Mediafax Echipa

NASA va lansa o sondă care va studia atmosfera planetei Marte, pe 18 noiembrie

NASA va lansa o sondă, Maven, care va studia şi analiza atmosfera înaltă a planetei Marte, pe 18 noiembrie, la ora 17.28 GMT, de la baza aeriană Cape Canaveral din Florida

INTERVIU – Nino Sukhishvili, despre „georgienii zburători”: Fără schimbări este imposibil să evoluezi

Nino Sukhishvili, directorul Baletului Naţional Georgian Sukhishvili, a declarat într-un interviu acordat MEDIAFAX că viaţa de artist presupune o activitate constantă, foarte grea, dar interesantă, iar schimbările sunt importante, pentru că fără ele "este imposibil să evoluezi".

Secretele unei antreprenoare de succes

Revista The ONE organizează în parteneriat cu Garanti Bank seria de evenimente Have lunch with The ONE – Antreprenoare de succes, întâlniri gazduite de Andreea Esca, director editoarial al revistei.

Jane Seymour a depus actele de divorţ, după 20 de ani de căsnicie

Actriţa Jane Seymour a depus, săptămâna trecută, actele de divorţ la o instanţă din Los Angeles, după 20 de ani de căsnicie cu regizorul şi producătorul James Keach, de care se separase încă din luna aprilie.

Curtea Constituţională: Prevederi din Ordonanţa de urgenţă privind insolvenţa, neconstituţionale

Curtea Constituţională a decis, marţi, că unele prevederi din OUG privind insolvenţa sunt neconstituţionale, admiţând astfel sesizarea Avocatului Poporului, care a contestat articolul 81 alineatul 3, ce reglementează doar pentru audiovizual, şi articolul 348, privind retroactivitatea legii.

Negoiţă face apel la suporteri să aibă un comportament civilizat

Acţionarul FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, le-a mulţumit suporterilor printr-un mesaj mostat pe site-ul clubului pentru ataşamentul arătat faţă de echipă, lansând totodată un apel către aceştia să aibă un comportament civilizat astfel încât clubul să evite sancţiuni din partea LPF şi FRF.

ISJ Constanţa:Sesizarea privind băieţelul care ar fi fost închis în beciul grădiniţei nu se confirmă

Inspectoratul Şcolar Constanţa a anunţat, marţi, că sesizarea făcută de mama băieţelului care acuza personalul unei grădiniţe din Cernavodă că l-ar fi închis pe copil în beci nu se confirmă, dar educatoarea a fost sancţionată pentru "slaba gestionare a relaţiei de comunicare cu părinţii şi copiii".

MEDIAFAX TALKS – Marius Savu: Termenul pentru autorizarea genericelor nu este respectat pentru că dosarele vin incomplete

Preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului, Marius Savu, a declarat marţi, la conferinţa Mediafax Talks about Innovation in HealthCare, că termenul de 12 zile pentru autorizarea medicamentelor generice nu este respectat pentru că multe dintre dosare sunt incomplete sau incorecte.

CONFERINŢA MEDIAFAX – Irinel Popescu: Pacienţii vor să fie trataţi ca în secolul XXI. Trebuie soluţii pentru costuri

Prof. dr. Irinel Popescu a declarat marţi, la conferinţa "Mediafax Talks about Innovation in HealthCare", că pacienţii au pretenţia să fie trataţi ca în secolul XXI şi trebuie găsite soluţii pentru acoperirea costurilor aferente.

Mega Image a ajuns la o reţea de 260 de magazine

Mega Image, parte a grupului belgian Delhaize, deschide miercuri un nou magazin Shop&Go în Bucureşti şi ajunge astfel la o reţea naţională de 260 de unităţi, a anunţat retailerul.

Blatter: Îl prefer pe „băiatul bun” Messi în locul lui Ronaldo, „fanul frizeriilor”

Preşedintele FIFA, Sepp Blatter, a declarat, în cadrul unei conferinţe susţinute la Oxford Union, că este mai degrabă un fan al argentinianului Lionel Messi, care este un băiat bun, decât al portughezului Cristiano Ronaldo, "fanul frizeriilor".

Oficial american: Ne aşteptăm ca România să continue excelenta cooperare cu SUA

Frank Rose, asistent al secretarului de stat, a declarat, marţi, că SUA aşteaptă din partea României să continue "excelenta cooperare" de până acum, oficialul american exprimându-şi totodată speranţa că indiferent cine va câştiga alegerile la Bucureşti va respecta angajamentele din Tratatul NATO.

Peste 11.000 de persoane au rămas fără curent electric în urma intemperiilor din nordul Rusiei

Peste 11.000 de persoane erau private de curent electric, marţi, în nordul Rusiei, după furtuna care s-a abătut asupra nordului Europei, a anunţat Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă.

Şeful CNADNR: Din 2014, procedurile pentru contractele de deszăpezire vor fi declanşate în martie

Directorul CNADNR, Narcis Neaga, a declarat, marţi, la Bistriţa, că din 2014 contractele pentru deszăpezirea drumurilor naţionale vor fi scoase la licitaţie la sfârşitul lunii martie, şi nu în iunie, ca în acest an, întrucât există numeroase contestaţii care blochează atribuirea contractelor.

Un bărbat a fost găsit mort pe o stradă din Sectorul 2 al Capitalei

Un bărbat în vârstă de 69 de ani a fost găsit mort, marţi, pe o stradă din apropierea unui mall din cartierul Floreasca din Capitală, acesta având pe corp urme de violenţă.

Ce prevede proiectul de descentralizare discutat de Liviu Dragnea cu partidele – VEZI DOCUMENTUL

Reorganizări în domeniile transporturilor, agriculturii, culturii, turismului, învăţământului preuniversitar, muncii, mediului, pescuitului, sănătăţii, sportului sunt preconizate în varianta de lucru a proiectului de descentralizare discutată de vicepremierul Liviu Dragnea cu partidele parlamentare.

John Kerry insistă asupra rezolvării problemei nucleare iraniene pe cale diplomatică

Secretarul de stat american John Kerry a apărat cu putere luni ideea rezolvării problemei nucleare iraniene pe cale diplomatică, o abordare diferită de a Israelului, care doreşte creşterea presiunilor asupra Teheranului.

Nokia a vândut un număr record de Lumia în trimestrul trei, iar pierderile au scăzut peste aşteptări

Nokia a vândut în trimestrul al treilea un număr record de smartphone-uri Lumia, iar pierderile au scăzut peste aşteptările analiştilor, la 91 milioane de euro, de la 959 milioane de euro în urmă cu un an, relatează MarketWatch.

„În acvariu”, de Tudor Cristian Jurgiu – premiul pentru cel mai bun scurtmetraj la Zagreb

Filmul "În acvariu", de Tudor Cristian Jurgiu, a câştigat premiul pentru cel mai bun scurtmetraj la cea de-a 11-a ediţie a Festivalului de la Zagreb, Croaţia, care a avut loc în perioada 20 - 27 octombrie.

Riscurile care pot afecta imaginea României: Creşterea cotei unice va afecta competitivitatea ţării şi va amâna revenirea investitorilor

Eventuala creştere a cotei unice va afecta competitivitatea României, iar efectele negative nu vor putea fi contracarate de scăderea TVA, a declarat Gijs Klomp, directorul Jones Lang LaSalle (JLL), menţionând că toate segmentele pieţei imobiliare vor avea de suferit în urma unei astfel de măsuri.

Medicul militar Iancu Mocanu, prins când lua mită 2.000 de euro, trimis în judecată de DNA

Medicul militar Iancu Mocanu, şef al Secţiei de Chirurgie Cardiovasculară de la Centrul Clinic "Vasile Cândea", prins când lua mită 2.000 de euro pentru a opera un pacient, a fost trimis în judecată, marţi, de procurorii DNA.

Ponta vorbeşte de posibilitatea introducerii unei „anumite taxe” pe preţul benzinei şi al motorinei

Guvernul analizează posibilitatea introducerii unei anumite taxe pe preţul benzinei şi al motorinei, pentru suplimentarea fondurilor necesare construcţiei de infrastructură rutieră, a anunţat premierul Victor Ponta.

COMENTARIU: Chirilă – Omul pe care nu-l mai încape haina antrenorului

Are nevoie Dinamo de Ionuţ Chirilă? Aceasta e întrebarea. Pentru că toate declaraţiile date de el după Dinamo - Concordia duc într-un singur punct: Chirilă nu este antrenorul unei echipe care joacă în Liga I pe banii contribuabililor din Chiajna, ci este unicul tehnician capabil să reînvie Dinamo.

Cernea îi oferă lui Zgonea un tricou cu Pink Floyd: O ţinută uşor nonconformistă ar trebui acceptată

Deputatul Remus Cernea i-a oferit, marţi, pe holul Parlamentului, preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, un tricou cu inscripţia "Pink Floyd", arătând că un astfel de obiect vestimentar nu afectează nicicum conduita unui parlamentar şi ar trebui acceptată o ţinută uşor nonconformistă.

Piteşti: Numărul plângerilor privind dispariţia de bani din cutii de valori de la BCR a ajuns la opt. Există doi suspecţi în acest caz

Numărul reclamaţiilor privind dispariţia de bani din cutii de valori de la sucursala BCR din centrul Piteştiului a ajuns la opt, după ce marţi după-amiază alte trei persoane au făcut plângeri la Poliţie în acest sens, surse judiciare afirmând că există doi suspecţi în acest caz.

Vadim, în faţa instanţei: Lăsaţi-mă să vorbesc. Nu sunt deocamdată închis

Europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor a cerut marţi, de mai multe ori, în faţa instanţei Tribunalului Bucureşti, să fie lăsat să vorbească, precizând că nu este "deocamdată închis", în urma intervenţiilor sale judecătorul ameninţând că va evacua sala.

Protest faţă de legea eutanasierii maidanezilor, în faţa Consulatului României din Milano – presă

Activişti pentru drepturile animalelor au organizat un protest şi au intrat în greva foamei în faţa Consulatului României din Milano, denunţând legea care permite eutanasierea câinilor maidanezi.

Ministrul Justiţiei: Procurorii şi judecătorii le vor preda educaţie civică elevilor din clasele VII şi VIII

Procurorii şi judecătorii le vor preda educaţie civică elevilor din clasele a VII-a şi a VIII-a, urmând să îi înveţe noţiuni simple despre justiţie, în cadrul unui proiect comun al ministerelor Justiţiei şi al Educaţiei, spune ministrul Robert Cazanciuc.

Microsoft, Google şi Facebook pregătesc sfârşitul erei cookie-urilor în publicitate

Microsoft, Google şi Facebook pregătesc noi sisteme pentru monitorizarea şi controlul informaţiei pe internet, care vor înlocui aşa-numitele "cookies" - micile secvenţe de soft utilizate în publicitate pentru a afişa spoturi "la ţintă" şi pentru a aduna date despre utilizatori, potrivit WSJ.

Postul ABC îşi cere scuze pentru o replică rasistă vizând chinezii, din emisiunea lui Jimmy Kimmel

Televiziunea ABC şi-a cerut scuze pentru o gafă din timpul emisiunii de satiră "Jimmy Kimmel Live" din 16 octombrie, în care un copil, întrebat în ce mod ar putea americanii să îşi plătească datoriile către China, a răspuns că toţi chinezii trebuie omorâţi.

Propunerile de arestare a celor reţinuţi în dosarul evaziunii, judecate în trei loturi

Propunerile de arestare preventivă a persoanelor reţinute în dosarul evaziunii cu un prejudiciu de peste 50 de milioane de euro vor fi judecate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), marţi, în trei loturi, primii în faţa instanţei fiind procurorul Angela Nicolae şi fiul acesteia.

Costel Pantilimon îl va înlocui pe Joe Hart în meciul cu Newcastle din Cupa Ligii (presă)

Titularul postului de portar al Angliei şi al echipei Manchester City, Joe Hart, va fi înlocuit la meciul cu Newcastle United de miercuri, contând pentru optimile de finală ale Cupei Ligii, de rezerva Costel Pantilimon, ca urmare a erorilor din ultimele partide.

Situaţia revine treptat la normal în Europa de Nord, după furtuna Christian

Situaţia revenea treptat la normal, marţi dimineaţa, în Europa de Nord, în urma primei furtuni importante din acest sezon, care s-a soldat cu cel puţin 16 morţi.

Camera Deputaţilor a respins moţiunea simplă pe tema privatizării CFR Marfă

Camera Deputaţilor a respins, marţi, cu 50 voturi "pentru", 224 "împotrivă" şi 19 abţineri, moţiunea simplă iniţiată de 72 de deputaţi PDL şi PPDD intitulată "CFR Marfă - Cronica altei privatizări eşuate".

Un judecător american a invalidat un articol al unei legi controversate din Texas privind avortul

Un judecător federal a invalidat un articol controversat dintr-o lege privind avortul în Texas, luni, apreciind că acesta impune un "obstacol" anticonstituţional femeilor care doresc să pună capăt unei sarcini.

Suporterii echipei Olympique Lyon, interzişi la meciul de la Saint-Etienne

Suporterii echipei Olympique Lyon au primit interdicţia de a face deplasarea la Saint-Etienne, la meciul din 10 noiembrie, contând pentru etapa a X-a a campionatului francez de fotbal.

GOOGLE creşte producţia de ochelari Glass. Utilizatorii existenţi vor putea invita alte persoane să cumpere gadget-ul

GOOGLE a început să accelereze producţia ochelarilor inteligenţi Glass şi urmează să distribuie în următoarele luni câteva zeci de mii de unităţi, utilizatorii existenţi având opţiunea să invite în proiect un număr limitat de persoane, care vor putea astfel să cumpere gadget-ul.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) confirmă cazuri de poliomielită la copii în Siria

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a confirmat marţi, în cursul unui briefing ONU la Geneva, zece cazuri de poliomielită la copii sirieni, în regiunea Deir Al Zour, în nord-estul ţării.

Rapperul 50 Cent, condamnat la 3 ani de libertate condiţionată

Rapperul american 50 Cent a fost condamnat la trei ani de libertate condiţionată şi 30 de zile de muncă în serviciul comunităţii, în urma procesului în care a fost judecat pentru agresarea iubitei sale şi vandalism, informează Reuters.

Recomandarea CNA pentru televiziuni în ştirile despre cutremure

CNA a decis, în şedinţa de marţi, să transmită o recomandare televiziunilor şi radiourilor ca în materialele despre cutremure să informeze corect, să limiteze inducerea de panică şi să mizeze pe componenta educativă, în defavoarea spectaculosului.