Politic

Kelemen spune că parlamentarii UDMR nu vor vota la moţiunea de cenzură, dar vor fi prezenţi

Reprezentanţii UDMR vor fi prezenţi în Parlament la votul asupra moţiunii de cenzură, însă vor rămâne în bănci, conform unei decizii luate în urmă cu două săptămâni în coaliţie, a declarat, joi, preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor.

Suceava: Consilierii judeţeni USL demisionează, nemulţumiţi de modul în care au fost trataţi de Flutur

Cei 18 consilierii judeţeni USL din Suceava au anunţat, joi, că demisionează din funcţii, în semn de protest faţă de lipsa de corectitudine de care a dat dovadă preşedintele instituţiei Gheorghe Flutur, acesta arătându-se surprins mai ales că a existat o colaborare bună timpul mandatului.

ANALIZĂ: Falcă vrea al treilea mandat la Primăria Arad. Arădenii vor un primar cum nu au mai avut

Aradul, oraş condus de democrat-liberalul Gheorghe Falcă, judecat pentru corupţie, alocă mulţi bani investiţiilor, dar cu toate acestea locuitorii spun că "asfaltul sare cam repede" şi că şi-ar dori un primar cum nu au mai avut, care "să mai lase comisioanele" şi să lucreze în interesul public.

Flutur: Moţiunea nu va trece. Opoziţia nu are numărul de voturi şi nici nu vrea să preia guvernarea

Prim-vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur afirmă că moţiunea de cenzură a opoziţiei nu va trece, arătând că în primul rând nu există numărul de voturi necesar adoptării moţiunii, dar şi că opoziţia nu doreşte să preia acum guvernarea.

Nichita şi Adominiţei şi-au înregistrat candidaturile la Primărie şi la CJ, din partea USL

Social-democratul Gheorghe Nichita şi liberalul Cristian Adomniţei şi-au înregistrat candidaturile, joi, din partea USL, la Primăria Iaşi, respectiv la şefia Consiliului Judeţean, cei doi fiind însoţiţi la birourile electorale de mai mulţi reprezentanţi USL, între care liderul PNL Iaşi Relu Fenechiu.

Piedone şi-a depus candidatura pentru un nou mandat la Sectorul 4, spunând că nu va apărea la TV

Primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, şi-a depus, joi, la Biroul Electoral, candidatura pentru un nou mandat, precizând că, odată cu acest demers, încetează şi apariţia sa publică, că va fi prezent doar la serviciu şi nu va apărea la televizor.

USL: Datele relevante din acordul cu Chevron rămân secrete. Răul acestei guvernări trebuie stopat

USL susţine că declasificarea contractelor cu grupul Chevron nu aduce nicio informaţie nouă, datele cu adevărat semnificative şi relevante, cuprinse în acordul cu compania, rămânând în continuare secrete, Uniunea adăugând că "răul pe care această guvernare l-a făcut şi îl face ţării trebuie stopat".

Băsescu, delegaţiei FMI: E greu să rămânem pe drumul corect în an electoral, dar suntem hotărâţi

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la începutul întrevederii cu delegaţia FMI, BM şi CE, că pentru România este "o adevărată provocare" să rămână, în acest an electoral, pe drumul corect macroeconomic, el menţionând că autorităţile de la Bucureşti sunt determinate să păstreze direcţia.

Băsescu: Criza actuală a arătat că atunci când o ţară este răcită toate celelalte tuşesc

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că actuala criză a arătat faptul că, "atunci când o ţară este răcită, toate celelalte tuşesc", el susţinând că, în acest moment, se plăteşte, din punct de vedere economic, preţul unei insuficiente integrări a unor politici fiscale din trecut.

Cum au trecut anii peste politicienii români. Imaginile care arată cât i-a schimbat politica – GALERIE FOTO

Politicienii români şi-au schimbat, de-a lungul timpului, nu doar funcţiile, ci şi aspectul fizic. Mediafax.ro arată cum i-a afectat trecerea timpului pe unii dintre cei mai importanţi oameni politici din ţară.

Ruşanu: Moţiunea de cenzură va trece. Mai avem nevoie de patru voturi şi până vineri le vom avea

Vicepreşedintele PNL Dan Radu Ruşanu a declarat, joi, la RFI, că moţiunea de cenzură a USL va fi adoptată de Parlament, opoziţia mai având nevoie de patru voturi, iar până vineri le va avea şi pe acestea.

LASECRET.RO, site-ul unde toată lumea află ce ştiai doar tu. Ce părere ai despre moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ungureanu?

Mediafax, Gândul, ProSport şi Ziarul Financiar au lansat în aprilie site-ul lasecret.ro, sub sloganul „Ştiai doar tu. Află toată lumea!”.

COMENTARIU: Moţiunea, ca o gară care răsună de vorbe goale – TEXTUL MOŢIUNII de cenzură împotriva Guvernului Ungureanu

"Moţiunea de cenzură nu va trece", a zis apăsat Vasile Blaga. Democrat-liberalii îngână în cor acelaşi "nu". De partea cealaltă, USL este neobosită în optimismul de tip "dacă nu curge, pică". Praful de puşcă este doar în vorbele lui Victor Ponta. Starea de spirit este de sfârşit de film.

Preşedintele Băsescu primeşte joi, la Cotroceni, delegaţia comună a FMI, BM şi CE

Preşedintele Traian Băsescu va primi joi, la Palatul Cotroceni, delegaţia comună a FMI, a Băncii Mondiale şi Comisiei Europene, venită la Bucureşti în a cincea vizită de evaluare a acordului preventiv semnat în 2011, informează Administraţia Prezidenţială.

ALEGERI LOCALE 2012: UDMR are în Covasna cei mai mulţi candidaţi din ultimii 22 de ani

UDMR va avea în acest an, în judeţul Covasna, cei mai mulţi candidaţi pentru alegerile locale din ultimii 22 de ani, Uniunea nominalizând candidaţi pentru funcţiile de primar în 40 de localităţi.

Deputatul Bogdan Cantaragiu, desemnat preşedinte interimar al organizaţiei PDL Giurgiu

Deputatul Bogdan Cantaragiu a fost desemnat preşedinte interimar al organizaţiei PDL Giurgiu, după demisia fostului lider al filialei Marin Anton, potrivit secretarului general al PDL, Ioan Oltean.

Geoană: Moţiunea are şanse semnificative, USL să-şi asume guvernarea

Senatorul neafiliat Mircea Geoană a declarat miercuri pentru MEDIAFAX că moţiunea de cenzură are şanse semnificative să fie adoptată, el apreciind că, dacă USL va dărâma Guvernul Ungureanu, atunci va trebui să-şi asume guvernarea într-un Executiv politic.

PDL: Sumele din calculul greşit al contribuţiilor pentru pensii să se considere avans la CAS

PDL ia în calcul ca sumele pe care Casa de Pensii trebuie să le restituie pensionarilor reprezentând contribuţia de 5,5% la asigurările de sănătate să fie calculate ca avans pentru plata CAS pe următoarele luni, până când se ajunge la o echivalare a sumelor restante.

Păreri împărţite în PDL în privinţa moţiunii: Am emoţii, s-ar putea să treacă. Vedeţi câţi de la USL votează împotrivă

Parlamentarii PDL au păreri împărţite în privinţa moţiunii de cenzură a opoziţiei, unii având emoţii că aceasta ar putea trece de Parlament, în timp ce alţii exclud această variantă.

ANALIZĂ: Gheorghe Nichita, primar de două mandate într-un oraş unde o stradă e asfaltată în patru ani

Trei deputaţi aspiranţi la Primăria Iaşi - Tudor Ciuhodaru (UNPR), Nicuşor Păduraru (PDL) şi Daniel Oajdea (PPDD) - încearcă detronarea actualului primar, Gheorghe Nichita (PSD), într-un oraş în care o stradă de cartier este modernizată în patru ani, iar facturile la căldură ajung şi la 1000 de lei.

ALEGERI LOCALE 2012: Campania electorală în audiovizual se va desfăşura între 11 mai şi 7 iunie şi va fi gratuită

Campania electorală în audiovizual va începe pe 11 mai şi se va încheia pe 7 iunie, la ora 24.00, iar candidaţii la alegerile locale se vor putea exprima gratuit în emisiunile informative, electorale şi de dezbatere electorală difuzate de televiziuni şi radiouri, potrivit unei Decizii a CNA.

Anastase: Ponta a făcut o gafă diplomatică fără precedent şi devine un lider nefrecventabil în Europa

Preşedintele Camerei, Roberta Anastase, a declarat, miercuri, că liderul PSD Victor Ponta a făcut "o gafă diplomatică fără precedent" pentru că a părăsit sala de plen în momentul în care preşedintelui Consiliului European i se oferea cea mai înaltă distincţie a Parlamentului român.

Udrea: Consilierii PDL care au în CGMB mai mult de două mandate să meargă pe alt drum în partid

Biroul Permanent al PDL Bucureşti a decis ca acei consilieri democrat-liberali care au deja două mandate în CGMB să-şi aleagă o altă carieră în partid, iar pe listele de candidaţi să apară oameni noi, "cu abordare proaspătă", a anunţat miercuri, liderul organizaţiei, Elena Udrea.

Ungureanu: Nu toate aşteptările românilor au fost atinse după aderare, dar responsabili suntem noi

România nu şi-a atins toate aşteptările după şapte ani de la semnarea Tratatului de aderare la UE, dar responsabilitatea nu aparţine construcţiei europene, ci chiar românilor, care au însă dreptul să pretindă îmbunătăţirea nivelului de trai şi schimbarea societăţii, a declarat premierul Ungureanu.

Udrea: Nu cred că moţiunea va trece. Eu nu am emoţii în niciun fel de situaţie

Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, a declarat, miercuri, că nu are niciun fel de emoţie în privinţa moţiunii de cenzură a opoziţiei, precizând că nu crede că demersul opoziţiei va avea succes.

Anastase: Ponta ameninţă cu moartea politicienii. Va ajunge să îi ameninţe la fel pe români

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, miercuri, că Victor Ponta, în lipsa unor soluţii, ameninţă cu moartea oamenii politici şi că liderul PSD va ajunge să îi ameninţe la fel şi pe români, ea precizând că a avertizat "asupra derapajelor psihiatrice ale acestui personaj".

Korodi: Am cerut marţi după-amiază revocarea din funcţie a secretarului de stat Marin Anton

Ministrul Mediului, Korodi Attila, a anunţat, miecuri, că a cerut revocarea din funcţie a secretarului de stat Marin Anton încă de marţi după-amiază.

Ponta: Toţi cei 224 de parlamentari pe care USL îi are acum vor vota moţiunea de cenzură

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri, că USL are, în acest moment, 224 de parlamentari înscrişi în grupurile sale parlamentare, el precizând că toţi vor vota moţiunea de cenzură depusă de opoziţie.

Blaga: Moţiunea de cenzură nu va trece. Preşedintele Emil Boc ştie bine cum stăm

Preşedintele Senatului, Vasile Blaga a declarat, miercuri, că este convins de faptul că moţiunea de cenzură nu va trece şi că preşedintele PDL, Emil Boc, ştie foarte bine cum stă coaliţia din acest punct de vedere.

Ponta, despre răspunderea guvernanţilor în cazul OUG 107/2010: Nici dacă-i împuşti nu e suficient

Liderul PSD Victor Ponta a declarat, miercuri, răspunzând unei întrebări referitoare la răspunderea guvernanţilor în cazul OUG 107/2010, că "nici dacă-i împuşti nu e suficient", el arătând că cele 2,2 milioane de pensionari cărora li s-au reţinut bani trebuie să primească şi scuze.

Comisiile Camerei: Banii reţinuţi ilegal pensionarilor de la adoptarea OUG 107 se restituie eşalonat

Comisiile de sănătate şi muncă ale Camerei au aprobat, miercuri, cu unanimitatea membrilor prezenţi, un raport de adoptare a OUG 107/2010, referitoare la plata CASS de către pensionari, stabilind însă restituirea eşalonată a banilor, începând cu data adoptării OUG, nu de la decizia CC.

Băsescu: Nu trebuie dat acces la putere formaţiunilor extremiste în ţările UE

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că a discutat cu preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, despre riscul reprezentat de evoluţia ascendentă a formaţiunilor extremiste în ţările membre UE, menţionând că nu trebuie dat acces la putere unor astfel de forţe politice.

Ungureanu: În faţa moţiunii, orişice parlamentar dă seama în primul rând propriei conştiinţe

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, miercuri, la Parlament, răspunzând unei întrebări, că în faţa moţiunii de cenzură orice parlamentar "dă seama în primul rând propriei conştiinţe".

Ungureanu, întrebat dacă are emoţii la moţiune: Emoţiile mele sunt pentru pensii şi reîntregirea salariilor

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, miercuri, întrebat dacă are emoţii la moţiune, că emoţiile lui sunt legate de cum să pună în aplicare hotărârea CC "în aşa fel încât pensionarii să capete ceea ce Curtea, pe bună dreptate, le dă", dar şi legate de reîntregirea salariilor bugetarilor.

Preşedintele Consiliului European către Parlament: Ratificarea rapidă de către România a Tratatului fiscal este crucială

Preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, a declarat, miercuri, în plenul Parlamentului, că o ratificare rapidă a Tratatului de guvernanţă fiscală de către România este "crucială".

Herman van Rompuy: Iniţiativele pentru controlul frontierelor vor creşte încrederea în aderarea la Shengen

Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a apreciat faptul că Romania a luat unele iniţiative privind controlul frontierelor şi cooperarea poliţienească menite să crească încrederea cu privire la luarea, în luna septembrie, a deciziei privind aderarea la Spaţiul Schengen.

Băsescu: Intenţionăm ca de la mijlocul anului să revenim la salariile de dinainte de reducerea cu 25%

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, după întâlnirea cu preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, că l-a informat despre intenţia părţii române privind revenirea, de la mijlocul anului, la nivelul salariilor de dinaintea reducerii cu 25%, pentru stimularea consumului.

Băsescu lui Van Rompuy: Mandatul meu poate fi mai scurt. În România preşedintele poate fi suspendat

Preşedintele Traian Băsescu i-a spus, miercuri, preşedintelui Consiliului European, Herman van Rompuy, că mandatul său de şef al statului poate fi mai scurt, pentru că în România "preşedintele poate fi suspendat".

ALEGERI LOCALE 2012: PSD şi PNL vor merge separat cu candidaţi în Bârlad, Negreşti şi în 15 comune din Vaslui

PSD şi PNL vor merge separat cu candidaţi la primării şi consilii locale în municipiul Bârlad, oraşul Negreşti şi în 15 comune ale judeţului Vaslui la alegerile din 10 iunie, după ce formaţiunile care compun USL nu au ajuns la o înţelegere în ceea ce priveşte candidaturile în aceste comunităţi.

România şi alte 11 state au cerut la Consiliul Afaceri Generale al UE alocări substanţiale pentru politica de coeziune

România împreună cu alte 11 state membre şi cu Croaţia au prezentat marţi, la reuniunea de la Bruxelles a Consiliului Afaceri Generale al UE, o declaraţie comună privind asigurarea unor alocări substanţiale pentru politica de coeziune în perioada 2014-2020.