Mediafax Echipa

Elveţienii publică cifre surprinzătoare: Doar 8,5% din companiile UE şi G7 au părăsit Rusia

Exodul companiilor occidentale din Rusia pare să fi fost doar „de imagine”, declarativ, fără să se întâmple cu adevărat, reiese dintr-un studiu elveţian.

Doi fraţi suedezi de origine iraniană, găsiţi vinovaţi de spionaj în favoarea Rusiei. Unul dintre ei a fost condamnat la închisoare pe viaţă

Doi fraţi suedezi de origine iraniană au fost condamnaţi joi la lungi pedepse cu închisoarea pentru spionaj în favoarea Rusiei şi a serviciului său de informaţii militare GRU timp de un deceniu, în cel mai mare caz de spionaj din ultimele decenii din ţara scandinavă.

Eva Kaili a fost „torturată”, reclamă avocaţii: Trei nopţi i-au ţinut lumina aprinsă, ca să poată dormi

Avocaţii politicienei susţin că Eva Kaili „a fost ţinută 16 ore într-o celulă de poliţie, nu în închisoare, la frig, i s-a refuzat o a doua pătură”, iar justiţia belgiană trebuie să evalueze dacă va continua s-o ţină într-o celulă.

Cîţu anunţă constituirea Forumului de Dreapta, platformă internă în PNL: „extremiştii de stânga vor să omoare tot ce înseamnă sector privat”

Fostul premier Florin Cîţu, senator liberal, anunţă constituirea Forumului de Dreapta, platformă internă în PNL: „Socialiştii şi extremiştii de stânga vor o mare naţionalizare prin suprataxare şi suprareglementare. Nu-i vom lăsa”.

România normalizează relaţiile cu Austria: Iohannis îl retrimite pe ambasadorul Emil Hurezeanu la Viena

În urma unei discuţii cu preşedintele Van der Bellen, preşedintele Klaus Iohannis a decis retrimiterea la Viena a ambasadorului României, Emil Hurezeanu, chemat în ţară pentru consultări în data de 9 decembrie 2022, anunţă Administraţia Prezidenţială.

Declaraţie revoltătoare făcută de Lavrov: Occidentalii sunt împotriva Rusiei precum era Hitler cu evreii

„Washingtonul a subjugat Europa, pentru a duce război cu Moscova. Adolf Hitler şi Napoleon Bonaparte au folosit aceeaşi tactică împotriva Rusiei”, a declarat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, în cadrul conferinţei de presă anuale de la Moscova.

Crime de război: ucrainenii se predau, dar mercenarii Wagner îi ucid. Imaginile şocante în care este eliminat soldatul tiktoker

Numele lui era Vitali Milevski şi era cunoscut drept „tiktokerul militar” al armatei ucrainene.

Un obicei excelent pentru a putea preveni boli precum Alzheimer şi Parkinson

Potrivit unor oameni de ştiinţă din Noua Zeelandă, există un lucru pe care îl putem face în fiecare zi, timp de câteva minute, pentru a preveni bolile neurologice.

Doi palestinieni, ucişi într-o operaţiune militară israeliană, în Cisiordania

Doi palestinieni, inclusiv un militant islamist, au fost ucişi, joi dimineaţă, în confruntări cu armata israeliană produse în nordul teritoriului palestinian Cisiordania, anunţă autorităţile medicale palestiniene, citate de cotidianul Le Figaro.

„Joia Neagră” în Franţa: grevele împotriva creşterii vârstei de pensionare la 64 de ani riscă să paralizeze ţara

Odată cu greva sindicatelor împotriva reformei pensiilor, astăzi este „Joia Neagră” a francezilor, care protestează împotriva extinderii vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani. Sunt angrenaţi angajaţii mai multor sectoare de transport: de la feroviari ai SNCF şi ai RATP (reţeaua de transport a Capitalei) până la controlorii de trafic din aeroporturi […]

Banca Centrală Europeană va continua să majoreze ratele dobânzilor cât va fi nevoie

Davos 2023, întâlnirea celor mai influenţi lideri din lume. Christine Lagarde, şefa BCE: Banca Centrală Europeană va continua să majoreze ratele dobânzilor cât va fi nevoie pentru a reduce inflaţia la ţinta de 2%. "Nu va fi un an strălucit, dar mult mai bun decât se temea".

Codul portocaliu de viscol a fost prelungit în Carpaţii Meridionali

Meteorologii au prelungit joi avertizările de viscol şi precipitaţii emise miercuri. Astfel în Carpaţii Meridionali este în vgoare o avertizare Cod portocaliu de viscol şi precipitaţii abundente.

Rodica Mandache şi Eduard Păuna în Aplauze pentru poet… pe scenă pe 21 ianuarie

Un spectacol despre emoţie, poezie şi muzică

Wizz Air anunţă lansarea primelor sale zboruri din România spre Turcia

Compania Wizz Air a anunţat joi lansarea primelor sale zboruri din România spre Turcia. Acestea vor lega Bucureştiul, Iaşul şi Cluj-Napoca de Istanbul şi Antalya.

Zelenski spune că nu este sigur dacă Putin „mai este în viaţă”

În timpul discursului său online la reuniunea anuală a Forumului Economic Mondial de la Davos din 19 ianuarie, preşedintele Volodîmîr Zelenski a declarat că nu este "pe deplin sigur" că dictatorul rus Vladimir Putin mai este încă în viaţă sau că ar mai lua decizii în Rusia.

Gartner arată că veniturile pieţei mondiale din semiconductori au crescut cu 1,1% în 2022

Gartner arată că veniturile pieţei mondiale din semiconductori au crescut cu 1,1% în 2022

Cum să fii un consumator de cafea mai prietenos cu mediul înconjurător? Iată ce variantă poluează cel mai mult

În timp ce cafeaua este preparată într-o varietate de moduri, capsulele de cafea au crescut în popularitate de la inventarea lor în urmă cu aproximativ patru decenii. Valoarea de piaţă a capsulelor de cafea a crescut cu 24% între 2021 şi 2022, aducând 12,33 miliarde de dolari la nivel global.   În ciuda popularităţii lor, […]

După „Balena Albastră”, un alt joc periculos face ravagii printre tineri: „choking game” sau „jocul leşinului”

Milagros Soto avea doar 12 ani şi locuia în Argentina: tatăl ei i-a găsit trupul fără viaţă acasă, cu o frânghie la gât. Potrivit primelor reconstituiri, tânăra ar fi participat la „jocul de sufocare”, cunoscut şi sub numele de „provocarea de sufocare”. Este o provocare virală pe TikTok care îi încurajează pe puşti să-şi taie […]

Manchester City este pe primul loc în Deloitte Money League pentru al doilea an consecutiv

Manchester City a ocupat pentru al doilea an consecutiv primul loc în topul Deloitte Football Money League, fiind clubul cu cele mai mari venituri din lume în sezonul 2021-22, în care fanii s-au întors pe stadioane, odată cu relaxarea restricţiilor COVID-19.

Ministerul Sănătăţii opreşte exportul paralel pentru 9 antibiotice şi antitermice în următoarele trei luni

Ministerul Sănătăţii a suspendat timp de trei luni distribuţia în afara ţării pentru nouă medicamente din categoria antibioticelor şi antitermicelor cu administrare orală, în contextul deficitului de pe piaţă la aceste medicamente. Comisia Europeană a avizat favorabil solicitarea României privind suspendarea exportului la cele nouă produse. Măsura este una cu caracter temporar, se va aplica […]

Ministerul Apărării a donat Republicii Moldova echipamente medicale de protecţie

Ministerul Apărării a donat Republicii Moldova un lot de echipamente medicale de protecţie, constând în 1.000 viziere, 9.000 cutii cu mănuşi, 2.000 ochelari de protecţie din plastic, 3 milioane de măşti chirurgicale, precum şi 500 mii de măşti de protecţie.

Noi amenzi uriaşe pentru facturile la energie

Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a amendat 6 furnizori de energie pentru că au citit indexul cu întârziere. Amenzile ajung la 2.400.000 lei.

Isărescu: Sistemul bancar românesc este mai puţin expus riscurilor decât media europenă

Indicatorii de risc ai sistemului bancar românesc, printre care rata fondurilor proprii, rata creditelor neperformante sau gadul de acoperire cu provizioane, se prezintă mult mai bine decât media europeană, a declarat joi guvernatorul BNR Mugur Isărescu

Nadal, departe de tenis pentru 6-8 săptămâni din cauza unei accidentări la flexorul şoldului

Rafael Nadal, numărul doi mondial, va sta deoparte de terenul de tenis între şase şi opt săptămâni din cauza accidentării la flexorul şoldului, suferită în timpul meciului pierdut în turul doi la Australian Open, a anunţat joi echipa spaniolului.

Fenechiu, despre Bode: Dacă a călcat pe bec, va răspunde, dar acum are dreptul să meargă în instanţă

Lucian Bode are dreptul să se adreseze instanţei de judecată, care să stabilească exact când a avut dreptate mediul academic în privinţa suspiciunii de plagiat, a declarat liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu.

Suedia va livra Ucrainei vehicule de luptă de infanterie şi sistem Archer

Suedia va da Kievului arme cu rază lungă de acţiune Archer. Artileria modernă, a cărei livrare a fost anunţată de premierul suedez, a fost cerută luni de zile de către ucraineni. Noul pachet de ajutor militar pentru Ucraina include vehicule blindate de luptă pentru infanterie.

Marcel Ciolacu, pledoarie pentru taxarea bogăţiei şi a companiilor cu profituri-record

Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat, joi, că va propune mediului de afaceri din România să discute „cu francheţe” despre taxarea bogăţiei şi a companiilor cu profituri-record.

Supermarketul online Sezamo şi-a dublat sortimentul de produse plant-based

Supermarketul online Sezamo şi-a dublat sortimentul de produse plant-based

Aplicaţia momentului în materie de reţele sociale, TOKHIT, este acum disponibilă în App Store

Aplicaţia momentului în materie de reţele sociale, TOKHIT, este acum disponibilă în App Store

300 de rachete nucleare se îndreaptă spre tine. Ce faci? Peste 90% din participanţii la un experiment au apăsat butonul nuclear

Trei sute de rachete nucleare se îndreaptă spre SUA. Este cel mai probabil o lovitură preventivă a Rusiei pentru a distruge toate silozurile de rachete balistice intercontinentale terestre. Sistemele de apărare antiaeriană nu pot elimina toate rachetele, ceea ce înseamnă că 2 milioane de americani vor muri.

Alertă METEO: Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din 9 judeţe, până vineri noapte

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, joi, atenţionări Cod galben şi portocaliu de viituri. Alerta Cod portocaliu este valabilă de joi ora 12.00 până vineri la miezul nopţii, pe râuri din 9 judeţe.

Daniel Fenechiu: Un candidat comun PNL-PSD la preşedinţie nu cred că e posibil

Liderul senatorilor liberali Daniel Fenechiu spune că nu crede că candidat comun PSD-PNL la preşedinţie este posibil şi susţine, referitor la rotaţia premierilor, că PNL este un partid care respectă înţelegerile stabilite.

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, anunţă o vizită la Kiev

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, anunţă o vizită la Kiev. El urmează să discute cu preşedintele Volodimir Zelenski despre noi măsuri de sprijin pentru Ucraina, după ce acesta din urmă a solicitat livrări mai rapide de arme.

Peste 50 de curse aeriene operate pe Aeroportul „Henri Coandă” au înregistrat întârzieri mai mari de 60 de minute

Peste 50 de curse aeriene operate pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti au înregistrat întârzieri mai mari de 60 de minute, în săptămâna 12-18 ianuarie. Aproape jumătate aparţin Wizz Air.

România îşi achită datoriile către Agenţia Spaţială Europeană

România îşi achită datoria către Agenţia Spaţială Europeană şi plăteşte prima tranşă pentru 2023, a anunţat Ministerul Cercetării. Din cauza datoriilor, România îşi pierduse dreptul de vot, care a fost recâştigat în 2022 după plata unei tranşe importante din restanţe.

Problema se repetă. Circulaţia a fost oprită din nou pe DN 57 din cauza pietrelor căzute de pe versanţi

Circulaţia a fost oprită din nou, joi dimineaţa, pe DN 57, în judeţul Caraş-Severin, din cauza pietrelor căzute de pe versanţi.

Schimbări pe piaţa muncii: Zile libere, taxe suplimentare, regulament intern obligatoriu

Potrivit companiei de consultanţă de afaceri Accace, cele mai importante modificări legislative din 2022 pentru departamentele de HR ale companiilor au vizat transpunerea unui set de valori sociale şi principii deja recunoscute de societatea civilă din Europa.

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Coşmarul care n-a fost luat în calcul: Patruşev după Putin, Prigojin după Şoigu

”Mne jali”, adică ”îmi pare rău” e formula care se aude foarte rar în limba rusă. În schimb, cel mai folosit cuvînt, expresie a unei trăsături slave aproape moştenită genetic e revendicativul ”davai”, ”dă-mi”, rostit adesea nu în formula sa uzuală, ci în cea imperativă. Pe scurt, acestui cuvînt, dacă-i mai adăugăm un plus de vodcă şi cuvinte meşteşugite care îmbracă jaful şi agresiunea în haina onorabilităţii şi chiar în patrafir, avem descrierea lumii ruse actuale – pornită de la cea a crimei organizate din suburbiile oraşelor, ajunsă pînă la Kremlin şi pe linia frontului din Ucraina. O lume condusă acum de Putin cu o mînă de fier pe care, contrar tuturor analiştilor, o mişcă foarte bine. Dar, ce va fi după el, pentru că un ”după Putin” va exista? Dacă acest ”după” se va petrece în contextul violenţei extreme care şi-a pus pecetea pe Federaţia Rusă, în acest timp al războiului din Ucraina, există mari şanse ca la Kremlin să ajungă Patruşev, fostul şef al FSB şi al lui Putin. Şi el să-şi ia alături, ca model pentru întreaga armată rusă, pe Evgeni Prigojin, finanţatorul ”Grupului Wagner”. Pentru că adevăratul creator al acestei armate paramilitare a fost, e drept, GRU – serviciile de informaţii militare, dar tot sub umbrela FSB-ului lui Patruşev a ajuns. Atunci cînd aşa ceva s-ar petrece (şi acest ”atunci” poate veni oricînd), în Ucraina se va dezlănţui un război fără cruţare, dar şi fără limite, probabil inclusiv teritoriale. Un măcel.

Furnizor român de ambalaje sustenabile făcute din plante se extinde pe piaţa internaţională

Furnizor român de ambalaje sustenabile făcute din plante se extinde pe piaţa internaţională cu ajutorul unor soluţii software integrate

Pastor american: „Războiul din Ucraina nu este Armaghedonul biblic şi nici ultimul război al omenirii”

Aleksandr Dughin, dar şi alţi fanatici religioşi, consideră războiul din Ucraina dintre Rusia şi Occident drept "ultimul război al omenirii". Un articol publicat de un pastor american în martie 2022 îl contrazice, declarând că la fiecare război izbucnit au existat "falşi profeţi" ce au stârnit panică.