Departamentul Corespondenţi

Toaletă „inteligentă”, cumpărată cu 25.000 de euro şi în care accesul se face cu fise, la Slatina

O toaletă publică "inteligentă", unde accesul se face cu fise de 50 de bani şi care dispune de sistem electronic de închidere şi deschidere a uşilor şi de sistem automat de dezinsecţie şi dezinfecţie, a fost instalată în centrul oraşului Slatina, iar investiţia se ridică la 28.000 de euro.

Premiu de 420.000 de euro la Loto, nerevendicat. Biletul ar fi fost distrus la spălat

O persoană din Galaţi care în decembrie 2013 a câştigat la Loto 6/49 suma de 420.000 de euro nu şi-a revendicat premiul până acum şi mai are la dispoziţie trei zile pentru a face dovada câştigului, angajata Loto care a vândut biletul spunând că este posibil ca acesta să fi fost distrus din greşeală.

Elev de la un liceu din Buzău, arestat după ce a încercat să violeze o tânără în scara unui bloc

Un tânăr de 19 ani, elev la un liceu tehnologic din Buzău, a fost arestat preventiv după ce a încercat să violeze o fată în scara blocului în care aceasta locuieşte, surse din rândul anchetatorilor afirmând că tânărul a fost reţinut şi anul trecut, pentru patru fapte similare.

Electrocentrale Oradea, penalizată cu 33 de milioane de euro de Comisia Europeană

Producătorul de energie termică în sistem centralizat în municipiul Oradea, Electrocentrale Oradea, a fost penalizat cu 33 de milioane de euro de către Comisia Europeană, pentru nefinalizarea unei proceduri de achiziţie de certificate verzi, a anunţat, marţi, ministrul Mediului, Attila Korodi.

Oradea: Contract pentru sistem de management al deşeurilor de 247 milioane de lei, semnat de Korodi

Ministrul Mediului, Attila Korodi, a semnat, la Oradea, alături de preşedintele CJ Bihor, Cornel Popa, contractul de finanţare a proiectului "Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Bihor", care va fi realizat cu fonduri europene şi a cărui valoare totală este de 247 milioane de lei.

Accidentul de la Buzău: Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă în cazul accidentului produs luni în judeţul Buzău, în urma căruia o persoană a murit, alte patru fiind rănite, cercetările fiind făcute sub coordonarea unui procuror.

Accidentul de la Buzău, provocat de un şofer care nu s-a asigurat la schimbarea benzii de mers

Poliţiştii au stabilit că accidentul din localitatea buzoiană Oreavu, în care o persoană a murit, iar alte patru au fost rănite, s-a produs din vina unui şofer 35 de ani din Râmnicu Sărat, care nu s-a asigurat la schimbarea benzii de circulaţie şi a acroşat un autoturism condus în aceeaşi direcţie.

Un medic, o asistentă şi două infirmiere, reţinute în dosarul pensiilor medicale acordate fraudulos

Medicul şi asistenta care fac parte din Comisia de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă Olteniţa şi două infirmiere au fost reţinuţi şi vor fi duşi în instanţă cu propunere de arestare, fiind acuzaţi de mai multe infracţiuni în dosarul pensiilor medicale acordate fraudulos.

Cioabă: Am trimis PMP un draft de protocol, vrem patru sau cinci parlamentari în schimbul susţinerii

Dorin Cioabă, autointitulatul rege internaţional al romilor, spune că Alianţa Civică Democrată a Romilor, al cărei preşedinte este, a trimis PMP un draft de protocol, prin care se angajează să susţină formaţiunea în schimbul a patru sau cinci locuri de parlamentari, dar şi a unor consilieri locali.

ACCIDENT grav pe DN2, soldat cu un mort şi patru răniţi. În accident au fost implicate şase autoturisme. Şeful AJOFM şi o angajată a instituţiei, printre răniţi

O persoană a murit şi alte patru au fost rănite, luni după-amiază, în urma unui accident produs pe DN 2 (E 85), în localitatea buzoiană Oreavu, în care au fost implicate cinci autoturisme şi un tir. Directorul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Buzău, Ionel Tociu, şi o angajată a instituţiei se află printre cele patru persoane rănite, în timp ce un al treilea angajat al AJOFM şi-a pierdut viaţa.

Cererea de eliberare condiţionată formulată de unul din asasinii lui Mihalea, respinsă de instanţă

Tribunalul Dâmboviţa a respins definitiv cererea de eliberare condiţionată formulată de Nelu Florian Gavrilă, unul dintre cei doi ucigaşi ai lui Ioan Luchian Mihalea, dar bărbatul, care este condamnat pe viaţă, poate formula o nouă cerere în acest sens peste şase luni, potrivit deciziei instanţei.

Alecu renunţă la şefia PDL Buzău după o săptămână, invocând scorul de 20% impus la europarlamentare

Liderul PDL Buzău, Valeriu Alecu, instalat în funcţie săptămâna trecută după demisia lui Cezar Preda în luna februarie, a renunţat la conducerea filialei, invocând ţinta de 20 la sută impusă la europarlamentare de preşedintele partidului, Vasile Blaga, care nu ar putea fi obţinută şi la Buzău.

Dorin Cioabă: Căsătoriile în familiile de romi se vor face de la 16 ani, nu mai devreme

Autointitulatul rege internaţional al romilor, Dorin Cioabă, a anunţat, luni, că Staborul de la Sibiu a decis ca în familiile de romi copiii să se poată căsători doar de la 16 ani, nu mai devreme, cei care încalcă decizia putând fi excluşi din comunitate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Călăraşi: Sute de persoane au primit ilegal pensii medicale cu ajutorul unor cadre medicale

Membri ai Comisei de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă Olteniţa sunt cercetaţi penal pentru fapte de corupţie, fiind acuzaţi să au ajutat peste 200 de persoane să obţină pe nedrept pensii medicale, prejudiciul adus statului fiind estimat de anchetatori la şase milioane de lei.

Aproximativ două sute de localnici au protestat faţă de lucrările la reţeaua de apă din Răşinari

Aproximativ două sute de localnici din Răşinari, judeţul Sibiu, au participat, duminică, la un marş de protest faţă lucrările la reţeaua de apă şi canalizare din comună, care au început marţi printr-un proiect din fonduri europene.

Antonescu: Secretul unui succes semnificativ în Dolj este un armistiţiu până trec europarlamentarele

Liderul PNL, Crin Antonescu, i-a rugat pe colegii săi din Dolj - primari, viceprimari, consilieri - "să-şi dea mâna şi să lucreze împreună pentru PNL", spunând că "secretul unui succes semnificativ este acest armistiţiu până trec alegerile europarlamentare".

Norica Nicolai: Antonescu nu va avea motiv să-şi dea demisia, pragul de 20 la sută este deja atins. PNL s-ar putea să fie marea surpriză a alegerilor

Vicepreşedintele PNL Norica Niculai a declarat, duminică, la Bistriţa, că liderul partidului, Crin Antonescu, "nu va avea niciun motiv" să-şi dea demisia după alegerile europarlamentare, întrucât pragul de 20 la sută "este deja atins", iar PNL s-ar putea să fie "marea surpriză a alegerilor".

Motociclist căzut într-o prăpastie de 50 de metri, în Munţii Făgăraş, preluat de un elicopter SMURD

Un motociclist care a căzut, sâmbătă, într-o prăpastie de 50 de metri adâncime din Munţii Făgăraş, judeţul Sibiu, suferind multiple traumatisme, va fi preluat de către un elicopter SMURD de la Târgu Mureş şi transportat la spital.

Pană: Să scadă drastic furtul din păduri. Pregătim o soluţie tehnică, ceva în sensul radarului Poliţiei

Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Doina Pană, a declarat, sâmbătă, la Bistriţa, la o dezbatere privind Codul silvic, că intenţionează să apeleze la o soluţie tehnică prin care să combată tăierile ilegale din păduri, "ceva în sensul" radarului Poliţiei.

Pană despre Codul silvic: Dacă ceva cât de mic rămâne nerezolvat, să se adopte în septembrie

Ministrul delegat pentru Ape şi Păduri, Doina Pană, a declarat, sâmbătă, la Bistriţa, că noul Cod silvic nu trebuie adoptat în pripă şi că, dacă mai este ceva "cât de mic" de rezolvat, atunci mai bine este amânat pentru sesiunea parlamentară de toamnă.

Federaţia proprietarilor de păduri: Vrem un Cod silvic ca o pană, nu ca o vargă

Vicepreşedintele Federaţiei Proprietarilor de Păduri şi Păşuni din România, Cătălin Tobescu, i-a cerut, sâmbătătă, ministrului delegat Doina Pană, să promoveze un Cod silvic "uşurel, ca o pană" şi să renunţe la proiectul predecesoarei sale, Lucia Varga, care a promovat un cod "ca o vargă".

Lucia Varga: PSD vrea să menţină pădurea ca sursă de bani ilegali; în Romsilva lucrează şi corupţi

Deputatul PNL Lucia Varga, fost ministru delegat pentru Păduri, Ape şi Piscicultură, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, că PSD vrea să menţină pădurea ca sursă de bani ilegali şi că în Romsilva lucrează şi "corupţi", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Oradea: Fostul vicepreşedintele al ANRP şi fiul acestuia, arestaţi pentru 30 de zile

Fostul vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) Cătălin Dumitru şi fiul acestuia, reţinuţi joi de procurorii DNA Oradea între-un dosar de mită de un milion de euro, au fost arestaţi, vineri, pentru 30 de zile.

Ivan, despre Iohannis: Sunt dezamăgit că se bucură de ruperea USL. Mi se pare puţin neserios

Europarlamentarul PSD Cătălin Ivan a declarat, vineri, la Sibiu, că are o părere bună despre Klaus Iohannis "ca primar", însă este dezamăgit de faptul că edilul liberal a declarat că nu regretă ruperea USL, catalogându-l drept "puţin neserios".

Cătălin Ivan: Sper ca românii să dea un semnal PNL la europarlamentare, iar acesta să revină în USL

Eurodeputatul PSD Cătălin Ivan a declarat, vineri, la Sibiu, că speră ca românii care au crezut în proiectul USL să dea un "semnal" PNL la alegerile europarlamentare, iar liberalii să revină în Uniune, adăugând că ar fi posibilă o guvernare împreună chiar şi după cooptarea UDMR în guvern.

Stolojan: Există riscul ca la europarlamentare să vină la vot numai activiştii

Prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan a declarat că interesul cetăţenilor pentru alegerile europene este foarte scăzut, astfel că există riscul de a se prezenta la alegerile europarlamentare "numai activiştii".

Stolojan despre afirmaţiile contradictorii Ponta-Şova: Să râzi, să plângi sau să-i dispreţuieşti?

Prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan a declarat, vineri, la Sibiu, referindu-se la declaraţiile contradictorii ale premierului Victor Ponta şi ministrului Dan Şova pe tema Autostrăzii Sibiu-Piteşti că "nu ştii ce să faci: să râzi, să plângi sau să-i dispreţuieşti".

Stolojan: PMP va obţine la europarlamentare „un rezultat mult mai mic” decât se aşteaptă

Prim-vicepreşedintele PDL,Theodor Stolojan, spune că Partidul Mişcarea Populară (PMP) va obţine la alegerile pentru Parlamentul European "un rezultat mult mai mic" decât cel pe care îl aşteaptă, el afirmând că organizarea unui partid în câteva luni este "o utopie”.

Ivan: Piaţa muncii unică, europeană, este doar în teorie. În practică, diferenţa este colosală

Eurodeputatul PSD Cătălin Ivan a declarat, vineri, într-o dezbatere la Sibiu, că "piaţa muncii unică, europeană, este doar în teorie", în practică diferenţa fiind "colosală" din cauză că aptitutidinile, cunoştinţele pe care le dobândesc tinerii în şcoală diferă foarte mult de la stat la stat.

Dolj: Tineri cercetaţi după ce au fost prinşi când încercau să vândă două kilograme de mercur

Doi tineri sunt cercetaţi după ce au fost prinşi de poliţişti, joi seară, în municipiul Craiova, în timp ce încercau să vândă aproximativ două kilograme de mercur cu suma de 1.000 de euro.

Ponta: Dacia Renault trebuie să rămână competitivă în raport cu uzine ale aceleiaşi companii

Premierul Victor Ponta a afirmat, joi, la Piteşti, că uzina Dacia Renault din România trebuie să rămână competitivă nu în raport cu alţi producători de autovehicule, ci în raport cu celelalte uzine ale companiei Renault din afara Europei.

Costoiu: Proiectul de producere a sângelui artificial va primi finanţare de 400.000 lei în 2014

Proiectul cercetătorului clujean Radu Silaghi-Dumitrescu, cel care lucrează la producerea de "sânge artificial", va primi finanţarea de care mai are nevoie, în 2014 urmând să fie repartizată suma de 400.000 de lei, a declarat, joi, la Cluj, ministrul delegat Mihnea Costoiu.

Ponta despre alegeri pentru şefia CJ Argeş: Dacă este timp pe 25 mai, dacă nu, probabil în toamnă

Premierul Victor Ponta a anunţat că, săptămâna viitoare, va fi numit un nou prefect în judeţul Argeş, spunând, totodată, că nu poate preciza dacă în 25 mai, odată cu alegerile europarlamentare, vor fi organizate şi alegeri pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Argeş.

Ponta: Nu o să mă auziţi spunând ceva de rău despre oameni cu care am guvernat

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a afirmat, joi, la Piteşti, că nu va vorbi de rău despre oameni alături de care a făcut campanie electorală şi cu care a guvernat, Ponta spunând că respectă PNL şi că ar vrea să colaboreze în continuare cu acest partid.

Ponta, după o postare a lui Şova despre o autostradă: Mai bine să vorbească decât să scrie pe blog, nici el nu mai înţelege ce scrie pe blog

Premierul Victor Ponta a anunţat că anul viitor vor începe lucrările la tronsonul de autostradă Piteşti-Sibiu, el sugerându-i ministrului Dan Şova "mai bine să vorbească decât să scrie pe blog", după ce jurnaliştii i-au spus lui Ponta că Şova anunţase pe blogul său că lucrările vor începe în 2017.

Ponta, apostrofat la Piteşti de mai multe persoane care l-au întrebat despre locuri de muncă

Premierul Victor Ponta a fost apostrofat, joi, la Piteşti, de un grup de persoane care l-au aşteptat la intrarea în Palatul Administrativ din municipiu, oamenii întrebându-l unde sunt locurile de muncă promise.

Iohannis: Ponta va regreta că PNL este principalul adversar politic al PSD

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, joi, că PNL este principalul adversar politic al PSD, iar Victor Ponta "va regreta" acest lucru pentru că "nu-i chiar un lucru foarte bun în politica românească să ai adeversar PNL, care este un partid foarte puternic".

Iohannis despre dosarul de la Parchetul ICCJ privind conflictul de interese: Nu mă îngrijorează

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a declarat, joi, că nu îl îngrijorează dosarul de cercetare deschis de Parchetul instanţei supreme pentru un posibil conflict de interese în care s-ar fi aflat, afirmând că în urma raportului ANI procurorii "aveau obligaţia să verifice dacă este o faptă penală".

Galaţi: PERCHEZIŢII la contrabandişti care au introdus în ţară 100.000 de pachete cu ţigări

Procurorii DIICOT Galaţi au făcut 37 de percheziţii pentru destructurarea unei grupări infracţionale formate din 12 persoane care au introdus fraudulos în România, din Republica Moldova, aproximativ 100.000 de pachete cu ţigări, prejudiciul fiind de peste 500.000 de lei.

Iohannis, despre Mircea Diaconu: A devenit un obicei: „vreau pe listă, sunt supărat, plec din PNL”

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, joi, comentând plecarea lui Mircea Diaconu din partid, că "a devenit un obicei" ca aceia care sunt "supăraţi" că nu ajung pe o listă să părăsească formaţiunea.