Mediafax Echipa

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, va candida pentru conducerea PNL

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, vicepreşedinte al PNL, a anunţat că va candida pentru o funcţie de conducere la vârful partidului, posibil şi pentru cea de preşedinte, considerând că "vremea celor care ajung să conducă partide prin combinaţii şi manipulări a încetat".

Igor Dodon, către James Pettit, ambasadorul SUA la Chişinău: Nu intenţionez iniţierea procedurii de denunţare a Acordului de Asociere cu UE

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut joi o întrevedere cu ambasadorul SUA la Chişinău, James Pettit, iar potrivit unui comunicat al Ambasadei SUA, Dodon l-a asigurat pe ambasadorul american că nu intenţionează să iniţieze procedura de denunţare a Acordului de Asociere cu UE.

Traficul maritim şi fluvial a fost redeschis în toate porturile din judeţul Constanţa

Traficul maritim şi fluvial, închis marţi din cauza ceţii dense, a fost redeschis, vineri, în toate porturile din judeţul Constanţa, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Interacţiune „nesigură” între un avion militar american şi unul chinez deasupra Mării Chinei de Sud

Comandamentul Statelor Unite din Pacific a anunţat că un avion chinez şi o aeronavă de patrulare a Marinei americane au fost implicate într-un incident aviatic deasupra Mării Chinei de Sud, în spaţiul aerian internaţional, relatează The Associated Press şi Reuters.

Eugen Simion, despre apelul academicienilor: „Există o schizofrenie în statul român. Unii nu mai vor să respecte democraţia”

În plin scandal politic şi cu sute de mii de oameni în stradă la proteste, peste 80 de membri ai Academiei Române au semnat un apel surprinzător în care cheamă alături de ei „întregul popor, pe toţi locuitorii acestui pământ” pentru a apăra identitatea şi suveranitatea României.

GALERIE FOTO Un mort şi trei răniţi după ce un microbuz s-a răsturnat în Timiş

O persoană a murit, iar alte trei au fost rănite, fiind transportate la spital, după ce şoferul microbuzului în care se aflau a pierdut controlul volanului într-o curbă şi s-a răsturnat, vineri dimineaţa, pe un drum judeţean din Timiş, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Zidul de la frontiera dintre SUA şi Mexic ar putea costa până la 21,6 miliarde de dolari

Construirea zidului de la frontiera dintre SUA şi Mexic, propus de preşedintele american Donald Trump, ar urma să coste până la 21,6 miliarde şi ar fi nevoie de trei ani şi jumătate pentru a fi finalizat, potrivit unui raport intern al Departamentului american pentru Securitate Internă, relatează în exclusivitate Reuters.

FOTO Cum arată familia cu peste 2.000 de descendenţi

Cu ocazia Anului Nou Lunar familia Ren din satul Shishe s-a reunit. A fost nevoie de drona fotografului Zhang Liangzong pentru a-i cuprinde în imagine pe toţi cei prezenţi, scrie BBC.

Biserica Ortodoxă Română, alături de alte instituţii locale, vrea să organizeze cel mai mare marş din istoria sa recentă

Biserica Ortodoxă Română anunţă organizarea, pe 25 martie, a unui marş la nivel naţional pentru susţinerea valorilor familiei creştine tradiţionale.

Cel puţin 12 morţi, în urma unei alunecări de teren produse pe insula Bali din Indonezia

Cel puţin douăsprezece persoane, inclusiv doi copii, au decedat în urma unei alunecări de teren care s-a produs pe insula Bali, o populară destinaţie turistică din Indonezia, relateză BBC News online.

Bărbat căutat în Austria şi Norvegia pentru furturi din locuinţe, prins la Constanţa

Un bărbat bănuit că a pătruns prin efracţie în mai multe locuinţe din Austria şi Norvegia şi a furat bunuri de valoare a fost prins de poliţiştii din Constanţa, transmite corespondentul MEDIAFAX.

VIDEO Astăzi este ziua de naştere a lui Victor Rebengiuc. Portret în 10 atitudini la 84 de ani

Victor Rebengiuc s-a născut pe 10 februarie 1933. Actor civic în România. Actor de teatru şi film. Portret Mediafax în 10 ipostaze. De la celebra hârtie igienică la rolurile din Pădurea Spânzuraţilor, Moromeţii la atitudinea civică, în favoarea protestelor, împotriva hoţiei politice.

Ceaţă densă pe porţiuni din autostrada A1. Vizibilitate scăzută pe drumuri din trei judeţe

Traficul rutier se desfăşoară, vineri dimineaţă, în condiţii de ceaţă densă pe autostrada A1 Traian Vuia - Nădlac, potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române.

Paolo Gentiloni, premierul Italiei: Rusia nu a fost invitată să participe la summitul G7

Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, nu a fost invitat să participe la summitul Grupului celor şapte (G7) mari economii ale lumii, a declarat premierul Italiei, Paolo Gentiloni, anulând zvonurile în privinţa unei posibile invitaţii de ultim moment, informează Reuters.

Donald Trump i-a transmis liderului chinez Xi Jinping că va respecta principiul „unei singur Chine”

Preşedintele american Donald Trump i-a transmis omologului său chinez, Xi Jinping, că va respecta principiul "unei singur Chine", în cadrul primei convorbiri telefonice între cei doi lideri de la învestirea lui Trump, a comunicat Casa Albă, potrivit site-ului agenţiei France-Presse.

Grupul City Grill angajează 400 de persoane pentru diferite posturi în Bucureşti

Grupul City Grill anunţă că angajează 400 de persoane pentru diferite posturi, precum ospătar şi bucătar, în toate locaţiile din portofoliu, în condiţiile în care compania intenţionează să deschidă două noi locaţii până la finalul anului 2017, potrivit unui comunicat transmis joi.

COOLTURA de WEEKEND. Gloria fotbalului românesc, rock cu umor Zdob şi Zdub şi Cei trei purceluşi

Weekend-ul începe vesel şi dinamic cu un concert al băieţilor de la Zdob şi Zdub. Pentru nostagici microbişti, s-a pus la cale o conferinţă de presă despre FC Oţelul Galaţi. În rest, trei piese de teatru româneşti de la Godot: "Cei trei purceluşi", "Iona", "Din înţălepciunea lui Dorel."

Acord între Italia şi Tunisia privind consolidarea luptei împotriva migraţiei clandestine

Ministrul italian de Externe, Angelino Alfano, şi omologul său tunisian, Khemaies Jhinaoui, au semnat, joi, un acord de cooperare ce prevede în special consolidarea luptei împotriva migraţiei clandestine, relatează Le Figaro online.

Guillermo Lasso, candidat la preşedinţia Ecuadorului, promite că îl va evacua pe Assange din ambasada din Londra

Guillermo Lasso, unul dintre candidaţii la preşedinţia statului Ecuador, a declarat că îl va evacua pe Julian Assange, fondatorul Wikileaks, din ambasada statului ecuadorian de la Londra, în cazul în care va câştiga alegerile săptămâna viitoare, informează cotidianul The Guardian.

Încă 13 noi medicamente intră pe listele acordate compensat şi gratuit

Alte 13 noi denumiri comune internaţionale (DCI) intră pe listele medicamentelor compensate şi gratuite de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, în sistemul public de sănătate, a decis joi Executivul, prin Hotărâre de Guvern.

Proiect: 10 octombrie – Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti

Mai mulţi parlamentari PSD au depus în Parlament un proiect de lege pentru declararea zilei de 10 octombrie - Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti, care urmăreşte îmbunătăţirea statutului producătorilor români în lanţul alimentar scurt şi pentru câştigarea încrederii consumatorilor.

Rusia speră că SUA îşi va folosi influenţa pentru a convinge Kievul să renunţe la tacticile agresive

Rusia se aşteaptă ca Statele Unite să îşi folosească influenţa pentru a convinge Kievul să renunţe la metodele agresive de soluţionare a conflictului ucrainean, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţia Tass.

Cinci tineri americani au fost condamnaţi la cultură cu executare pentru vandalizarea unei şcoli

Cinci adolescenţi americani au fost condamnaţi de un tribunal din Virginia să citească 35 de cărţi, să vizioneze 14 filme şi să viziteze câteva muzee.

Ordinul anti-imigraţie semnat de preşedintele SUA Donald Trump va rămâne suspendat

Ordinul anti-imigraţie semnat de preşedintele Statelor Unite Donald Trump va rămâne blocat, au stabilit judecătorii unei curţi de apel din al 9-lea Circuit Federal din SUA, potrivit CNN.

Peste trei milioane de români şi-au portat numărul de telefon mobil în alte reţele, din 2008 până în prezent

Peste 3,66 milioane de utilizatori din România au beneficiat de serviciul de portabilitate, care permite păstrarea numărului de telefon la schimbarea furnizorului de telefonie, din momentul lansării, în 2008, până în prezent, potrivit unui comunicat al ANCOM.

Twitter a raportat pierderi de peste 160 de milioane de dolari. Acţiunile companiei au scăzut cu 10%

Acţiunile Twitter sunt aşteptate să scadă când bursa de pe Wall Street se va deschide după ce a raportat pierderi aproape duble în al patrulea trimestru, de peste 160 de milioane de dolari, acţiunile companiei scăzând cu 10% înainte de şedinţa de tranzacţionare, anunţă Reuters şi BBC.

România a coborât două poziţii în clasamentul mondial FIFA, până pe 40

Echipa naţională de fotbal a României se află pe locul 40 în clasamentul mondial FIFA/Coca-Cola, în coborâre două poziţii, potrivit noii ierarhii dată publicităţii joi.

Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer au fost eliminaţi în sferturile de finală ale turneului de la Sofia

Horia Tecău şi olandezul Jean-Julien Rojer au fost eliminaţi, joi, în sferturile de finală ale turneului ATP 250 de la Sofia, Bulgaria, desfăşurat pe suprafaţă dură în sală.

Protestul din Piaţa Victoriei s-a încheiat

Protestul din Piața Victoriei s-a încheiat joi seară, aceasta fiind cea de-a zecea zi în care manifestanții scandează împotriva Guvernului Grindeanu.

Mircea Dumitru, fostul ministru al Educaţiei, se disociază de textul apelului făcut de 82 de academicieni în urmă cu o zi: Nu mă regăsesc în multe dintre idei

Mircea Dumitru, fostul ministru al Educaţiei în Guvernul Cioloş, se disociază de apelul pe care îl semnase alaturi de 82 de academicieni şi care a fost dat publicităţii joi. Apelul semnat se pronunţa pentru suveranitate şi unitate naţională şi stabilitate a statului de drept, în condiţiile regionalizării accentuate a României.

Kellyanne Conway, consiliera lui Donald Trump, este acuzată că ar fi încălcat normele de etică federale ale SUA

Kellyanne Conway, unul dintre consilierii lui Donald Trump, ar fi încălcat normele de etică federale ale SUA, joi, îndemnând oamenii să cumpere produsele de modă comercializate de Ivanka Trump, fiica preşedintelui, au declarat experţi în domeniul juridic, scrie The New York Times.

A murit regizorul Radu Gabrea

Regizorul Radu Gabrea a murit joi, la vârsta de 79 de ani, potrivit declaraţiei soţiei sale, actriţa Victoria Cociş.

Accident grav pe DN 69, în Arad, după ce un şofer băut a ajuns cu maşina în şanţ

Un bărbat din Arad a fost rănit grav, joi seara, în urma unui accident provocat de un şofer băut, pe DN 69, în zona localităţii Vinga, poliţiştii rutieri conducându-l pe acesta la audieri, după ce, la testarea cu alcooltestul, rezultatul a fost de 1,12 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

Donald Trump semnalează că va face un anunţ fiscal „fenomenal” în următoarele săptămâni

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat joi că va face un anunţ fiscal "fenomenal" în următoarele săptămâni, fără a oferi detalii, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Grecia, nemulţumită că Germania i-ar cere ieşirea din zona euro, speră la un nou plan de asistenţă

Guvernul de la Atena este încrezător că proiectul de reforme prezentat în cadrul planului de asistenţă financiară va primi aprobarea creditorilor internaţionali, însă a criticat Germania pentru că ar părea să ceară ieşirea Greciei din zona euro, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Donald Trump i-a spus lui Vladimir Putin că nu este de acord cu Tratatul de Reducere a Armamentului Strategic

Preşedintele SUA, Donald Trump, a denunţat, în cursul conversaţiei telefonice cu omologul său rus, Vladimir Putin, Noul Tratat START, care limitează desfăşurarea focoaselor nucleare ruse şi americane, catalogându-l un acord dezavantajos pentru Washington, afirmă surse politice citate de Reuters.

Cinci pescăruşi găsiţi morţi pe malul lacului Griviţa au fost depistaţi cu gripă aviară

Potrivit unui buletin de analiză emis de Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală, a fost confirmată influenţa aviară la cinci pescăruşi găsiţi morţi pe malul lacului Griviţa, transmite Primăria Sectorului 1, care precizează că a constituit celulă de criză.

Aproximativ 2.000 de persoane protestează la Cluj-Napoca şi Sibiu, cerând demisia Guvernului

Aproximativ 2.000 de persoane protestează, joi seara, în Cluj-Napoca şi Sibiu, cerând demisia Guvernului Grindeanu, unii purtând banderole albe pe braţ, cu mesajul „Rezist”, iar la Craiova manifestanţii s-au întâlnit cu ministrul Lia Olguţa Vasilescu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Tanti Lucreţia – femeia care protestează la Guvern în straie tradiţionale

Tanti Lucreţia, o casnică din Roman, a călătorit ore bune ca să ajungă joi seară în Piaţa Victoriei pentru a aduce un mesaj de unitate, femeia fiind îmbrăcată în straie tradiţionale româneşti.

Procurorul general al SUA promite să pună capăt ”nelegiuirilor” imigranţilor

Feff Sessions, noul procuror general al SUA, a declarat că Washingtonul trebuie să pună capăt imigrării ilegale, în timp ce îşi depunea jurământul la Casa Albă, informează BBC News.