Bogdan Stanescu

Condiţii de muncă INUMANE în fabrici în care se produc iPad-uri: Cât sunt OBLIGAŢI să lucreze angajaţii şi cum LOCUIESC aceştia – FOTO

Condiţiile inumane de muncă de la câteva fabrici în care se produc iPad-uri au şocat întreaga lume.

CFR: 60 de trenuri sunt anulate, din Bucureşti nu mai sunt plecări întârziate

Directorul de marketing al CFR Călători, Adrian Vlaicu, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că 60 de trenuri din ţară au fost anulate, din Gara de Nord Bucureşti nemaifiiind plecări întâziate.

Oprescu: Căile de acces în grădiniţe, şcoli şi spitale sunt degajate de zăpadă

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat vineri dimineaţă că au fost degajate de zăpadă căile de acces în grădiniţe, şcoli şi spitale, cerând drumarilor curăţarea nămeţilor pentru a nu se mai înregistra internări de persoane cu fracturi şi luxaţii.

Canada şi Germania propun Ucrainei să trimită medici pentru examinarea Iuliei Timoşenko

Canada şi Germania au propus autorităţilor ucrainene să trimită cinci dintre medicii lor pentru a o examina în închisoare pe opozanta Iulia Timoşenko, ce suferă de dureri puternice la nivelul spatelui, a anunţat joi ambasada canadiană.

Echipaje au lucrat în noaptea joi spre vineri pentru deszăpezirea Şoselei de centură a Capitalei

Echipaje au lucrat în noaptea joi spre vineri pentru deszăpezirea şi degajarea Şoselei de centură a Capitalei, jandarmii şi lucrători ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă împărţind şi conserve de carne şi apă celor blocaţi în trafic de marţi.

Consiliul de Securitate al ONU se reuneşte vineri, urmând să discute situaţia din Siria

Consiliul de Securitate al ONU se va reuni vineri după-amiaza pentru consultări pe tema situaţiei din Siria, au anunţat diplomaţi joi.

Anders Fogh Rasmussen anunţă progrese slabe în negocierile NATO-Rusia privind scutul antirachetă

Negocierile între NATO şi Rusia asupra dosarului scutului antirachetă al Alianţei Nord-Atlantice în Europa nu progresează prea mult, a declarat joi Anders Fogh Rasmussen, secretarul general al organizaţiei.

PANICĂ LA PATINOAR: Momentul în care acoperişul s-a prăbuşit din cauza greutăţii zăpezii – VIDEO

Acoperişul unui patinoar s-a prăbuşit în timp ce o echipă de hochei efectua un antrenament.

CODUL PORTOCALIU va fi prelungit: Peste 30 de trenuri anulate şi două linii închise. 650 de maşini blocate în trafic. 28 de curse aeriene sunt anulate

Din cauza ninsorii şi a viscolului circulaţia rutieră este întreruptă pe zeci de drumuri naţionale şi judeţene, cele mai importante rute blocate fiind A1 Bucureşti - Piteşti şi A2 Bucureşti - Lehliu. Premierul Emil Boc a anunţat că se va prelungi codul portocaliu şi după ora 18:00, din cauza condiţiilor meteo dificile.

Cum a arătat cea mai grea iarnă din istoria Bucureştiului: În 1954, zăpada a atins chiar 5 metri înălţime – FOTO

Chiar dacă prima ninsoare serioasă din această iarnă a afectat puternic Capitala, 15 copaci căzând şi 48 de semafoare fiind defecte joi dimineaţă, zăpada aşternută pe străzile din Bucureşti nu se compară cu cea din anul 1954.

718 unităţi de învăţământ au fost închise din cauza vremii. Boc: Şcolile pot fi închise şi vineri în unele localităţi

Cursurile au fost suspendate în 718 unităţi de învăţământ, cele mai afectate fiind judeţele Călăraşi, Buzău şi Giurgiu, iar în 20 de judeţe activitatea şcolară s-a desfăşurat normal, a anunţat, joi, Ministerul Educaţiei.

Nadal l-a învins pe Federer şi s-a calificat în finală la Australian Open

Tenismenul spaniol Rafael Nadal, locul 2 ATP, l-a învins joi, cu scorul de 6-7 (5/7), 6-2, 7-6 (7/5), 6-4, pe elveţianul Roger Federer, locul 3 ATP, calificându-se în ultimul act al turneului Australian Open.

Avocatul Chiuariu: Sepsi este liber de contract, TAS a admis plângerea fotbalistului

Avocatul Tudor Chiuariu a declarat joi, agenţiei MEDIAFAX, că Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), de la Lausanne, a admis plângerea fotbalistului Laszlo Sepsi, astfel că acesta este liber de contract, iar clubul FC Timişoara este obligat să-i achite drepturile salariale restante.

Emil Dică, împiedicat să semneze un contract din cauza vremii nefavorabile

Mijlocaşul Emil Dică nu a putut ajunge, joi, din cauza vremii nefavorabile, de la Piteşti la Bucureşti, unde urma să se îmbarce într-un avion cu destinaţia Turcia, pentru a semna un contract cu o formaţie din Azerbaidjan.

Bill Gates donează la Davos 750 milioane de dolari pentru combaterea SIDA, tuberculozei şi malariei

Miliardarul american Bill Gates, preşedinte al grupului IT Microsoft, a anunţat joi, la forumul economic de la Davos, că fundaţia Bill & Melinda Gates va dona 750 de milioane de dolari Fondului global de luptă împotriva SIDA, tuberculozei şi malariei.

PwC: Directorii de companii sunt pesimişti în legătură cu perspectivele economiei globale

Perspectivele economiei globale se vor deteriora în acest an, estimează aproape jumătate dintre cei 1.258 de directori generali din întreaga lume intervievaţi de compania consultanţă şi audit PwC, iar doar 15% dintre respondenţi se aşteaptă la o îmbunătăţire a economiei în anul în curs.

ANOFM: Peste 3.600 de şomeri vor fi formaţi profesional în luna februarie

Peste 3.600 de şomeri vor fi formaţi profesional în luna februarie în cadrul celor 175 de programe care vor fi organizate în toată ţara de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), se arată într-un comunicat remis, joi, agenţiei MEDIAFAX.

Justiţia germană împiedică publicarea unor fragmente din „Mein Kampf”

Autorităţile germane au decis, miercuri, că iniţiativa editorului britanic Peter McGee de a lansa fragmente din volumul "Mein Kampf", de Adolf Hitler, pe piaţa din Germania pentru prima dată din 1945 încalcă legea drepturilor de autor.

Emil Hossu va fi înmormântat la cimitirul Bellu din Capitală, sâmbătă, la ora 14.00

Actorul Emil Hossu va fi înmormântat la cimitirul Bellu din Capitală sâmbătă, la ora 14.00, iar admiratorii vor putea să îşi ia rămas bun de la artist vineri, la Teatrul Nottara din Bucureşti, unde va fi depus trupul neînsufleţit al acestuia, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai instituţiei.

Pictorial UIMITOR al unui designer celebru de modă: Cum arată la vârsta de 62 de ani – VIDEO

La 62 de ani, Vera Wang, un reputat designer de modă, arată uimitor. Ea a realizat un pictorial în costum de baie pentru revista Harper's Bazaar.

Premierul australian şi liderul opoziţiei, salvaţi de poliţie din mijlocul protestatarilor – VIDEO

Premierul australian, Julia Gillard, şi liderul opoziţiei Tony Abbott au fost salvaţi de forţele de ordine după ce au fost blocaţi de o mulţime de protestatari furioşi.

Boc cere intervenţia tancurilor „cu şenile” pentru operaţiunile de deszăpezire

Premierul Emil Boc a anunţat că a solicitat miniştrilor Apărării şi Transporturilor să folosească echipamentele armatei, inclusiv tancuri "cu şenile", pentru operaţiunile de deszăpezire în cazuri de urgenţă, arătând că astfel de cazuri sunt înregistrate în judeţele Ilfov, Giurgiu şi Călăraşi.

Scandalul silicoanelor: Fondatorul companiei franceze de proteze mamare PIP, reţinut în sudul Franţei – VIDEO

Fondatorul companiei franceze de proteze mamare PIP, care se află în centrul unui scandal sanitar mondial, Jean-Claude Mas, a fost reţinut joi în sudul Franţei şi plasat în arest preventiv, a anunţat o sursă apropiată anchetei.

Perechea Tecău/Mattek-Sands s-a calificat în semifinale la Australian Open

Perechea Horia Tecău/Bethanie Mattek-Sands (România/SUA), cap de serie numărul 8, s-a calificat joi în semifinalele probei de dublu mixt de la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiţiei.

Ronaldinho, acuzat în Brazilia de daune aduse mediului

Atacantul echipei Flamengo, Ronaldinho, este acuzat de daune aduse mediului în Brazilia, după ce şi-a construit o casă în apropierea unui lac, au anunţat, miercuri, autorităţile din Rio Grande do Sul.

Victoria Azarenka şi Maria Şarapova s-au calificat în finală la Australian Open

Jucătoarea bielorusă de tenis Victoria Azarenka, cap de serie numărul 3, şi rusoaica Maria Şarapova, a patra favorită a competiţiei, s-au calificat joi în finală la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului.

Vizita la Bucureşti a comisarului european Hahn, anulată din cauza condiţiilor meteorologice

Vizita la Bucureşti a comisarului european pentru politică regională, Johannes Hahn, programată pentru joi, a fost anulată, întrucât acesta s-a aflat în imposibilitatea de a se deplasa de la Bruxelles la Bucureşti din cauza perturbării traficului aerian.

Un student rus l-a întrebat pe Dmitri Medvedev dacă este pregătit să sfârşească precum Saddam Hussein

Preşedintele rus Dmitri Medvedev s-a aflat miercuri într-o situaţie stânjenitoare în cursul unei întâlniri cu studenţii, atunci când un tânăr l-a întrebat dacă este pregătit să fie condamnat la "pedeapsa cu moartea", ca fostul dictator irakian Saddam Hussein.

Facebook îţi SCHIMBĂ din nou profilul! Aplicaţia care îţi va dezvălui „întreaga istorie” devine OBLIGATORIE

Facebook se schimbă din nou, introducând obligatoriu aplicaţia pe care a lansat-o anul trecut şi care modifica până acum profilele utilizatorilor doar la solicitarea acestora.

Secretarul Trezoreriei SUA anunţă că nu va rămâne în post în cazul realegerii lui Barack Obama

Secretarul Trezoreriei americane Timothy Geithner a declarat miercuri că nu va rămâne în această funcţie în cazul în care Barack Obama va obţine un al doilea mandat în alegerile prezidenţiale din noimebrie.

Secretarul american al Apărării: Al-Qaida rămâne o ameninţare reală la adresa Statelor Unite

În pofida eliminărilor lui Osama ben Laden şi a islamistului americano-yemenit Anwar al-Awlaki, organizaţia teroristă Al-Qaida rămâne "o ameninţare reală la adresa Statelor Unite", a declarat miercuri secretarul american al Apărării Leon Panetta, într-un interviu televizat.

Viscolul închide autostrăzile şi mai multe drumuri. Care sunt zonele unde se circulă cu dificultate

Traficul rutier este închis, miercuri noapte, la ora 23.15, pe A1 Bucureşti - Piteşti, A2 Bucureşti - Lehliu şi pe 22 drumuri naţionale, din cauza ninsorii şi a viscolului, anunţă CNADNR.

Steagul ISLAMULUI, arborat deasupra Casei Albe. Aşa îşi antrenează armata americană soldaţii antiterorism? – VIDEO

Un film în care steagul Islamului apare fluturând deasupra Casei Albe, care pare a fi folosit de armata americană pentru a antrena soldaţii antoterorism, a stârnit numeroase controverse.

Niciun reprezentant al României între nominalizaţii pentru „Handbalistul şi handbalista anului 2011”

Federaţia Internaţională de Handbal a anunţat miercuri startul voturilor pentru cei 10 sportivi nominalizaţi (5 fete şi 5 băieţi) la titlul de "Handbalistul şi handbalista anului 2011", distincţie câştigată în 2010 de Cristina Neagu, respectiv Filip Jicha (Cehia).

Presa spaniolă: Mourinho va trebui să plătească Realului 20 de milioane de euro dacă pleacă în iunie

Portughezul Jose Mourinho va trebui să plătească grupării Real Madrid suma de 20 de milioane de euro, dacă va părăsi clubul spaniol în iunie, aşa cum susţine presa spaniolă.

Jay Leno, acţionat în judecată după o glumă despre Templul de Aur din Amritsar

Realizatorul american de televiziune Jay Leno a fost acţionat în instanţă după ce a făcut "comentarii rasiste" cu privire la un templu al religiei sikh, Templul de Aur din Amritsar (India).

Antonescu: Nu noi am băut frăţeşte şi am făcut schimb de produse viticole cu Voronin

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat miercuri că asocierea făcută de către preşedintele Traian Băsescu între liderii opoziţiei şi Vladimir Voronin este caraghioasă, întrucât nu ei au făcut "schimb de produse viticole" cu fostul preşedinte moldovean.

Lumea ascunsă a lui Hitler: Imagini NEMAIVĂZUTE cu biroul liderului nazist şi încăperile apartamentului său din Berlin – FOTO

Imagini nemaivăzute până în prezent cu Adolf Hitler şi camerele în care acesta îşi petrecea timpul au fost dezvăluite de un fotograf care a stat în preajma dictatorului nazist.

Bogdan Stelea, locul 95 în topul IFFHS al portarilor din ultimii 25 de ani

Bogdan Stelea ocupă locul 95 în clasamentul celor mai buni portari din ultimii 25 de ani, dat publicităţii miercuri de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS).

Întârzieri la decolarea unor curse pe Otopeni şi Băneasa, din cauza operaţiunilor de degivrare

Mai multe aeronave de pe aeroporturile Otopeni şi Băneasa au întârzieri de cel mult două ore la decolare, din cauza operaţiunilor de degivrare, nicio cursă nefiind anulată, a declarat miercuri pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Aeroportului Otopeni, Valentin Iordache.