Mediafax Echipa

Cohen: Trump ştia de atacurile cibernetice din timpul campaniei prezidenţiale din 2016/ Fostul avocat l-a acuzat pe preşedintele american că a minţit în legătură cu averea sa

Michael Cohen, fostul avocat al preşedintelui Donald Trump a declarat în cadrul audierii din Congresul American că Trump ştia dinainte de atacurile cibernetice care viza servere ale Partidului Democrat, în timpul campaniei prezidenţiale din 2016, relatează BBC şi CNN.

Tăriceanu a anunţat cine va deschide lista ALDE pentru europarlamentare: S-a bătut în cuie

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat miercuri că partidul său va propune listă separată de PSD la alegerile europarlamentare. Primele trei locuri pe listă sunt ocupate de Norica Nicolai, Daniel Barbu şi Renate Weber.

Comisia Europeană, despre România: Încrederea investitorilor este erodată de continua instabilitate legislativă/ Măsurile privind Pilonului II afectează pensiile viitoare, piaţa de capital şi economia

Creşterea economică bazată pe consum, instabilitatea legislativă, majorarea nesustenabilă a salariilor şi recentele reglementări din domeniul financiar sunt doar câteva dintre riscurile pentru economia României pe care le remarcă, în cel mai recent raport semestrial, Comisia Europeană (CE).

Un pod suspendat, vechi de peste 100 de ani, va fi restaurat cu fonduri europene | FOTO

Podul suspendat din Parcul Nicolae Romanescu din Craiova, unul din cele mai mari parcuri naturale din Europa, va fi restaurat. Podul, construit în 1903, monument istoric, este închis de doi ani, deoarece podeaua din lemn se descompunea şi a devenit periculos.

Un lord britanic propune modificarea submarinelor, pentru a ţine pasul cu „epidemia de obezitate” care afectează şi forţele armate

Un membru al Camerei Lorzilor din Parlamentul Britanic şi fost profesor de chirurgie la St Thomas's Hospital Medical School a propus modificarea trapelor submarinelor astfel încât acestea să poată fi folosite de marinarii care suferă de obezitate, transmite The Telegraph.

Kovesi: I Do Not Expect Support from the Romanian Government

Romanian prosecutor Laura Codruta Kovesi said on Wednesday that hse does not expect Government support in her bid to lead the upcoming European Public Prosecutor’s Office (EPPO), after she won two votes in European Parliament committees for the role.

Lotul „Obregia” a fost trimis în judecată de către procurorii DNA

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au luat măsura trimiterii în judecată a cinci persoane, dintre care două angajate în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”, pentru infracţiunile de abuz în serviciu, fals intelectual şi complicitate la abuz în serviciu.

Bărbatul care practica fără drept profesia de medic în Capitală a fost arestat preventiv

Bărbatul de 26 de ani care practica fără drept profesa de medic, într-un cabinet din Sectorul 3, asupra sa fiind găsite, la percheziţii, mai multe ştampile, cu inscripţii aferente mai multor specializări medicale, a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

Guvernul vrea construcţia unei căi ferate de mare viteză. Oraşele pe care le-ar uni

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a declarat, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, includerea pe lista proiectelor strategice pentru a fi dezvoltate în parteneriat public-privat a unei căi ferate de mare viteză Ploieşti-Suceava, pe o distanţă de 505 km.

Guvernul alocă ajutoare în valoare de 52 de milioane de euro pentru creşterea tomatelor şi usturoiului

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat la începutul şedinţei de Guvern de miercuri alocarea de către Guvern a 50 de milioane de euro ajutor de minimis pentru cultivarea tomatelor în spaţii protejate şi a 2 milioane de euro pentru producţia de usturoi.

Angela Merkel se declară favorabilă eventualei amânări a ieşirii Marii Britanii din UE

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, s-a declarat favorabilă, miercuri, eventualei amânări a ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, informează site-ul agenţiei Reuters.

Eurodeputat PSD: Marea problemă a României la acest moment este că Iohannis a blocat bugetul

Europarlamentarul PSD Răzvan Popa a atras atenţia asupra faptului că preşedintele Klaus Iohannis nu ratează nicio ocazie şi continue războiul cu adversarii politici, dând ca exemplu atacurile şefului statului la bilanţul Ministerului Public, în timp ce România nu are buget din cauza acestuia.

Dăncilă, despre întâlnirea pe OUG pe legile justiţiei: Am invitat şi reprezentanţii PG, DNA şi DIICOT

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, miercuri, în debutul şedinţei de Guvern, referindu-se la întâlnirea avută luni cu reprezentanţii CSM şi asociaţiile pe ordonanţa de urgenţă pe legile justiţiei, că i-a invitat şi pe oficialii din Parchetul General, DNA şi DIICOT la discuţii.

Transalpina este sufocată de gunoaie. Garda de Mediu a AMENDAT o primărie cu 15.000 de lei

Primăria Novaci a fost amendată cu 15.000 de lei, miercuri, de către Garda de Mediu, pentru că nu a ridicat gunoiul aruncat de turişti pe marginea drumului care duce spre zona montană Rânca, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Veste bună pentru fanii Spice Girls: Trupa ar putea înregistra piese noi, spune Emma Bunton

Trupa Spice Girls ar putea înregistra piese noi, spune Emma Bunton, membră a celebrei formaţii, care a anunţat în urmă cu câteva luni că se va reuni pentru o serie de concerte, potrivit contactmusic.net.

Patru persoane sunt cercetate PENAL după ce au vânat un mistreţ cu pestă porcină şi l-au gătit

Patru persoane sunt cercetate penal pentru braconaj şi răspândirea pestei porcine africane după ce au vânat un mistreţ bolnav pe un fond de vânătoare din Bihor, unde fusese declarat focar de pestă. Mistreţul a fost tranşat şi preparat în gospodării, unde au început să moară porcii.

Kate Beckinsale, SPITALIZATĂ după ce a leşinat în timpul filmărilor din Africa de Sud | VIDEO

Actriţa Kate Beckinsale a fost spitalizată după ce a leşinat în timpul filmărilor care au loc în Africa de Sud pentru serialul "The Widow", ce va fi difuzat pe canalul Amazon TV, potrivit contactmusic.net.

O mamă critică platforma Youtube după ce a găsit instrucţiuni despre „cum să te sinucizi”, ascunse în videoclipuri destinate copiilor

Un medic pediatru din Florida, Statele Unite critică platforma Youtube după ce a găsit o serie de videoclipuri, destinate copiilor, care conţin instrucţiuni despre sinucidere, relatează USA Today.

Noi proteste faţă de OUG nr. 7 | Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa prelungeşte perioada de suspendare a activităţii/ Parchetul Tribunalului Capitalei îşi suspendă activitatea două ore pe zi

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au decis să prelungească perioada de suspendare a activităţii cu încă două zile, măsură luată ca formă de protest faţă de modificărilor aduse legilor justiţiei.

Viorica Dăncilă: Preşedintele a ales să blocheze creşterea alocaţiilor copiilor

Premierul Viorica Dăncilă a a criticat miercuri demersul preşedintelui Klaus Iohannis de a ataca la CCR bugetul de stat pe 2019. Ea spune că şeful statului a ales să blocheze mărirea alocaţiilor copiilor şi că acesta e interesat doar de campania

Consiliul Concurenţei a anunţat data la care va fi finalizată aplicaţia Monitorul Preţurilor

Aplicaţia Monitorul Preţurilor va fi finalizată până la jumătatea lunii martie, urmând ca apoi companiile să încarce datele, informează Consiliul Concurenţei.

Cel puţin 25 de morţi, după un incendiu cauzat de un accident în gara principala din Cairo

Cel puţin 25 de persoane au decedat, iar alte peste 40 au fost rănite, în urma unui incendiu izbucnit după ce un tren s-a ciocnit de un peron al gării principale din Cairo, în urma impactului explodând rezervorul de combustibil al trenului, informează agenţia Dpa, citând presa locală.

BREXIT: Emmanuel Macron îndeamnă Marea Britanie să ia o decizie clară privind ieşirea din UE

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a cerut miercuri Marii Britanii să ia o decizie clară privind ieşirea din Uniunea Europeană, subliniind că Acordul Brexit nu va fi renegociat şi că discuţiile vor fi prelungite doar dacă acest lucru se justifică.

DOLIU în lumea muzicii: A murit Andy Anderson, fost toboşar al trupei The Cure

Andy Anderson, fost toboşar al trupei britanice The Cure şi al cântăreţului punk Iggy Pop, a murit la vârsta de 68 de ani, din cauza unui cancer, potrivit variety.com.

Parliament Appoints New Permanent Electoral Authority Chairman

The combined chambers of Romania’s Parliament voted on Tuesday to appoint the secretary-general of the Permanent Electoral Authority (AEP), Constantin Mituletu-Buica, as the agency’s new chairman for the next eight years.

Drake, cel mai bine vândut artist al anului 2018

Cântăreţul canadian Drake este cel mai bine vândut artist al anului 2018, a anunţat International Federation of the Phonographic Industry, organizaţia care reprezintă interesele industriei de înregistrări muzicale la nivel global, potrivit site-ului asociaţiei.

Candidatura lui Kovesi la Parchetul European: Cine sunt eurodeputaţii români care au votat pentru fosta şefă a DNA

Singurul liberal care este membru în Comisia LIBE este Traian Ungureanu, însă din cauza faptului că mai mulţi eurodeputaţi au lipsit, au participat, în calitate de supleanţi, europarlamentarii PNL Cristian Buşoi, Siegfried Mureşan, Marian-Jean Marinescu şi Adina Vălean, potrivit unor surse politice.

Kovesi, la întoarcerea în ţară: Decizia privind procurorul-şef european va fi una politică/ Sunt alături de colegi. Se luptă cu îndârjire contra subordonării justiţiei de către politic

Laura Codruţa Kovesi a declarat miercuri, la revenirea în ţară de la Bruxelles, că decizia privind procurorul şef european va fi una politică, urmare a unor negocieri şi că a mers ca profesionist să candideze, neavând susţinerea Guvernului român.

Un bărbat se află de 19 ani în închisoare pentru uciderea unei persoane care este în viaţă

Pe data de 26 mai 2019, Manuel German Ramirez Valdovinos va fi în închisoare de 19 ani, acesta fiind încarcerat cu o sentinţă de 43 ani pentru crimă. Cu toate acestea, victima sa este în viaţă, relatează msn.com

Casa Albă a restricţionat accesul presei la summitul Trump – Kim | FOTO, VIDEO

Casa Albă a interzis accesul mai multor jurnalişti la dineul între preşedintele SUA, Donald Trump, şi liderul Coreei de Nord, Kim Jong-un, după ce doi reporteri au adresat pe un ton ridicat mai multe întrebări liderului american, informează site-ul cotidianului The Independent.

Premierul pakistanez face un apel la India pentru a evita escaladarea conflictului

Premierul pakistanez Imran Khan a făcut un apel miercuri la discuţii cu India şi speră ca ”sentimentele mai bune” vor prevala în faţa escaladării disputei cu statul vecin, Pakistan, în urma atacurilor aeriene din ultimele zile ale ambelor părţi, relatează Reuters.

Călin Nistor, despre delegările din DNA eliminate de OUG: Există pericolul de a fi blocate dosare

Şeful interimar al DNA, Călin Nistor, a declarat, miercuri, că există pericolul blocării unor dosare ale Direcţiei în cazul în care nu se va găsi o soluţie pentru delegările în funcţiile de conducere, în contextul intrării în vigoare a OUG pe legile justiţiei, care le interzice.

Dan Barna, după votul din Comisia LIBE: Kovesi are şanse crescute de a deveni procuror şef european

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat, miercuri, la Parlament, după votul din Comisia LIBE, că Laura Codruţa Kovesi are şanse crescute de a deveni procuror şef european şi că fosta şefa DNA a arătat că este „un procuror profesionist, de încredere”.

Parlamentul l-a votat pe Constantin Florin Mituleţu-Buică preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente/ Mituleţu: AEP va desfăşura controale fără nicio problemă, dar cu respectarea legii

Plenul Reunit al Parlamentului a votat, miercuri, propunerea PSD, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, pentru funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente. Preşedintele AEP este desemnat pentru un mandat de 8 ani, care poate fi reînnoit o singură dată.

Când află Laura Codruţa Kovesi dacă va fi sau nu desemnată procuror-şef european. PROCEDURA

După ce Laura Codruţa Kovesi a fost prima alegere a Comisiilor CONT şi LIBE pentru şefia Parchetului European, procedural, Conferinţa Preşedinţilor, formată din preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, şi liderii de grupuri politice, va decide în 7 martie etapele următoare.

Descoperire ALARMANTĂ făcută într-un crematoriu în care a fost incinerat un bărbat care a murit de cancer

Un nou studiu arată cum un crematoriu din Arizona, în care a fost incinerat un bărbat bolnav de cancer, a fost contaminat radioactiv, transmite The Independent.

Cazul omului de afaceri asasinat în Vrancea: Anchetatorii au găsit armele folosite pentru comiterea crimei

Anchetatorii au găsit armele folosite pentru uciderea asociatului unei case de schimb valutar din Focşani, fiind vorba despre arme cu calibrul de 5,6 milimetri şi 9 milimetri.

MONITORUL APĂRĂRII | Rusia şi China se opun unei intervenţii militare a Statelor Unite în Venezuela

Miniştrii de Externe din China şi Rusia au exprimat, miercuri, opoziţia fermă faţă de orice acţiune militară a Statelor Unite în Venezuela, informează site-ul cotidianului Le Figaro.

Şerban Nicolae, despre modificările din Justiţie: Eu cred că nu trebuia să existe nicio OUG/ Ce spune lui Kovesi

Senatorul PSD Şerban Nicolae a declarat, miercuri, la Parlament, că ultimele modificări din Jsutiţie prin OUG nu-şi aveau rostul, din moment ce Legile Justiţiei au fost adoptate de Parlament după un an de dezbatere.

Tăriceanu: Votul din Comisia LIBE, o demonstraţie perfectă cum intervine politicul în această alegere

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, că votul din Comisia LIBE reprezintă ”o demonstraţie perfectă cum intervine factorul politic în această alegere”, deşi oficialii europeni au criticat intervenţia politicului în Justiţie.