Mediafaxfoto

Accesul în zona de concert la Rock The City , permis, vineri, începând cu ora 16.00

Accesul în zona de concert Rock The City, festival care se desfăşoară între 1 şi 3 iulie, în Piaţa Constituţiei din Capitală, este permis vineri începând cu ora 16.00, urmând ca sâmbătă şi duminică publicul să poată intra începând cu ora 15.00, informează organizatorii, D&D East Entertainment.

Voinescu: Legea minorităţilor va fi adoptată cel mai probabil în „prima săptămână din toamnă”

Proiectul de lege privind statutul minorităţilor naţionale va fi adoptat în Parlament cel mai probabil în "prima săptămână din toamnă", deoarece mai sunt "câteva chestiuni de rezolvat" din text, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu.

Lady Gaga, dată în judecată pentru că şi-ar fi însuşit bani dintr-o campanie caritabilă

Lady Gaga a fost dată în judecată pentru că şi-ar fi însuşit mai multe milioane de dolari obţinute în urma unei campanii caritabile pentru oamenii afectaţi de cutremurul din Japonia, din martie.

Peste o mie de angajaţi ai Gărzii Financiare au primt luni preaviz, urmând să fie examinaţi

Un număr de 1.063 de angajaţi ai Gărzii Financiare au primit luni preaviz şi vor fi examinaţi, iar în urma testărilor vor pleca din instituţie cel puţin 291 de salariaţi, reprezentând 21% din total, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele ANAF, Sorin Blejnar.

Funeriu: Constat că încrederea în corectitudinea bacalaureatului creşte

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, s-a declarat mulţumit de faptul că încrederea în corectitudinea examenului de bacalaureat a crescut, el exprimându-şi însă regretul că demersurile pentru a se ajunge aici nu au început în urmă cu 15-20 de ani.

Un fost ministru rwandez este prima femeie condamnată de tribunalul ONU pentru genocid

Fostul ministru rwandez Pauline Nyiramasuhuko este prima femeie condamnată de tribunalul pentru crime de război al ONU pentru genocid, sentinţa ei fiind închisoare pe viaţă în legătură cu uciderile în masă din sudul ţării în 1994, arată The Independent.

Ioan Niculae vrea să cumpere Dinamo? Ce a dus la războiul dintre Borcea şi Badea

ProSport a găsit o explicaţie a conflictului rece dintre Nicolae Badea şi Cristi Borcea, aflat în plină desfăşurare în această perioadă. Pe adresa clubului a venit o nouă ofertă de cumpărare a acţiunilor societăţii, tranzacţie ce ar modifica complet harta influenţelor asupra formaţiei din "Ştefan cel Mare". Ioan Niculae, patronul Astrei, a făcut oferta, iar dintre cei doi, doar Borcea e de acord cu ea!

Cluburi bucureştene, acuzate de discriminare faţă de romi

Un ONG care militează pentru drepturile romilor acuză două localuri bucureştene de discriminare rasială, susţinând că angajaţii acestora nu ar fi permis accesul unor etnici romi în cluburi, invocând motive care însă nu au fost aplicate şi în cazul unor clienţi "cu tenul deschis".

Udrea: Inspectoratul de Stat în Construcţii, reorganizat pe regiunile de dezvoltare economică. Dispar 125 din cele 865 de posturi

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, luni, că Inspectoratul de Stat în Construcţii va fi reorganizat pe forma regiunilor de dezvoltare economică, menţionând că vor dispărea 125 de posturi, cele mai multe fiind de şoferi, secretare şi "şefi".

Nicoleta Luciu a comandat un cărucior triplu din Statele Unite ale Americii

Nicoleta Luciu, însărcinată cu tripleţi, a realizat un pictorial inedit pentru noul număr al revistei Ce se întâmplă, doctore?, vedeta spunând într-un interviu acordat acestei publicaţii că a comandat un cărucior triplu din Statele Unite ale Americii, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Concertul Bon Jovi: Se caută trupă care să cânte în deschidere. Cum poţi participa la concurs

O trupă de rock neconsacrată autohtonă va fi selectată să cânte în deschiderea concertului pe care trupa Bon Jovi îl va susţine pe 10 iulie, în Piaţa Constituţiei din Capitală, în urma unui concurs organizat de postul de radio Rock Fm.

Romanian Opposition To Boycott President’s Speech In Parliament

Romanian opposition Social Liberal Union representatives will not attend the Parliament meeting Monday when President Traian Basescu will address lawmakers, said union co-president Victor Ponta.

Cod galben de ploi, vânt şi grindină. Ce judeţe vor fi afectate

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare cod galben de ploi torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină.

Jacheta purtată de Michael Jackson în videoclipul „Thriller”, vândută la licitaţie. Vezi pentru ce sumă

Celebra jachetă din piele de viţel în culorile negru şi roşu purtată de Michael Jackson în videoclipul piesei "Thriller" a fost vândută pentru 1,8 milioane de dolari la o licitaţie care a avut loc în Beverly Hills, Los Angeles.

Romania Postpones Reorganization Plans On Lack Of Political Support From Hungarian Minority Party

Romania’s ruling coalition has decided to postpone plans on the country’s administrative reorganization as the Hungarian minority party UDMR, part of the coalition, rejected all the propositions put forth by the ruling Democratic Liberal Party, said UDMR leader Kelemen Hunor.

S-a lansat ediţia 2011-2012 a Burselor Europene JTI pentru Jurnalişti. Care sunt condiţiile de participare

Fundaţia Euromonitor pentru Excelenţă şi Agenţia AD Media Consult au anunţat luni, într-un comunicat, continuarea programului "Bursele Europene JTI pentru Jurnalişti", prin lansarea ediţiei 2011-2012, la care pot aplica atât jurnalişti din România, cât şi din Republica Moldova.

Guvernul australian vrea să impună pachete standard de ţigări. Philip Morris ameninţă că va cere daune în justiţie

Grupul Philip Morris ameninţă că va acţiona în justiţie guvernul australian pentru daune de miliarde de dolari dacă va impune producătorilor de ţigarete să comercializeze produsele în pachete simple, fără brand, prima ţară care ar putea introduce o astfel de regulă.

Măsurile de securitate la bacalaureat, puse în aplicare: Elevi eliminaţi din examen pentru fraudă

Mai mulţi elevi au fost eliminaţi luni de la prima probă scrisă a examenului de bacaluareat, întrucât aveau asupra lor telefoane mobile sau deţineau materiale informative.

Anastase: O comisie a coaliţiei va analiza până în toamnă subiectul reorganizării

Prim-vicepreşedintele PDL Roberta Anastase a declarat, luni, că o comisie a reprezentanţilor coaliţiei urmează să analizeze până în toamnă subiectul reorganizării administrativ-teritoriale.

Stolojan: Nu se poate merge mai departe deocamdată pe tema reorganizării

Democrat-liberalul Teodor Stolojan a declarat, luni, înainte de şedinţa BPN al PDL, că este "păcat că nu se poate merge mai departe deocamdată" pe tema reorganizării administrativ-teritoriale şi a apreciat că sunt mai multe variante în care se poate realiza această organizare.

Reprezentanţii USL nu vor participa la discursul preşedintelui Băsescu în Parlament

Reprezentanţii USL nu vor participa la şedinţa în care preşedintele Traian Băsescu se va adresa Parlamentului, a anunţat, luni, copreşedintele Uniunii Victor Ponta.

Mironescu, chemat la DNA pentru a da declaraţii în dosarul grupării din Portul Constanţa

Fostul secretar al MAI Laurenţiu Mironescu a fost chemat la DNA pentru a da o nouă declaraţie în dosarul privind gruparea din Portul Constanţa, avocatul său reclamând că procurorii nu au admis cererile privind suplimente de declaraţie sau de declasificare a unor documente.

„Testele de virginitate” din Egipt, făcute pentru a proteja armata de eventuale acuzaţii de viol

Un înalt demnitar al armatei egiptene a justificat efectuarea "testelor de viginitate" în cazul manifestantelor arestate în timpul revoltelor din Egipt prin necesitatea de a evita eventuale acuzaţii ulterioare de viol, a anunţat Amnesty International, într-un comunicat.

Facebook a depăşit în Marea Britanie pentru prima dată site-urile Microsoft ca număr de vizitatori

Facebook a depăşit în luna mai pentru prima dată site-urile Microsoft în Marea Britanie ca număr de utilizatori, urcând pe locul al doilea după Google, datorită interesului populaţiei în vârstă de peste 50 de ani pentru reţelele sociale, potrivit unui studiu al UKOM/Nielsen, preluat de Reuters.

Rata de ocupare a persoanelor între 15 şi 64 de ani, de 58% în primul trimestru din 2011

Rata de ocupare a persoanelor cu vârste între 15 şi 64 de ani a fost de 58% în primul trimestru din 2011, în creştere cu 0,1% atât faţă de cea înregistrată în perioada similară din 2010, cât şi faţă de cea din trimestrul anterior, informează, luni, Institutul Naţional de Statistică (INS).

BACALAUREAT 2011: Vezi subiectele şi baremele la proba scrisă la limba română

Elevii au de rezolvat luni la proba de limba şi literatura română a examenului de bacalaureat subiecte vizând opere ale scriitorilor Mircea Eliade, Nichita Stănescu şi I.L.Caragiale. Primul subiect a constat într-un fragment din "Nuntă în cer" de Mircea Eliade, elevii având de comentat un fragment literar.

Dolj: Un poliţist băut a lovit mortal un biciclist şi a fugit de la locul accidentului

Un poliţist din comuna doljeană Bistreţ este cercetat pentru ucidere din culpă după ce a lovit mortal cu maşina un biciclist, apoi a fugit de la locul accidentului, el dându-şi demisia din Poliţie câteva ore mai târziu, după ce s-a stabilit că se urcase băut la volan.

Cluj: Patru morţi şi doi răniţi după ce un autoturism şi o dubă s-au ciocnit frontal

Patru persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte două au fost rănite grav în urma unui accident rutier petrecut, luni dimineaţă, în judeţul Cluj. Potrivit poliţiştilor, accidentul a avut loc în jurul orei 7.10, în localitatea Ghirişul Român, la graniţa judeţelor Cluj şi Mureş, după ce un autoturism şi o dubă care circulau din sensuri opuse s-au ciocnit frontal.

Wikileaks: Un fost ministru chinez de Finanţe, demis din cauza unei relaţii cu o agentă taiwaneză

Fostul ministru chinez al Finanţelor Jin Renqing a demisionat în august 2007 în urma unui scandal sexual în care a fost compromis de o agentă taiwaneză, conform unei note diplomatice americane publicate de site-ul WikiLeaks.

Manevre militare în Iran, cu lansări de rachete cu rază de acţiune scurtă, medie şi lungă

Gardienii Revoluţiei, armată de elită a Iranului, organizează, începând de luni, manevre militare care vor include şi lansarea de rachete cu rază de acţiune scurtă, medie şi lungă, a declarat un înalt oficial militar.

Dâmboviţa: Tânăr la spital după ce a fost împuşcat de primarul din comună

Un tânăr de 26 de ani a ajuns la spital, în noaptea de duminică spre luni, după ce a fost împuşcat cu o armă cu aer comprimat de către primarul localităţii dâmboviţene Produleşti, care afirmă că a tras trei focuri de armă în aer pentru a-l linişti pe bărbat întrucât făcea scandal într-un local.

Muammar Kadhafi nu va lua parte la negocierile Uniunii Africane privind Libia

Liderul libian, Muammar Kadhafi, a acceptat să nu ia parte la negocierile privind conflictul din Libia, au anunţat duminică mediatorii desemnaţi de Uniunea Africană.

Companii americane vs. companii asiatice. Cine câştigă

Chiar dacă Statele Unite sunt văzute drept o mare putere economică, nicio companie nu a fost un jucător important pe piaţa produselor electronice sau cea a produselor alimentare. Astfel, electronicele şi jucăriile produse în America sunt la fel de rare precum oţelul obţinut aici. În schimb, piaţa este "invadată" de produse asiatice.

Impozite de 68% pentru oamenii de afaceri. În ce ţări nu trebuie să investeşti

Vrei să-ţi deschizi o afacere în afară graniţelor ţării şi nu ştii exact ce taxe trebuie să plăteşti? Cei de la Business Insider au făcut un clasament al statelor cu un nivel al taxelor extrem de ridicat, pe care trebuie să le eviţi şi care pot descuraja orice antreprenor.

Investiţiile în lei, recomandate de analiştii străini

Evenimentele din Grecia, unde liderii europeni încearcă să o salveze de la faliment, mişcă destul de bine cursul leu/euro, ceea ce arată că piaţa de la Bucureşti va fi influenţată de orice se întâmplă la greci.

Mahmoud Abbas vrea să ceară la ONU recunoaşterea statului palestinian

Palestinienii sunt decişi să solicite statutul de membru cu drepturi depline la ONU în septembrie, a afirmat, duminică, preşedintele Mahmoud Abbas, în cursul unei şedinţe a conducerii palestiniene, desfăşurată la Ramallah.

Jurământul managerilor români: Jur că voi face bani responsabil. Jur că nu mă voi implica în acte de corupţie

În 2009, câteva zeci de absovenţi de MBA de la Harvard s-au angajat printr-un jurământ să îşi pună cunoştinţele în slujba binelui societăţii. Noul decan al Harvard Business School Nitin Nohria, numit în fruntea celei mai prestigioase şcoli de business din lume anul trecut, a fost vârful de lance din mediul academic al ideii de jurământ pentru absolvenţii MBA.

27.000 de euro pe lună, cel mai mare salariu al unui angajat la stat. Cine îl câştigă

Unul dintre cele mai bine păzite secrete, salariile celor care conduc băncile de stat, a "scăpat" pe piaţă odată cu publicarea declaraţiilor de avere, nu de către băncile unde lucrează, ci de Agenţia Naţională de Integritate. Aici toţi funcţionarii publici trebuie să îşi trimită declaraţiile de avere.

Un prieten al premierului britanic, găsit mort într-o toaletă la festivalul de la Glastonbury

Un apropiat al premierului britanic, David Cameron, a fost găsit duminică fără viaţă în toaletele publice ale festivalului de la Glastonbury, unde a murit în circumstanţe încă neelucidate, a anunţat poliţia locală.

Declaraţia de avere a Elenei Băsescu: Cât a costat ceasul primit cadou de la iubitul ei, Syda

Ceasul de lux primit cadou de Elena Băsescu de la Bogdan Ionescu, alias Syda, a apărut şi în declaraţia de avere a mezinei preşedintelui. Cadoul de Crăciun, un Hublot Big Bang Gold Ceramic cu aur de 18 carate şi piele de crocodil, pe care EBA l-a primit de la prietenul ei, a costat, potrivit declaraţiei de avere, 12.000 de euro .