Fierbinteanu Cristian

Udrea: Nu am discutat despre înlocuirea lui Emil Boc cu un prim-ministru independent

Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, a declarat, marţi, înaintea întâlnirii dintre şeful statului şi grupurile parlamentare ale PDL, că nu s-a discutat în partid despre înlocuirea lui Emil Boc cu un premier independent, ea menţionând însă că varianta este "teoretic posibilă".

Braşovul a fost desemnat Capitala verde a României în 2010

Braşovul a fost desemnat "Capitala verde a României", pentru implicarea în proiectele de protecţia mediului, la prima ediţie a acestui program participând zece municipii.

Băsescu: „Ponta şi Antenescu, pardon Antonescu”, cuplu comic, la fel ca şi ideologul lor, Felix

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la TVR, că pentru el Crin Antonescu şi Victor Ponta sunt "un cuplu comic", la fel ca şi "ideologul" acestora, Dan Voiculescu, pe care l-a numit "Felix".

Băsescu: Medicii au avut influenţă în cazul Nicolescu. Acelaşi medic l-a operat pe Hayssam

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că medicii au avut influenţă în justiţie în recursul la arestarea preventivă a lui Constantin Nicolescu, menţionând că operaţia acestuia a fost făcută de un medic care l-a operat şi pe Omar Hayssam de cancer.

Băsescu: Cei care au votat împotriva arestării lui Păsat sau s-au abţinut au făcut un mare rău

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că parlamentarii care au votat împotriva arestării deputatului Păsat sau s-au abţinut au făcut un mare rău României, precizând că este responsabilitatea fiecărui ales în parte şi criticând faptul că unii lideri de grup îndemnau aleşii să nu voteze.

Băsescu: Operaţiunile de la vămi, după o informare primită de CSAT privind averile vameşilor

Şeful statului a declarat, marţi, că acţiunile actuale de la vămi sunt urmare a unei informări privind averile mari ale unor vameşi, document primit în vara lui 2010 de la un serviciu de informaţii, CSAT hotărând atunci să declanşeze operaţiunea "indiferent" de impactul asupra intrării în Schengen.

Antonescu, întrebat despre acţiunile din vămi: Cred că bani din şpagă au ajuns şi la politicieni

Preşedintele PNL,Crin Antonescu, a declarat marţi, la Târgovişte, referindu-se la acţiunile recente din vămi, că este important să fie scoase la lumină circuitele corupţiei, menţionând că este de părere că banii "din şpagă" au ajuns şi la politicieni.

Ridzi critică modul în care televiziunile au relatat şi comentat tragedia de la Uricani

Deputatul PDL Monica Iacob Ridzi critică, pe blog, modul în care a fost relatată şi comentată tragedia de la Uricani, fostul ministru al Tineretului acuzând faptul că demersurile de a regândi oportunităţile zonei sunt ridiculizate, iar cei care le încearcă sunt bălăcăriţi şi târâţi în justiţie.

Angajatul Google arestat la Cairo a fost eliberat

Un angajat egiptean al Google, arestat la Cairo în timpul manifestaţiilor antiguvernamentale din ultimele două săptămâni, a fost eliberat luni, a declarat o sursă din domeniul securităţii.

Tarifele la electricitate şi gaze cresc în intervalul 2013-2015. Guvernul elimină preţul reglementat

Tarifele la energia electrică şi gaze vor creşte în intervalul 2013-2015, după ce Guvernul va elimina preţurile reglementate, la cererea FMI, pe baza unui calendar care va fi stabilit până în septembrie 2011, urmând să fie definiţi consumatorii consideraţi vulnerabili, care trebuie protejaţi.

Băsescu i-a cerut lui Liviu Negoiţă să candideze la şefia PDL

Preşedintele Traian Băsescu i-a cerut primarului Sectorului 3, Liviu Negoiţă, să candideze la preşedinţia PDL, urmând să preia ulterior şi guvernul, dacă popularitatea Cabinetului Boc nu se va redresa în prima parte a anului viitor, scrie ziarul "Gândul", citând surse democrat-liberale.

Proiectul privind introducerea uniformelor în învăţământul primar şi gimnazial, în Parlament

Deputatul PDL Cezar Preda a depus la Cameră un proiect de lege pentru introducerea uniformelor şcolare în unităţile din învăţământul primar şi gimnazial, susţinând că astfel copiii vor fi scutiţi de stresul de a decide zilnic cu ce să se îmbrace sau de tentaţia de a avea o vestimentaţie excentrică.

Orban: Oprescu ar putea candida din partea USL la Preşedinţie, nu Antonescu

Liberalul Ludovic Orban a avut, sâmbătă, un discurs critic la adresa lui Crin Antonescu în şedinta delegaţiei permanente a PNL, afirmând că se va ajunge la situaţia în care Sorin Oprescu va fi, în 2014, va fi candidatul Uniunii la Preşedinţie, notează Ştirile ProTV.

Mazăre: Dragostea face şi desface totul în România, a făcut-o pe Elena şi primăriţă

Preşedintele PSD Constanţa, Radu Mazăre, a afirmat, sâmbătă, la Consiliul Naţional, că dragostea l-a făcut pe Carol II să renunţe la tron şi pe Băsescu s-o facă pe Elena Udrea cel puţin viceprim-ministru.

Tabără: Este inadmisibil că România a ajuns să importe inclusiv lapte sau produse lactate

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, la Sângeorgiu de Mureş, că este "inadmisibil" că România a ajuns să importe inclusiv lapte sau produse lactate, chiar dacă nu sunt întotdeauna de cea mai bună calitate.

PSD, PNL şi PC au semnat Protocolul de constituire a Uniunii Social-Liberale

Preşedinţii PSD, PNL şi PC au semnat, sâmbătă, la Parlament, Protocolul de constituire a Uniunii Social-Liberale. Preşedintele PC, Daniel Constantin, şi preşedintele PNL, Crin Antonescu, au semnat mai întâi acordul prin care ACD aprobă constituirea USL.

Elena Udrea şi Roberta Anastase, la inaugurarea unui parc de distracţii la Buşteni

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, au participat, sâmbătă, la inaugurarea unui parc de distracţii în staţiunea prahoveană Buşteni, investiţie care a costat peste 21 de milioane de lei.

Tentativă de asasinat împotriva vicepreşedintelui egiptean

Vicepreşedintele egiptean, Omar Suleiman, a fost ţinta unei tentative de asasinarea în ultimele zile, în care au murit două dintre gărzile sale de corp, au declarat mai multe surse pentru postul de televiziune american Fox News.

WikiLeaks: O firmă românească trebuia să exporte arme automate în Libia

O telegramă diplomatică americană din 2008, publicată de site-ul WikiLeaks, evocă un contract în baza căruia o companie românească trebuia să exporte arme automate în Libia, după ce Londra a refuzat să dea licenţă de export unei firme britanice, de teamă că armele ar putea ajunge în zone sensibile.

Blaga, despre afirmaţia lui Băsescu privind lideri PDL care nu apără partidul: Nu accept ordine

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat, pentru "Adevărul", răspunzând unei întrebări, că a perceput ca pe un ordin afirmaţiile lui Traian Băsescu legate de liderii care nu apără partidul, fostul ministru de Interne menţionând că el nu primeşte ordine şi că a luptat mereu pentru PDL.

„Noi, cei din linia-ntâi”: ce spun infanteriştii Vişan, Murg, Tălmăcean, Spânu şi Tinel Gheorghe despre programul lui Băsescu „Ploaia de stele”

Sunt prezenţi de două, trei, sau chiar patru ori pe săptămână în platourile televiziunilor de ştiri. Lăudaţi luni seara de Traian Băsescu, pedeliştii din liniile doi şi trei spun pentru gândul cât de greu le este să lupte de unii singuri în războiul mediatic şi cum au devenit protagoniştii unor gafe memorabile.

Revoluţia din Egipt: Peste un milion de persoane au manifestat marţi în Egipt – VIDEO

Peste un milion de persoane au manifestat marţi în Egipt, pentru a-i cere preşedintelui Hosni Mubarak să renunţe la putere, potrivit unor surse din cadrul serviciilor de securitate.

Hosni Mubarak nu va mai candida la alegerile prezidenţiale din septembrie – VIDEO

Preşedintele egiptean, Hosni Mubarak, a declarat că nu va candida pentru un nou mandat în alegerile din septembrie, în cadrul unui discurs susţinut la televiziunea publică, relatează BBC News Online.

PSD şi PNL au discutat despre posibile denumiri ale alianţei: Uniune, Pact, Alianţă sau Pol

Liderii PSD şi PNL au discutat, marţi seară, despre posibile denumiri ale viitoarei alianţe dintre PSD şi ACD, variantele discutate fiind "Alianţă", "Uniune", "Pact", "Convenţie" sau "Pol", fără a ajunge însă la o concluzie, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse participante la întâlnire.

Hosni Mubarak va anunţa dizolvarea Parlamentului

Diplomaţii occidentali de la Washington anticipează că preşedintele egiptean va anunţa dizolvarea Parlamentului, dar îşi va exprima intenţia de a rămâne în funcţie până la alegerile prezidenţiale din septembrie, relatează BBC News Online.

Repatrieri masive ale cetăţenilor străini aflaţi în Egipt

Numeroase state au trimis marţi avioane în Egipt pentru repatrierea cetăţenilor lor, pe care i-au sfătuit să nu se deplaseze în această ţară, în timp ce majoritatea agenţiilor de turism europene şi-au anulat sejururile până la jumătatea lui februarie.

Bakaj a semnat un contract pe cinci ani cu Dinamo Bucureşti

Mijlocaşul albanez Elis Bakaj de la Dinamo Tirana a semnat, marţi, un contract pe cinci ani cu FC Dinamo Bucureşti, informează site-ul oficial al clubului din Şoseaua Ştefan cel Mare.

Antonescu: Nivelul până la care se merge cu candidaturi comune, la îndemâna organizaţiilor

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, după negocierile cu PSD pentru redactarea protocolului alianţei PSD-ACD, că organizaţiile locale ale celor două partide vor decide până unde se aplică principiul candidaturilor comune.

Principalul suspect din „cazul Ţundrea”, reţinut într-un dosar vizând un incident rutier

Principalul suspect din "cazul Ţundrea", Gheorghe Avram, a fost reţinut, marţi seară, într-un dosar care vizează un incident rutier pe care acesta l-ar fi provocat cu un autoturism furat, pe strada unde a avut loc evenimentul fiind descoperită ulterior o bătrână moartă.

Baconschi: Avem încredere că PE transmite mesaj politic puternic pentru intrarea în Schengen în 2011

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, s-a întâlnit, marţi, la Bruxelles, cu un grup de europarlamentari, declarând că partea română are încredere că PE va transmite un mesaj politic puternic în sprijinul obiectivului de intrare în Schengen în 2011, pentru o decizie pozitivă a Consiliului.

Videanu, Oltean, Preda, Tabără nu se simt stelele PDL şi nu ştiu la cine s-a referit Băsescu

Liderii PDL Adriean Videanu, Ioan Oltean, Cezar Preda şi Valeriu Tabără au declarat, marţi, întrebaţi de MEDIAFAX, că nu ştiu la cine s-a referit şeful statului când a reproşat conducerii PDL că "stelele partidului" stau ascunse în tranşee şi nu iau public apărarea formaţiunii.

Udrea: Când are probleme cu corupţia, PSD acuză jocuri politice. Ponta primea ordine de la Năstase?

Liderul PDL Bucureşti Elena Udrea a declarat, răspunzând acuzaţiilor PSD privind implicarea puterii în arestarea preşedintelui CJ Argeş, că atunci când are probleme cu corupţia, PSD acuză jocuri politice, ea întrebându-se dacă procurorul Victor Ponta primea ordine de la premierul Adrian Năstase.

Hossu: FMI foloseşte ţări în dificultate ca experiment privind flexibilizarea pieţei muncii, fără rezultate

Fondul Monetar Internaţional (FMI) foloseşte uneori ţări în dificultate ca experiment privind flexibilizarea pieţei muncii, dar că acest lucru nu dă întotdeauna rezultate, a declarat, vineri, preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu.

Recomandări pentru weekend-ul 28-30 ianuarie

Nu ştii ce să faci în weekend? Mediafax.ro îţi propune câteva din evenimentele ce au loc la finalul săptămânii în Bucureşti.

Sindicatele subminează propunerile investitorilor străini de relansare a pieţei muncii

Doar una din cinci propuneri de modificare a Codului muncii propuse de Consiliul Investitorilor Străini (CIS) şi AmCham a fost acceptată de varianta proiectului propus de sindicate şi patronate, ceea ce înseamnă că este posibil ca în varianta finală ajunsă la Guvern să nu fie modificări semnificative ale legislaţiei actuale.

Opinie Cristian Hostiuc, ZF: Angajaţii vor ajunge ei să ceară perioadă determinată de muncă

"Vom ajunge sclavii moderni ai Europei!" Între 7.000 şi 10.000 de oameni care lucrează la Dacia au fost scoşi marţi în stradă de liderii sindicali naţionali şi din uzină pentru a protesta faţă de propunerile Guvernului de modificare a Codului muncii.

Ponta: S-a dat ordin politic de la Băsescu şi Morar în cazul lui Nicolescu; vinovaţii să plătească

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a venit, joi seară, la Spitalul Floreasca, pentru a-l vizita pe preşedintele CJ Argeş, declarând presei că în cazul lui Constantin Nicolescu s-a dat ordin politic de la Traian Băsescu şi Daniel Morar şi menţionând că vinovaţii vor trebui să plătească.

Profesorul Beuran: Nu este exclusă varianta unui accident vascular cerebral în cazul lui Nicolescu

Profesorul Mircea Beuran a declarat, joi seară, la Realitatea TV, răspunzând unei întrebări, că nu este exclusă varianta unui accident vascular celebral în cazul lui Constantin Nicolescu, menţionând că este nevoie de "o concluzie medicală pe toate segmentele vitale".

Ponta: Şedinţa PSD de luni o facem în faţă la DNA

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi seară, după ce şeful CJ Argeş, Constantin Nicolescu, a suferit un atac de cord în urma aflării veştii că este arestat pentru 29 de zile, că, în semn de protest, social-democraţii îşi vor ţine luni şedinţe de partid în faţa DNA, relatează "Gândul".

Naşul lui Adi Minune, acuzat de spălare de bani şi complicitate la înşelăciune

Tribunalul Bucureşti judecă, miercuri noapte, propunerea procurorilor de arestare preventivă a naşului lui Adrian Simionescu, cunoscut drept Adi Minune, acesta fiind acuzat de complicitate la înşelăciune şi spălare de bani.