Florin Badescu

Daniel Craig este înrudit cu adevăratul James Bond

Actorul Daniel Craig, interpretul agentului 007 în ultimele trei filme din această serie, este înrudit cu adevăratul James Bond, un renumit ornitolog britanic care a reprezentat sursa de inspiraţie pentru scriitorul Ian Fleming atunci când a creat celebrul personaj.

Gripa în timpul sarcinii dublează riscul de autism al copilului

Femeile care au avut gripă în timp ce erau însărcinate prezintă un risc de două ori mai mare de a avea un copil autist, afirmă autorii unui studiu realizat de cercetătorii danezi, publicat luni în Statele Unite.

Salman Rushdie şi John Le Carré au pus capăt unei polemici care a durat 15 ani

Scriitorii Salman Rushdie şi John Le Carré au pus capăt unei polemici vechi de 15 ani, exprimându-şi regretul pentru acest veritabil "război al cuvintelor", care a început atunci când Le Carré a criticat celebrul roman "Versetele satanice" lansat de Rushdie în 1988.

Bijuterii recuperate de pe Titanic, expuse în Statele Unite – GALERIE FOTO

Câteva bijuterii recuperate de pe epava transatlanticului Titanic vor fi expuse în premieră la sfârşitul acestei săptămâni, în Statele Unite ale Americii, a anunţat luni compania care deţine aceste artefacte.

Soţul cântăreţei Alicia Keys datorează fiscului american taxe de 2,6 milioane de dolari

Rapperul şi producătorul muzical Swizz Beatz, soţul cântăreţei Alicia Keys, a fost dat în judecată de fiscul american, căruia îi datorează taxe şi impozite în valoare de 2,6 milioane de dolari.

Penelope Cruz, imaginea unei campanii lansate de brandul Loewe – FOTO

Actriţa spaniolă Penelope Cruz este noua imagine a unei campanii lansate de brandul Loewe, specializat în producţia de articole de lux din piele.

Tablouri în valoare de 1,4 milioane de euro, furate dintr-un muzeu din Pretoria

Trei hoţi înarmaţi au furat mai multe tablouri în valoare de peste 15 milioane de ranzi (1,4 milioane de euro), duminică, din Muzeul de Arte Frumoase din Pretoria, capitala administrativă a Africii de Sud.

Noul film din seria „James Bond”, debut pe primul loc în box office-ul nord-american

Noul film din seria "James Bond", intitulat "007: Coordonata Skyfall", a debutat pe prima poziţie în box office-ul nord-american weekendul trecut, potrivit cifrelor provizorii publicate duminică de societatea Exhibitor Relations.

Madonna va fi judecată în Rusia pentru că a apărat cauza homosexualilor

Curtea de Justiţie din Sankt Petersburg a anunţat că deţine suficiente probe pentru a o da în judecată pe Madonna, din cauza atitudinii pe care artista americană a adoptat-o în timpul unui concert susţinut în Rusia, în august, când aceasta a apărat cauza homosexualilor.

Postul BBC, confruntat cu una dintre cele mai grave crize din istoria sa

Postul BBC, un model universal de excelenţă editorială şi o instituţie la fel de venerată ca şi monarhia în Marea Britanie, traversează una dintre cele mai grave crize din istoria sa, după demisia directorului său general, cauzată de gestionarea deficitară a unui dublu scandal de pedofilie.

Actorul Shia Labeouf, implicat într-o bătaie într-un bar londonez. Ce a declanşat incidentul

Actorul american Shia Labeouf, starul francizei "Transformers", a fost implicat într-o altercaţie într-un bar din Londra. El se afla în barul Hobgoblin din cartierul londonez New Cross, alături de actriţa Mia Goth, colega sa din distribuţia filmului "Nymphomaniac".

Record Mondial pentru patiserii elveţieni care au preparat o prăjitură lungă de peste un kilometru

Patiserii elveţieni au intrat duminică în Cartea Guinness a Recordurilor, preparând o prăjitură cu ciocolată lungă de 1.221,6 metri.

Trupa australiană INXS se destramă

Trupa australiană INXS se va destrăma după o carieră de 35 de ani în muzica rock, potrivit unor surse citate de presa din Australia.

Barbara Walters a donat 250.000 de dolari pentru familiile afectate de uraganul Sandy

Prezentatoarea americană de televiziune Barbara Walters a donat suma de 250.000 de dolari în favoarea familiilor afectate de uraganul Sandy, care a devastat coasta estică a Statelor Unite în urmă cu câteva zile.

Naomi Campbell a obţinut atestatul de scafandru profesionist

Top modelul britanic Naomi Campbell şi-a petrecut vara anului 2012 înotând şi făcând scufundări, întrucât şi-a dorit foarte mult să obţină licenţa de scafandru profesionist.

Un tablou de Pablo Picasso, vândut la licitaţie cu 41,5 milioane de dolari

Tabloul "Nature morte aux tulipes", de Pablo Picasso, a fost vândut cu 41,5 milioane de dolari, joi seară, la o licitaţie organizată de casa Sotheby's la New York.

PICTORIAL INCENDIAR: Rihanna şi Kate Moss, fotografiate nud pentru revista V – FOTO

Cântăreaţa Rihanna şi top modelul britanic Kate Moss apar nud într-un pictorial incendiar realizat de renumitul fotograf Mario Testino pentru ediţia americană a revistei V.

„TWILIGHT” la birou: O continuare a seriei, scrisă de fanii ei, va fi publicată de o editură newyorkeză

Doi fani ai seriei "Twilight", care au rescris pentru internet povestea vampirilor îndrăgostiţi, replasând intriga din romanele originale în cadrul unui birou, au semnat un contract cu o editură newyorkeză pentru două volume ce vor fi publicate în curând.

Cea mai MARE colecţie de pictură din lume: Un site creat sub forma unui „muzeu fără ziduri”

Toate tablourile din Marea Britanie din domeniul public - 210.000 de pânze pictate de 45.000 de artişti - vor fi grupate pe acelaşi site şi vor putea fi consultate printr-un simplu clic, aceasta fiind, fără îndoială, cea mai mare colecţie de pictură din lume.

Fotografii ale actriţei Marilyn Monroe, vândute la licitaţie cu 750.000 de dolari, în Polonia

Câteva sute de fotografii ale actriţei americane Marilyn Monroe au fost vândute cu 750.000 de dolari, la o licitaţie care a avut loc joi seară, în Polonia.

Schimbarea climei a fost fatală civilizaţiei maya

Schimbarea climei, care a cauzat o lungă secetă cu efecte catastrofale, a fost fatală civilizaţiei maya, afirmă autorii unui studiu publicat joi în Statele Unite, care confirmă astfel o ipoteză până acum controversată.

Fanii „Twilight” campează la Los Angeles, cu câteva zile înainte de lansarea ultimului film din serie – VIDEO TRAILER

Zeci de fani ai francizei "Amurg/ Twilight" şi-au instalat corturile la Los Angeles joi, cu câteva zile înainte de premiera mondială a ultimului film din această serie cu vampiri, intitulat "Saga Amurg: Zori de Zi - Partea II/ The Twilight Saga: Breaking Dawn - Part 2".

Mark Wahlberg va juca în „Transformers 4”

Actorul american Mark Wahlberg va juca în cel de-al patrulea film al francizei "Transformers", a anunţat joi regizorul Michael Bay.

Bryan Adams va deveni tată pentru a doua oară

Rockerul canadian Bryan Adams va deveni din nou tată la vârsta de 53 de ani, partenera lui de viaţă fiind însărcinată cu al doilea copil al cuplului, care se va naşte în 2013.

Actorul spaniol Javier Bardem a primit o stea pe Walk of Fame din Los Angeles

Actorul Javier Bardem a primit o stea pe Walk of Fame din Los Angeles, joi, cu o zi înainte de lansarea în Statele Unite ale Americii a celui mai recent film din seria "James Bond", în care starul spaniol interpretează rolul unui terorist.

Arhivele fotografice ale ziarului International Herald Tribune, scoase la licitaţie

Aproximativ 2.500 de tiraje fotografice, extrase din arhivele celebrului cotidian International Herald Tribune, lansat în urmă cu 125 de ani la Paris, vor fi scoase la vânzare în cadrul unei licitaţii ce va fi organizată pe 19 noiembrie, la Hôtel Drouot din Paris.

Jennifer Hudson şi Seal, invitaţi să cânte la concertul dedicat laureatului Nobel pentru pace

Jennifer Hudson şi Seal au fost invitaţi să cânte la concertul dedicat laureatului premiului Nobel pentru pace din acest an.

Juliette Binoche şi Clive Owen vor juca împreună într-o comedie romantică

Actriţa franceză Juliette Binoche şi actorul britanic Clive Owen vor juca împreună într-o comedie romantică, intitulată "Words And Pictures".

COMOARA TRACICĂ: Un cufăr cu obiecte de aur, descoperit pe teritoriul Bulgariei

Un cufăr cu obiecte din aur, care datează de la sfârşitul secolului al IV-lea î.e.n. sau începutul secolului al III-lea î.e.n., a fost descoperit în partea de nord-est a Bulgariei, a anunţat joi Diana Guergova, coordonatoarea acestei expediţii arheologice.

TEHNICĂ REVOLUŢIONARĂ: S-a inventat maşina care „vede” prin materiale opace

Oamenii de ştiinţă au creat cu ajutorul unei tehnici laser o maşină care "vede" prin anumite materiale opace, iar această reuşită ar putea să îi intereseze mai ales pe medici şi pe spioni.

Regizorul ultimelor două filme „Harry Potter” va realiza un nou „Tarzan”

David Yates, regizorul ultimelor două filme din franciza "Harry Potter", se află în negocieri avansate pentru a realiza un film care îl va aduce din nou pe Tarzan pe marele ecran.

Jermaine Jackson vrea să îşi schimbe numele de familie

Muzicianul american Jermaine Jackson, unul dintre fraţii cântăreţului Michael Jackson, vrea să îşi schimbe în mod oficial numele de familie.

O posibilă reţetă pentru „benzina verde” a viitorului

Fabricarea unui carburant mai performant şi mai rentabil decât bioetanolul, pe baza oricărui tip de zahăr de origine vegetală, obţinut chiar din iarbă sau din lemn, ar putea deveni posibilă în curând, declară chimiştii americani.

O nouă planetă aflată într-o zonă locuibilă, descoperită de astronomi

Astronomii englezi şi germani au descoperit o nouă planetă care orbitează în jurul unei stele apropiate, la o distanţă potrivită pentru a avea o climă asemănătoare celei de pe Terra şi pentru a putea să întreţină viaţa.

Lady Gaga ajută familiile afectate de uraganul Sandy printr-o donaţie

Cântăreaţa Lady Gaga a anunţat miercuri pe site-ul ei că a donat Crucii Roşii americane o sumă de bani în favoarea familiilor afectate de uraganul Sandy, care a devastat coasta estică a Statelor Unite la sfârşitul lunii octombrie.

Bob Dylan a postat primul lui mesaj pe Facebook, în care a prezis victoria lui Barack Obama

Cântăreţul şi compozitorul american Bob Dylan a utilizat pentru prima dată reţeaua de socializare Facebook marţi, pentru a posta un mesaj în care a prevăzut victoria preşedintelui Barack Obama în alegerile prezidenţiale din Statele Unite.

Hollywood-ul şi industria muzicală americană salută, pe Twitter, victoria lui Barack Obama

Numeroşi actori, regizori şi producători de la Hollywood, dar şi muzicieni şi reprezentanţi ai industriei muzicale americane au salutat, prin intermediul unor mesaje postate pe Twitter, victoria lui Barack Obama în alegerile prezidenţiale americane.

Jared Leto îşi reia cariera de actor şi va juca rolul unui travestit

Jared Leto, solistul trupei 30 Seconds to Mars, a decis să îşi reia cariera de actor şi va juca alături de Matthew McConaughey şi Jennifer Garner într-o dramă despre SIDA, în care va interpreta rolul unui travestit flamboaiant.

Robbie Williams vrea să îi cumpere soţiei sale o vilă în Bahamas

Cântăreţul britanic Robbie Williams vrea să cumpere o reşedinţă de vacanţă în Bahamas, întrucât soţiei sale îi lipseşte vremea însorită după mutarea cuplului din Los Angeles la Londra.

STUDIU: Ce BOLI sunt prezise de semnele vizibile ale îmbătrânirii

Un studiu recent realizat de cercetătorii danezi arată că persoanele care prezintă semne vizibile de îmbătrânire, precum pierderea părului, apariţia ridurilor şi a pungilor cu grăsime pe pleoape, prezintă un risc mai mare de anumite maladii faţă de persoanele de aceeaşi vârstă care par mai tinere.