Departamentul Corespondenţi

Berbeceanu: Încă de când am fost arestat şi deţinut ilegal am avut încredere deplină în DNA

Fostul şef al BCCO Alba Traian Berbeceanu afirmă că încă de când a fost reţinut şi arestat şi-a pus încrederea în DNA şi a sperat că procurorii anticorupţie vor demonstra că este victima unei înscenări şi că odată aflat adevărul va fi repus în funcţie.

Traian Băsescu a ajuns la Iaşi, unde se întâlneşte cu omologul moldovean, Nicolae Timofti

Preşedintele Traian Băsescu a ajuns, miercuri, la Iaşi, unde se întâlneşte cu omologul din Republica Moldova, Nicolae Timofti, pentru convorbiri tête-à-tête, urmate de o declaraţie de presă comună, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Preşedintele Ungariei a sfinţit un obelisc de 3,5 metri în cimitirul eroilor secui din Pasul Nyerges

Preşedintele Ungariei, Ader Janos, care se află într-o vizită privată în Transilvania, a participat, marţi, la sfinţirea obeliscului comemorativ comandat de el şi ridicat în cimitirul eroilor secui din Pasul Nyerges, Harghita, în memoria martirilor secui paşoptişti ucişi de trupele ţariste în 1849.

Cezar Preda critică numirea lui Valeriu Alecu la şefia PDL Buzău şi îl atacă pe Gigi Chiru

Deputatul PDL Cezar Preda critică numirea lui Valeriu Alecu în fruntea organizaţiei buzoiene a partidului şi îl atacă pe Gigi Chiru, secretarul regional al PDL, prezent, marţi, la desemnarea lui Alecu, spunând că nu cunoaşte statutul partidului.

Primar din Argeş, condamnat la închisoare cu suspendare pentru fapte de corupţie

Primarul comunei Albeştii de Muscel din judeţul Argeş, trimis în judecată pentru fapte de corupţie privind destinaţia unor fonduri europene, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, fiind obligat să returneze către APIA peste 200.000 de lei.

Ilieşiu le cere liberalilor să îl reprimească în partid, iar Antonescu „să facă un pas înapoi”

Senatorul Sorin Ilieşiu susţine că a fost exclus din PNL "la propunerea abuzivă" a lui Crin Antonescu şi le cere liberalilor să îl reprimească în partid şi să organizeze un Congres extraordinar pentru refacerea USL şi revenirea la guvernare, iar Antonescu "să facă un pas înapoi".

Gigi Becali, la Curtea de Apel Constanţa: Nu am fost condamnat la moarte sau la paralizie

Gigi Becali a spus, marţi, la Curtea de Apel Constanţa, care judecă cererea sa de întrerupere a pedepsei, că are dureri mari la coloană şi că a fost consultat de un neurochirurg care i-a recomandat operaţia de urgenţă, el adăugând că nu a fost condamnat la moarte sau la paralizie.

Sibiu: Un proiect de opt milioane de euro riscă să fie blocat din cauza protestelor unor localnici

Proiectul de introducere a apei în comuna Răşinari (Sibiu), în valoare de opt milioane de euro, este în pericol de blocare din cauza nemulţumirii localnicilor care, de teamă că vor plăti foarte mult, protestează şi strâng semnături pentru un referendum local.

Piteşti: Incendiu puternic la o hală industrială unde sunt depozitate produse petroliere

Un incendiu puternic a izbucnit, luni după-amiază, la o hală industrială din apropierea municipiului Piteşti în care sunt depozitate produse petroliere, la faţa locului fiind mobilizate mai multe echipaje de pompieri. Incendiul a cuprins şi două cisterne, una cu 20 de tone de motorină şi alta cu bitum, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş.

Anchetă internă la Poliţia Miercurea Ciuc după accidentul în care au murit doi poliţişti

Şeful Poliţiei Judeţene Harghita, chestorul Radu-Sandu Moldovan, a dispus o anchetă internă la Poliţia Miercurea Ciuc, după accidentul în care au fost implicaţi trei poliţişti care se întorceau de la serviciu, doi dintre ei, dar şi o femeie pierzându-şi viaţa.

Fostul deputat Valeriu Alecu spune că va fi numit preşedinte interimar al PDL Buzău

Fostul deputat Valeriu Alecu spune că va fi numit preşedinte interimar al organizaţiei judeţene a PDL Buzău, el susţinând că a discutat cu liderul PDL, Vasile Blaga, care l-a rugat să preia şefia filialei.

ANALIZĂ: Alegeri locale parţiale în 25 mai în mai multe judeţe, între care Argeş, Buzău, Prahova, Mureş

Constanţa, Buzău, Prahova, Argeş, Dâmboviţa, Vaslui, Mureş sunt câteva din judeţele unde, în 25 mai, odată cu europarlamentarele, vor fi organizate şi alegeri parţiale pentru posturile vacante de primari şi alţi aleşi locali, după ce edilii fie au probleme cu legea şi au demisionat, fie au decedat.

Peste 600 de consumatori din trei localităţi din Harghita, fără electricitate din cauza vântului

Peste 600 de consumatori din trei localităţi din Harghita nu au energie electrică, luni, după ce reţelele de alimentare au fost deteriorate de ninsori şi de vântul puternic, în timp ce în staţiunea Harghita-Băi stratul de zăpadă ajunge până la 30 de centimetri.

Suporterii echipei FC Universitatea Craiova au protestat în faţa stadionului şi i-au cerut patronului Mititelu să părăsească clubul – FOTO

Aproximativ 200 de suporteri ai echipei FC Universitatea Craiova au protestat, duminică, în faţa stadionului Ion Oblemenco şi i-au cerut patronului Adrian Mititelu să părăsească clubul, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Şeful Camerei de Comerţ Brăila, mort într-un accident rutier

Şeful Camerei de Comerţ Brăila, Ioan Chiriacescu, a murit, duminică, după ce maşina pe care o conducea s-a ciocnit cu o cisternă, primele cercetări ale poliţiştilor arătând că accidentul s-a produs după ce Chiriacescu nu ar fi acordat prioritate.

Costică Neaţă, ales preşedinte al organizaţiei PDL Vrancea

Costică Neaţă a fost ales, duminică, preşedinte al organizaţiei judeţene a PDL Vrancea, el asigurând de altfel până acum, din ianuarie 2013, conducerea interimară a filialei democrat-liberale.

Localităţi fără energie electrică din cauza vântului puternic, în Hunedoara şi Harghita

Peste 1.500 de familii din şase localităţi din judeţul Hunedoara au rămas fără energie electrică, în noaptea de sâmbătă spre duminică, din cauza vântului puternic, care a rupt un copac şi un stâlp de iluminat, în timp ce în Harghita au fost avarii în reţeaua electrică în patru localităţi din judeţ.

Reprezentanţi şi simpatizanţi ai Jobbik au marcat Ziua Maghiarilor de Pretutindeni în comuna Biharia

Circa 70 de persoane care s-au declarat simpatizanţi sau membri ai Jobbik şi ai Asociaţiei Tinerilor Maghiari din cele 64 de Comitate au sărbătorit, sâmbătă, în comuna Biharia, aflată la 11 kilometri de Oradea, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, depunând coroane şi vorbind despre revoluţia din 1848.

Kelemen: Duşmanii libertăţii noastre nu au dispărut. Libertatea unei minorităţi este fragilă

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, sâmbătă seară, la Oradea, că "libertatea unei minorităţi e fragilă" şi că "duşmanii libertăţii maghiarilor nu au dispărut", astfel că aceştia trebuie să lupte pentru fiecare clasă cu predare în maghiară, pentru plăcuţele bilingve sau instituţiile de cultură.

Tokes, de Ziua Maghiarilor: Nu ne vom lăsa jigniţi şi ameninţaţi, a venit timpul să vorbim

Europarlamentarul Laszlo Tokes a criticat, sâmbătă, "isteria antimaghiară" a autorităţilor române, care au interzis accesul în ţară al unor cetăţeni ungari, spunând că se vrea să fie "înnăbuşite în faşă" dorinţa şi drepturile maghiarilor şi că aceştia nu se vor lăsa jigniţi şi ameninţaţi.

Laszlo Tokes: Să continuăm schimbarea de regim. Să ne împăcăm, dar fără să ascundem adevărul. Împreună cu românii, să luptăm pentru autonomie în întreaga Transilvanie – FOTO

Preşedintele CNMT, Laszlo Tokes, compară revoluţia ungară din 1848 cu cea din România anului 1989 şi spune că trebuie continuată "schimbarea de regim" şi "să ne împăcăm, dar fără să ascundem adevărul", reiterând că situaţia demografică a maghiarimii "se poate compara cu cea a tătarilor din Crimeea".

ACCIDENT mortal la Miercurea Ciuc: Trei persoane, între care doi poliţişti, au murit

O femeie a murit, sâmbătă dimineaţă, la Miercurea Ciuc, după ce a fost lovită de o maşină în care se aflau trei poliţişti şi care a ajuns pe trotuar, iar în urma accidentului şi-au pierdut viaţa şi doi dintre poliţişti, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Korodi: Programul RABLA ar putea fi reluat din 1 aprilie, într-un sistem diferit. Ce schimbări vor fi introduse

Programul Rabla ar putea fi reluat din 1 aprilie, a anunţat, vineri, ministrul Mediului, Korodi Attila, menţionând că va fi un sistem diferit, care va exclude certificatele în formă de hârtie şi că totul va fi lucrat în baze de date electronice, sigure, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Festivalul Astra Film, neinclus în Agenda culturală a Primăriei Sibiu; organizatorii contestă decizia

Festivalul Astra Film organizat de Muzeul Astra din Sibiu nu a fost inclus în Agenda culturală a Primăriei municipiului pentru a fi finanţat în 2014, decizia autorităţilor locale fiind contestată pentru "nerespectarea unor proceduri în procesul de selecţie", transmite coresponentul MEDIAFAX.

Comisari europeni, miniştri, academicieni, la ediţia 2014 a Cluj Innovation Days din 20-21 martie

Cluj IT Cluster va organiza, în 20-21 martie, evenimentul Cluj Innovation Days, unde peste 400 de persoane vor participa la conferinţe şi workshop-uri dedicate rolului inovării şi antreprenoriatului în dezvoltarea socio-economică, printre invitaţi numărându-se Dacian Cioloş, Liviu Dragnea, Emil Boc.

Sibiu: Femeie cercetată după ce ar fi înşelat 23 de persoane cu pachete turistice în Bulgaria

O femeie din Sibiu, administrator de firmă, este cercetată pentru înşelăciune, după ce ar fi încasat peste 50.000 de euro de la 23 de persoane pentru a le oferi servicii turistice în Bulgaria, fără a plăti însă hotelurilor pe care aceştia le alegeau, suspecta având interdicţie de a părăsi judeţul.

Ilieşiu: Cer ANI reevaluarea integrităţii mele, am respectat Statutul deputaţilor şi al senatorilor

Senatorul Sorin Ilieşiu solicită ANI "reevaluarea integrităţii" sale, întrucât a respectat "întru totul Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi termenele prevăzute", precizând că a demisionat la timp din funcţia de administrator al unei societăţi.

Harghita: Zece hectare de păşune, cuprinse de un incendiu. Pompierii intervin cu lopeţi şi mături

Zece hectare de păşune acoperite cu vegetaţie uscată şi puieţi de brad au fost cuprinse de un incendiu, joi, în judeţul Harghita, pompierii intervenind pentru stingerea flăcărilor cu lopeţi şi mături, întrucât accesul autospecialelor cu apă în zonă este dificil din cauza terenului accidentat.

Constantin Nicolescu renunţă la procesul în care a contestat decizia de încetare a mandatului la CJ

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Argeş Constantin Nicolescu a anunţat, joi, că renunţă la procesul prin care contestă decizia prefectului judeţului privind încetarea mandatului său la conducerea CJ, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Iohannis, despre Codul etic: Nu este nici necesar şi nici nu va rezolva ceva în învăţământ

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a declarat, joi, că problemele din învăţământul românesc "sunt de cu totul altă natură", acesta fiind "greşit structurat", iar Codul etic aflat în dezbatere publică "nu este nici necesar şi nici nu va rezolva ceva" în educaţie.

Iohannis: Ruperea USL nu exclude o viitoare coaliţie la guvernare între liberali şi social-democraţi

Prim-vicepreşedintele PNL Klaus Iohannis a declarat, joi, că ruperea USL nu exclude o coaliţie de guvernare între liberali şi social-democraţi, "când se va ivi", afirmând că, "în măsura în care liderii acestei coaliţii vor colabora foarte bine se pot obţine rezultate".

Iohannis: Scenariul lui Antonescu cu demisia sa şi a altora nu va ajunge să fie pus în practică

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, afirmă că organizaţiile partidului sunt "suficient de motivate" pentru a obţine un rezultat bun la alegerile europarlamentare, astfel încât scenariul prezentat de Crin Antonescu cu demisia sa, dar şi demiterea altora "nu va ajunge să fie pus în practică".

Iohannis: Eu nu candidez la alegerile prezidenţiale. Candidatul PNL este Crin Antonescu

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, joi, că nu va candida la alegerile prezidenţiale, fiind "undeva pe coada clasamentului" în intenţiile de vot ale românilor, chiar dacă are "un procent relativ mare la încredere", candidatul partidului fiind Crin Antonescu.

Iohannis: Alegerea lui Tăriceanu la Senat – momeală pentru unii membri PNL

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, joi, că alegerea lui Călin Popescu Tăriceanu în funcţia de preşedinte al Senatului cu ajutorul PSD s-a dorit a fi "o momeală pentru unii membri PNL", o încercare de "a induce nesiguranţă în PNL".

Director Colegiul Haşdeu Buzău: E nevoie de un cod etic, dar de unul normal, nu cu reguli anormale

Directorul Colegiului Naţional "Bogdan Petriceicu Hasdeu" din Buzău, Ionel Banu, consideră că învăţământul românesc are nevoie de un cod etic, însă unul "normal", nu în care să apară reguli precum "profesorul nu are voie să facă sex cu un elev" sau "profesorul nu are voie să facă politică în şcoală"

Bistriţa: O tânără a găsit un şarpe exotic în cada din locuinţa sa

O tânără de 18 ani din Bistriţa a găsit un şarpe exotic în cada din apartamentul său, ea sunând la 112 pentru a cere ajutor din partea autorităţilor.

Directorul unui colegiu din Ialomiţa: Codul Etic nu trebuie să aibă caracter discriminatoriu

Directorul Colegiului "Grigore Moisil" din Urziceni (Ialomiţa), Ciprian Viorel Rădulescu, spune că nu corpul profesoral este cel mai corupt din România şi susţine că un cod etic în educaţie nu trebuie să aibă caracter discriminatoriu, prevederile acestuia putând fi introduse în Legea educaţiei.

Lider sindical: În forma actuală, Codul etic nu rezolvă problemele din învăţământ

Liderul Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SIP) Sibiu, Teodor Fârţonea, afirmă că, în forma actuală, Codul etic "nu rezolvă problemele din învăţământ" şi complică şi mai mult aplicarea unor sancţiuni profesorilor care au greşit, ducând doar la înfiinţarea de noi comisii.

Director de colegiu: Codul Etic să prevadă sancţiuni pentru elevi care să fie aplicate unitar

Directorul Colegiului "Alexandru Odobescu" Piteşti, Daniela Manolescu, spune că în Codul Etic ar trebui introduse sancţiuni unitare pentru elevi şi părinţi, pentru a nu mai fi diferenţe între şcoli, şi că profesorii ar trebui să îi poată medita pe elevii de la clasă dacă părinţii solicită în scris.

Jean Claude Van Damme, în România: Actorul filmează o reclamă la Bâlea Lac

Actorul Jean Claude Van Damme filmează o reclamă la o marcă de bere la Bâlea Lac, judeţul Sibiu, vedeta afirmând că a realizat deja şase filme în România, ţară în care "se vede că oamenii muncesc foarte mult şi fac progrese semnificative zi de zi".