Video Meteo #azi 24 mai: Vreme mai rece, ploi în averse, vijelii şi grindină

Vremea va fi instabilă azi în vestul, nord-vestul şi centrul ţării, dar şi la munte. Potrivit unei informări ANM, până diseară la ora 22 va ploua torenţial, se vor înregistra descărcări electrice, grindină şi vânt cu aspect de vijelie. Cantităţile de apă pot ajunge şi la 40 l/mp iar hidrologii au emis un cod portocaliu de inundaţii pentru râurile din judeţul Satu Mare, şi un cod galben de inundaţii pentru Bistriţa Năsăud, Maramureş, Cluj, Sălaj, Bihor, Arad, Hunedoara, Harnghita, Mureş, Alba şi Botoşani.

670 afişări

La noapte va continua să plouă în centrul, vestul şi estul ţării. Sunt posibile şi descărcări electrice iar vântul va sufla cu intensificări. Minimele termice se vor încadra între 8 şi 17 grade Celsius.

BUCUREŞTI

Şi pentru Capitală meteorologii au emis o prognoză specială potrivit căreia până diseară la ora 22 va ploua în averse, vântul va sufla cu intensificări, vor fi descărcări electrice, iar cantităţile de apă vor fi însemnate. Maxima zilei va ajunge azi la 23 de grade Celsius.

Sâmbătă cerul va fi variabil iar după-amiaza şi seara sunt condiţii de ploi în averse cu tunete şi fulgere. Temperatura va urca până la 25 de grade iar minima va fi de 14. Ziua de duminică se anunţă frumoasă cu cer variabil şi vânt slab şi moderat.

LITORAL

Şi pe litoral vremea va fi instabilă azi, cu ploi cu tunete şi fulgere şi vânt cu intensificări. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 şi 22 de grade Celsius.

Va ploua şi în această noapte în staţiunile de la malul mării iar minima va fi de 12 grade.

PROGNOZĂ URMĂTOARELE 3 ZILE

Nici în week-end nu scăpăm de ploi. Sâmbătă va ploua în nord, centru, est, la deal şi la munte. În restul ţării cerul va fi variabil iar vântul va sufla cu intensificări în zonele extracarpatice.

Temperaturile vor creşte până la 27 de grade. Ziua de duminică va fi în general frumoasă iar ploile se vor restrânge pe arii restrânse la deal şi la munte. Vântul va sufla slab şi moderat iar maxima zilei va ajunge la 29 de grade Celsius.


 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici