Știri externe

Reportaj The Observer. „Sclavele” românce de la fermele din Sicilia: violate, bătute şi exploatate

Aproximativ 5.000 de românce lucrează sezonier la fermele din provincia italiană Ragusa, situată în Sicilia, al treilea mare producător de legume din Europa. Aici, până la 7.500 de femei, majoritatea românce, trăiesc în sclavie.

Ministrul britanic pentru BREXIT: Parlamentul nu trebuie să se poată opune deciziei poporului britanic de a părăsi UE

Ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, a declarat că Parlamentul nu trebuie să fie în măsură să se opună deciziei poporului britanic de a părăsi Uniunea Europeană, îndemnându-i pe membrii Legislativului să respingă amendamentele votate de Camera Lorzilor, relatează Reuters online.

ATENTATUL de la Damasc: Fosta filială a reţelei Al-Qaida în Siria revendică atacul. Bilanţul victimelor a ajuns la 74 de morţi

Gruparea islamistă Frontul Fateh al-Cham, fosta filială a reţelei Al-Qaida în Siria, a revendicat, duminică, dublul atentat de la Damasc în care au fost vizaţi pelerini şiiţi şi care s-a soldat cu 74 de morţi, relatează site-ul cotidianului Le Figaro.

Erdogan ACUZĂ Olanda că se comportă ca o „republică BANANIERĂ” şi ameninţă că „va plăti” / Preşedintele Turciei a mulţumit Franţei pentru că a permis vizita ministrului turc de Externe

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat Olanda că se comportă ca o "republică bananieră" şi a ameninţat că "va plăti" pentru ce a făcut, atunci când a interzis celor doi ministri turci accesul pe teritoriul sau. Pe de altă parte, preşedintele Turciei a mulţumit Franţei pentru că a permis vizita ministrului turc al Afacerilor Externe, Mevlut Cavusoglu, care doreşte promovarea referendumului din luna aprilie din ţara sa, relatează Le Figaro online.

Atac terorist asupra unui punct de control al Poliţiei din Tunisia. Un agent a fost ucis

Un poliţist tunsian a fost ucis şi un altul a fost rănit în urma unui "atac terorist" comis în noaptea de sâmbătă spre dumincă asupra unei patrule din sudul Tunisiei, a anunţat Ministerul de Interne din această ţară, citat de Le Figaro online.

SCANDAL DIPLOMATIC de amploare. Olanda nu va prezenta scuze Turciei / Drapelul olandez, înlocuit cu cel al Turciei la Consulatul din Istanbul

Premierul olandez, Mark Rutte, a spus că a fost nevoit să împiediece accesul a doi miniştri turci pe teritoriul ţării sale şi să le interzică să participe la mitinguri cu alegătorii turci deoarece Ankara a ameninţat cu sancţiuni împotriva Guvernului său, relatează The Associated Press. Ulterior, Rutte a declarat că este exclusă varianta ca ţara sa să prezinte scuze Turciei, transmite AFP.

Operaţiune declanşată în oraşul german Offenburg pe fondul unei alerte de ATAC TERORIST

Poliţia din Germania a anunţat încheierea unei operaţiuni importante care a fost declanşată după primirea, sâmbătă noapte, a unor informaţii despre un posibil atac în oraşul Offenburg, relatează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Procurorul federal din Manhattan, concediat de Administraţia Trump după ce a refuzat să demisioneze

Procurorul federal din Manhattan, Preet Bharara, a anunţat că Administraţia Trump l-a concediat după ce a acesta a refuzat să îşi depună demisia, relatează site-ul agenţiei de presă Reuters.

VIDEO Proteste VIOLENTE la Rotterdam, după ce ministrul turc al Familiei a fost împiedicat să intre în Consulat/ Premierul turc: Vom răspunde în consecinţă

Turcia va lua măsuri de retorsiune "la modul cel mai dur" după decizia Olandei de a refuza accesul pe teritoriul său a doi miniştri turci care intenţionau să efectueze o vizită la Rotterdam în favoarea referendumului constituţional care va avea loc în aprilie, a anunţat premierul turc.

Un individ cu un rucsac în spate a escaladat gardul Casei Albe. Donald Trump se afla în clădire

Un individ care avea în spate un rucsac a fost arestat vineri noapte după ce a escaladat gardul Casei Albe, fiind reţinut de un agent al Serviciului prezidenţial de protecţie din SUA, Secret Service, în dreptul unei intrări din apropiere de partea clădirii unde îşi are reşedinţa preşedintele.

CONCEDIEREA a 46 de procurori numiţi de Administraţia OBAMA, anunţată de Departamentul de Justiţie

Procurorul general al SUA, Jeff Sessions, a cerut demisia a 46 de procurori americani, generând indignare din partea unor oficiali care spun că aceştia nu au fost anunţaţi înainte de aceste concedieri, relatează site-ul postului CNN.

Şofer român, arestat în Spania după ce în camionul pe care îl conducea au fost găsiţi opt irakieni

Un şofer român a fost arestat în Spania, după ce în camionul frigorific pe care îl conducea spre Marea Britanie au fost găsiţi opt irakieni, dintre care patru copii, relatează Europe 1.

Wall Street Journal: Dispute între ţările estice/ vestice din cauza planului de reconfigurare a UE în contextul Brexit

Clivajul între statele est şi vest-europene pare să se extindă, în contextul propunerilor pentru o Uniune Europeană cu grade diferite de integrare, scrie Wall Street Journal, notând că România se opune ideii unei Europe cu mai multe viteze, dar Germania a dat asigurări că nu vor apărea diferenţieri.

Sute de trupuri ale unor civili executaţi de Stat Islamic, găsite într-o groapă comună din Irak

Forţe paramilitare irakiene au anunţat, sâmbătă, că au găsit o groapă comună în închisoarea Badouch sitată în apropiere de oraşul Mosul, în care se aflau trupurile a sute de persoane executate de teroriştii Stat Islamic, relatează Le Figaro online.

Peste 40 de morţi, după explozia a două bombe la Damasc

Două bombe au explodat sâmbătă într-un cartier din capitala siriană Damasc, atacul soldându-se cu cel puţin 46 de morţi, majoritatea pelerini irakieni, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de Le Figaro.

Guvernul olandez INTERZICE aterizarea AVIONULUI în care se află ministrul turc de Externe/ Erdogan: Olanda are reminiscenţe „naziste” şi „FASCISTE”/ Reacţia premierului Olandei

Guvernul olandez a decis să interzică aterizarea avionului în care se află ministrul turc al Afacerilor Externe, Mevlut Cavusoglu, care a anunţat că ajunge sâmbătă în Olanda pentru un miting privind consolidarea puterii preşedintelui Turciei, scrie Le Figaro.

ANALIZĂ Bloomberg: „Europa cu mai multe viteze a sosit deja”. Tusk, preşedinte al Consiliului European fără acordul Poloniei

Agenţia de presă Bloomberg pune în legătură, într-un editorial, faptul că UE nu a ţinut cont de votul Varşoviei împotriva alegerii lui Donald Tusk pentru încă un mandat de preşedinte al Consiliului European cu faptul că, se pare, "Europa cu mai multe viteze a sosit deja".

Starea de ALERTĂ în Germania: Poliţia din Essen a cerut ca un centru comercial să rămână ÎNCHIS după o nouă ameninţare teroristă

Poliţia din oraşul german Essen a cerut ca un centru comercial să rămână închis sâmbătă pe motiv că "există indicii concrete despre un posibil atac", relatează Reuters online.

Ambasadorul irakian la ONU: Nimic nu dovedeşte că Stat Islamic a folosit ARME CHIMICE în Mosul

Ambasadorul irakian la ONU a afirmat că nimic nu dovedeşte faptul că reţeaua teroristă Stat Islamic a folosit arme chimce în confruntările pentru preluarea controlului asupra oraşului Mosul, relatează Le Figaro online.

Armata turcă anunţă că 71 de membri ai miliţiei kurde au fost eliminaţi în Siria în ultima săptămână

Armata turcă a anunţat vineri că 71 de membri ai miliţiei kurde au fost eliminaţi în Siria în ultima săptămână, în ceea ce pare a fi o escaladare a confruntărilor cu formaţiunea kurdă YPG susţinută de Statele Unite în lupta împotriva Stat Islamic, relatează Reuters online.

SCANDALUL emisiilor poluante: Grupul Volkswagen pledează vinovat în SUA, în cadrul acordului de 4,3 miliarde de dolari

Grupul auto german Volkswagen a pledat vinovat vineri, în Statele Unite, la acuzaţiile de fraude, obstrucţionarea justiţiei şi fals în declaraţii, în cadrul acordului în valoare de 4,3 miliarde de dolari cu Departamentul american al Justiţiei pentru soluţionarea scandalului emisiilor poluante.

Donald Trump a discutat cu Mahmoud Abbas şi l-a invitat la Washington

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, l-a invitat pe Mahmoud Abbas, liderul Autorităţii Palestiniene, să efectueze o vizită oficială la Washington, anunţă oficiali palestinieni citaţi de site-ul cotidianului israelian Haaretz.

Centrale nucleare din Germania, evacuate de teama unui avion neidentificat care probabil survolase România

Un avion de pasageri al unei companii indiene a fost escortat, vineri, de aeronave de vânătoare, în mai multe ţări europene, după ce probabil trecuse prin spaţiul aerian al României, autorităţile din Germania evacuând de urgenţă cinci centrale nucleare de teama unui atac terorist, relatează presa germană.

Donald Trump vrea sfaturile Angelei Merkel despre conflictul din Ucraina şi despre relaţiile cu Rusia

Donald Trump, preşedintele Statelor Unite, va solicita sfaturile cancelarului german, Angela Merkel, despre modalităţile de soluţionare a conflictului din estul Ucrainei şi despre gestionarea relaţiilor cu Rusia, afirmă oficiali de la Casa Albă citaţi de site-ul agenţiei Reuters.

Polonia avertizează că nu va accepta o Uniune Europeană cu trepte diferite de integrare

Polonia nu va accepta o Uniune Europeană cu mai multe viteze, avertizează Guvernul de la Varşovia, deranjat deja de faptul că, în pofida obiecţiilor sale, polonezul Donald Tusk a fost reales în funcţia de preşedinte al Consiliului European.

Guvernul Marii Britanii consideră INEVITABIL un nou referendum proindependenţă în Scoţia – surse

Organizarea unui nou referendum pe tema independenţei Scoţiei este inevitabilă, afirmă surse guvernamentale britanice citate de cotidianul Financial Times.

Situaţia din Balcanii de Vest, subiect fierbinte în discuţiile informale de la Consiliul European

Reprezentanţii statelor membre UE au discutat, vineri, în cadrul Consiliului European Informal, situaţia din Balcanii de Vest, preşedintele Klaus Iohannis declarând că "reapariţia problemelor ne îngrijorează".

Bărbat în vârstă de 80 de ani, atacat în Dusseldorf, la o zi după atacul cu toporul

Un bărbat în vârstă de 80 de ani a fost grav rănit după ce a fost atacat de un ”o persoană necunoscută” într-o parcare, la o zi după atacul cu toporul comis joi seara în Gara centrală din Dusseldorf, informează presa germană.

Papa Francisc vrea menţinerea practicii CELIBATULUI preoţilor, dar este favorabil unor EXCEPŢII

Papa Francisc a evidenţiat, într-un interviu acordat presei germane, problema crizei vocaţiei preoţeşti, subliniind că nu intenţionează modificarea actualei practici a celibatului preoţilor în Biserica Romano-Catolică, dar declarându-se totuşi favorabil hirotonirii unor bărbaţi care s-au căsătorit.

Român care a ameninţat cu un cuţit poliţişti, reţinut într-o gară din Italia – presă

Un imigrant român a fost reţinut, vineri, după ce a fost observat intrând într-o gară din sudul Italiei înarmat cu un cuţit, ameninţându-i cu moartea pe agenţii de poliţie, relatează La Gazzetta del Mezzogiorno.

Premierul Malaysiei, apel la unitate în contextul în care 9 cetăţeni sunt blocaţi în Coreea de Nord

Premierul Malaysiei, Najib Razak, a făcut vineri apel la unitate în contextul în care încearcă să îi aducă înapoi în ţară pe cei nouă cetăţeni malaysieni cărora li s-a interzis să părăsească Coreea de Nord pe fondul scandalului privind asasinarea fratelui vitreg al lui Kim Jong Un la Kuala Lumpur.

VIDEO Persoane evacuate din zona centralei de la Fukushima, ÎNDRUMATE să se întoarcă în casele abandonate pentru a nu pierde subvenţiile

Mii de persoane ce au fost evacuate din apropierea centralei nucleare avariate în 2011 la Fukushima sunt îndrumate să se reîntoarcă în locuinţele lor pentru a nu-şi pierde subvenţiile, în pofida îngrijorărilor în privinţa nivelurilor crescute de radioactivitate, informează The Guardian.

VIDEO Vizitarea Casei Albe, RESTRICŢIONATĂ pentru turişti străini din mai multe state printre care şi BRITANICI

Casa Albă a anunţat reluarea tururilor de vizitare a reşedinţei preşedintelui american, dar acest lucru nu este posibil însă pentru anumiţi cetăţeni străini, printre care şi britanici, ale căror ambasade au fost instruite de Departamentul de Stat că astfel de tururi nu sunt posibile în prezent.

FOTO, VIDEO ISTANBUL: Un elicopter s-a PRĂBUŞIT după ce a lovit un turn de televiziune. Patru dintre victime sunt cetăţeni RUŞI

Cel puţin cinci persoane au murit după ce un elicopter s-a prăbuşit pe o autostradă din Istanbul. Aparatul a lovit anterior un turn de televiziune, relatează The Independent. Ministerul de Externe din Rusia a confirmat moarte a patru cetăţeni ruşi în urma prăbuşirii unui elicopter la periferia oraşului turc Istanbul, informează Tass.

Premierul Malaysiei face apel la UNITATE după ce Coreea de Nord a reţinut nouă cetăţeni: Sunt „OSTATICI de fapt”

Premierul Malaysiei, Najib Razak, a făcut vineri apel la unitate în contextul în care încearcă să îi aducă înapoi în ţară pe cei nouă cetăţeni malaysieni cărora li s-a interzis să părăsească Coreea de Nord pe fondul scandalului privind asasinarea fratelui vitreg al lui Kim Jong Un la Kuala Lumpur.

John Kelly, secretarul american pentru Securitate Internă: Traversările ilegale ale frontierei SUA au scăzut cu 40% de la începutul lui 2017

John Kelly, secretarul american pentru Securitate Internă, a declarat că numărul de traversări ilegale ale frontierei de sud a SUA au scăzut fără precedent în primele două luni ale anului 2017, în urma noilor ordine executive antiimigraţie ale preşedintelui Donald Trump, informează USA Today.

Doi morţi şi un rănit, în urma unui atac armat la o cafenea din Elveţia

Două persoane au murit şi o alta a fost grav rănită în urma unui atac armat comis joi seara într-o cafenea din oraşul elveţian Basel, atacatorii reuşind apoi să fugă, a indicat Parchetul din această localitate, citat de Le Matin.

VIDEO Proteste VIOLENTE în Coreea de Sud după destituirea preşedintelui pentru CORUPŢIE. Doi oameni au murit

Destituirea din funcţie a preşedintei sud-coreene, Park Geun-hye, a generat proteste din partea susţinătorilor săi, iar doi dintre aceştia au murit în urma unor confruntări cu forţele de ordine, relatează site-ul agenţiei Reuters.

ATAC în Dusseldorf: Nouă răniţi, inclusiv unul în stare gravă, în urma atacului cu TOPOR. Agresorul, în stare gravă după ce a sărit de la înălţime/ Poliţie: Autorul, individ cu probleme psihice

Nouă persoane au fost rănite în atacul cu topor comis joi seară de un individ cu probleme psihice în Gara centrală din oraşul german Dusseldorf, a anunţat vineri la prânz Poliţia regională, relatează site-ul revistei Focus.

Cel puţin 24 de morţi după ce un autocar a căzut într-o prăpastie, în Nepal

Cel puţin 24 de persoane au murit, iar alte zeci au fost rănite după ce un autocar a căzut într-o prăpastie cu adâncimea de 200 de metri, în nord-vestul Nepalului, relatează site-ul postului Al Jazeera.