Social

Clasele terminale de liceu, ademenite cu programul „Primul student din familie”

Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Educaţie şi Ocupare (PEO), şi în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, lansează, vineri, apelurile pentru programul „Primul student din familie”. În cadrul apelurilor de tip competitiv vor fi finanţate proiecte care urmăresc crearea unui cadru care să asigure acces egal la studii universitare de calitate, […]

Românii au promisiuni că vor intra complet în Schengen, inclusiv terestru

Există un plan pentru ca, până la sfârşitul anului, România să aibă o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru, spune premierul Marcel Ciolacu, aflat la inaugurarea terminalului „Plecări” a Aeroportul Internaţional Timişoara Traian Vuia, cu ocazia aderării la Air Schengen.

Veste bună pentru Diaspora. Zboruri directe spre Aeroportul Milano Bergamo din Bacău, de vineri

Începând de vineri vor fi operate zboruri directe de pe Aeroportul Internaţional „George Enescu” Bacău spre Aeroportul Milano Bergamo.

MApN: Elemente ale unei posibile drone, identificate în Insula Mare a Brăilei

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a transmis, vineri, că elemente ale unei posibile drone au fost identificate în Insula Mare a Brăilei. Informaţiile vin după imaginile filmate de localnici.

Autorităţile moldoveneşti anunţă că trei explozii au avut loc în apropierea graniţei cu Ucraina

Exploziile s-au produs în regiunea Novodnestrovsk a Ucrainei, chiar la nord de graniţa cu Republica Moldova. Forţele moldoveneşti de frontieră au spus că exploziile s-au auzit de la Ocniţa, Otaci şi Soroca, care sunt toate aproape de graniţa cu Ucraina. „Referitor la informaţia că rachete ruseşti ar fi survolat spaţiul aerian al Republicii Moldova aseară, […]

Traficul pe Pasajul Băneasa din nordul Capitalei va fi restricţionat vineri şi sâmbătă noaptea

Traficul pe Pasajul Băneasa din nordul Capitalei va fi restricţionat vineri noaptea, pentru instalarea unor senzori pentru execuţia staţiei de metrou Aeroport Baneasa.

Strâns cu uşa de regimul Putin, patronul aplicaţiei Telegram a anunţat că a blocat mii de utilizatori

Cei sancţionaţi sunt acuzaţi că au incitat la terorism.

Cod galben de vânt în Moldova, estul şi sud-estul Transilvaniei

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare cod galben de vânt pentru Moldova, estul şi sud-estul Transilvaniei.

Peisaj de sfârşitul lumii în cel mai rece oraş din Europa: mii de case abandonate în Zapoliarnîi

Ruşii au lăsat baltă un oraş minier de dincolo de Cercul Arctic.

Bătaie în traficul din Capitală. Agresorul a fost reţinut

O bucureşteancă a sunt la 112 şi a spus că în urma unei şicanări în trafic, soţul ei a fost lovit cu pumnul în faţă de un alt participant la trafic.

Iohannis: România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO

România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO, astfel încât Alianţa să devină mai puternică, mai rezilientă şi mai bine pregătită pentru viitor, afirmă Klaus Iohannis în mesajul transmis cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO.

Fum dens la Rafinăria Petromidia din Năvodari. S-a activat planul roşu de intervenţie / Mai multe persoane, evacuate

Au fost degajări mari de fum, vineri dimineaţa, la Rafinăria Petromidia din Năvodari.

România marchează astăzi 20 de ani de la intrarea în NATO în vremuri de ameninţări ruseşti. Mesajul lui Klaus Iohannis, candidat la funcţia de secretar general al Alianţei

Apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră, spune, vineri, premierul Marcel Ciolacu, în ziua în care se împlinesc 20 de ani apartenenţă la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord.

Prognoza pentru luna aprilie: temperaturi uşor mai ridicate decât cele normale

Temperaturile medii ale lunii aprilie vor fi uşor mai ridicate decât cele normale, potrivit prognozei pentru perioada 1 - 29 aprilie, transmisă de meteorologii Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Thailanda îşi joacă viitorul la jocuri de noroc. Măsura vizată de guvern

Guvernul thailandez are în vedere elaborarea unui proiect de lege privind cazinourile şi, dacă va fi adoptat de parlament, va genera mai multe locuri de muncă şi venituri pentru stat şi va permite crearea unui mega-proiect de divertisment, a declarat vineri premierul Srettha Thavisin.

Linia 41 va fi suspendată sâmbătă, 30 martie. Călătorii vor fi preluaţi de linia navetă 641

Linia 41 va fi suspendată, sâmbătă, 30.03.2024, pentru a permite efectuarea lucrărilor necesare demontării pieselor pe Pasajul Grant, astfel încât circulaţia tramvaielor să poată fi făcută pe ambele sensuri.

Boala carnivoră, infecţia cu streptococ care produce panică în Japonia

Se numeşte sindrom de şoc toxic streptococic şi este extrem de mortal: cazurile cresc în Tokyo, capitala Japoniei.

Războiul din Ucaina, ziua 764. Putin se teme de forţa Europei, dar ameninţă că doboară avioanele F-16 de pe orice aeroport / Scholz e convins: nu trimitem nici trupe, nici rachete Taurus la Kiev

UPDATE Întâlnire între Zelenski şi liderii parlamentari europeni pentru a discuta despre asistenţa pentru Ucraina Preşedintele Volodimir Zelenski a avut întâlniri cu grupul politic Renew Europe al Parlamentului European şi cu delegaţiile Adunării Naţionale franceze la 28 martie, a informat Biroul prezidenţial, potrivit The Kyiv Independent.  În timpul întâlnirii cu grupul politic Renew Europe al Parlamentului […]

Parlamentul francez a adoptat un proiect de lege pentru a pune capăt discriminării părului femeilor de culoare

Olivier Serva, un deputat independent din partea teritoriului francez de peste mări, a susţinut că există multă suferinţă bazată pe discriminarea pe bază de păr şi că femeile de origine africană din Franţa au fost adesea încurajate să îşi schimbe coafura înainte de interviurile de angajare, scrie The Guardian. ,,Astăzi este o zi istorică. Franţa […]

Crimă în Sectorul 2: un bărbat a ucis o femeie, administratorul blocului

Un bărbat în vârstă de 57 de ani a fost reţinut, joi seara, fiind acuzat că a ucis o femeie în vârstă de 56 de ani, administratorul blocului.

MAE lansează campania „Born in NATO”

Ministerul Afacerilor Externe a lansat, joi, campania „Born in NATO”, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică şi a 75 de ani de la fondarea NATO.

România intră în Air Schengen de la 31 martie. Ce schimbări apar şi ce trebuie să ştiţi

Începând cu data de 31 martie vor fi ridicate controalele de frontieră pentru cetăţenii statelor Schengen, controalele la frontierele aeriene şi maritime se elimină, iar persoanele se vor putea deplasa către sau dinspre alte state membre Schengen fără a fi supuse controalelor de frontieră, transmite Poliţia de Frontieră.

Atenţionare MAE: Alertă de călătorie în Ungaria, unde se sărbătoresc Paştile catolice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, joi, o alertă de călătorie pentru românii care merg în Ungaria zilele acestea, când se sărbătoresc Paştile catolice.

Atacul de la Moscova: Rusia susţine că deţine dovezi despre implicarea Ucrainei în masacru

Rusia susţine că are dovezi că atacatorii care au ucis peste 140 de persoane într-un atac asupra unei săli de concerte din Moscova săptămâna trecută au avut legătură cu ,,naţionaliştii ucraineni", scrie Sky News.

Un funcţionar public a scris reţete deşi nu e medic. Percheziţii la un centru de vârstnici din Turda

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Turda au făcut cinci percheziţie domiciliare, din care două la persoane fizice, iar altele la o instituţie publică, un centru pentru persoane vârstnice şi un operator economic într-un caz în care s-au scris reţete de către o femeie, care nu e medic.

Noua strategie a României în domeniul cooperării intenaţionale şi asistenţei umanitare, adoptată

A fost adoptată, joi, noua strategie a României în domeniul cooperării internaţionale pentru dezvoltare şi asistenţei umanitare, transmite Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Curtea Internaţională de Justiţie vrea ajutor umanitar, mai ales hrană, apă şi medicamente, „imediat şi fără restricţii” în Gaza

„Măsuri provizorii importante şi concrete au fost decise de CIJ în „Aplicarea Convenţiei pentru Prevenirea şi Pedepsirea Crimelor de Genocid în Gaza” pentru a asigura furnizarea nestingherită de ajutor umanitar, inclusiv prin creşterea capacităţii şi a numărului de treceri terestre deschise, pe care le-am susţinut pe deplin”, spune fostul ministru de Externe, Bogdan Aurescu, în […]

Un milion de oameni s-ar putea aduna la Niagara pentru a vedea eclipsa totală de soare

Aglomeraţie va fi pe ambele părţi ale frontierei, în SUA şi Canada, anunţă autorităţile, potrivit Reuters. Hotelurile sunt pline, iar locurile de cazare neocupate au preţuri foarte mari. De asemenea, organizatorii au pregătit tot felul de atracţii, precum trenuri de eopcă şi locuri pentru vizionarea fenomenului ceresc. Eclipsa de soare va începe la ora 3:20 […]

Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montană a A8 intră în licitaţie

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţă, joi, că intră în licitaţie contractul pentru încă un lot din secţiunea montană a Autostrăzii A8.

Euro 2024: Fanii din Anglia şi Scoţia, avertizaţi de autorităţi cu privire la puterea berii germane

Aproximativ o jumătate de milion de britanici vor călători la vară în Germania. Ministerul britanic de Externe îi avertizează pe oamenii să nu se îmbete prea tare, deoarece berea germană este mai puternică decât cea din Anglia şi Scoţia. Suporterii au fost îndemnaţi să „bea în mod responsabil” în timpul deplasării din Germania, potrivit Sky […]

Studiu: Cele mai fericite momente din viaţă sunt precedate de teamă

Spectrul trăirilor umane este unul complex şi dinamic, iar cele mai fericite momente sunt însoţite de teamă pentru doi din trei români, arată un studiu recent realizat de Reveal Marketing Research.

Românii din Spania au încredere în România: trimit bani, transferă expertiză şi atitudine sănătoasă

Românii din Spania nu-şi pierd încrederea în ţară, trimit bani, transferă expertiză şi atitudine sănătoasă, potrivit platformei Repatriot, care conectează românii din afara graniţelor cu ţara şi a condus misiunea economică România-Spania, în perioada 21-27 martie în Barcelona şi Insule Baleare.

Interpol: traficul de persoane din Asia de Sud-Est devine o criză globală

Traficul de persoane din Asia de Sud-Est se transformă într-o criză globală, susţine Interopol. Bandele de traficanţi câştigă până la 3 trilioane de dolari pe an, estimează anchetatorii.

Cinci bărbaţi, îmbrăcaţi în femei, atrăgeau clienţi pentru servicii sexuale şi îi tâlhăreau

Cinci bărbaţi a fost reţinuţi pentru 24 de ore de poliţiştii din Capitală, după ce, îmbrăcaţi în femei, ar fi atras clienţi pentru servicii sexuale, pe care i-ar fi tâlhărit.

Programul national de investiţii în spitale: Finanţări de 13 miliarde de lei până în 2030

Guvernul a aprobat joi programul naţional de investiţii în infrastrura unităţilor spitaliceşti, care are alocate pentru perioada 2024-2030 fonduri de peste 13 miliarde de lei.

Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene

Unii soldaţi israelieni au publicat videoclipuri şi fotografii pe reţelele de socializare care îi înfăţişează jucându-se cu lenjeria găsită în casele palestinienelor.

Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova

Actorul Steven Seagal a vizitat Centrul Naţional Medical şi Chirurgical, unde a întâlnit trei victime cărora „le-a mulţumit pentru curaj şi perseverenţă”, potrivit Sky News. Fostul star de la Hollywood, în vârstă de 71 de ani, a transmis un mesaj prin intermediul contului de Telegram al Ministerului rus al Sănătăţii. „Ceea ce s-a întâmplat a […]

Finanţare de 2,25 miliarde lei pentru investiţiile majore în industriile cu tradiţie în România

Guvernul a aprobat, joi, la propunerea Ministerului Finanţelor, o schemă de ajutor de stat care prevede finanţarea nerambursabilă pentru investiţii cu impact major în economia românească, ale căror costuri eligibile depăşesc 50 milioane lei.

CFR Călători asigură transportul auto pe secţia Cluj-Napoca – Oradea

Serviciul de înlocuire a transportului feroviar cu autobuze pe distanţa Cluj-Napoca – Oradea, în condiţiile începerii lucrărilor la electrificare a liniei, devine operaţional la CFR Călători începând de luni, 1 aprilie.

Turcan: Program pentru refacerea caselor memoriale şi a unor gări de patrimoniu

Guvernul a adoptat joi alocarea unor fonduri pentru demararea unui program naţional de case memoriale, de refacere a unor gări de patrimoniu şi a muzeelor în aer liber, dar şi pentru acordarea de indemnizaţii pentru tezaurele umane vii, a anunţat Raluca Turcan, ministrul Culturii.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da