Gabriel Negreanu

Schimbare importantă pe WhatsApp. Ce înseamnă punctul verde care începe să apară lângă contacte

WhatsApp testează o nouă metodă prin care utilizatorii pot vedea mai rapid cine este activ în aplicație. După primele teste realizate pe telefoanele cu Android, indicatorul sub forma unui punct verde a început să apară și pe iPhone.

Cum a reușit un tânăr din București să supraviețuiască unei tragedii în care au murit aproape 800 de persoane. Struma, „sicriul plutitor” plecat din Constanța

David Stoliar, din București, avea doar 19 ani când explozia care a scufundat nava Struma l-a aruncat în apele înghețate ale Mării Negre. S-a agățat ore întregi de o bucată din epavă, în timp ce sute de oameni dispăreau în jurul lui. Din aproape 800 de pasageri și membri ai echipajului, tânărul plecat din București a fost singurul care a supraviețuit uneia dintre cele mai cumplite tragedii maritime ale celui de-Al Doilea Război Mondial.

Cristian Ghinea (USR), îl desființează pe Nicușor Dan: „Un tăntălău ajuns în locuri greșite”. Acuzații despre campania din 2025

Senatorul USR Cristian Ghinea a lansat un atac dur la adresa președintelui Nicușor Dan, pe care l-a descris drept un „personaj disfuncțional” și „greșit pentru România”. În podcastul „Comunitatea Liberală”, Ghinea a vorbit despre conflictele din perioada de început a USR, dar și despre alegerile prezidențiale din 2025, susținând că Nicușor Dan ar fi profitat „cinic” de slăbiciunile Elenei Lasconi și de prăbușirea acesteia în sondaje.

Iarna 2026–2027 ar putea veni cu o surpriză în România. Europa, prinsă între „Super El Niño” și pata rece din Atlantic

Primele prognoze pentru iarna 2026–2027 indică o configurație climatică neobișnuită: un episod El Niño care ar putea deveni unul dintre cele mai puternice observate după 1950 și o zonă extinsă de apă rece în nordul Oceanului Atlantic.

Meteo. Furtunile revin în România. Vijelii, grindină și ploi torențiale în mai multe regiuni

Vremea devine instabilă începând de luni, 6 iulie, în mai multe regiuni ale României. Meteorologii anunță averse, descărcări electrice, rafale de până la 60 km/h și, izolat, grindină și vijelii. Temperaturile maxime vor ajunge la 32 de grade, iar în București se anunță o zi călduroasă, cu posibile ploi după-amiaza și seara.

SURSE. România merge la Ankara cu o listă grea de solicitări. Ce vrea să obțină la Summitul NATO

România va încerca să aducă amenințarea reprezentată de drone și securitatea Mării Negre în centrul discuțiilor de la Summitul NATO de la Ankara, programat în perioada 7-8 iulie 2026. Bucureștiul va prezenta aliaților inclusiv un raport preliminar privind incidentele cu drone și va solicita accelerarea măsurilor de supraveghere și apărare, au declarat pentru MEDIAFAX surse familiarizate cu pregătirea reuniunii.

Motorina premium a trecut de 10 lei pe litru. Cât costă un plin luni, 6 iulie, în marile orașe

Prețurile carburanților se mențin la niveluri ridicate luni, 6 iulie 2026. Benzina standard costă în medie 8,65 lei pe litru, iar motorina standard a ajuns la 9,48 lei pe litru. Pentru un rezervor de 50 de litri, șoferii plătesc aproximativ 433 de lei pentru benzină și 474 de lei pentru motorină.

Gigantul low-cost easyJet, la un pas să ajungă pe mâna americanilor. Oferta de peste 6 miliarde de euro, acceptată după patru refuzuri

Compania aeriană britanică a ajuns la un acord de principiu pentru preluarea sa de către fondul american de investiții Castlelake. Oferta evaluează unul dintre cei mai mari operatori low-cost din Europa la peste 6 miliarde de euro. Tranzacția nu este însă definitivă, iar americanii au termen până pe 3 august să înainteze o ofertă fermă.

UE are un nou „Viktor Orbán” și este tot vecin cu România. Bulgaria amenință să blocheze sancțiunile împotriva Rusiei

Rolul de principal opozant al sancțiunilor europene împotriva Rusiei pare să se fi mutat de la Budapesta la Sofia. Premierul bulgar Rumen Radev amenință că va bloca cel de-al 21-lea pachet de măsuri pregătit de Uniunea Europeană dacă Patriarhul Chiril al Moscovei și miliardarul rus Vagit Alekperov, fondatorul Lukoil, nu vor fi eliminați de pe lista persoanelor sancționate.

Haos în programul Campionatului Mondial. FIFA vrea să schimbe orele meciurilor Mexic–Anglia și Brazilia–Norvegia

FIFA analizează modificarea orelor de start pentru două partide din optimile de finală ale Campionatului Mondial, programate duminică, din cauza furtunilor puternice și a riscului de inundații din Ciudad de México. Meciul Mexic–Anglia ar putea fi devansat cu șase ore, iar Brazilia–Norvegia ar urma să înceapă mai târziu.

Transfăgărășanul și DN1, lovite de restricții în plin sezon turistic. Trafic închis pentru Turul Ciclist al Sibiului și Romanian Tour 2

Șoferii care circulă în următoarele zile prin județele Sibiu și Brașov trebuie să se pregătească pentru restricții importante de trafic, inclusiv pe Transfăgărășan și pe DN1. Măsurile sunt luate cu ocazia organizării Turului Ciclist al Sibiului 2026, dar și a evenimentului automobilistic COBYX Collection - Romanian Tour 2.

Povestea de dragoste care îi poate complica drumul lui Jordan Bardella. Iubita-prințesă, averea offshore și imaginile de la Monaco care au stârnit critici

Jordan Bardella, liderul extremei drepte franceze și posibil candidat al formațiunii Rassemblement National la alegerile prezidențiale din 2027, se confruntă cu o nouă vulnerabilitate politică: relația sa cu Maria Carolina de Bourbon-Două Sicilii, o prințesă italiană, influencer și moștenitoare a unei averi impresionante. Povestea de dragoste, prezentată inițial ca un basm monden, a devenit rapid muniție pentru adversarii săi politici, care îl acuză că se apropie de exact elita pe care partidul său o critică.

Nicușor Dan: „Nu vreau să ne jucăm de-a primul-ministru”. Anticipatele, scenariu posibil, dar nedorit. Președinte: „Am da o imagine de instabilitate pentru luni de zile”

Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, după întâlnirea bianuală cu ambasadorii statelor europene, că statul român „funcționează”, în ciuda blocajului politic și a limitărilor constituționale ale actualului guvern. Șeful statului a transmis că nu va face o nouă desemnare de premier fără garanția unei majorități parlamentare clare.

Parlamentul îl declară martir și erou național pe protopopul Aurel Munteanu, preotul ucis la Huedin

Camera Deputaților, for decizional, a adoptat proiectul inițiat de parlamentari AUR prin care protopopul Aurel Munteanu este declarat martir și erou al națiunii române. Inițiativa a trecut cu 276 de voturi „pentru” din 277 de parlamentari prezenți.

Ultimele ore de caniculă extremă înainte de furtuni. România trece de la cod roșu la vijelii, grindină și ploi torențiale

România mai trece prin ultimele ore ale episodului sever de caniculă, înainte ca vremea să se schimbe radical în mai multe regiuni. Aproape toată țara se află sub cod roșu de temperaturi extreme, însă furtunile au început deja să apară în vest, centru și la munte, iar miercuri instabilitatea se va extinde spre sud.

Surse: Premier nou la final de iulie sau abia la toamnă. Parlamentul intră în vacanță, iar instalarea unui Guvern depinde de o sesiune extraordinară

România ar putea avea un nou premier fie la finalul lunii iulie, fie abia în toamnă, în funcție de evoluția negocierilor politice din următoarele săptămâni. Parlamentul intră de miercuri, 1 iulie, în vacanță parlamentară, iar votarea unui nou Cabinet nu mai poate avea loc în sesiune ordinară, ci doar prin convocarea unei sesiuni extraordinare.

Explozie puternică în Monaco. Cel puțin trei răniți, doi în stare gravă. / Poliția a dat publicității imagini cu suspectul atacului / UPDATE: Atacul l-ar fi vizat pe Vadim Iermolaiev, controversatul milionar ucrainean cu afaceri în Crimeea

O explozie puternică a avut loc luni seară în fața unui imobil rezidențial din Principatul Monaco, în apropierea frontierei cu Franța. Cel puțin trei persoane au fost rănite, dintre care două sunt în stare gravă, potrivit autorităților monegasce citate de Le Figaro.

Atacul cu bombă din Monaco l-ar fi vizat pe Vadim Iermolaiev, oligarhul ucrainean sancționat de Kiev pentru afaceri în Crimeea ocupată

Explozia produsă luni seară în Monaco l-ar fi vizat pe Vadim Iermolaiev, un controversat om de afaceri ucrainean originar din Dnipro.

Hartă. România se topește: temperatura resimțită a ajuns la 44°C în mai multe zone

România se află luni sub un val extrem de caniculă, iar hărțile ANM pentru ora 15:00 arată temperaturi foarte ridicate în aproape toată țara. Cele mai mari valori ale temperaturii aerului au fost înregistrate în vest, nord-vest și sud, în timp ce temperatura resimțită a urcat până la 44°C în zone din Crișana, Banat, Moldova și nordul țării.

Realitatea PLUS rupe colaborarea cu Călin Georgescu până când acesta își cere scuze public: „A fost depășită o limită”

Realitatea PLUS a anunțat că își rezervă dreptul de a nu mai participa și de a nu mai transmite evenimente dedicate exclusiv lui Călin Georgescu, după declarațiile făcute de acesta duminică seară, în direct, la adresa postului și a telespectatorilor săi. Televiziunea spune că va reveni asupra deciziei doar dacă fostul candidat la prezidențiale își va cere scuze public.

Călin Georgescu preia poziția Rusiei în scandalul de la Cluj. Emil Boc, acuzat de „slugărnicie absolută”

Călin Georgescu a criticat dur decizia autorităților de la Cluj-Napoca privind interzicerea simbolurilor Rusiei la Cupa Mondială de gimnastică ritmică și l-a atacat pe primarul Emil Boc, pe care l-a acuzat că a transformat o competiție sportivă într-un „circ politic”.

Călin Georgescu, schimb de replici tensionat cu Anca Alexandrescu: „Ați greșit complet”. Moderatoarea: „Vreți să sugerați că n-am caracter?”

Călin Georgescu a criticat-o în direct pe Anca Alexandrescu, la Realitatea Plus, după ce moderatoarea a admis că l-a susținut pe Adrian Veștea în criza politică, explicând că a făcut acest lucru „ca să scăpăm de Bolojan”.

Călin Georgescu despre Ilie Bolojan: „Definiția antiromânismului”

Călin Georgescu a lansat un atac la adresa lui Ilie Bolojan, într-un interviu la Realitatea Plus, în care l-a numit pe liderul liberal „tiparul antiromânesc” și l-a acuzat că ar fi „nenorocit economia românească”. Georgescu a susținut, fără să prezinte dovezi că Bolojan ar fi favorizat firmele străine și ar fi început „vânzarea activelor proprietatea poporului român”.

SURSE: UDMR, presată să întoarcă votul pentru PSD. Calculele care pot face posibil un Guvern Grindeanu

Liderii UDMR sunt supuși unor presiuni intense pentru a-și schimba poziția și pentru a susține necondiționat un guvern condus de Sorin Grindeanu, au declarat pentru G4Media surse politice.

SUA au lovit din nou Iranul. Trump amenință Teheranul: „Republica Islamică nu va mai exista”

Statele Unite au lansat o nouă rundă de lovituri asupra unor ținte din Iran, la doar o zi după un atac american efectuat ca răspuns la lovirea unei nave comerciale în Strâmtoarea Ormuz. Escaladarea vine în pline negocieri între Washington și Teheran pentru menținerea unui armistițiu fragil și pentru finalizarea unui memorandum de înțelegere menit să pună capăt războiului.

Portugalia lui Ronaldo, doar locul 2 în grupă. Urmează duelul tare cu Croația la CM 2026

Portugalia s-a calificat în șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale 2026, dar a ratat primul loc în Grupa K, după remiza albă cu Columbia, scor 0-0, în ultima etapă. Sud-americanii au câștigat grupa cu 7 puncte, în timp ce lusitanii au încheiat pe locul secund, cu 5 puncte.

Presa germană: România, prinsă în focul încrucișat al războiului Rusiei împotriva Ucrainei. „Un nou nivel de escaladare”

Presa germană relatează pe larg despre incidentele repetate cu drone căzute pe teritoriul României, în apropierea graniței cu Ucraina, și vorbește despre „un nou nivel de escaladare” după ce, pentru prima dată, două persoane din România au fost rănite în urma războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.

Diana Șoșoacă, din nou la Moscova: elogiază „libertatea” Rusiei într-un live pe Facebook, platformă blocată de regimul Putin

Europarlamentara Diana Șoșoacă se află din nou în Rusia, de această dată la Moscova, de unde a transmis live din zona Pieței Roșii și a lăudat Rusia pentru „eficacitate”, investiții, frumusețe, piață liberă și libertate. Discursul vine însă cu o contradicție majoră: live-ul a fost făcut pe Facebook, platformă blocată în Rusia, în timp ce compania-mamă Meta a fost declarată „organizație extremistă” de justiția rusă.

Olguța Vasilescu, despre Siegfried: „Românii o să-și scrântească limba până îi pronunță numele”

Lia Olguța Vasilescu a ironizat sâmbătă propunerea PNL pentru funcția de premier, făcând trimitere la numele europarlamentarului Siegfried Mureșan. Primarul Craiovei a spus că românii „o să-și scrântească limba” încercând să-i pronunțe numele și l-a acuzat pe liderul PNL, Ilie Bolojan, că vrea să aducă la Palatul Victoria „un om care habar n-are cum se trăiește în România”.

PSD forțează instalarea lui Grindeanu la Palatul Victoria: „Avem programul de guvernare pregătit”

Vicepreședintele social-democrat Victor Negrescu spune că partidul are deja un program de guvernare pentru varianta în care Sorin Grindeanu ar fi desemnat prim-ministru și promite că PSD nu va accepta măsuri de austeritate.

Daniel Learciu, arestat preventiv în dosarul procurorilor din Constanța. Acuzația: cumpărare de influență în formă continuată

Dumitru Daniel Learciu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în dosarul în care este acuzat de cumpărare de influență în formă continuată, potrivit unei decizii pronunțate sâmbătă, 27 iunie 2026.

Olguța Vasilescu despre Ilie Bolojan: „ A mințit de fiecare dată. Este clar că nu vrea să plece de la Palatul Victoria”

Lia Olguța Vasilescu, vicepreședinte PSD și primar al Craiovei, lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan, pe care îl acuză că blochează formarea unui guvern cu puteri depline. Social-democrata susține că Bolojan a schimbat repetat condițiile pentru susținerea unui nou Cabinet și că alegerile anticipate nu ar trebui excluse dacă impasul politic va continua.

Olguța Vasilescu: Guvernul Grindeanu trece dacă UDMR votează alături de PSD. „Sunt un partid serios, se țin de cuvânt”

Lia Olguța Vasilescu susține că un guvern monocolor PSD, condus de Sorin Grindeanu, ar putea trece de Parlament dacă ar avea sprijinul UDMR. Vicepreședinta PSD spune că formațiunea condusă de Kelemen Hunor este „un partid serios” și că voturile UDMR ar putea fi decisive pentru instalarea unui nou Cabinet.

Războiul din PNL continuă. Contestatarii lui Bolojan atacă în instanță Congresul PNL. Cer anularea noii conduceri și a efectelor congresului

Contestatarii lui Ilie Bolojan din PNL au depus la Tribunalul București acțiuni pe fond și cereri de suspendare prin care cer anularea hotărârilor adoptate la Congresul Extraordinar al partidului din 21 iunie 2026. Sunt vizate inclusiv realegerea conducerii PNL prin moțiunea „Modernizare cu rădăcini”, modificările aduse Statutului și deciziile privind excluderea liberalilor care nu respectă linia politică stabilită de actuala conducere.

Abrudean atac la PSD: „A dărâmat Guvernul și acum vrea cec în alb. România riscă banii din PNRR”

Mircea Abrudean acuză PSD că a „încălcat protocolul de guvernare” și că a decis să dărâme Guvernul din care făcea parte, în loc să își asume guvernarea „din primul moment”. Liberalul susține că soluția pentru ieșirea din blocaj nu poate fi un acord fără garanții pentru social-democrați, ci un „Acord pentru România”, care să includă prioritățile următoarei perioade.

Firmele ar putea păstra 200.000 de lei cash în casierie. Proiect depus de AUR

Alianța pentru Unirea Românilor a depus în Parlament o propunere legislativă prin care plafonul maxim al sumelor în numerar care pot fi păstrate în casieria operatorilor economici la sfârșitul fiecărei zile ar urma să crească de la 50.000 de lei la 200.000 de lei.

Cum și când ar putea avea loc alegeri anticipate. Scenariul care începe să fie rostit tot mai des de partide, deși Nicușor Dan l-a respins

Alegerile anticipate, scenariu respins în mai multe rânduri de președintele Nicușor Dan, au început să fie invocate tot mai des pe scena politică, după aproape 50 de zile de criză și după eșecul negocierilor de vineri seară de la Cotroceni. PSD, PNL, USR și AUR par să se comporte tot mai mult ca și cum ar intra într-o logică de campanie, chiar dacă oficial niciuna dintre formulele de guvernare nu a fost încă epuizată complet.

Antonescu: „Să curețe Iașiul de populația sa evreiască”. 85 de ani de la Pogromul de la Iași

La 85 de ani de la Pogromul de la Iași, România marchează memoria celui mai mare masacru antisemit din istoria sa modernă, în care peste 13.000 de evrei au fost uciși în doar câteva zile, în iunie 1941, în case, pe străzi, în curtea Chesturii și în „Trenurile Morții”.

Tabloul Cupei Mondiale prinde contur: Franța și Germania pot juca în optimi, Argentina are culoar spre semifinale

Cupa Mondială 2026 se apropie de finalul fazei grupelor, iar tabloul eliminatoriu începe să capete formă. O parte dintre meciurile din 16-imi sunt deja stabilite, însă configurația finală se mai poate modifica ușor după partidele programate în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Schimbare majoră la bancomate: românii ar putea retrage suma exactă dorită de la orice ATM, indiferent de banca emitentă a cardului

Românii care retrag bani de la bancomatele altor bănci ar putea scăpa de obligația de a alege doar sumele prestabilite afișate pe ecran. Un proiect de lege depus la Senat prevede că operatorii de ATM-uri vor fi obligați să permită introducerea unei sume personalizate pentru retragerea numerarului, indiferent de banca sau instituția de plată care a emis cardul, potrivit documentelor înregistrate în Parlament.