Mediafax Echipa

Creştere explozivă a vânzărilor de arme în SUA

"Vremurile negre" pentru economia SUA sunt cum nu se poate mai "prospere" pentru producătorii de arme din întreaga lume, iar frica americanilor de a se trezi ameninţaţi cu o armă de foc şi a nu avea cu ce să riposteze se dovedeşte una dintre cele mai "profitabile" temeri pe timp de recesiune economică, informează "Cotidianul".

Angajaţii la privat fac ore suplimentare fără plată pentru a-şi păstra jobul

Angajaţii din companiile private sunt dispuşi să muncească în plus, fără a mai fi plătiţi pentru acele ore suplimentare, informează "Gândul".

Doi răniţi în urma unei explozii produse într-un bloc din Sibiu

Două persoane au fost rănite, joi dimineaţă, în urma unei explozii care s-a produs într-un bloc din municipiul Sibiu, din primele informaţii reieşind că deflagraţia s-a produs din cauza unei probleme la sistemul de alimentare cu gaz.

Semnificaţii istorice pentru 19 noiembrie

În 1912 s-a născut omul de ştiinţă George Emil Palade, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină, membru de onoare al Academiei Române.

Antonescu către Geoană: Încercaţi să fiţi Mircea Geoană!; Geoană: Cred că puteţi să vă maturizaţi

Candidaţii la Preşedinţie Mircea Geoană şi Crin Antonescu au avut, miercuri seară, la Antena 3, un schimb de replici al căror ton a variat de la acuzaţii şi reproşuri la declaraţii despre respect reciproc şi despre posibilitatea unor colaborări politice viitoare.

Întâlnire emoţionantă între Barack Obama şi fratele său vitreg – VIDEO

Preşedintele american, Barack Obama, a discutat cu fratele său vitreg, cu ocazia vizitei sale oficiale în China, într-o întâlnire scurtă, dar emoţionantă, a afirmat, miercuri, Mark Obama Ndesandjo, la postul CNN.

Neagoe: Cred că ar trebui să nu ne mai prezentăm la Cluj, în meciul de campionat

Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Eugen Neagoe, a declarat, miercuri, după eliminarea formaţiei sale din Cupa României, în faţa grupării CFR Cluj, scor 0-1, că gruparea sa ar trebui să nu se prezinte la Cluj pentru meciul de campionat.

Mititelu: A fost o complicitate grosolană între Mureşan, Mircea Sandu şi Lupescu

Finanţatorul echipei Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a declarat, după eliminarea formaţiei sale din Cupa României, în faţa grupării CFR Cluj, scor 0-1, că rezultatul este rodul unei complicităţi grosolane între preşedintele clubului clujean şi şefii FRF.

Mandorlini: O putem face pe CFR Cluj să joace ca Juventus Torino

Antrenorul echipei CFR Cluj, italianul Andrea Mandorlini, a declarat, miercuri, după victoria obţinută pe terenul grupării Universitatea Craiova, scor 1-0, în Cupa României, că poate face ca formaţia să semene, ca joc, cu Juventus Torino.

Geoană: Singurii care puteau informa despre vizita mea la Moscova erau cei din SPP, care m-au însoţit

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a afirmat, miercuri seara, la Antena 3, că singura instituţie care ar fi putut informa autorităţile române despre vizita lui neoficială la Moscova din primăvară era SPP.

TVR: Vom încerca să organizăm iar întâlnirea cu cei şapte candidaţi

Televiziunea Română va încerca să organizeze încă o dată dezbaterea cu cei şapte candidaţi la Preşedinţie, a anunţat pentru MEDIAFAX Biroul de presă al TVR, după declaraţiile lui Traian Băsescu, care a cerut să fie reprogramat vineri la TVR şi a spus că televiziunea publică "s-a mogulizat"

Băsescu: Vizita la Bruxelles, foarte importantă pentru poziţia României în „arhitectura europeană”

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la sediul de campanie, că vizita pe care o va face, joi, la Bruxelles, este foarte importantă pentru rolul şi poziţia pe care România le va avea în "viitoarea arhitectură europeană".

Dinu Patriciu, desemnat de ZF cel mai mare capitalist al României

Omul de afaceri Dinu Patriciu, fostul proprietar al grupului energetic Rompetrol, a fost desemnat de Ziarul Financiar ca fiind cel mai mare capitalist din ultimii 20 de ani, în cadrul galei ZF 2009 - "20 de ani de capitalism".

ZF: Petrom, Orange, Fondul Proprietatea, Hidroelectrica şi Vodafone, cele mai valoaroase companii

Petrom, Orange, Fondul Proprietatea, Hidroelectrica şi Vodafone sunt, în această ordine, cele mai valoroase companii din Top 100 companii după 20 de ani de capitalism realizat de Ziarul Financiar.

FMI: Primele nouă bănci străine au reînnoit angajamentul de menţinere a expunerii pe România

Băncile străine prezente în România ale căror expuneri au scăzut sub nivelul agreat şi-au luat angajamentul de a completa acest decalaj, însă toate cele nouă instituţii de credit au susţinut că este nevoie de instrumente adecvate de investiţii în piaţă, potrivit FMI.

Ştefan Stoica: Ar fi fost dificil să luptăm pe două fronturi, mai important este campionatul

Antrenorul Ştefan Stoica s-a declarat mulţumit de evoluţia echipei Internaţional Curtea de Argeş în meciul cu FC Vaslui, scor 0-1, din sferturile Cupei României, însă a precizat că ar fi fost dificil pentru piteşteni să lupte "pe două fronturi", preferând să se axeze pe supravieţuirea în Liga I.

Dezbaterea publică a candidaţilor la Preşedinţie – cronologie

21:50 - Televiziunea Română va încerca să organizeze încă o dată dezbaterea cu cei şapte candidaţi la Preşedinţie, a anunţat pentru MEDIAFAX Biroul de presă al TVR, după declaraţiile lui Traian Băsescu, care a cerut să fie reprogramat vineri la TVR şi a spus că televiziunea publică "s-a mogulizat".

Lăcătuş: Poate pe viitor nu vom mai ajunge să ne chinuim să câştigăm pe final

Antrenorul Marius Lăcătuş s-a declarat nemulţumit de faptul că jucătorii echipei FC Vaslui au reuşit să înscrie abia pe finalul partidei cu Internaţional Curtea de Argeş, scor 1-0, rezultat în urma căruia vasluienii s-au calificat în semifinalele Cupei României.

Băsescu cere TVR reprogramarea emisiunii de joi cu el pentru vineri

Preşedintele Traian Băsescu a cerut televiziunii publice să reprogrameze emisiunea la care trebuia să participe joi, pentru vineri, întrucât joi se află la Bruxelles, în calitate de şef al statului, la lucrările Consiliului european.

Băsescu: TVR „să iasă de sub controlul lui Vântu şi Voiculescu”

Candidatul la Preşedinţie Traian Băsescu a declarat, miercuri, că este obligatoriu ca Televiziunea Română să iasă imediat de sub controlul lui Vântu şi Voiculescu şi să renunţe la a se mai subordona partidului care îl are drept canddiat la Preşedinţie pe Mircea Geoană.

Băsescu: Constat că avem un al treilea mogul, Sassu, subordonat mogulilor Vântu şi Voiculescu

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, referindu-se la eşecul discuţiilor privind dezbaterea între candidaţii la Preşedinţie, că s-a dovedit că există un al treilea mogul, preşedintele director general al TVR, Alexandru Sassu, "subordonat mogulilor Vântu şi Voiculescu".

Antonescu: Îl aştept pe manechinul Geoană să vină joi la o dezbatere la Antena 3

Candidatul PNL la Preşedinţie, Crin Antonescu, a declarat, miercuri seară, că îşi va folosi timpii de antenă şi va merge la emisiunea TVR din această seară, invitându-l pe Mircea Geoană, "manechinul lui Hrebenciuc şi Vanghelie", să participe la o dezbatere organizată joi de Antena 3.

Kelemen: Îmi pare rău că nu s-a ţinut această dezbatere

Candidatul UDMR la Preşedinţie, Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că regretă că nu s-a mai ţinut, miercuri, dezbaterea de la TVR, arătând că el a pierdut două zile din campania electorală aşteptând această întâlnire cu ceilalţi candidaţi la Preşedinţie.

C.V. Tudor: Lui Traian Băsescu îi este o frică paralizantă de mine

Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a declarat, miercuri, că lui Traian Băsescu îi este "o frică paralizantă" de el şi a adăugat că participă la orice confruntare, cu oricine.

Primul urs panda născut în Europa în captivitate a plecat către China – FOTO

Fu Long, primul urs panda născut în captivitate în Europa, în 2007, a părăsit grădina zoologică din Viena, miercuri dimineaţă, zburând către China, unde urmează să trăiască alături de alte exemplare din specia sa, a anunţat direcţia parcului Schönbrunn.

Geoană: Este clar că celorlalţi candidaţi le este frică de o confruntare cu mine

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, miercuri seară, că din modul cum au evoluat lucrurile în cursul zilei reiese că celorlalţi candidaţi la Preşedinţie le este frică de o confruntare cu directă cu el.

Candidaţii cotaţi cu şanse reduse au protestat, la TVR, faţă de separarea de ceilalţi prezienţiabili

Candidaţii la prezidenţiale cotaţi cu şanse reduse, potrivit sondajelor de opinie, au protestat, miercuri, la o dezbatere transmisă de televiziunea publică, faţă de "discriminarea" la care au fost supuşi prin neacceptarea lor la confruntarea cu candidaţii mai bine plasaţi.

Romanian Subway Unionists Obey Court Decision, Halt Protests

Romanian subway union leader Ioan Radoi said Wednesday that Metrorex employees will abide by court decision and resume normal subway traffic Thursday.

Bucharest Court Decides Subway Strike Is Illegitimate

The Bucharest Court decided Wednesday that the general strike organized by subway employees is not legal and the protest is to be ceased.

AIE este dispusă să cedeze funcţii comuniştilor, pentru a vota preşedintele R. Moldova

Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) ar putea ceda Partidului Comuniştilor (PCRM) conducerea Curţii de Conturi (CC) şi a Comisiei Electorale Centrale (CEC), dacă formaţiunea va participa la alegerea preşedintelui Republicii Moldova, relatează Ziarul de Gardă în ediţia electronică.

Dezbaterea cu candidaţii la Preşedinţie s-a anulat

Dezbaterea candidaţilor la Preşedinţie programată pentru miercuri seară, la TVR, s-a anulat, a declarat, pentru MEDIAFAX, Sebastian Lăzăroiu, care a precizat că Mircea Geoană şi-a realizat "visul" cu ajutorul lui Alexandru Sassu, Sorin Ovidiu Vântu şi Dan Voiculescu.

SRI: Afirmaţii ale foştilor procurori Ciurea şi Nastasiu se referă la date clasificate

SRI susţine că o serie de afirmaţii ale foştilor procurori Angela Ciurea şi Ciprian Nastasiu se referă la date clasificate din dosarele instrumentate de Parchet cu sprijinul Serviciului în problematica securităţii economice, iar unele date au fost preluate trunchiat şi interpretate eronat de cei doi.

Antonescu: UDMR este singura formaţiune care nu şi-a propus să distrugă PNL

Candidatul PNL la Preşedinţie, Crin Antonescu, susţine că relaţia PNL-UDMR a fost şi este una de colaborare politică, adăugând că Uniunea este singura formaţiune care nu şi-a propus, în anumite momente din ultimii 20 de ani, "să distrugă" PNL sau alte partide istorice.

Claudiu Săftoiu: Să dispară năpârcile, canaliile din servicii, care fac servicii laşe politicienilor

Fostul şef al SIE Claudiu Săftoiu a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, că "năpârcile şi canaliile" din serviciile secrete care fac "servicii laşe, ruşinoase şi dezonorante politicienilor" trebuie să dispară.

Salman Rushdie va da autografe la Târgul de carte Gaudeamus

Scriitorul Salman Rushdie, care va fi prezent în România în perioada 23-26 noiembrie, va acorda autografe admiratorilor săi, pe 25 noiembrie, în prima zi a târgului de carte Gaudeamus din Capitală, informează editura Polirom.

Ucraina vrea să dubleze tariful de tranzit al gazelor ruseşti către Europa

Premierul ucrainean Iulia Timoşenko a declarat, miercuri, în ajunul unei întâlniri cu omologul său rus Vladimir Putin, că tariful tranzitului gazelor ruseşti către Europa va fi dublat în 2010.

Berceanu cere instanţei să îi oblige pe liderii sindicali Metrorex la plata despăgubirilor

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Berceanu, a anunţat, la Guvern, că va cere instanţei să îi oblige pe liderii sindicali de la Metrorex, responsabili pentru organizarea grevei generale, să plătească despăgubiri atât pentru pierderile înregistrate de companie în această perioadă, precum şi către călătorii cu abonament.

Nicuşor Pascu: Mă voi întoarce în Elveţia cu regretul că plec de lângă aceşti gimnaşti minunaţi

Antrenorul lotului masculin de gimnastică al României, Nicuşor Pascu, a declarat, miercuri, că se va întoarce la familia sa din Elveţia cu regretul că va pleca de lângă gimnaştii alături de care a obţinut două medalii de aur şi una de argint la Campionatele Mondiale de la Londra.

Rădoi: Ne vom supune justiţiei, de joi circulaţia la metrou va fi reluată normal

Liderul Uniunii Sindicatelor Libere Metrou, Ioan Rădoi, a declarat, miercuri, că angajaţii Metrorex se vor supune deciziei instanţei, care a declarat greva ilegală, şi de joi circulaţia la metrou va fi reluată normal.

PCM ar fi dispus să îl susţină, în turul al doilea al alegerilor, pe Traian Băsescu

Conducerea Partidului Civic Maghiar (PCM) şi-a exprimat disponibilitatea de a-l susţine, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, pe Traian Băsescu, întrucât consideră că actualul preşedinte şi PDL sunt "singura speranţă" a comunităţii maghiare.