Daniel Contescu

Cum a ajuns „Deşteaptă-te, române” să fie imnul de stat al României. Ţara noastră a avut, de-a lungul timpului, 6 imnuri

Imnul de stat, unul dintre simbolurile de Ziua Naţională a României, alături de drapel, este un cântec bărbătesc, solemn, apărut odată cu formarea statelor naţionale şi adoptat oficial ca simbol al unităţii. E o melodie triumfală, menită să ne ajute să ne simţim mai patrioţi ca de obicei.

Istoria necenzurată a cântecului care a înmuiat inima dictatorului Nicolae Ceauşescu. „Treceţi, batalioane române, Carpaţii”, socotit imnul Armatei Române, este oful familiei Păunescu

Nu există defilare de 1 Decembrie a Armatei Române în care să nu se cânte „Treceţi, batalioane române, Carpaţii”, o melodie asimilată cu imnul Armatei Române.

Politicianul francez Eric Zemmour, care se vrea preşedintele Franţei, a făcut un gest obscen

Vizita la Marsilia a lui Eric Zemmour, scriitorul şi posibil candidat la şefia statului la alegerile din 2022, a aprins spiritele. Campania s-a încheiat foarte rău, cu un deget mijlociu arătat unui contestatar, o femeie, imagine imortalizată de agenţia France Press. La ieşirea dintr-un restaurant unde tocmai luase prânzul, o femeie s-a apropiat de maşina […]

Vrei să slăbeşti? Iată un tabel cu km/min de alergare pentru a pierde kilograme

Pentru a pierde în greutate, Harvard Medical School a stabilit, ştiinţific, un program săptămânal de antrenament care include 4 alergări şi 3 zile de odihnă.

Jeff Bezos a plătit 78 de milioane de dolari pe cea mai recentă proprietate. Se află în Hawaii şi ascunde un secret

Printre proprietăţile lui Jeff Bezos se numără o noutate: se află pe insula Maui, cu vedere la golful La Perouse, un paradis pentru iubitorii de surf.

Doliu în lumea modei. A murit Virgil Abloh, designer Louis Vuitton

Designerul american Virgil Abloh, creator al colecţiilor pentru bărbaţi Louis Vuitton, a murit duminică de cancer, la vârsta de 41 de ani, a anunţat grupul LVMH, compania-mamă din care face parte Casa Vuitton.

Liga 1. FCSB a învins-o pe Craiova şi în Bănie. Serie excelentă a bucureştenilor

FCSB a învins-o pe Universitatea Craiova cu scorul de 3-2 (2-1), duminică seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 17-a a Ligii I de fotbal. Universitatea a deschis scorul prin Andrei Ivan (13 – penalty), după un fault comis de Iulian Cristea asupra lui Elvir Koljic. FCSB a egalat imediat, prin Andrei Dumiter (17), […]

Cristiano Ronaldo a dezvăluit secretul corpului său perfect sculptat: „30 de minute de soare pe zi”

Portughezul, mereu în formă, a explicat în documentarul „Totul sau Nimic”: „Este esenţial să ai un nivel ridicat de vitamina D. Soarele este liber şi luarea lui timp de o jumătate de oră îţi ajută sistemul imunitar. De asemenea, vitamina C şi Omega 3 sunt de ajutor".

Nevoiaşi din Vâlcea, ademeniţi cu un milion de euro. Ce trebuie să facă, pentru a pune mâna pe bani

Un număr de 40 de persoane din comuna Bujoreni, provenind din familii sărace şi din comunităţi expuse riscului de excluziune socială, au şansa de a urma gratuit cursuri de antreprenoriat în cadrul unui proiect european în valoare de un milion de euro derulat de primăria locală, Şcoala Gimnazială Gura Văii şi Asociaţia Godyris Hope.

S-a tras la sorţi play-off-ul pentru Cupa Mondială Qatar 2022. Soartă crudă pentru Italia şi Portugalia

Italia, campioana europeană en-titre, ar putea avea ca adversar Portugalia lui Cristiano Ronaldo în barajele pentru Cupa Mondială de fotbal 2022, a decis vineri tragerea la sorţi efectuată la sediul FIFA de la Zurich.

Omul de afaceri Rinat Ahmetov a intrat în coliziune cu preşedintele Ucrainei

Cunoscutul om de afaceri ucrainean Rinat Ahmetov l-a acuzat vineri pe preşedintele Volodimir Zelenski că răspândeşte o "minciună absolută" privind posibila sa implicare într-o presupusă lovitură de stat în Ucraina, relatează agenţiile de presă Interfax-Ukraina şi Reuters.

Quasarii care erup la 13 miliarde de ani lumină

Într-un articol publicat în revista Astronomy & Astrophysics, 4 cercetători de la Institutul Naţional de Astrofizică (INAF) prezintă un studiu asupra a doi quasari (sursă radio cvasi-stelară) cu mase egale cu 10 miliarde de ori mai mari decât cele ale Soarelui. Respectivii au scos la iveală jeturi relativiste ascunse, adică punţi de materie lansate de […]

Super-jeleul indestructibil format din 80% apă care rezistă la greutatea unui elefant

Cercetătorii de la Universitatea din Cambridge au dezvoltat un material gelatinos, format din 80% apă, care poate rezista greutăţii unui elefant şi îşi poate recupera complet forma iniţială.

Conference League: Randers FC – CFR Cluj 2-1. Campioana României, eliminată

Randers FC – CFR Cluj 2-1 A. Kamara (68), Piesinger (76) / C. Deac (72) FK Jablonec – AZ Alkmaar 1-1 Kratochvil (7) / Evjen (44) Clasamentul grupei (cu o etapă rămasă de jucat): 1. Alkmaar (11p), 2. Randers (7p), 3. Jablonec (6p), 4. CFR Cluj (1p) Doar primele două clasate merg mai departe. A […]

Valoarea lui David Popovici, recunoscută de toată Europa

Înotătorul român David Popovici a câştigat Premiul Piotr Nurowski pe anul 2021, după ce a fost votat, joi seara, de cel mai bun tânăr sportiv de pe continent la sporturile olimpice de vară, la Adunarea Generală a Comitetelor Olimpice Europene de la Samorin (Slovacia), anunţă Comitetul Olimpic şi Sportiv Român pe pagina sa de Facebook.

Liga Europa: Cicâldău a marcat pentru Galatasaray, iar turcii s-au calificat mai departe

Internaţionalul român Alexandru Cicâldău a deschis scorul, joi seară, în minutul 12 al meciului Galatasaray Istanbul – Olympique Marseille, scor 4-2, din etapa a 5-a contând pentru Grupa C din Liga Europa de fotbal. Românul, avertizat cu cartonaş galben în minutul 36, a fost înlocuit în minutul 51 cu Olimpiu Moruţan, celălalt român de la […]

IKEA, anunţ important pentru viitor. Gigantul suedez schimbă regulile

Compania a informat că va renunţa la ambalajele din plastic până în 2028.

VIDEO Incredibila stăpânire de sine a violonistului Ray Chen când o coardă a Stradivarius-ului său s-a rupt în timpul concertului

Născut în Taiwan şi crescut în Australia, Ray Chen, unul dintre cei mai buni violonişti din lume, se afla pe scenă, când a păţit incidentul.

Franţa a introdus obligativitatea purtării măştii şi în aer liber: „Iată planul nostru anti-Covid, pentru a salva Crăciunul”

Ministrul francez al Sănătăţii, Olivier Véran, a anunţat schimbarea în cadrul unei conferinţe de presă la Paris.

Cristi Chivu, pe cai mari la Inter Milano. A calificat echipa de tineret în faza următoare

În Youth League, Inter Milano, cu Cristi Chivu - 41 de ani - pe bancă, a trecut azi de Şahtior Doneţk, scor 1-0, şi merge mai departe în Liga Campionilor la fotbal dedicată tinerilor.

Englezii sunt speriaţi că vor rămâne fără băutură de Sărbători. Alcoolul ar putea fi raţionalizat

Marea Britanie ar putea să se confrunte cu probleme în aprovizionarea cu băuturi alcoolice în perioada sărbătorilor de Crăciun, dacă Guvernul nu îşi intensifică eforturile pentru a remedia un deficit de şoferi de camion, a avertizat miercuri o asociaţie reprezentativă din industria vinului şi băuturilor spirtoase, transmite Reuters.

Chris Froome a înfruntat un aligator intrând până la gleznă în mlaştină

Câştigător a 7 Grand Tours, fostul ciclist Chris Froome, 36 de ani, a participat la o iniţiativă de sprijinire a celor care suferă de dizabilităţi intelectuale. În timpul liber, englezul a vizitat Everglades, unde a dat cu ochii de cel mai faimos rezident: un aligator. Britanicul născut în Kenya a stat faţă în faţ cu un reptila, în Florida.

Omul Mafiei, fostul fotbalist italian Fabrizio Miccoli a fost astăzi încarcerat. Coleg timp de doi ani cu românul Dorin Goian

Fostul fotbalist va trebui să execute 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru extorcare cu ajutorul Mafiei. Acest lucru a fost stabilit de judecătorii Secţiei a doua penale de Casaţie, confirmând sentinţa pronunţată în ianuarie 2020 de Curtea de Apel din Palermo. Conform celor publicate de media peninsulară, pentru Miccoli nu au fost prevăzute […]

Statul Malawi, către Mike Tyson: „Vrei să fii ambasador al canabisului nostru?”

Naţiunea africană, pentru a compensa scăderea vânzărilor de tutun, i-a propus lui Iron Mike, activ în afacerile legale cu marijuana din SUA, s-o ajute: „Nu putem face asta singuri, în acest sector complex”.

SOLUŢIE PRACTICĂ: Cum ne protejăm confidenţialitatea pe WhatsApp

Folosind aplicaţia WhatsApp, răspândim în jurul nostru un val de date personale adesea folosite împotriva noastră.

Din 25 noiembrie, Google foloseşte verificarea în doi paşi pentru 150 de milioane de conturi

Anunţată în urmă cu o lună, măsura intră în vigoare de joi, 25 noiembrie. Iată ce înseamnă şi ce trebuie făcut.

Aspirina ar putea creşte riscul de insuficienţă cardiacă la persoanele vulnerabile

Studiu de proporţii efectuat de Universitatea din Fribourg (Elveţia).

Anunţul făcut de cei care conduc Piaţa Obor, după raidul celor de la ANPC

Piaţa Obor este deschisă şi îşi aşteaptă clienţii ca în fiecare zi, se arată într-un comunicat al companiei care administrează piaţa.

Israel a început vaccinarea copiilor între 5 şi 11 ani. Decizia, luată cu majoritate covârşitoare de experţi

Autorităţile au răspuns imediat la mini-valul de infecţii apărute la cei mici.

De ce obezii fac o formă severă de Covid? Sunt comparaţi cu un material inflamabil, iar infecţia cu SARS-CoV-2 le declanşează incendiul

O lucrare recentă publicată în International Journal of Obesity (Jurnalul Internaţional de Obezitate) încearcă să facă lumină asupra corelaţiei dintre obezitate şi severitatea bolii pe care o provoacă virusul SARS-CoV-2.

Soţul Angelei Merkel îi face „leneşi” pe nemţii care nu s-au vaccinat

Joachim Sauer, 72 de ani, se declară uluit de procent redus din populaţia germană care a decis să se vaccineze împotriva coronavirusului.

Continuă hemoragia în interiorul PNL. Un deputat a demisionat motivând că refuză alianţa cu PSD

Deputatul de Dâmboviţa Gabriel Plăiaşu anunţă, marţi, într-o postare pe facebook, că pleacă din PNL pentru că nu poate face alianţă cu PSD şi vorbeşte şi despre necesitatea unei noi forţe politice.

Germania, sufocată de Covid. „Situaţia nu mai este doar gravă, este dramatică”

Ministrul german al Sănătăţii a declarat: „Trebuie să transferăm pacienţi. Există doar 8,1% din locurile vacante în Berlin, 8,8% în Saxonia şi 9,4% în Bavaria”. „În unele regiuni din Germania, situaţia nu este doar gravă, dar acum este foarte, foarte dramatică. Trebuie să transferăm pacienţi, secţiile de terapie intensivă sunt pline”, spune ministrul german al […]

Dezvăluire senzaţională din Argentina: „Maradona a fost îngropat fără inimă”

Potrivit doctorului Nelson Castro, organul vital i-a fost extras pentru a studia mai bine cauzele morţii lui Diego.

Kevin Spacey va trebui să plătească 31 de milioane producătorilor serialului „House of Cards”

După aproape trei ani de bătălie juridică, un tribunal a decis că Kevin Spacey şi companiile sale de producţie vor trebui să plătească 31 de milioane de dolari producătorilor serialului TV „House of cards” ca despăgubire pentru prejudiciul produs. Potrivit hotărârii, Spacey s-a făcut vinovat de comportament inadecvat considerat hărţuire sexuală faţă de mai mulţi […]

A murit doctorul Corneliu Bârsan. Anunţul FRF şi o păţanie mai puţin plăcută

FRF a anunţat astăzi dispariţia, la vârsta de 73 de ani, a medicului Corneliu Bârsan.

Presa engleză anunţă interesul celor de la Arsenal pentru un tânăr fotbalist de la FCSB

FCSB a revenit pe final şi a câştigat meciul cu FC Botoşani, scor 3-1. Introdus în minutul 69, în locul lui Cordea, Ianis Stoica a marcat golul de 2-1, în minutul 86, dintr-o pasă ideală a lui Budescu. Internaţionalul U20 a spus după partidă că nu este afectat de plecarea lui Edi Iordănescu. „Jocul are […]

Cea mai clară explicaţie a modului în care vaccinurile Pfizer şi Moderna luptă împotriva Covid şi ce se întâmplă în interiorul nostru

Spitalul Philadelphia din Pennsylvania prezentată funcţionarea vaccinurilor Pfizer şi Moderna în lupta cu virusul.

India, campioana căsătoriilor între minori. O avocată a desfăcut mariajul pus la cale între o fetiţă de un an şi un băieţel de 3 ani

Avocata a prezentat un caz petrecut la Chennai, specificând să nu este singural, existând zeci de mii de astfel de situaţii. Laxmi Sargara avea abia un an când a fost căsătorită cu un băieţel de 3 ani, într-un sat din Rajasthani, la o oră de mers cu maşina de oraşul Jodhpur. Sargara a crescut fără […]

Roxana Mărăcineanu, reacţie decisă după incidentele de la Lyon: „Este inacceptabil”

Românca Roxana Mărăcineanu, ministrul francez al Sportului, a reacţionat, după incidentele de la meciul de campionat dintre Olympique Lyon şi Olympique Marseille.