Mediafax Echipa

Kovesi: Nu am dobândit niciun fel de cetăţenie, ştirile apărute azi sunt mincinoase

Codruţa Kovesi a declarat, în timpul audierilor pentru funcţia de procuror şef european, că nu are colaborare cu CIA sau altă cetăţenie şi ştirile apărut sunt false. Kovesi a răspuns şi cu privire la distincţiile primite de la americani într-o perioadă în care se vorbea de închisori CIA în ţară.

Fosta şefă a DNA: Ofiţerii SRI n-au administrat probe, nu au participat în procesul penal

Laura Codruţa Kovesi a fost întrebată, marţi seară, de către eurodeputatul Cătălin Ivan dacă este adevărat că ofiţerii SRI au făcut parte din echipele mixte care au selectat probe în dosare, fosta şefă DNA precizând că aceştia nu au administrat probe.

Cazul asasinatului din Vrancea: Cei trei suspecţi au fost arestaţi preventiv

Presupuşii criminali ai omului de afaceri găsit împuşcat în maşină, pe marginea drumului, în Vrancea, au fost arestaţi preventiv.

O aplicaţie pentru telefonul mobil „trezeşte simţurile femeilor” cu ajutorul poveştilor erotice. Ce finanţare a obţinut de la investitori | VIDEO

„Dipsea”, o nouă aplicaţie pentru mobil, destinată femeilor în căutare de poveşti erotice este cea mai nouă platformă virtuală care obţine fonduri impresionante de la investitori în capital, relatează techcrunch.com.

Kovesi, în timpul audierilor pentru funcţia de procuror şef european: Sunt conştientă că aţi fost expuşi la informaţii negative despre mine

Laura Codruţa Kovesi a delcarat la Bruxelles, în timpul audierilor pentru funcţia de procuror şef european că nu are nimic de ascuns, chiar dacă au fost informaţii negative despre persoana sa, precizând că cea maia mare realizare a mandatului său la DNA a fost recuperarea daunelor.

MONITORUL APĂRĂRII | Administraţia Vladimir Putin acuză Statele Unite că pregătesc o intervenţie militară în Venezuela

Statele Unite pregătesc o intervenţie militară în Venezuela, pentru înlăturarea de la putere a preşedintelui Nicolas Maduro, acuză Nikolai Patruşev, secretarul Consiliului rus de Securitate, un organism subordonat direct preşedintelui Vladimir Putin.

Euro 2020: A fost emis ordinul de începere a lucrărilor de execuţie la stadionul Steaua Bucureşti

Luni a fost emis ordinul de începere a lucrărilor de execuţie la stadionul Steaua, care va avea o capacitate de 31.254 de locuri, valoarea lucrărilor fiind de aproximativ 64,5 milioane de euro, cu TVA, în timp ce pentru stadionul Giuleşti a fost emis ordinul de începere a demolării, anunţă MDRAP.

AMR: Nu am „negociat” principii sau texte de lege şi nici nu am „susţinut” ordonanţa de urgenţă

Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) transmite, marţi, printr-un comunicat de presă, că a participat la întâlnirea de luni de la Guvern, dar că nu a „negociat” principii sau texte de lege şi nici nu a „susţinut” ordonanţa de urgenţă, aşa cum au susţinut alte asociaţii.

Cel mai prost discurs ţinut vreodată la premiile Oscar | VIDEO

Câştigătorii premiului pentru „Cel mai bun machiaj” în cadrul celei de-a 91-a ediţie a galei Oscar au ţinut un discurs care nu a fost tocmai pe placul tuturor, după cum au reacţionat utilizatorii reţelelor de social media, relatează dailymail.co.uk.

Fost agent FSB, condamnat la 22 de ani de închisoare în Rusia pentru spionaj în favoarea SUA

Un fost agent al Serviciului Federal rus de Securitate (FSB) a fost condamnat, marţi, la 22 de ani de închisoare de o instanţă judiciară din Rusia, sub acuzaţia de spionaj în favoarea Statelor Unite, relatează site-ul agenţei Reuters.

Sterilizare gratuită pentru câinii şi pisicile din Bucureşti care nu au pedigree, dar au stăpâni

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a votat, marţi, un proiect care presupune sterilizarea gratuită a 5.000 de câini şi 5.000 de pisici care nu sunt de rasă, dar care au stăpâni. Potrivit proiectului, valoarea unei intervenţii ajunge la 235 de lei pentru câini şi 150 de lei penstru pisici.

Şantierele de la Steaua, Rapid şi Arcul de Triumf, scutite de taxe de către Primărie

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a votat, marţi, un proiect care prevede scutirea de la plata taxelor pentru organizarea de şantier la obiectivele de investiţii de la stadioanele Steaua, Rapid şi Arcul de Triumf, construite pentru Campionatul European de Fotbal din 2020.

Federaţia „Spiru Haret” anunţă că pichetează miercuri sediul ministerului Educaţiei. Printre solicitările membrilor, majorarea costului standard per preşcolar/elev

Aproximativ 100 de membri ai Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret“ vor picheta miercuri, începând cu ora 11:00, sediul Ministerului Educaţiei Naţionale, solicitând, printre altele, majorarea costului standard per preşcolar/elev, anunţă sindicaliştii.

Pe Wall Street dispare un nume vechi de peste 100 de ani

Bank of America renunţă la numele „Merrill Lynch” pentru unele dintre diviziile sale, eliminând din piaţă o marcă cu o istorie îndelungată pe Wall Street, într-un efort de marketing de durată, anunţă Reuters.

Andres Ritter, candidatul german la funcţia de procuror-şef european: E o onoare să fiu pe listă cu Kovesi

Andres Ritter, candidatul din Germania pentru postul de procuror şef european, a declarat în timpul audierilor din comisiile LIBE şi CONT ale PE, că ”este o onoare” să fie pe aceeaşi listă cu Laura Codruţa Kovesi, afirmând că are o toată admiraţia pentru ea, având în vedere curajul acesteia.

More Courts and Prosecutor’s Offices Join Protests Against Judicial Decree

One court and multiple prosecutor’s offices announced on Tuesday that they will join a growing list of judicial institutions suspending their non-urgent activity, in protest against a recent Government judicial decree which magistrate associations say will negatively impact the justice system.

Călin Popescu Tăriceanu: OUG 114 nu va fi abrogată. Anumite modificări se pot face

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, marţi, după întâlnirea cu Coaliţia Română pentru Dezvoltare, că OUG 114 din domeniul fiscal ar putea fi modificată, însă nu va fi abrogată sub nicio formă. Tăriceanu a mai spus că taxa pe activele bancare se poate micşora.

Primăria Capitalei: Glume pe seama lui Fuego şi ceartă pe titlul de cetăţean de onoare acordat Irinei Loghin

Primăria Capitalei îi conferă titlul de cetăţean de onoare al Capitalei cântăreţei de muzică populară Irina Loghin au decis, marţi consilierii generali. Înainte de vot, un consilier l-a propus, în glumă, şi pe Fuego pentru această distincţie.

Uniunea Europeană ar accepta amânarea Brexit dacă Londra cere acest lucru

Uniunea Europeană ar avea disponibilitatea de a aproba o amânare scurtă a ieşirii Marii Britanii din organizaţie dacă Guvernul de la Londra va cere acest lucru, au declarat marţi oficiali europeni citaţi de agenţia de presă Reuters.

Kovesi, acuzată că are mai multe reşedinţe în SUA. Comisia Europeană: Serviciul de Acţiune Externă nu a efectuat nicio investigaţie

Reprezentanţa Comisiei Europene anunţă că Serviciul European de Acţiune Externă nu a efectuat nicio investigaţie care să vizeze rezidenţele Laurei Codruţa Kovesi în SUA, aşa cum a anunţat marţi România Tv.

Vicepreşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie, despre generaţia tânără: Când vom ieşi la pensie nu ne va lua nimeni locul

Vicepreşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Cluj, Emiliana Costiug, avertizează că problema medicilor de familie se va agrava deoarece media de vârstă a acestora este în jur de 55 de ani, iar când se vor pensiona, nu va avea cine să le ia locul.

Top Anticorruption Body Vacates Two Lead Offices Following Government Judicial Decree

Romania’s National Anticorruption Directorate (DNA) will have to fill vacancies for lead offices in its anticorruption and criminal sections, after top judicial watchdog CSM rejected its request to extend the delegations of their chief prosecutors, following the recent Government judicial decree.

Caz GRAV de dependenţă de jocuri video: Un adolescent din China este hrănit „cu mâna” de mama sa în timp ce se joacă pe calculator | VIDEO

O filmare devenită virală arată cum o mama filipineză îşi hrăneşte fiul, acesta aflându-se într-un internet café, jucându-se pe calculator, arată dailymail.co.uk.

ALERTĂ METEO: Cod PORTOCALIU în două judeţe şi galben în alte 20 de judeţe, până marţi seara

Zona de munte din două judeţe este marţi, până la ora 17.00, sub avertizare cod portocaliu de vânt, care la rafală depăşeşte 130 de kilometri pe oră. Alte 20 de judeţe sunt, până marţi seara, sub avertizare cod galben de vânt.

Preşedintele Comisiei de cultură din Camera Deputaţilor a cerut Curţii de Conturi un audit la TVR

Gigel Ştirbu, preşedintele Comisiei de cultură din Camera Deputaţilor, a cerut Curţii de Conturi a României un audit public extern la TVR privind fondurile alocate pentru Festivalul Cerbul de Aur 2018 şi pentru colaboratori şi invitaţi permanenţi.

Sindicaliştii cer sprijinul lui Iohannis pentru ca industria de apărare să devină strategică

Un grup de consilieri prezidenţiali s-a întâlnit, marţi, la Palatul Cotroceni, cu o delegaţie formată din lideri a cinci federaţii sindicale din industria de apărare. Cei de la sindicate au cerut ca din programele de înzestrare derulate de MApN 30% să se realizeze de industria românescă de apărare.

Te uiţi la telefon şi te ia cu leşin: Pentru prima dată, un smartphone le provoacă oamenilor o FOBIE | FOTO

Foarte multe persoane sunt nemulţumite de noul smartphone lansat de Nokia, telefonul având un element dezgustător pentru cei care suferă de „tripofobie”, relatează LADBible.

Donald Trump a ajuns la Hanoi, unde se va întâlni pentru a doua oară cu Kim Jong-Un | VIDEO

Air Force One, aeronava preşedintelui SUA, Donald Trump, a aterizat marţi seară la Hanoi, unde liderul american urmează să se întâlnească pentru a doua oară cu liderul nord-coreean Kim Jong-Un, informează postul CBS News.

Proteste ale angajaţilor Finanţelor din Cluj şi Iaşi

Sute de angajaţi ai Finanţelor din Cluj şi Iaşi au protestat, marţi, îngrijoraţi din cauza proiectului care prevede desfiinţarea direcţiilor regionale. „Mediul politic vorbeşte de încasări istorice la nivelul de ANAF, dar desfiinţăm o structură care funcţionează”, a spus un lider de sindicat.

Două regiuni din România, printre zonele europene cu cel mai redus PIB pe cap de locuitor

Regiunile Nord-Est şi Sud-Vest Oltenia se numără printre regiunile europene cu cel mai redus PIB/cap de locuitor, alături de cinci regiuni din Bulgaria, două din Ungaria şi una din Franţa, conform datelor Eurostat

Florin Iordache, despre schimbarea OUG 7: Ţinând cont de urgenţă, modificările trebuie făcute în Guvern

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache a declarat, marţi, că Guvernul este cel care ar trebui să modifice OUG pe legile justiţiei, motivând că se impune urgenţa prin faptul că urmează să fie vacantate mai multe funcţii de conducere la Parchetul General.

Samsung încearcă să ascundă, în materialele promoţionale, un element neplăcut de pe noul smartphone pliabil Galaxy Fold | FOTO

Samsung a prezentat săptămâna trecută la Londra noul său telefon pliabil, Galaxy Fold, însă nu a permis nimănui să se apropie de dispozitiv sau să îl atingă, transmite Go4it.

Eugen Tomac acuză că şi parlamentarii Opoziţiei că au votat împotriva eliminării pensiilor speciale

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a transmis, marţi, pe Facebook, că deputaţii din Comisia pentru administraţie publică au dat raport de respingere proiectului de lege prin care se elimină pensiile specile, numindu-i „apărători ai pensiilor speciale. Tomac spune că şi Opoziţia a votat pentru resingere.

Two Candidates Validated For Permanent Electoral Authority Leadership

The combined judicial committees of Romania’s Parliament validated on Tuesday two candidacies for the office of Permanent Electoral Authority (AEP) chairman, both from within the agency.

Consilierii generali au înfiinţat societatea Termoenergetica, care va fi „RADET 2”/ Administratorul special: Furnizorii au început să ne refuze din cauza situaţiei de incertitudine

CGMB a aprobat, marţi, un proiect care prevede înfiinţarea societăţii „Termoenergetica Bucureşti S.A” „în scopul continuării serviciului de alimentare cu energie termică şi având în vedere falimentul RADET”, spun reprezentanţii PMB. Noua societate va fi „RADET 2”.

Proiect: Persoanele surde pot monta un semn pe maşini pentru a semnala deficienţa de auz

Deputatul PNL Adriana Săftoiu va depune, miercuri, la Parlament, un proiect care prevede că persoanele surde sau cu dizabilităţi de auz să poată pune pe maşină un semn prin care să semnaleze deficienţa şi faptul că au nevoie de interpret, dacă sunt opriţi pentru control.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa suspendă activitatea

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa anunţă că se alătură protestelor magistraţilor din ultimele zile şi îşi suspendă activitatea până vineri. Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava anunţă, de asemenea, suspendarea activităţii în următoarele două săptămâni.

DNA rămâne fără procuror-şef al Secţiei de combatere a corupţiei şi procuror şef al Secţiei penale

DNA rămâne fără procuror-şef al Secţiei de combatere a corupţiei şi fără procuror şef al Secţiei penale, ca urmare a intrării în vigoare a OUG pe legile justiţiei, care interzice delegările în funcţiile de conducere din cadrul parchetelor pentru care numirea se face de preşedinte, anunţă CSM.

„Despacito”, nou record pe YouTube, cu 6 miliarde de vizualizări

Videoclipul piesei "Despacito", interpretată de Luis Fonsi şi Daddy Yankee, a stabilit un nou record pe YouTube, după ce a trecut de pragul de 6 miliarde de vizualizări, fiind în prezent cel mai vizionat clip din istoria platformei video online, potrivit Le Figaro.

Shakira, pusă sub acuzare pentru fraudă fiscală în Spania. Tribunalul a stabilit data audierii

Starul muzicii pop Shakira, care a fost pusă sub acuzare pentru fraudă fiscală în Spania, datorând statului peste 14,5 milioane de euro, a fost convocată la un tribunal din Barcelona pe 12 iunie, potrivit Le Figaro.