Trei zile libere dacă Guvernul va adopta prelungirea minivacanţei şi pe 2 decembrie. Rectificarea bugetară şi compensarea zilelor de detenţie, pe ordinea de zi
06:45, 23 Nov. 2016
Guvernul ar putea adopta miercuri rectificarea bugetară, dar şi un proiect de lege care prevede că, pentru fiecare lună petrecută în condiţii necorespunzătoare, deţinuţilor ar urma să li se scadă 3 zile din pedeapsa primită. O altă propunere care va fi discutată este ca 2 decembrie să fie declarată zi liberă, astfel încât românii să aibă anul acesta trei zile de vacanţă pe 30 noiembrie (Sf Andrei), 1 decembrie (Ziua Naţională) şi vineri, 2 decembrie.