Mediafax Echipa

Reacţa Melissei Satta după ce a fost acuzată că este „dependentă sexual” şi l-a distrus pe Matteo Berrettini

Melissa Satta se apără şi dă explicaţii publice despre relaţia, acum încheiată, cu tenismenul Matteo Berrettini.

Dieta atlantică, bogată în peşte şi nuci, promite să-i ţină pe oameni departe de sindromul metabolic

Un studiu recent afirmă avantajele unui alt stil alimentar de origine europeană.

Milenialii vor reprezenta cea mai bogată generaţie din istorie, arată un nou raport al Knight Frank

Un uriaş transfer de avere pe parcursul următorului deceniu va face ca generaţia milenialilor să fie „cea mai bogată generaţie din istorie”, potrivit unui raport al Knight Frank, scrie CNBC, citat de Ziarul Financiar.

Precizările FRF ca urmare a cererii lui Gică Popescu de a utiliza sigla federaţiei

Având în vedere declaraţiile făcute de fostul internaţional Gică Popescu, referitoare la solicitarea de a folosi fosta siglă a Federaţiei Române de Fotbal, FRF a făcut joi o serie de precizări, pe care le redăm în cele ce urmează.

Biden şi emirul din Qatar au discutat despre necesitatea unui acord de încetare a focului în Gaza

Preşedintele american Joe Biden şi emirul Tamim Bin Hamad Al-Thani al Qatarului au discutat despre „incidentul tragic şi alarmant” din Gaza şi despre necesitatea unui acord de încetare a focului a declarat joi Casa Albă.

Parisul neagă că servieta furată conţinea planurile de securitate ale Jocurilor Olimpice

Primăria Parisului a negat că servieta furată de la unul dintre inginerii săi într-un tren parizian conţinea planuri de securitate pentru Jocurile Olimpice, relatează insidethegames.

Avertizarea Pentagonului: Dacă Ucraina pierde, NATO va lupta împotriva Rusiei

Şeful Pentagonului, Lloyd Austin, este de părere că, dacă Ucraina pierde războiul de amploare cu Rusia, aceasta din urmă se va afla în situaţia în care ar putea ajunge să lupte cu întreaga Alianţă Nord-Atlantică, informează PravdaUA.

Biletele pentru meciurile cu Italia şi Polonia ale naţionalei U20 sunt disponibile online

Reprezentativa pregătită de Costin Curelea are programate ultimele partide din această ediţie a Elite League U20 şi revine la Târgovişte, acolo unde şi-a început şi parcursul în actualul sezon, în septembrie 2023, în faţa Cehiei. Programul meciurilor: Joi, 21 martie: România – Italia: ora 18:00 Marţi, 26 martie: România – Polonia: ora 18:00 Începând de […]

Rompetrol Rafinare anunţă o pierdere de circa 1,34 miliarde de lei în 2023 din cauza reevaluării activelor

Rompetrol Rafinare (simbol bursier RRC), companie membră a Grupului KMG International, a înregistrat o pierdere netă de 270,5 milioane de dolari (circa 1,34 mld. lei) în 2023, de la un profit net de 90,3 milioane de dolari în 2022 pe fondul reevaluării activelor, scrie Ziarul Financiar.

Bombă de 100 de kilograme găsită pe o plajă din Belgia. Momentul detonării

Explozia bombei din cel de-al Doilea Război Mondial este impresionantă.

Ministerul Muncii: STB va trebui să adapteze staţiile şi vehiculele pentru persoane cu dizabilităţi

Societatea de Transport Bucureşti va trebui să adapteze atât staţiile, cât şi mijloacele de transport în comun, după ce Consiliul General a adoptat proiectul „Pune frână discriminării”, a anunţat joi Ministerul Muncii.

Universitatea Craiova securizează prezenţa în play-off, după victoria cu 3-2 la Petrolul Ploieşti

După câte o fază de poartă de fiecare parte, craiovenii au deschis scorul în minutul 32, Mitriţă punând mingea pe capul lui Markovic, care a plasat-o în poartă, pe lângă Zima. În minutul 40, Markovic a trecut în postura de servant şi, după ce a atras asupra sa patru adversari i-a pasat lui Baiaram, care […]

COMENTARIU Lelia Munteanu: Şi-ar dori Netanyahu, de Ramadan, „şase săptămâni de calm”?

Întrebat de Margaret Brennan, gazda Face the Nation de la CBS, despre stadiul negocierilor de încetare a focului în Gaza, „despre care preşedintele Biden a spus că va aduce cel puţin şase săptămâni de calm”, premierul Netanyahu a răspuns cu fermecătoare ipocrizie: „Ei bine, nu sunt sigur de durata exactă, dar vă pot spune că […]

Polonia vrea să lanseze sateliţi militari în 2025

Polonia intenţionează să lanseze o serie de sateliţi militari de observare în 2025, a declarat joi un ministru adjunct al apărării, citat de Reuters

Ministrul finlandez al Apărării: Ucraina este liberă să lovească teritoriul rusesc cu armele pe care le furnizăm noi

Ucraina poate folosi armele furnizate de Finlanda pentru a lovi ţinte de pe teritoriul rusesc, au declarat înalţi oficiali de la Helsinki.

Macron afirmă că şi-a „cântărit şi măsurat” cuvintele când a vorbit despre o eventuală trimitere de trupe în Ucraina

Macron a dat la o parte avalanşa de critici cu care s-a confruntat în Franţa şi pe scena internaţională şi a insistat că declaraţiile sale privind agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei au fost atent gândite. „Acestea sunt chestiuni suficient de serioase; fiecare dintre cuvintele pe care le spun pe această temă este cântărit, gândit şi măsurat„, […]

Ordonanţa privind comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale, în transparenţă decizională

Ordonanţa de urgenţă privind comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale a fost pusă în transparenţă decizională pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Războiul din Ucraina, ziua 736. Sîrski vizitează linia frontului şi raportează că ofensiva rusă de la Orlivka a fost reţinută / Armata ucraineană doboară 3 avioane Su-34/Armata rusă încearcă să cucerească oraşe şi sate din Ucraina/Parlamentul European cere UE să ajute Ucraina cu ,,tot ce e nevoie pentru a învinge Rusia”

UPDATE Pentagonul avertizează: Dacă Ucraina pierde, NATO va lupta împotriva Rusiei Şeful Pentagonului, Lloyd Austin, este de părere că, dacă Ucraina pierde războiul de amploare cu Rusia, aceasta din urmă se va afla în situaţia în care ar putea ajunge să lupte cu întreaga Alianţă Nord-Atlantică, informează PravdaUA. ,,Dacă eşti un stat baltic, eşti cu adevărat […]

Parlamentul European cere UE să ,,ofere Ucrainei tot ce are nevoie pentru a învinge Rusia”

Parlamentul European a adoptat joi o rezoluţie prin care cere statelor membre UE să ajute Ucraina cu ,,tot ceea ce este necesar pentru a învinge Rusia", inclusiv arme cu rază lungă de acţiune, scrie Kyiv Independent.

Primul aviz formal pentru România în cadrul unui comitet sectorial pentru aderarea la OCDE

OCDE a aprobat, în cursul acestei săptămâni, primul Aviz formal în cadrul unui comitet sectorial, în procesul de aderare a României la organizaţie, a anunţat joi Ministerul Finanţelor.

FC Botoşani, învinsă de Sepsi OSK, tot mai departe de salvarea de la retrogradare

FC Botoşani – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe s-a încheiat joi cu scorul de 1-2 (0-2), în etapa intermediară cu numărul 28 a Superligii. Echipa lui Bogdan Andone a marcat prima, prin Mitrov, însă golul a fost anulat, în minutul 6, pe motiv de offside. Oaspeţii au controlat jocul şi au deschis scorul în minutul 24, […]

Hezbollah spune că renunţă la atacurile împotriva Israelului dacă se va opri războiul din Gaza

Conflictul dintre gruparea Hezbollah şi armata israeliană s-a intensificat după ce gruparea palestiniană Hamas a atacat Israelul, în octombrie anul trecut, iar Israelul a răspuns cu atacuri în Fâşia Gaza. „Războiul din sud este legat de agresiunea asupra Gaza, pe de o parte, şi de asigurarea mijloacelor de protecţie pentru ţara noastră, pe de altă […]

Rachetele nord-coreene folosite de Rusia pentru a lovi Kievul ar conţine componente ale companiilor occidentale şi chineze

Componente electronice fabricate de companii europene, occidentale, japoneze şi chineze au fost găsite în rachetele balistice nord-coreene Kn-23/24, folosite de Rusia asupra Kievului în luna februarie, scrie PravdaUA.

Mahmut Orhan, Claptone, Shimza, GORDO şi Grigoré, pe scena principală Massif

Mahmut Orhan, Claptone, Shimza, GORDO şi Grigoré sunt o parte din artiştii care vor ajunge la scena principală a festivalului Massif, care se va desfăşura în perioada 14-17 martie în Poiana Braşov.

Linia electrică aeriană Porţile de Fier-Reşiţa, finalizată

Proiectul de construire al Liniei Electrice Aeriene 400 kV Porţile de Fier – Reşiţa a fost finalizat, linia trecând cu succes, joi, proba energizării, a anunţat Transelectrica.

Nicuşor Dan: Vom avea o piaţetă ce va purta numele celui mai mare intelectual de etnie romă

O piaţetă din Bucureşti, situată între străzile Sfinţii Apostoli şi dr. Paul Orleanu, în sectorul 4, va purta numele sociologului Nicolae Gheorghe, cel mai mare intelectual de etnie romă din România, susţine Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei.

Pogba, primele declaraţii după ce a primit o interdicţie de patru ani pentru dopaj

Pogba a reacţionat la interdicţia de patru ani dictată de tribunalul antidoping italian printr-o declaraţie oficială publicată joi pe contul său oficial de Instagram. „Am fost informat astăzi de decizia Tribunale Nazionale Antidoping şi cred că verdictul este incorect”, a spus el. „Sunt trist, şocat şi cu inima frântă de faptul că tot ceea ce […]

Premierul Marcel Ciolacu a avut o întâlnire cu Patriarhul Daniel la Palatul Patriarhiei

Premierul Marcel Ciolacu a avut, joi, la Palatul Patriarhiei, o întâlnire cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi cu ceilalţi membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Energia electrică din Spania este aproape gratuită, datorită unei producţii record de energie regenerabilă

În Spania, preţul energiei electrice a scăzut aproape de zero, în timp ce parcurile eoliene şi fotovoltaice din această ţară produc mai multă energie ca niciodată.

IPS Teodosie a fost sancţionat cu „dojană sinodală scrisă” pentru acţiuni de răzvrătire

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a fost sancţionat cu dojană sinodală scrisă (avertisment sinodal scris) pentru încălcarea ordinii statutare a Bisericii şi tulburarea păcii din viaţa Bisericii şi a societăţii, prin acte de răzvrătire, indisciplină şi presiune publică, anunţă BOR.

Încercările de a închiria un dric pentru a duce sicriul lui Navalnîi la cimitir au fost blocate

Apropiaţi ai lui Alexei Navalnîi au declarat, joi, că încercările de a închiria un dric spre a transporta sicriul la înmormântarea programată vineri, la Moscova, au fost zădărnicite de persoane necunoscute, relatează Reuters.

UE anunţă că va începe să deblocheze fondurile europene pentru Polonia

Uniunea Europeană a anunţat joi că va începe să deblocheze fonduri de miliarde de euro, după ce acestea au fost îngheţate din cauza politicilor anti-UE ale guvernării anterioare, informează AP.

Registru online privind circulaţia şi destinaţia terenurilor agricole din extravilan, disponibilă de vineri

Aplicaţia online Registrul unic naţional privind circulaţia şi destinaţia terenurilor agricole situate în extravilan va deveni publică de vineri, 1 martie, a anunţat Ministerul Agriculturii.

Constantin Popovici şi Cătălin Preda, nominalizaţi şi de European Aquatics la titlul de sportivului anului 2023

Performanţele remarcabile obţinute în 2023 de către românii Constantin Popovici şi Cătălin Preda la Campionatele Mondiale de la Fukuoka (Japonia) în proba de high-diving (sărituri în apă de la mare înălţime – 27 de metri) le-a adus nominalizarea la titlul de sportivului anului 2023.

Samsung şi Intel: Un nou prag în inovaţia la nivelul reţelelor mobile şi noii generaţii vRAN

Samsung şi Intel: Un nou prag în inovaţia la nivelul reţelelor mobile şi noii generaţii vRAN

Sărbătoarea Mărţişorului, marcată în străinătate de Institutul Cultural Român

Evenimente de promovare a tradiţiilor româneşti dedicate începutului de primăvară sunt programate la New York, Stockholm, Varşovia, Lisabona, Nicosia, Tel Aviv, Veneţia, Madrid, Chişinău, Viena, Paris, Istanbul, Roma şi Londra, anunţă Institutul Cultural Român (ICR).

Sprijin european pentru Republica Moldova în faţa destabilizării din ce în ce mai agresive a Rusiei

Statele europene discută cum să consolideze sprijinul acordat Republicii Moldova, care se confruntă cu probleme de destabilizare „din ce în ce mai agresive” din partea Rusiei, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt adjunct al Ministerului francez de Externe.

ANCOM: Utilizatorii trebuie informaţi la atingerea unei limite de consum suplimentare abonamentului

Utilizatorii de servicii de comunicaţii electronice au dreptul de a fi informaţi cu privire la atingerea unei limite de consum suplimentare valorii lunare a abonamentului, susţine Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

Bihor: Alertă de posibilă poluare pe Valea Borod. Se ia în calcul prăbuşirea unei galerii de mină

„Din cele constatate la faţa locului, apa are o culoare roşiatică, de intensitate mare. Se ia în calcul posibila prăbuşire a unei galerii de mină din cauza cutremurului care s-a produs recent în judeţul Bihor. În zonă se află o exploatarea minieră, nefuncţională de cca. 50 de ani”, au transmis reprezentanţii Apelor Române. Aceştia au […]

Ciucă: Mediul de afaceri ne cere, la unison, predictibilitate a tot ceea ce înseamnă fiscalitate

Mediul de afaceri, investitorii români şi investitorii străini, la unison, ne cer să avem o predictibilitate a tot ceea ce înseamnă fiscalitatea, spune preşedintele PNL, Nicolae Ciucă.