internaţional general", a declarat Hisashi Owada, preşedintele CIJ, la Palatul Păcii din Haga.

Ţările care au recunoscut independenţa Kosovo

Kosovo a fost recunoscut oficial de 69 de ţări din întreaga lume, între care Statele Unite şi 22 dintre cele 27 de state membre UE.

Romanian Labor Ministry Reorganizes Social Service Agencies As Depts, Cuts Staff

The Romanian Authority for People with Disabilities, the Family Protection Authority and the Agency for Equality of Chances between Men and Women will be reorganized as departments within the Labor Ministry, the institution said in a press release Thursday.

EBRD Cuts Romania GDP Forecast To -3% In 2010

The European Bank for Reconstruction and Development Thursday revised its forecast for Romanian economy to minus 3% in 2010, from zero growth previously, citing disappointing first-quarter figures and government-imposed austerity measures which are expected to add to consumption decline.

Rusia îşi va dezvolta anul următor propriul sistem de operare bazat pe Linux

Rusia îşi va dezvolta anul următor propriul sistem de operare pentru calculatoare bazat pe Linux, a declarat, joi, un secretar de stat din Ministerul rus de Telecomunicaţii, citat de RIA Novosti.

Jennifer Love Hewitt, scene fierbinţi cu 26 de bărbaţi

Actriţa americană Jennifer Love Hewitt a declarat că a doborât recordul celor mai multe scene fierbinţi dintr-un singur film produs la Hollywood, după ce a apărut în scene intime alături de 26 de bărbaţi, filmate în doar 48 de ore, informează thesun.co.uk.

Angelina Jolie şi Brad Pitt au obţinut scuze şi daune financiare din partea unui tabloid

Angelina Jolie şi Brad Pitt au acceptat scuzele şi plata unor daune, a căror valoare a rămas confidenţială, în schimbul încetării urmăririi în justiţie a tabloidului britanic News of the World, care anunţase în luna ianuarie despărţirea lor iminentă, au anunţat avocaţii celor doi actori.

BERD a înrăutăţit prognoza economică pentru România în acest an

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a înrăutăţit semnificativ prognoza economică pentru România în acest an, de la stagnare la o contracţie de 3%, reflectând evoluţia din primul trimestru şi măsurile de consolidare fiscală convenite cu Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Cum poate fi mutat creditul de la o bancă la alta? Află vineri la videochat-ul incont.ro

Consiliul Concurenţei propune o măsură care să uşureze mutarea contractului de la o bancă la alta. Cum se va întâmpla acest lucru aflăm vineri, de la ora 12:00, la videochat-ul www.incont.ro, care îl are ca invitat pe preşedintele Consiliului, Bogdan Chiriţoiu.

Guvernul şi Bechtel au convenit să semneze un protocol de finanţare a autostrăzii

Guvernul şi Bechtel au convenit să semneze, în luna august, un protocol care să reflecte "angajamentul" Executivului pentru continuarea finanţării lucrărilor la autostrada Transilvania, protocol care va stabili şi lucrările de autostradă ce vor fi finalizate în cursul anului 2010.

Tot mai mulţi români visează să muncească în străinătate

Aproape 70.000 de români au obţinut contracte de muncă în străinătate în perioada ianuarie-mai 2010 prin intermediul reţelei de cooperare între serviciile publice de ocupare europeană Eures, potrivit Business Magazin.

Închisorile, obligate să plătească pentru corespondenţa deţinuţilor săraci şi să le dea gratis haine

Penitenciarele româneşti ar putea fi obligate să suporte cheltuielile cu poşta pentru deţinuţii săraci, cărora trebuie să le dea şi haine, după adoptarea unui proiect de HG care modifică regulile din penitenciare, redactat şi în prezent supus dezbaterii publice de Ministerul Justiţiei (MJ).

Râul Prut, în creştere cu peste 60 de centimetri într-o singură zi, la ieşirea din judeţul Vaslui

Râul Prut a crescut din nou, cu peste 60 de centimetri într-o singură zi, la ieşirea din judeţul Vaslui, după ce autorităţile din Republica Moldova au reparat digul în sectorul pe unde a fost evacuat accidental un volum foarte mare de apă.

Filmul „Black Swan”, de Darren Aronofsky, deschide Festivalul de la Veneţia 2010

Filmul "Black Swan", de Darren Aronofsky, va deschide cea de-a 67-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia, fiind inclus în competiţia oficială, informează site-ul evenimentului.

Posturile restructurate de la ANPH, ANPFDC şi ANES sunt de la administrativ, financiar şi relaţii cu publicul

Autoritatea pentru Persoanele cu Handicap, Autoritatea pentru Protecţia Familiei şi a Drepturilor Copilului şi Agenţia pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi vor fi transformate în direcţii, iar posturile restructurate sunt de la administrativ, financiar-contabil şi relaţii cu publicul.

Un sit ceremonial major, descoperit în complexul Stonehenge

Arheologii care cartografiază situl megalitic de la Stonehenge, în sudul Marii Britanii, au anunţat, joi, că au descoperit vestigiile unui important monument ceremonial, până în prezent necunoscut, la mai puţin de un kilometru de cercul principal.

Guvernul discută plafonarea unor salarii din ministere, pentru a elimina diferenţele dintre venituri

Guvernul discută plafonarea unor salarii din ministere, cu acordarea unor sume compensatorii în instituţiile cu un nivel de salarizare inferior şi reducerea majorării salariilor de bază ale funcţionarilor vamali sau care lucrează cu fonduri UE, pentru a elimina diferenţele salariale între ministere.

Producătorii serialului „Dr. House”, daţi în judecată

Producătorii serialului TV "Dr. House", în care Hugh Laurie joacă rolul unui medic arogant şi morocănos, au fost daţi în judecată, miercuri, de un fost angajat, care îi acuză de "comportament degenerat" şi le-a cerut daune de un milion de dolari, informează dailymail.co.uk.

Băsescu le-a prezentat ambasadorilor statelor UE argumentele poziţiei României faţă de raportul CE

Preşedintele Traian Băsescu i-a primit, joi, la Palatul Cotroceni, pe ambasadorii statelor membre UE acreditaţi la Bucureşti, informează Preşedinţia, menţionând că şeful statului le-a prezentat diplomaţilor argumentele pentru care România nu poate accepta concluziile politice ale raportului CE.

Nicoleta Luciu, Ioana Ginghină şi Augustin Viziru – un trio inedit în telenovela „Iubire şi onoare”

Nicoleta Luciu, Ioana Ginghină şi Augustin Viziru dau viaţă, într-un trio inedit, unei poveşti de iubire "condimentate" cu trădări, violenţă şi dragoste în "Iubire şi onoare", cel mai recent proiect MediaPro Pictures, care va fi difuzat din toamnă pe postul Acasă, informează televiziunea.

Niculescu: Dacă era vorba de alt club din România, n-aş fi plecat de la Dinamo

Atacantul Claudiu Niculescu, transferat de la Dinamo la Universitatea Cluj, a declarat joi, la prezentarea sa oficială la gruparea clujeană, că dacă ar fi fost vorba de alt club din România nu ar fi părăsit formaţia bucureşteană.

World Bank: Romania Attractive For Long-Term Investments

Romania remains an attractive country for long-term investments, but it’s less appealing to investors looking for quick scores, an official at the World Bank said Thursday.

Interdicţia lui Dan Diaconescu de a părăsi ţara, prelungită

Patronul OTV Dan Diaconescu a declarat la ieşirea din sediul DNA că procurorii i-au prelungit interdicţia de a părăsi ţara pentru că şi-ar fi manifestat public dezacordul faţă de acuzaţiile care i se aduc.

Zone Arena va fi demolată

Reprezentanţii SC Arena Invest SRL au comunicat Primăriei Sectorului 2 că, în urma notificărilor primite pentru demolarea construcţiilor ilegale din Zone Arena, a început demontarea tribunelor, urmând să fie demontată şi scena de spectacole, astfel că în zonă nu se vor mai organiza concerte.

„Caravana cinematografică”, de Titus Muntean, în competiţie la Festivalul Anonimul 2010 – VIDEO

"Caravana cinematografică", de Titus Muntean, se numără printre cele şapte lungmetraje aflate în competiţie la cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul, care va avea loc în perioada 9 - 15 august, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării, informează organizatorii.

WB: Multilateral Loan Recommended For Romania’s Budget Needs

Low borrowing costs are vital to ensure adequate financing to cover Romania’s budget needs, an official at the World Bank said Thursday, adding that a new international loan package may be a good move at this time.

BM: România – o destinaţie atractivă pentru investitorii care vor randamente generoase pe termen lung

România rămâne o destinaţie atractivă pentru investitorii care vor să-şi stabilească pe plan local o capacitate de producţie şi urmăresc mai degrabă randamente pe termen mai lung decât scurt, a declarat joi economistul şef al Biroului Băncii Mondiale la Bucureşti, Cătălin Păuna.

Restricţii de circulaţie pe DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu

Traficul rutier pe DN 7 Râmnicu Vâlcea - Sibiu se va desfăşura cu restricţii timp de patru sâmbete, în 24 şi 31 iulie, respectiv 7 şi 14 august, în intervalul orar 06.00-12.00, în zonă urmând să fie făcute lucrări de consolidare a versanţilor.

Romanian High Council Of Magistrates To Debate EC Justice Report In Sept

The Romanian High Council of Magistrates (CSM) specialized departments will analyze the EC justice report and, based on the analysis’ result, the institution will decide on the measures to be taken to remediate the problems emphasized by the EC, CSM president Florica Bejinaru said Thursday.

Est-germani, subiecţi pentru teste ale grupurilor farmaceutice occidentale între 1985 şi 1989

Grupuri farmaceutice occidentale au testat medicamente în Germania de Est, oferind în schimb regimului comunist din Republica Democrată Germană importante sume în valută, a afirmat, joi, postul de televiziune public regional MDR.

Villeneuve vrea să revină în Formula 1

Pilotul canadian Jacques Villeneuve a confirmat, pe propriul site, interesul său de a reveni în Formula 1 şi a afirmat că lucrează la un proiect cu echipa italiană Durango pentru a obţine cel de-al 13-lea loc în sezonul 2011 al Campionatului Mondial.

Bijuterii Cartier care au aparţinut ducelui şi ducesei de Windsor, scoase la licitaţie

Mai multe bijuterii create de casa Cartier pentru ducele şi ducesa de Windsor, care au făcut parte din celebra colecţie de bijuterii vândută pentru o sumă record în 1987 la Geneva, vor fi scoase la licitaţie, în noiembrie, la Londra, la casa Sotheby's.

Probleme pentru echipele cu tradiţie din fotbalul românesc

Mai bine de 15 echipe cu "vechi ştate" în prima ligă din România, printre care ASA Târgu Mureş, Corvinul Hunedoara, Poli Timişoara, Progresul Bucureşti, Jiul Petroşani sau Inter Sibiu, au ajuns acum să se zbată în ligile a treia şi a patra, viitorul nefiind unul prea roz pentru acestea.

„Vanilla Sky – Deschide ochii”, cu Tom Cruise – cel mai confuz film din istorie

Lungmetrajul "Vanilla Sky - Deschide ochii", cu Tom Cruise în rolul principal, s-a clasat pe prima poziţie în topul celor mai frustrante şi mai confuze filme din istorie, potrivit rezultatelor unui sondaj la care au participat vizitatorii site-ului Lovefilm.com, relatează dailymail.co.uk.

Bejinaru: Preşedintele Băsescu nu a făcut reproşuri, întâlnirea a fost constructivă

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Florica Bejinaru, a declarat joi, după discuţiile cu şeful statului, că a fost o întâlnire constructivă, între membri care au acelaşi scop, ridicarea monitorizării, precizând că Traian Băsescu nu a făcut reproşuri.