Mediafaxfoto

Ministrul Igaş a convocat o celulă de criză pentru gestionarea situaţiei din Piaţa Universităţii

Ministrul de Interne Traian Igaş a convocat, duminică seara, la MAI, comandamentul pentru situaţii de criză ca urmare a evenimentelor înregistrate în ultimele zile în Piaţa Universităţii, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.

Peste 50 de victime în Capitală, aproape dublu într-o singură oră, 19 fiind duse la spital

Numărul victimelor în urma protestelor violente din centrul Capitalei s-a dublat într-o singură oră, peste 50 de persoane primind, duminică, îngrijiri medicale, dintre care 19 au fost duse la spital, patru fiind jandarmi, potrivit informaţiilor de la SMURD şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.

Noi violenţe la Spitalul Colţea, de câteva minute manifestanţii aruncă cu petarde şi pietre

Violenţele s-au mutat în zona Spitalului Colţea, după ce jandarmii s-au întors la Universitate, iar manifestanţii i-au urmărit, aruncând în ei cu petarde şi pietre. Ei au incendiat tomberoane şi un semafor. Jandarmii continuă să dea cu gaze lacrimogene.

CROAZIERA DE COŞMAR: Două cadavre au fost găsite la bordul navei eşuate

Două cadavre au fost descoperite, duminică, de echipele de intervenţie, în partea scufundată a navei de croazieră Costa Concordia, naufragiată în largul insulei italiene Giglio, bilanţul morţilor ajungând la cinci, iar 15 persoane sunt încă dispărute, informează Corriere della Sera.

Preda: Este o linişte nefirească. Boc şi compania sunt obligaţi să decidă o mutare politică semnificativă

Europarlamentarul PDL Cristian Preda consideră că, de la începutul disputei privind proiectul de lege a sănătăţii, niciun lider PDL nu a rostit ceva care să conteze, apreciind că "este o linişte nefirească" şi că "Boc şi compania sunt obligaţi să decidă ceva, o mutare politică semnificativă".

Depuneri de coroane şi recital de poezie de ziua de naştere a lui Mihai Eminescu, la Cluj-Napoca

Peste o sută de persoane au participat, duminică, în Piaţa Avram Iancu, la manifestările organizate de Primăria Cluj-Napoca pentru marcarea zilei de naştere a lui Mihai Eminescu şi a Zilei Culturii, în cadrul cărora au fost depuse coroane de flori la statuia poetului şi au fost recitate poezii.

Emanuel Gyenes, locul 17 în clasamentul general de la Dakar 2012

Pilotul român Emanuel Gyenes (KTM) a încheiat pe locul 17 în clasamentul general al clasai moto de la Dakar 2012, în timp ce Marcel Butuza s-a clasat pe poziţia 43, informează site-ul oficial al competiţiei.

Un moldovean, împuşcat de un poliţist de frontieră român la punctul vamal Galaţi-Giurgiuleşti

Un tânăr moldovean a fost rănit după ce a fost împuşcat, duminică, de un polişist de frontieră român, la punctul vamal Galaţi-Giurgiuleşti, la graniţa dintre România şi Republica Moldova, incidentul fiind provocat de cetăţeanul moldovean, care a refuzat să se supună controalelor.

Românii nu candidează la conducerea Parlamentului European din motive de matematică, dar şi de influenţă

Principalele partide politice româneşti nu vor avea candidaţi la alegerile pentru Biroul PE de săptămâna viitoare, din motive de "matematică", dar şi pentru că, spun eurodeputaţii, au preferat funcţiile din cadrul familiilor politice europene, care sunt mai influente.

Marea Britanie: Decizia S&P arată că Europa trebuie să ia măsuri urgente pentru creştere economică

Decizia Standard & Poor's (S&P) de a coborî ratingurile a nouă ţări din zona euro arată că Europa trebuie să intensifice acţiunile de stimulare a creşterii economice, a declarat duminică minsitrul britanic de Externe William Hague.

Un tânăr din Bistriţa care lucra pe vasul Costa Concordia a supravieţuit naufragiului

Un tânăr din Bistriţa care lucra pe vasul Costa Concordia a supravieţuit naufragiului, el fiind, în prezent, cazat într-un hotel din oraşul Grosseto, alături de alţi români.

Boc discută luni în coaliţie despre o nouă lege a sănătăţii, fără desfiinţarea SMURD sau privatizarea sistemului de urgenţă

Premierul Emil Boc a anunţat că în coaliţie se va discuta, luni, despre elaborarea unui nou proiect de lege privind sistemul de sănătate, care nu va impune desfiinţarea SMURD sau privatizarea sistemului de urgenţă.

Un băiat de 15 ani a fost salvat după ce a rămas blocat între două blocuri mai mult de o oră

Un adolescent a rămas blocat, duminică după-amiază, între două clădiri, în apropierea Liceului "Ovidiu", pe strada Basarabiei, din centrul Constanţei, după ce a încercat să sară de pe una din ele, fiind scos în cele din urmă cu ajutotrul unor chingi.

Ioana Olaru a câştigat turneul de la Innisbrook, îmreună cu Daria Kustova

Perechea Raluca-Ioana Olaru/Daria Kustova (România/Belarus), cap de serie numărul 2, a câştigat, duminică, proba de dublu din cadrul turneului ITF de la Innisbrook (SUA), dotat cu premii în valoare totală de 25.000 de dolari, informează site-ul itftennis.com.

Sarkozy: Criza poate fi depăşită, dacă avem voinţa colectivă şi curajul să reformăm ţara

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a lansat duminică un apel la calm şi a promis că va implementa noi reforme menite să consolideze situaţia financiară a ţării, în primul comentariu public al şefului statului după ce agenţia S&P a retrogradat nouă ţări din zona euro, inclusiv Franţa.

A treia zi de PROTESTE în Capitală: Incendieri şi vandalizări în Piaţa Unirii. Peste 50 de persoane au primit îngrijiri medicale – VIDEO, GALERIE FOTO

Protestul din Piaţa Universităţii s-a încheiat, duminică noapte, după aproape 12 ore, aproximativ 30 de manifestanţi care mai erau în zona fântâni de la Facultatea de Arhitectură fiind ridicaţi de jandarmi, care i-au încercuit şi i-au dus la dube. Cei aproximativ 30 de protestatari rămaşi la Piaţa Universităţii duminică noapte, după ora 24.00 şi după ce majoritatea manifestanţilor au plecat spre Piaţa Unirii, unde au avut loc incendieri şi vandalizări, au fost încercuiţi de un cordon de jandarmi.

PROGNOZA METEO: Frig şi înnorat în cea mai mare parte a ţării, condiţii de ninsoare la Bucureşti. Ce temperaturi vor fi în următoarele zile

Luni, vremea va continua să se răcească. Cerul va fi mai mult noros şi local va ninge în nord-estul şi centrul ţării precum şi la munte. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare, iar ninsorile se vor semnala pe arii restrânse, potrivit Administraţiei Naţionale a Meteorologiei.

România a ratat calificarea în play-off-ul CM din 2013

Echipa naţională de handbal masculin a României a ratat calificarea în play-off-ul CM din 2013, după ce a fost învinsă, duminică, la Minsk, de reprezentantiva Belarusului, scor 28-23 (15-12), în ultimul meci din grupa a 7-a a preliminariilor.

Patru poliţişti români, prezenţi în Italia, pentru diverse misiuni de anihilare a unor grupări

Patru poliţişti au fost în Italia, în perioada 17 octombrie - 16 decembrie 2011, unde au executat diverse misiuni, fiind anihilate mai multe grupări infracţionale specializate în trafic de persoane, proxenetism, prostituţie sau furt, informează, duminică, Poliţia Română.

Baconschi: Susţin reforma sistemului de sănătate publică, dar nu pe grabă şi sub presiunea străzii

Prim-vicepreşedintele PDL Teodor Baconschi precizează, într-o postare pe site-ul Fundaţiei Creştin-Democrate, că susţine reforma sistemului de sănătate publică, "dar nu pe grabă şi sub presiunea străzii, ci în ritmul adecvat unei asemenea transformări structurale".

S&P: Liderii europeni sunt dezbinaţi şi mereu cu un pas în urma crizei, dar BCE a acţionat bine

Liderii europeni sunt dezbinaţi şi mereu cu un pas în urma crizei datoriilor de stat, însă BCE a acţionat decisiv pentru stabilizarea pieţelor de credit şi are un rol "constructiv", a afirmat un director al agenţiei Standard & Poor's (S&P), comentând retrogradările anunţate vineri pentru zona euro.

George Ţucudean: Va fi un retur greu, mai greu decât turul

Atacantul echipei Dinamo Bucureşti, George Ţucudean, a declarat duminică, la premiile DinamoMania, că returul Ligii I va fi mult mai greu pentru formaţia sa decât a fost turul.

Statele Unite şi Israelul amână un exerciţiu militar programat în primăvară

Statele Unite şi Israelul au decis să amâne un exerciţiu militar comun programat în primăvară, anunţă postul public de radio israelian.

Oprescu: Organizatorii pot cere oricând autorizaţie pentru proteste

Primarul general Sorin Oprescu a făcut, duminică, un apel la calm, susţinând că organizatorii protestelor pot veni oricând la Primărie pentru a cere autorizaţie pentru acţiunile lor.

Jarkko Nieminen a câştigat turneul de la Sydney

Tenismanul finalandez Jarkko Nieminen, locul 77 ATP, a câştigat, duminică, turneul de la Sydney (Australia), dotat cu premii în valoare totală de 434.250 de dolari.

Trei jandarmi duşi la spital, în urma altercaţiilor de la Universitate

Trei jandarmi au fost transportaţi la unităţi sanitare din Capitală în timpul altercaţiilor de la Universitate, unul fiind dus în stare gravă la Spitalul Bagdasar-Arseni, unde a rămas internat, iar doi la Spitalul Floreasca, ambii fiind externaţi în prezent.

Lider CDU: Agenţiile de rating sunt prea importante. Cancelarul Angela Merkel pare să fie de acord

Cancelarul german Angela Merkel a declarat că reglementările care obligă unii investitori instituţionali să cumpere numai titluri cu rating AAA sunt prea rigide, după ce unul dintre liderii coaliţiei de guvernare a sugerat că agenţiile de rating sunt prea importante.

Angelina Jolie a obţinut promisiunea unui rol de la Pedro Almodovar, pe covorul roşu

Actriţa americană Angelina Jolie i-a "smuls" regizorului Pedro Almodovar promisiunea unei colaborări viitoare, după ce l-a întrebat, pe covorul roşu, pe renumitul cineast spaniol dacă doreşte să o distribuie într-un film al său.

Hunedoara: Peste 3.000 de turişti îşi petrec sfârşitul de săptămână pe pârtiile din Straja

Toate cele şapte pârtii din staţiunea Straja sunt deschise, la sfârşitul acestei săptămâni, pentru schiori, stratul de zăpadă măsurând aproape 40 de centimetri, iar gradul de ocupare a staţiunii este de aproximativ 90 la sută, aproximativ 3.000 de turişti fiind cazaţi în staţiunea montană.

Jandarmerie: În 14 ianuarie au fost în ţară 3.000 – 4.000 manifestanţi şi 1.000 de jandarmi

La protestele organizate sâmbătă, în ţară, au participat 3.000 - 4.000 de oameni, iar aproximativ 1.000 de jandarmi au asigurat ordinea publică, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, Aurel Moise, şeful Direcţiei Ordine şi Siguranţă Publică din Jandarmeria Română.

Starea lui Lucescu este bună, nu mai are tuburi de dren. Săptămâna viitoare s-ar putea externa

Starea lui Mircea Lucescu este bună, i-au fost scoase ambele tuburi de dren, nu mai are sânge în cavitatea toracică, iar echipa pluridisciplinară ar putea lua în calcul, după examenul complex la care va fi supus luni, externarea în cursul săptămânii viitoare, a spus purtătorul de cuvânt al SUUB.

Record de vânzări la coniac: cinci sticle pe secundă. Cine sunt cei mai mari consumatori?

Vânzările de coniac la nivel mondial au atins un record anul trecut, de cinci sticle pe secundă, datorită cererii solide din China, potrivit asociaţiei patronale de profil BNIC.

PROTESTE ÎN ŢARĂ: Sute de persoane au cerut în stradă DEMISIA lui Băsescu – GALERIE FOTO

Protestul organizat, duminică, în centrul municipiului Cluj-Napoca s-a încheiat după aproximativ opt ore, fără să fie înregistrate incidente, manifestanţii susţinând că vor relua acţiunea, luni, la ora 19.00.

iPad 3 va fi lansat pe piaţă în martie. Ce aduce nou tableta Apple

Tableta iPad 3 a Apple, aşteptată pe piaţă în martie, va avea ecran high-definition (HD), un procesor cu patru nuclee mult mai rapid decât cel de pe iPad 2, şi conexiune LTE, următoarea generaţie a comunicaţiilor wireless, au declarat pentru Bloomberg surse apropiate situaţiei.

Lideri ai galeriilor Dinamo şi Steaua, printre manifestanţii din Piaţa Universităţii

Mai mulţi lideri ai galeriilor sportive ale echipelor Dinamo şi Steaua au fost identificaţi în rândul manifestanţilor aflaţi sâmbătă în Piaţa Universităţii, a declarat, duminică, Aurel Moise şeful Direcţiei Ordine şi Siguranţă Publică din Jandarmeria Română.

Băsescu,de Ziua Culturii Naţionale: Trebuie să investim în educaţie, pentru o cultură de performanţă

Cultura trebuie să rămână o cale privilegiată de comunicare, o punte între cei care împărtăşesc dialogul, respectă pluralismul, diversitatea tradiţiilor şi încurajează fidelitatea cetăţenilor faţă de naţiune, pentru binele comun, apreciază preşedintele Băsescu în mesajul de "Ziua Culturii Naţionale".

Cum combinăm alimentele pentru efecte benefice sporite

Nu este o noutate că laptele întăreşte oasele sau că morcovii sunt buni pentru vedere. Mai puţin cunoscut este faptul că organismul poate fi întărit şi protejat mai bine prin asocierea unor alimente, ale căror efecte benefice vor fi astfel sporite, potrivit womansday.com.

Tibor Selymes, implicat într-un accident: Patru militari răniţi, după ce maşina în care se afla fostul jucător de fotbal a intrat pe contrasens

Patru militari ce se duceau spre unitatea de la Breaza unde urmau să intre în tură au ajuns la spital, duminică, în jurul orei 6.20, după ce autoturismul în care erau a fost lovit de o maşină de teren aparţinând lui Tibor Selymes, condusă de o femeie de 33 de ani, în care se afla şi fostul fotbalist

Cinci motive pentru care să potriveşti două culori aprinse într-o ţinută

În loc să alegi o singură culoare pe care să o potriveşti cu alb sau negru într-o ţinută, o idee mai bună este să asociezi două culori vii în aceeaşi ţinută, pentru un aspect mai rafinat şi mai modern.

CROAZIERA DE COŞMAR: La bordul navei italiene erau 56 de români, turişti şi personal – VIDEO, GALERIE FOTO

Compania deţinătoare a vasului de croazieră naufragiat în Marea Mediterană a comunicat oficiilor diplomatice ale României în Italia că la bordul navei Costa Concordia se aflau 29 de turişti români, precum şi 27 de cetăţeni români care făceau parte din personalul de bord şi servicii al navei.