Mediafax Echipa

Manda, „urare” după votul pentru Kovesi din Comisia LIBE: Să-i ancheteze pe toţi de acolo cum a anchetat în România

Vicepreşedintele Senatului Claudiu Manda a declarat, la scurt timp după ce Laura Codruţa Kovesi a primit cele mai multe voturi în comisiile de specialitate din PE pentru postul de procuror şef european, că ar trebui ca fosta şefă DNA să-i ancheteze şi pe europeni, cum a anchetat în ţară.

MONITORUL JUSTIŢIEI: Analiza avocatului Cătălin Oncescu pe modificările aduse statutului magistraţilor prin OUG 7

Avocatul Cătălin Oncescu realizează o analiză a modificărilor aduse Legii privind statutul magistraţilor prin OUG din 19 februarie.

Moţiunea simplă pe Justiţie a Opoziţiei va fi dezbătută marţi în Parlament. Votul, miercuri

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis, miercuri, ca moţiunea simplă „Tudorel Toader şi PSD-ALDE, luaţi mâinile de pe Justiţie!”, iniţiată de grupurile parlamentare PNL şi USR, să fie dezbătută, marţi, în plenul deputaţilor.

PMP, după votul din Comisia LIBE pentru Laura Codruţa Kovesi: Este meritul ei şi doar al ei

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat, miercuri, după votul din Comisia LIBE, că ”toată mizeria aruncată spre Laura Codruţa Kovesi de armata lui Dragnea şi Tudorel în ultimele săptămâni au ajutat decidenţii de la Bruxelles să-şi întărească poziţia” şi că rezultatul votului e doar meritul ei.

Dragnea, răspuns pentru un ziarist străin, după o întrebare legată de votul în cazul Kovesi: „I don’t speak english” | VIDEO

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a refuzat să comenteze miercuri votul din Comisia LIBE în cazul Laurei Codruţa Kovesi, răspunzându-i unui jurnalist străin: "I don't speak english".

Patru aeronave mari, deviate spre Aeroportul Otopeni din cauza conflictului din Pakistan

Mai multe aeronave de mari dimensiuni care vin dinspre Asia către Europa vor face escală, miercuri seara, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, pentru alimentare, din cauza situaţiei din Pakistan, a informat Compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

Emma Thompson REFUZĂ să lucreze cu fostul director de creaţie al Disney. Care este motivul

Actriţa britanică Emma Thompson a anunţat că se retrage din distribuţia unui film de animaţie produs de studiourile americane Skydance, după ce compania l-a numit ca director pe John Lasseter, fost şef de creaţie la Disney, acuzat de hărţuire sexuală, potrivit Le Figaro.

DECLARAŢIA ZILEI | Iohannis: Tocmai persoanele care au probleme cu legea vor să facă legea în justiţie

Preşedintele Klaus Iohannis a spus, în discursul de miercuri de la bilanţul pe 2018 al Ministerului Public, că procurorii au o misiune grea, deoarece persoanele care au probleme cu legea vor să facă legea în domeniul justiţiei, iar atacurile asupra magistraţilor au devenit tot mai virulente.

Încă un medic FALS, depistat în Capitală: Poliţiştii au reţinut un bărbat de 26 de ani

Poliţiştii bucureşteni au reţinut, marţi, un bărbat de 26 de ani care practica fără drept profesia de medic, într-un cabinet din Sectorul 3, asupra sa fiind găsite, la percheziţii, mai multe ştampile, cu inscripţii aferente mai multor specializări medicale, anunţă Poliţia Capitalei.

Europarlamentar PSD, membru în Comisia LIBE, despre votul în cazul Kovesi: Unii au votat emoţional

Eurodeputatul PSD Gabriela Zoană, membru în Comisia LIBE unde Laura Codruţa Kovesi a fost pe primul loc la votul pentru funcţia de procuror-şef european, a declarat pentru MEDIAFAX că „unii au votat emoţional, alţii după cum au considerat”.

Donald Trump şi Kim Jong-Un, întâlnire în Vietnam: „Este o onoare să fim aici împreună” | VIDEO

Preşedintele SUA, Donald Trump, şi Kim Jong-Un, liderul Coreei de Nord, s-au întâlnit miercuri după-amiază la Hanoi, fiind pentru prima dată când cei doi lideri se întâlnesc după summitul de la Singapore, din iunie 2018, informează site-ul cotidianului The Independent.

Campionatul Naţional de Dans Sportiv se desfăşoară la Braşov, în perioada 2-3 martie

Campionatul Naţional de Dans Sportiv al României se va desfăşura în Sala Sporturilor din Braşov, în perioada 2-3 martie 2019.

Lazăr anunţă controale la toate parchetele: Au fost luate măsuri, a fost sesizată Inspecţia Judiciară în 26 de cazuri

Procurorul general, Augustin Lazăr, a declarat că luna aceasta au fost demarate controale, în contextul unor „incidente disciplinare” săvârşite de procurori, subliniind că a fost sesizată Inspecţia Judiciară pentru 26 de cazuri disciplinare şi au fost încetate delegări.

Analiştii financiari cred că euro va depăşi 4,88 lei/ Rata anticipată a inflaţiei pentru următoarele 12 luni

Analiştii financiari anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, comparativ cu valoarea actuală), valoarea medie pentru orizontul de 6 luni fiind de 4,8055 lei/euro, în timp ce pentru 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8884 lei/euro.

Aurelian Bădulescu: Binomul Dragnea–Carmen Dan a reuşit să manipuleze structurile pe 10 august 2018

Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, a declarat, miercuri, că la protestul din 10 august 2018, „Binomul Dragnea – Carmen Dan” ar fi manipulat structurile statutului, astfel încât Jandarmeria să fie „ciuca bătăilor”.

Cristina Tarcea, după votul pentru Kovesi: Sunt români anonimi bine cotaţi în exterior, însă nimeni nu vorbeşte de ei

Preşedintele instanţei supreme, Cristina Tarcea, a declarat, referitor la votul pe care Laura Codruţa Kovesi l-a primit în comisia LIBE, că sunt români anonimi care îşi fac treaba şi sunt respectaţi în afara ţării, însă în ţară nu sunt apreciaţi.

Episcop romano-catolic: Vizita Papei Francisc în România trebuie să aibă urmări, să fie un nou început

Episcopul romano-catolic de Oradea, László Böcskei, consideră că vizita Papei Francisc în România trebuie să aibă şi urmări şi să reprezinte un nou început. „Este un dar de la Dumnezeu că putem să îl salutăm pe Sfântul Părinte”, a spus episcopul László Böcskei.

Protest la Cluj-Napoca pe legile justiţiei: Două străzi, blocate pe trecerile de pietoni | FOTO, VIDEO

Un grup de protestatari a blocat, miercuri, traficul rutier pe două străzi din Cluj-Napoca, trecând de pe un trotuar pe celălalt, pe trecerea de pietoni, timp de 10 minute, în semn de protest faţă de modificările la legile justiţiei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Orban: România a repurtat victorii remarcabile prin votul acordat lui Kovesi/ Liderul PNL somează Guvernul să înceteze orice demers care ar bloca obţinerea funcţiei

Ludovic Orban a declarat, miercuri, că România a repurtat „victorii remarcabile” prin votul obţinut de Laura Codruţa Kovesi la nivel european pentru funcţiei de procuror-şef european. Preşedintele PNL a somat Guvernul să înceteze orice demers care ar bloca procedurile ulterioare.

Ilie Năstase, pedeapsă de 9 luni şi 10 zile de închisoare cu amânare. Decizia nu e definitivă

Judecătoria Sectorului 1 a decis amânarea unei pedepse de 9 luni şi 10 zile de închisoare, cu un termen de supraveghere de 2 ani pentru Ilie Năstase, în dosarul în care a fost cercetat pentru refuz de recoltare a probelor biologice şi condus cu permisul suspendat. Decizia nu e definitivă.

Tarcea, la bilanţul PÎCCJ: Am avut un vis în care m-am întâlnit cu un impostor. Se numea reformatorul

Şefa instanţei supreme, Cristina Tarcea, a avut un discurs, miercuri, la bilanţul pe 2018 al PÎCCJ, în care a atacat clasa politică din România, vorbind despre un impostor sau un reformator care urăşte oamenii corecţi şi care ştie că privilegiile nu i s-ar fi cuvenit dacă ar fi respectat regulile.

Talibanii: Conflictul între India şi Pakistan afectează procesul de pace din Afganistan

Militanţii talibani au avertizat miercuri că escaladarea tensiunii între India şi Pakistan va afecta procesul de pace din Afganistan şi au îndemnat forţele armate indiene să se abţină de la viitoare atacuri, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Swatch, acţiune în justiţie împotriva Samsung Electronics pentru încălcarea drepturilor de autor

Producătorul de ceasuri Swatch a deschis o acţiune în justiţie împotriva Samsung Electronics Co şi a Samsung Electronics America Inc, despre care spune că i-au încălcat drepturile de autor, informează Reuters.

Percheziţii la Sanador într-un dosar de înşelăciune şi fals în înscrisuri/ Sanador anunţă că va colabora pe deplin cu instituţiile abilitate

Poliţiştii efectuează percheziţii la sediile unei clinici private, într-un dosar penal în care sunt cercetate fapte de înşelăciune şi fals în înscrisuri, fiind indicii că se încasau bani pentru aceleaşi operaţii de la Casa de Asigurări şi de la pacienţi. Potrivit unor surse, este vorba de Sanador.

Romanian Prosecutor Ranks First In CONT Committee EPPO Vote

Romanian prosecutor Laura Codruta Kovesi received the highest number of votes for the leadership of the upcoming European Public Prosecutor’s Office (EPPO) in the European Parliament’s Committee on Budgetary Control (CONT) on Tuesday.

O femeie şi un bărbat au murit din cauza gripei. Numărul deceselor a ajuns la 157

O femeie în vârstă de 63 de ani din judeţul Sălaj şi un bărbat de 81 de ani din judeţul Caraş-Severin au murit din cauza gripei, potrivit Institutului de Sănătate Publică. Numărul deceselor din cauza virusului gripal a ajuns la 157.

Senatul suspendă şedinţa de plen după ce PNL şi USR s-au retras, în semn de protest pe OUG 114

Senatul a suspendat şedinţa de miercuri din cauza lipsei de cvorum, după ce PNL şi USR a decis să se retragă de la lucrările plenului în semn de protest faţă de refuzul majorităţii parlamentare a prelungi termenul de adoptare tacită a OUG 114.

VOT la Primăria Capitalei: Bădulescu rămâne în funcţia de viceprimar: Am depus plângere penală împotrivia lui Gabriel Mutu pentru şantaj şi ameninţare/ Firea: Sunt mulţumită de activitatea lui

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, miercuri, înaintea votului de schimbare a lui Aurelian Bădulescu din funcţia de viceprimar, că a lucrat foarte bine cu cel din urmă şi că este un viceprimar care se implică foarte mult. Firea a mai subliniat că politicul bate administraţia.

Cântăreţul american Michael Bolton cântă la Cluj-Napoca şi la Bucureşti. Data spectacolelor

Cântăreţul american Michael Bolton va susţine două concerte în România, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, pe 20 iulie, şi la Sala Palatului din Bucureşti, pe 22 iulie, anunţă organizatorii evenimentelor, care au dat startul vânzării de bilete pe site-urile de specialitate.

Apariţie rară: Angelina Jolie şi cei şase copii, la premiera filmului „The Boy Who Harnessed the Wind” de la New York | VIDEO

Actriţa americană Angelina Jolie şi cei şase copii ai ei şi ai lui Brad Pitt au avut o rară ieşire în public împreună, la premiera de la New York a debutului în regia de lungmetraj al actorului britanic nominalizat la Oscar Chiwetel Ejiofor, potrivit dailymail.co.cik.

Kovesi a câştigat susţinerea Comisiei LIBE pentru funcţia de procuror şef al Parchetului European

Laura Codruţa Kovesi a primit cele mai multe voturi în comisia LIBE, şi anume, 26 de voturi. Cei doi contracandidaţi la conducerea Parchetului European au obţinut mai puţine voturi, Jean-François Bohnert - nominalizat de Franţa - a primit 22 de voturi, iar Andres Ritter (Germania), un singur vot.

Ordonanţă de reţinere care începe şi expiră la aceeaşi dată şi oră, dată de un poliţist din Gorj

Un poliţist din oraşul Motru, judeţul Gorj, a făcut o greşeală în timpul reţinerii unui tânăr de 20 de ani acuzat de lovire. Omul legii a scris că ordonanţa de reţinere începe şi expiră la aceeaşi dată şi oră, respectiv 26 februarie, ora 15.00, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Janet Jackson, serie de concerte în Las Vegas: „Metamorphosis” | VIDEO

Cântăreaţa americană Janet Jackson va susţine, începând din luna mai, concerte în cadrul unei rezidenţe la Park Theater de la Park MGM Resort din oraşul Las Vegas, potrivit apnews.com.

Fraudă alimentară: Controale privind folosirea grăsimilor hidrogenate, amenzi uriaşe

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor continuă controalele privind utilizarea grăsimilor hidrogenate în locul produselor exclusiv pe bază de lapte.

Kelemen despre ordonanţa care modifică legile justiţiei: Soluţia ideală este abrogarea integrală

Preşedintele UDMR Kelemen Hunor a declarat la RFI, referindu-se la ordonanţa care modifică legile justiţiei, că soluţia ideală ar abrogarea integrală a acesteia. „Domnul Toader greşeşte”, a spus Kelemen, adăugând că nu înţelege de ce a fost dată ordonanţa.

INCIDENTUL din Marea Neagră: Garda de Coastă răspunde pescarilor turci care susţin că au fost atacaţi de o navă a Poliţiei de Frontieră din România

Poliţiştii de frontieră constănţeni au folosit muniţie neletală în tentativa de capturare a unui pescador turcesc, precizează Garda de Coastă, după ce 3 cetăţeni turci ar fi fost răniţi când o navă a Poliţiei de Frontieră din România a deschis focul spre o ambarcaţiune de pescuit din Turcia.

Fiica purtătorului de cuvânt al lui Putin, o prezenţă constantă în tabloide. Cum răspunde tatăl acuzaţiilor că Elizaveta Peskova ar putea sustrage informaţii sensibile din Parlamentul European

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, Dmitri Peskov, sare în apărarea fiicei sale, care a devenit recent subiectul unui scandal pe holurile Parlamentului European.

Gigi Becali este cercetat penal pentru că l-a ameninţat pe directorul Penitenciarului Jilava

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) anunţă că s-a început cercetarea penală în dosarul în care Gigi Becali este acuzat de ultraj.

Procurorii, banderolă la bilanţul Parchetul General în semn de protest. Romulus Varga: Luăm în calcul suspendarea activităţii

Procurorul Romulus Varga, de la Parchetul General, s-a prezentat miercuri la bilanţul pe 2018 al Parchetului General purtând o banderolă în semn de protest faţă de OUG pe legile justiţiei şi a subliniat că nu cunoaşte durata demersului, însă va fi luată în calcul inclusiv suspendarea activităţii.

WhatsApp, după 10 ani de la lansare. Cum arata prima versiune. Evoluţia este remarcabilă | FOTO, VIDEO

WhatsApp a împlinit 10 ani de la lansare, iar în acest timp a ajuns să fie una dintre cele mai de succes aplicaţii de mesagerie.