Mediafax Echipa

Bacterii moarte, incluse în cea mai recentă instalaţie a unei artiste britanice de origine română – FOTO

Artista britanică de origine română Anna Dumitriu a inclus bacterii moarte de tuberculoză (Mycobacterium tuberculosis) în cea mai recentă instalaţie artistică a ei, prezentată la Centrul artistic Watermans din Londra.

Directoratul Băncii Comerciale Carpatica cere acordul acţionarilor pentru vânzarea, cumpărarea sau închirierea de active

Directoratul Băncii Comerciale Carpatica (BCC) cere acordul acţionarilor pentru dobândirea, vânzarea, schimbarea, închirierea de active, precum şi încheierea de acte de asociere pe o perioadă mai mare de un an.

Oradea: Contract pentru sistem de management al deşeurilor de 247 milioane de lei, semnat de Korodi

Ministrul Mediului, Attila Korodi, a semnat, la Oradea, alături de preşedintele CJ Bihor, Cornel Popa, contractul de finanţare a proiectului "Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Bihor", care va fi realizat cu fonduri europene şi a cărui valoare totală este de 247 milioane de lei.

Prinţul Laurent, fratele regelui Belgiei, plasat în comă artificială

Prinţul Laurent al Belgiei, fratele mai tânăr al regelui Philippe, a fost plasat în comă artificială într-un spital din Bruxelles în care a fost internat în urmă cu o săptămână din cauza unei pneumonii, a anunţat, marţi, Palatul regal belgian, citat de AFP.

Kanal D, somat public de CNA din cauză că i-a încălcat dreptul la propria imagine Mihaelei Rădulescu

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, în şedinţa de marţi, să someze public televiziunea Kanal D, din cauza emisiunii "Wow Biz" din 10 decembrie, în care i-a fost încălcat dreptul la propria imagine vedetei de televiziune Mihaela Rădulescu.

Peste 200 angajaţi au pichetat sediul Auchan, cerând respectarea dreptului de a adera la sindicat

Peste 200 de angajaţi au pichetat, marţi, sediul Auchan, ei acuzând faptul că angajatorul face presiuni asupra membrilor de sindicat pentru a se retrage din această structură.

Vlad Chiricheş a revenit la antrenamentele lui Tottenham după aproape două luni de pauză

Fundaşul echipei Tottenham Hotspur, Vlad Chiricheş, indisponibil de aproape două luni din cauza unor probleme la spate, a revenit, marţi, la antrenamentele grupării londoneze, informează site-ul oficial.

Festivalul Naţional de Teatru 2014 va avea loc în perioada 25 octombrie – 2 noiembrie, în Bucureşti

Cea de-a 24-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru (FNT) se va desfăşura între 25 octombrie şi 2 noiembrie 2014, perioadă în care publicul din Bucureşti va putea urmări spectacole din ţară şi din străinătate, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Renault va relansa pe cont propriu brandul sport Alpine, fără partenerul britanic Caterham

Renault va relansa pe cont propriu brandul automobilelor sport Alpine, punând capăt unui parteneriat cu compania britanică Caterham, care avea ca obiectiv construirea de maşini sport, relatează Automotive News.

Bulgaria semnalează o creştere a numărului zborurilor de recunoaştere ruseşti

Numărul zborurilor de recunoaştere efectuate de avioanele armatei ruse în apropierea spaţiului aerian bulgar a crescut semnificativ de la începutul lui 2014, afirmă cotidianul Sega în ediţia de marţi, citând surse din cadrul Ministerului Apărării de la Sofia.

Un fost director al BCR Gorj, găsit nevinovat într-un dosar în care fusese arestat, câştigă la CEDO

Fostul director al BCR Gorj Dumitru Contoloru, arestat preventiv în 2003 într-un dosar privind fraudarea sucursalei Novaci a BCR, în care în final a fost găsit nevinovat, a câştigat la CEDO procesul intentat statului român în 2004, fiind dispuse despăgubiri de 1.500 de euro.

Nicula: Modificările la Legea ASF vor fi finalizate până în 30 aprilie, pe salarizare şi pieţe

Preşedintele Comisiei de buget din Senat, Cosmin Nicula, a declarat, marţi, că modificările la Legea ASF vor fi finalizate până pe 30 aprilie, acestea vizând atât reglementarea pieţelor financiare, cât şi nivelul de salarizare din cadrul Autorităţii.

Un diplomat occidental a fost răpit la Sanaa

Un angajat italian al ONU şi şoferul său au fost răpiţi pentru scurt timp, marţi, de bărbaţi înarmaţi la Sanaa. Ministerul yemenit de Interne a anunţat că diplomatul este un angajat de origine italiană al ONU şi a fost eliberat marţi seara de forţele de ordine la câteva ore după ce a fost răpit, împreună cu şoferul său yemenit.

Şova: Master Planul General de Transport va fi finalizat până la jumătatea lunii aprilie

Master Planul General de Transport va fi finalizat până la 15 aprilie în forma necesară pentru aprobarea fondurilor europene, a declarat, marţi, ministrul Transporturilor, Dan Şova.

Soacra ministrului Daniel Constantin, urmărită penal de DNA într-un dosar de luare mită

Soacra ministrului Daniel Constantin, fost consilier superior la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, şi un fost inspector principal din aceeaşi instituţie sunt vizaţi într-un dosar DNA de luare de mită şi fals intelectual.

Şova: Nu pot să fiu de acord cu creşterea tarifului de călătorie la metrou. Trebuie verificată situaţia financiară a Metrorex

Ministrul Transporturilor, Dan Şova, afirmă că nu a dorit să semneze ordinul privind scumpirea călătoriilor cu metroul, din cauza efectelor sociale ale unei asemenea majorări, şi că vrea să verifice situaţia financiară a companiei.

ASPERO încurajează oamenii să poarte mov, în semn de solidaritate cu bolnavii de epilepsie

Asociaţia Pacienţilor cu Epilepsie din România (ASPERO) încurajează oamenii să poarte, miercuri, culoarea mov, în semn de solidaritate cu cei care au epilepsie, această culoare fiind desemnată la nivel internaţional simbolul Zilei Mondiale a Epilepsiei, sărbătorită în fiecare an la 26 martie.

CNA: România TV şi B1,amendate din cauza limbajului injurios folosit de Dragoş Pătraru şi Radu Banciu

CNA a decis, marţi, să amendeze România TV, cu 20.000 de lei, şi B1 TV, cu 10.000 de lei, din cauza emisiunilor "Starea Naţiei", realizată de Dragoş Pătraru, şi "Lumea lui Banciu", realizată de Radu Banciu, în care realizatorii au folosit un limbaj injurios.

Lider galerie Petrolul: Trebuie să jucăm finala Cupei, altfel jucătorii au cam încurcat-o cu noi

Unul dintre liderii galeriei echipei Petrolul Ploieşti, Robert Burlacu, a afirmat, marţi, că jucătorii conduşi de Răzvan Lucescu sunt obligaţi să se califice în finala Cupei României pentru că, în caz contrar, "au încurcat-o" cu ei.

Accidentul de la Buzău: Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă în cazul accidentului produs luni în judeţul Buzău, în urma căruia o persoană a murit, alte patru fiind rănite, cercetările fiind făcute sub coordonarea unui procuror.

Obama: Rusia îşi pune în dificultate vecinii nu din cauza forţei, ci a slăbiciunii

Atitudinea Rusiei faţă de ţările vecine în timpul crizei ucrainene şi a alipirii Crimeei nu este un semn de "forţă", ci de "slăbiciune", a apreciat marţi preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, citat de AFP.

Clubul sportiv Pandurii Târgu-Jiu a intrat în acţionariatul unei televiziuni

Clubul sportiv Pandurii Lignitul Târgu-Jiu a intrat în acţionariatul televiziunii generaliste Tele 3, în care deţine 10% din acţiuni, potrivit unor documente depuse la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA).

SRI prezintă miercuri bilanţul pentru anul 2013, participă preşedintele Băsescu

Serviciul Român de Informaţii prezintă, miercuri, bilanţul pentru anul 2013, la eveniment fiind anunţată şi participarea preşedintelui Traian Băsescu.

Şova: Evaziunea în Portul Constanţa trece de 40%. Listarea acţiunilor companiei o face un departament de la Economie

Evaziunea în Portul Constanţa trece de 40%, iar preţurile pentru închirierea danelor sunt prea mici, afirmă ministrul Transporturilor, Dan Şova, care spune că listarea a 14% din acţiunile companiei va fi realizată de un departament din Ministerul Economiei.

Poliţişti BCCO s-au fotografiat în faţa sediului IPJ Alba în tricouri cu imaginea lui Berbeceanu – FOTO

Câţiva poliţişti de la BCCO Alba Iulia au sărbătorit, marţi, într-un mod inedit Ziua Poliţiei, fotografiindu-se în faţa sediului IPJ Alba cu un steag tricolor şi îmbrăcaţi în tricouri cu fotografia fostului şef al structurii Traian Berbeceanu, schimbat anul trecut în urma unui dosar al DIICOT.

Dinamo şi-a lansat noul imn oficial – VIDEO

FC Dinamo şi-a lansat marţi, pe site-ul oficial, pe pagina oficială de Facebook şi pe Youtube noul imn al echipei, creat după propuneri de versuri venite din partea fanilor "alb-roşii" şi care este cântat de jucători şi membrii stafului tehnic şi ai conducerii.

Rapperul Sean Combs revine la numele Puff Daddy şi va lansa un nou album de studio în 2014

Rapperul american Sean Combs a revenit la numele de scenă Puff Daddy şi va lansa un nou album de studio care va ajunge în magazine în a doua jumătate a acestui an.

DOSARUL TRANSFERURILOR: Gică Popescu, George Copos şi Mihai Stoica, încarceraţi în regim închis

Comisia Penitenciarului Rahova a stabilit marţi, în cazul a trei dintre condamnaţii din dosarul transferurilor - Gică Popescu, Mihai Stoica şi George Copos -, ca aceştia să efectueze pedepsele în regim închis de detenţie, au precizat, pentru MEDIAFAX, oficiali din cadrul Penitenciarului Rahova.

Mutu va fi indisponibil două săptămâni. Atacantul Petrolului a suferit o intervenţie chirurgicală la genunchi

Atacantul formaţiei Petrolul Ploieşti, Adrian Mutu, va fi indisponibil două săptămâni după intervenţia chirurgicală suferită la genunchiul drept, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, antrenorul Răzvan Lucescu.

CONFERINŢA MEDIAFAX: SRI – Trei români se află în top 10 hackeri specializaţi în criminalitate cibernetică

Trei din primii 10 utilizatori ai celui mai important şi apreciat forum de criminalitate cibernetică sunt din România, a declarat marţi directorul adjunct al Centrului de Naţional CYBERINT din cadrul Serviciului Român de Informaţii (SRI), Gabriel Mazilu.

Stoican: Sunt convins că vom avea şi şansă, că prea mult ghinion am avut

Antrenorul formaţiei Dinamo, Flavius Stoican, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că este convins că echipa sa va avea şansă în partida cu Steaua, din semifinalele Cupei României, după ce a avut ghinion în derbiul din campionat, când a fost egalată pe final.

CUPA ROMÂNIEI: Peste 900 de jandarmi asigură măsurile de ordine la STEAUA – DINAMO

Peste 900 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor ce vor fi prezenţi la meciul de fotbal dintre Steaua şi Dinamo, din prima manşă a semifinalelor Cupei României-Timişoreana, de joi, de pe Arena Naţională, de la ora 20.30.

Moldovan, despre preluarea FC Rapid: Am în spate oameni potenţi financiar. E greu să mă bazez doar pe ce am eu

Antrenorul Viorel Moldovan, care negociază preluarea pachetului majoritar de acţiuni al FC Rapid, a declarat, marţi, că va fi greu să se bazeze doar pe potenţa sa financiară pentru a ţine gruparea giuleşteană, dar a menţionat că are în spate oameni de afaceri dispuşi să investească sume importante.

Ponta: Băsescu e depăşit, e ca un calculator din 2002-2003 pe care nu mai poţi să pui program nou

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, întrebat în legătură cu criticile preşedintelui Traian Băsescu privind relaţia cu China, că Băsescu este depăşit de situaţie, "este un calculator din 2002-2003 pe care nu mai poate fi pus un program nou".

Hoban: Vrem să învingem Astra fără să primim gol pentru a avea prima şansă la calificarea în finală

Mijlocaşul formaţiei Petrolul Ploieşti, Ovidiu Hoban, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că îşi doreşte o victorie fără să primească gol în partida de miercuri cu Astra Giurgiu pentru ca echipa prahoveană să aibă prima şansă la calificarea în finala Cupei României.

Rihanna a fost premiată cu Fashion Icon Award 2014

Cântăreaţa Rihanna a fost premiată cu Fashion Icon Award 2014 de Consiliul creatorilor de modă din America (CFDA), distincţie care îi va fi înmânată în luna iunie, la New York.

Lucrările la podul de la Agigea, oprite de Paşte, de 1 Mai şi în timpul verii

Lucrările la podul de la Agigea vor fi oprite în zilele de Paşte, la începutul lunii mai şi pe durata verii, în restul perioadei urmând să se desfăşoare ca şi până acum, cu închideri totale ale podului trei zile pe săptămână, câte patru ore.

Dispută în Marea Britanie, după ce primăriile au renunţat la semnele de punctuaţie din numele străzilor

O adevărată dispută s-a declanşat în Marea Britanie, după ce mai multe primării au renunţat la semnele de punctuaţie din numele străzilor, pentru a evita eventuale probleme în sistemele informatice sau de localizare a adreselor folosite de serviciile de intervenţie.

Bloomberg: Criza din Crimeea va accelera reorientarea hidrocarburilor Rusiei către China

Criza din Crimeea va schimba calculele politice privind industria de petrol şi gaze accelerând eforturile Rusiei de a vinde mai mult în China şi lăsând Europa în situaţia de a importa mai scump, în timp ce dependenţa SUA de Orientul Mijlociu va creşte, potrivit Bloomberg.

O funcţionară de la Finanţe Publice Argeş şi soţul ei, fost poliţist, nu pot justifica 417.477 euro

O funcţionară de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş şi soţul acesteia, fost agent şef adjunct de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, vor fi verificaţi de Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Piteşti, pentru că nu pot justifica 417.477 euro.