Video SUA au atacat cu rachete o bază militară siriană. Pentagon: Ţinta au fost avioanele folosite în atacul chimic de acum câteva zile/ Rusia a suspendat acordul cu SUA privind securitatea aeriană în Siria

Statele Unite au lansat la ora 4.40 (ora României) un atac cu rachete asupra unei baze militare din Siria de unde ar fi fost lansat atacul cu arme chimice de zilele trecute, atribuit administraţiei al Assad şi în care au murit aproape 90 de persoane, între care mulţi copii. Şase persoane au murit în urma atacului, conform armatei siriene. Oficiali americani au declarat că trupele ruseşti au fost informate înaintea atacurilor cu rachete asupra bazei siriene şi că loviturile nu au vizat zone unde acestea erau prezente. Rusia a anunţat că va solicita o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU şi că suspendă acordul de cooperare cu SUA în Siria, legat de prevenirea incidentelor militare între forţele aeriene. Prima reacţie a lui Putin a venit de la purtătorul de cuvânt al Kremlinului, acesta calificând atacul SUA ca pe o „agresiune” care încalcă legea internaţională şi a susţinut că Siria nu deţine arme chimice. El a arătat că relaţiile SUA-Rusia vor suferi „daune semnificative”.

61471 afișări

UPDATE 19:11 Crucea Roşie: Situaţia din Siria constituie un conflict armat internaţional

Criza din Siria a ajuns să constituie un "conflict armat internaţional", după ce SUA au lansat un atac cu rachete asupra unei baze aeriene siriene, consideră Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, relatează site-ul agenţiei Reuters.

"Orice operaţiune militară întreprinsă de către un stat pe teritoriul altui stat, fără consimţământ, este un conflict armat internaţional. Aşadar, în conformitate cu informaţiile disponibile, în urma atacului SUA asupra infrastructurii militare siriene, situaţia din Siria a ajuns să constituie un conflict armat internaţional“, a declarat purtătoarea de cuvânt a Crucii Roşii, Iolanda Jaquemet, la Geneva.

Iolanda Jaquemet a mai precizat că au fost demarate discuţii cu autorităţile americane, în cadrul unui dialog confidenţial cu părţile implicate în acest conflict, fără a oferi detalii suplimentare.

Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, responsabil cu supravegherea respectării Convenţiei de la Geneva privind regulile de război, a stabilit în 2012 că în Siria se desfăşoară un conflict intern armat.

În conformitate cu dreptul internaţional umanitar, indiferent dacă un conflict este intern sau internaţional, civili trebuie să fie feriţi, iar facilităţi medicale protejate. Părţile aflate în conflict trebuie să respecte principiile-cheie ale precauţiei şi proporţionalităţii şi să facă distincţia între combatanţi şi civili.

UPDATE 18:22 Consiliul de Securitate al ONU se reuneşte vineri ca urmare a atacurilor americane în Siria

Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite se reuneşte vineri, la ora 15.30 GMT (18.30, ora României), pentru a discuta despre atacul cu rachete de croazieră desfăşurat de către SUA în Siria, potrivit unor surse diplomatice citate de Reuters

UPDATE 16:06 Uniunea Europeană insistă pentru o soluţie politică, nu militară, la conflictul din Siria

Uniunea Europeană pledează pentru găsirea unei soluţii politice, nu militare, la conflictul din Siria, cu respectarea suveranităţii şi independenţei statului sirian, afirmă Federica Mogherini, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate.

UPDATE 16:04 Jens Stoltenberg: NATO condamnă folosirea armelor chimice de regimul din Siria

NATO condamnă folosirea armelor chimice de regimul din Siria şi consideră utilizarea de astfel de arme ca fiind inacceptabilă, iar cei responsabili trebuie traşi la răspundere, a declarat Jens Stoltenberg, secretarul General al NATO, potrivit unui comunicat.

UPDATE 16:03 Igor Konachenkov: Rusia va consolida sistemul de apărare antiaeriană al armatei siriene

Sistemul de apărare antiaeriană al armatei siriene va fi "consolidat" în urma atacurilor americane asupra bazei siriene, a anunţat purtătorul de cuvânt al armatei ruse, citat de Le Figaro online.

"Pentru a proteja infrastructurile siriene cele mai sensibile, o serie de măsuri vor fi luate cât mai repede pentru a consolida şi ameliora eficacitatea sistemului de apărare antiaeriană al forţelor armate siriene", a declarat purtătorul de cuvânt al armatei ruse, Igor Konachenkov.

UPDATE 15:12 Doar 23 dintre cele 59 de rachete de croazieră lansate de armata americană au atins baza militară siriană vizată de Pentagon, susţine Ministerul rus al Apărării, precizând că nu se cunoaşte unde au ajuns celelalte proiectile.

"Pe 7 aprilie, în cursul dimineţii, două distrugătoare americane - USS Ross şi USS Porter - au efectuat din Marea Mediterană, din apropierea Insulei Creta, un atac masiv cu rachete, vizând Baza aeriană Ash Shayrat, în provincia Homs. Potrivit datelor de care dispune Rusia, doar 23 de rachete de croazieră au lovit baza aeriană siriană. Nu este clar unde au ajuns celelalte 36 de rachete de croazieră", a declarat Igor Konaşenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, citat de site-ul agenţiei Sputnik.

Pentagonul a confirmat lansarea a 59 de rachete de croazieră Tomahawk spre Siria, fără însă a preciza câte au atins ţinta.

UPDATE 15:10 Un avion militar a bombardat oraşul Khan Sheikhoun din Siria, unde în urmă cu câteva zile a avut loc un atac chimic, soldat cu peste 70 de morţi, potrivit Observatorului sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) şi unor martori oculari, relatează agenţia de ştiri Reuters. 

OSDO a comunicat că un avion militar, probabil aparţinând forţelor ruse sau siriene, a bombardat la amiază oraşul Khan Sheikhoun.

Autorităţile siriene şi ruse nu au comentat informaţiile transmise de Observator sirian pentru Drepturile Omului. 

Un activist sirian, care lucrează pentru un serviciu de avertizare în caz de raid aerian, a transmis că un avion militar a efectuat un atac în zona de nord a oraşului, cauzând pagube materiale, însă nu se ştie dacă acţiunea s-a soldat şi cu victime.

Raidul aerian a avut loc la doar câteva ore după ce Statele Unite au lansat un bombardament cu rachete asupra unei baze militare din Siria, ca reacţie la atacul chimic de la Khan Sheikhoun.

UPDATE 14:40 Ministerul Afacerilor Externe transmite vineri că România sprijină orice efort destinat încetării conflictului din Siria, iar atacul Statelor Unite asupra unei baze militare este o reacţie fermă la atrocităţile comise în urma atacului cu arme chimice produs în 4 aprilie.

"România reiterează condamnarea fermă a atacului chimic întreprins asupra localităţii Khan Sheikhoun din provincia Idlib, din 4 aprilie 2017, soldat cu victime în rândul populaţiei civile, inclusiv copii. Acţiunea SUA din 7 aprilie 2017 constituie o reacţie fermă la atrocităţile comise în urma atacului cu arme chimice. România este solidară cu Aliaţii şi partenerii noştri. România sprijină orice efort destinat încetării conflictului din Siria care, în cei şase ani de la declanşare, a condus la pierderi substanţiale de vieţi şi distrugeri de bunuri materiale şi, în acelaşi timp, a generat un focar de instabilitate regională, terorism si migraţie necontrolată", se arată în comunicatul transmis de Ministerul Afacerilor Externe.

Sursa citată transmite că până la momentul producerii atacului, de la începutul conflictului sirian, nu au fost înregistrate cazuri de cetăţeni români decedaţi sau răniţi pe teritoriul Siriei ca urmare a acţiunilor armate.

"România susţine în continuare identificarea şi implementarea unei soluţii politice a crizei siriene, prin intermediul unui proces de tranziţie politică inclusiv, coordonat de Siria, pe baza rezoluţiilor relevante ale Consiliului de Securitate, în special a Rezoluţiei 2254 a Consiliului de Securitate al ONU şi a Comunicatului de la Geneva (2012). Aceste elemente de conduită au fost reiterate recent de România, cu ocazia Conferinţei de la Bruxelles privind sprijinirea viitorului Siriei şi al regiunii, desfăşurată la 5 aprilie 2017", se mai arată n comunicatul MAE.

Şi premierul Sorin Grindeanu a anunţat că România condamnă atacul cu arme chimice care a avut loc în urmă cu câteva zile în Siria, adâugând că "aceste lucruri trebuie pedepsite".

UPDATE 14.36 Prima reacţie a preşedintelui Siriei, Bashar al-Assad: Atacul Statelor Unite asupra Siriei este "necugetat şi iresponsabil" 

"Atacul Statelor Unite reflectă un comportament necugetat şi iresponsabil" al Administraţiei Donald Trump, a transmis vineri Preşedinţia Siriei, potrivit site-ului agenţiei Associated Press.

UPDATE 14:10 Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a declarat că atacul american asupra unei bazei aeriene din Siria reprezintă un act de agresiune pe baza unui pretext suspicios şi a comparat acţiunea cu intervenţia militară a Statelor Unite în Irak din anul 2003, informează agenţia Tass.

"Este un act de agresiune care are la bază un pretext suspicios", a declarat Lavrov, care a adăugat că "situaţia este similară cu cea din 2003, atunci când SUA şi Marea Britanie, împreună cu unii din aliaţii lor, au invadat Irakul fără consimţămîntul Consiliului de Securitate al ONU şi încălcând legile internaţionale".

"Discutând despre intervenţia militară din Irak la mai mulţi ani după producerea acesteia, Tony Blair (n.red, premierul Marii Britanii între 1997 şi 2007) a recunoscut că au înşelat toată lumea", a completat oficialul rus.

"Acum nici măcar nu se mai sinchisesc să audă dovezi şi se bazează doar pe fotografii", a mai afirmat Lavrov, adăugând "(SUA) lansează speculaţii pe baza unor fotografii de copii, pe dovezi oferite de diverse organizaţii non-guvernamentale, inclusiv aşa numitele Căşti Albe, care au pus la cale diferite 'incidente' pentru a instiga la acţiuni împotriva Guvernului sirian".

Moscova va cere aflarea adevărului în ceea ce priveşte atacul cu arme chimice din Siria, a subliniat oficialul rus.

UPDATE 13:51 Atacurile efectuate de armata americană asupra unei baze aeriene siriene, de unde ar fi fost lansat marţi atacul cu gaz, constituie un "avertisment" şi o formă de "condamnare" a regimului criminal" al lui Bashar al-Assad, a declarat ministrul francez de Externe, Jean-Marc Ayrault, scrie Le Figaro.

"Am fost informat de Rex Tillerson (n.r. secretarul de Stat american) în cursul nopţii", a spus şeful diplomaţiei franceze, în timp ce se afla într-o deplasare în Mauritania.

Folosirea armelor chimice este o "realitate teribilă", iar acest lucru trebuie pedepsit, deoarece reprezintă o "crimă de război", a adăugat el. Este "un fel de condamnare" prin intermediul acestor atacuri militare împotriva "regimului criminal" al preşedintelui Bashar al-Assad, a adăugat el.

"A fost dat un semnal", este un "avertisment".

Rusia şi Iranul, aliaţi ai regimului sirian, trebuie să înţeleagă că a-l susţine pe Bashar al-Assad nu are sens, a continuat Jean-Marc Ayrault, precizând că Franţa nu doreşte nicio confruntare cu aceste două state.

Franţa nu este parte beligerantă în Siria, a subliniat el, adăugând că ţara sa este doar membru al coaliţiei care luptă împotriva Stat Islamic.

UPDATE 13:50 9 civili şi-ar fi pierdut viaţa, inclusiv 4 copii, în urma atacului de vineri, a transmis agenţia de presă de stat Sana.

Potrivit Sana, civilii locuiau în satele de lângă baza militară. În afară de cei 9 morţi, alte 7 persoane ar fi fost rănite în urma bombadamentelor, potrivit agenţiei de presă citate.

Nu este clar dacă bilanţul persoanelor decedate include şi cei 6 morţi anunţaţi de dimineaţă.

UPDATE 13:30 Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a publicat un comunicat de presă despre situaţia din Siria 

„După atacurile îngrozitoare din această săptămână, cu arme chimice, în Khan Shaykhun, care au ucis zeci de oameni, inclusiv mulţi copii, SUA au lansat un atac asupra bazei aeriene Shayrat din Siria. Regimul sirian poartă întreaga responsabilitate pentru această evoluţie. NATO a condamnat consecvent folosirea continuă de către Siria a armelor chimice, ca pe o încălcare a normelor şi acordurilor internaţionale. Orice folosire a armelor chimice este inacceptabilă, nu poate rămâne fără răspuns, iar cei responsabili trebuie traşi la răspundere. NATO consideră folosirea armelor chimice ca pe o ameninţare la pacea şi securitatea internaţională. NATO sprijină toate eforturile internaţionale care au ca scop pacea şi o soluţie politică în Siria”.

UPDATE 13:20 China condamnă atacul chimic din Siria, evitând să atribuie cuiva responsabilitatea pentru acţiune

Beijingul a condamnat atacul cu arme chimice din Siria şi s-a declarat în favoarea unei anchete independente în cadrul Naţiunilor Unite pentru a stabili cine este responsabil pentru această acţiune, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.

China se opune folosirii de arme chimice indiferent de cine este responsabil şi indiferent de circumstanţe, a declarat Hua Chunying, purtătorul de cuvânt al MAE chinez, potrivit The Associated Press.

Oficialul chinez a evitat să atribuie cuiva responsabilitatea pentru atacul soldat cu decesul a peste 80 de persoane şi nici nu l-a menţionat pe preşedintele sirian Bashar al-Assad.

În cadrul Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, China, alături de Rusia, s-a opus condamnării regimului Assad pentru atacul cu arme chimice, însă Beijingul nu s-a implicat direct în conflict.

Preşedintele chinez Xi Jinping se află într-o vizită de două zile în Statele Unite, unde va avea mai multe întrevederii cu Donald Trump, preşedintele Statelor Unite.

Primul dineu oficial din cursul vizitei lui Xi în SUA s-a încheiat la scurt timp înainte ca Washingtonul să anunţe atacul cu rachete asupra unei baze aeriene siriene ca reacţie la un atac cu arme chimice pe care SUA îl atribuie regimului Assad. 

UPDATE 13:10 Oficial rus: Doar 23 de rachete au lovit baza militară

Ministerul Apărării din Rusia a transmis că atacul Statelor Unite a fost ineficient, potrivit agenţiei de presă Interfax

”Potrivit instrumentelor de monitorizare deţinute de Rusia, doar 23 de rachete au lovit baza militară siriană. Nu este clar unde au căzut celelalte 36 de proiectile lansate”, a declarat Igor Konashenkov, purtătorul de cuvânt al ministerului apărării.

UPDATE 12:50 Schulz, liderul Partidului Social-Democrat: Este necesară o soluţie politică la conflictul sirian. Un deputat Die Linke avertizează că există riscul unui ”război mondial"

Martin Schulz, liderul Partidului Social-Democrat (SPD) şi candidat la funcţia de cancelar al Germaniei, a lansat un apel la dialog pentru soluţionarea conflictului sirian, "fără bombe", în timp ce un deputat Die Linke a avertizat asupra riscului unui "război mondial" generat de SUA şi Rusia.

"Bombardamentele efectuate de Statele Unite ar trebui să limiteze capacităţile regimului Bashar al-Assad. Însă pentru noi lucrurile trebuie să fie clare: acum avem nevoie de o soluţie diplomatică la conflict. Este ora dialogului, fără bombe", a reacţionat Martin Schulz, fost preşedinte al Parlamentului European, la bombardamentele efectuate de Statele Unite în Siria.

Jan van Aken, purtătorul de cuvânt pe teme externe al grupului parlamentar Die Linke din Bundestag, a declarat, potrivit cotidianului Frankfurter Allgemeine Zeitung: "Ce nebunie! Acum există riscul escaladării conflictului, prin producerea unei crize de amploare între Rusia şi Statele Unite".

Deputatul german Sevim Dagdelen (Die Linke) a atras atenţia că acţiunea preşedintelui SUA, Donald Trump, riscă să aibă consecinţe foarte grave: "Acum, există riscul unui război mondial".

UPDATE 12:43 Donald Tusk, preşedintele Consiliului European: Uniunea Europeană va colabora cu SUA

”Atacul Statelor Unite a arătat cât de mult trebuie să luptăm împotriva atacurilor chimice. Uniunea Europeană va colabora cu SUA pentru a pune capăt brutalităţii din Siria”, a scris Tusk într-o postare pe Twitter.

UPDATE 12:22 Rusia: ” Nu vom răspunde cu o acţiune militară”

Rusia nu va răspunde atacului Statelor Unite prin escaladarea acţiunii militare în Siria, a transmis ziarul rusesc Rossiiskaya Gazeta, citând oficiali ruşi.

”Cum am putea să răspundem? Bineînţeles că nu printr-o acţiune militară şi nu cu ajutorul rachetelor Iskanders, care reprezintă o parte importantă a armatei noastre”, a spus Pyotr Tolstoy în cadrul Dumei de Stat.

”Nu în asta stă forţa noastră, ci în înţelegerea logică a evenimentelor”, a declarat acesta. Agenţia de presă a adăugat că Tolstoy a făcut apel la ”calm şi logică pentru apărarea legilor internaţionale”

UPDATE 12:15 Premierul Grindeanu: Noi ca stat condamnăm atacul cu arme chimice care a avut loc în urmă cu câteva zile în Siria. Aceste lucruri trebuie pedepsite. Angajamentele noastre ca ţară membră NATO le vom respecta

România condamnă atacul cu arme chimice care a avut loc în urmă cu câteva zile în Siria, a declarat vineri premierul Sorin Grindeanu, adâugând că "aceste lucruri trebuie pedepsite".

"Am avut o discuţie în această dimineaţă şi cu ministrul Apărării şi cu ministrul Afacerilor Externe. În cel mai scurt timp, Ministerul Afacerilor Externe va da un comunicat oficial. Ceea ce pot să vă spun e că noi ca şi stat condamnăm atacul cu arme chimice care a avut loc în urmă cu câteva zile. Aceste lucruri trebuie pedepsite şi tot ceea ce decurge, angajamentele noastre ca ţară NATO le vom respecta. Dar, atacul de tipul ceea ce s-a întâmplat în urmă cu câteva zile, care nu au legătură cu nicio regulă internaţională, trebuie pedepsit", a declarat, la Craiova, premierul Sorin Grindeanu.

Întrebat dacă SUA a anunţat statele membre NATO de atacul din Siria, premierul a spus: "Eu sunt convins că partenerii NATO şi nu numai ai Statelor Unite ale Americii, vorbim de chestiuni militare, au fost informaţi, nu am niciun fel de dubiu din acest punct de vedere".

UPDATE 12:08 Germania: Atacul SUA din Siria, reacţie "întemeiată" la incapacitatea Consiliului de Securitate ONU

Sigmar Gabriel, ministrul german de Externe, a declarat că atacul american asupra unei baze aeriene din Siria reprezintă o reacţie "întemeiată" la incapacitatea Consiliului de Securitate al ONU de a răspunde la folosirea armelor chimice împotriva populaţiei civile, potrivit Reuters.

"Este aproape insuportabilă incapacitatea Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite de a avea o reacţie clară şi fără echivoc la utilizarea în mod barbar a armelor chimice împotriva unor oameni nevinovaţi în Siria", a declarat ministrul german, aflat într-o vizită oficială în Mali.

"Este de înţeles faptul că Statele Unite au reacţionat cu un atac împotriva structurilor militare ale regimului Assad care a cauzat această atroce crimă de război", a completat Sigmar Gabriel.

Oficialul german a mai adăugat că "pe cât este de înţeles acţiunea SUA împotriva infrastructurii militare în urma eşecului Consiliului de Securitate ONU, însă acum este necesar un efort comun pentru pace sub auspiciile Naţiiunilor Unite".

UPDATE 12:00 Merkel şi Hollande cer tragerea la răspundere a preşedintelui sirian pentru ”acţiuni criminale”

Angela Merkel, cancelarul german, şi Francois Hollande, preşedintele francez, solicită ca liderul sirian, Bashar al-Assad, să fie tras la răspundere pentru ”acţiuni criminale”, potrivit unui comunicat al Guvernului de la Berlin, transmis de Reuters.

Statele Unite au lansat un atac cu rachete asupra unei baze militare din Siria, ca reacţie la atacul chimic produs în urmă cu câteva zile.

”Doar preşedintele Assad este responsabil pentru această evoluţie”, a transmis Guvernul german în cadrul unui comunicat, după ce liderii germani şi francezi au avut vineri o convorbire telefonică.

Conform comunicatului, folosirea repetată a armelor chimice de către Assad şi crrmele împotriva sirienilor ar trebui să fie sancţionate.

”Germania şi Franţa solicită comunităţii internaţionale să organizeze împreună o campanie pentru tranziţia politică în Siria”, a anunţat Guvernul de la Berlin.

UPDATE 11:23 Presa rusă anunţă că au fost distruse 9 avioane siriene 

Evgeny Poddubnyy, un jurnalist rus al postului de ştiri Russia 24, care are acces în exclusivitate la baza militară, a transmis că nu toate avioanele au fost distruse de rachetele americane. Un raport iniţial sugerează că 9 avioane siriene au fost distruse în urma bombardamentelor.

 

 

 

UPDATE 11:14 Preţul petrolului a înregistrat o creştere de 2%, iar aurul şi yenul au crescut, vineri, în Asia, în timp ce activele au scăzut, ca reacţie la bombardamentul cu rachete al Statelor Unite asupra unei baze militare din Siria, potrivit Reuters.

Preţul petrolului a crescut cu mai mult de 2% pe fondul îngrijorărilor legate de intervenţia militară care ar putea afecta rezervele, dar şi-a revenit odată ce perspectiva represaliilor a dispărut.

Ţiţeiul brut din Statele Unite a crescut cu 1,6%, la 52,50 de dolari pe baril, după ce a atins cel mai ridicat nivel în această lună. Ţiţeiul Brent a crescut cu 1,4%, ajungând la 55,66 dolari pe baril.

Dolarul american a scăzut cu 0,6%, în timp ce preţurile aurului şi petrolului au crescut, la începutul şedinţei de tranzacţionare de vineri.

"A fost o reacţie instinctivă, iar pieţele încep să îşi revină, în condiţiile în care nu pare că o să existe represalii", a declarat Christoffer Moltke-Leth, reprezentantul Saxo Capital Markets, din Singapore.

UPDATE 10:55 Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a fost informat de atac

Un oficial NATO a transmis că Secretarul american al Apărării l-a anunţat pe Stoltenberg de atacul cu rachete

„Putem confirma faptul că Secretarul General al NATO a fost informat de către Secretarul american al Apărării, înainte de atac“, a declarat oficialul.

UPDATE 10:40 Rusia a suspendat acordul cu SUA privind securitatea aeriană în Siria

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a anunţat că statul va suspenda acordul cu Statele Unite privind securitatea aeriană în Siria, scrie Reuters. Acordul avea rolul de a ajuta cele două puteri să evite ciocnirile dintre forţele aeriene.

UPDATE 10:29 Armata siriană a anunţat că sunt 6 morţi

Şase persoane au murit în urma atacului asupra unei baze militare siriene, a transmis armata siriană, care a adăugat că va continua ”lupta împotriva terorismului” pentru a readuce ”pacea şi securitatea în toată Siria”.

UPDATE 09:57 Guvernatorul regiunii siriene Homs a anunţat că printre cei morţi se numără 3 militari şi 2 civili, scrie Reuters. Niciun soldat rus nu a murit în urma atacului, potrivit BBC.

UPDATE 09:51 Iranul a condamnat atacul american asupra bazei aeriene siriene, în timp ce Marea Britanie şi Australia şi-au oferit sprijinul SUA, premierul australian, Malcom Turnbull descriind operaţiunea drept un ”răspuns proporţionat şi calibrat” în faţa utilizării armelor chimice, informează Reuters.

”Iranul condamnă orice fel de asemenea atacuri unilaterale. Asemenea măsuri vor consolida teroriştii din Siria şi vor complica situaţia din Siria şi din regiune”, a declarat Bahran Qasemi, ministrul iranian de Externe, citat de agenţia de ştiri ISNA.

Marea Britanie însă şi-a oferit sprijinul Statelor Unite: ”Guvernul britanic susţine acţiunile SUA şi credem că acesta a fost un răspuns adecvat în faţa atacului barbar cu arme chimice lansat de regimul sirian şi are scopul de a împiedica viitoare atacuri”, a afirmat un purtător de cuvânt al Guvernului de la Londra.

Potrivit premierului australian ”atacurile au transmis un important mesaj vital că lumea nu va tolera folosirea armelor chimice”.

Turnball a adăugat că acţiunea militară nu a fost destinată să răstoarne regimul Assad, deşi folosirea armelor chimice ”ridică întrebarea dacă Assad poate avea vreun rol în orice tip de soluţie sau acord”.

”Retribuţia a fost una proporţionată şi a fost una rapidă. Australia susţine SUA”, a mai spus Turnball.

UPDATE 09:40  Turcia salută atacul american cu rachete din Siria

Turcia consideră atacurile americane cu rachetă împotriva unei baze aeriene din Siria ca fiind o acţiune pozitivă, iar comunitatea internaţională ar trebui să îşi susţină poziţia împotriva "barbariei" Guvernului sirian, a declarat vineri adjunctul premierului turc, Numan Kurtulmuş.

"Aşa cum a formulat clar preşedintele nostru, nu vrem doar să auzim cuvinte, vrem să vedem acţiune. În acest context, atacul american cu rachete asupra bazei militare (n.r. siriene) este semnificativ. Cu toate acestea, comunitatea internaţională ar trebui să îşi susţină în mod clar poziţia împotriva unui asemenea act de barbarie comis de regimul Bashar al-Assad până când acesta (n.r. preşedintele sirian) nu va mai putea să facă rău propriului său popor. Prin urmare, salutăm această acţiune, însă credem că regimul al-Assad trebuie pedepsit întru totul în spaţiul internaţional", a declarat Numan Kurtulmuş, citat de Hurriyet Daily News.

Joi seara, preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan a spus că salută remarcile făcute de preşedintele american, Donald Trump, privind o posibilă acţiune militară în Siria.

"Îi mulţumesc lui Trump (pentru remarcile sale), dar acestea nu ar trebui să rămână neîndeplinite. Dacă într-adevăr o acţiune va fi lansată, noi suntem pregătiţi să ne aducem contribuţia", a spus Erdogan.

UPDATE 09:10 Guvernatorul provinciei siriene Homs: Atacul cu rachete al SUA ”serveşte intereselor” teroriştilor

Atacurile cu rachete ale SUA asupra unei baze a armatei siriene ”servesc intereselor grupărilor armate teroriste”, a declarat guvernatorul provinciei Homs, unde a avut loc operaţiunea americană, informează Tass.

”Conducerea şi politica siriană nu se va schimba”, a declarat Talal Barazi, guvernatorul provinciei Homs.

”Acesta nu este primul atac şi nu cred că va fi nici ultimul”, a adăugat acesta.

”Există morţi şi răniţi în atacul SUA asupra bazei aeriene al-Shayrat din centrul Siriei”, a spus Barazi.

Guvernatorul a afirmat că baza militară atacată de Statele Unite a jucat un rol important în lupta împotriva teroriştilor, în cadrul operaţiunii de eliberare a oraşului Palmyra.

Conform unor surse militare, în baza aeriană siriană atacată de Statele Unite erau şi militari ruşi, iar Pentagonul a avertizat în avans Moscova în legătură cu lansarea rachetelor.

UPDATE 09:05 Kremlin: este un act de ”agresiune asupra unui stat suveran”

Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin a descris atacul rachetelor americane asupra unei baze militare din Siria ca un act de ”agresiune împotriva unui stat suveran”. Putin vede bombardamentul ca pe o ”încercare de a distrage atenţia publicului de la victimele civile rezultate în urma acţiunii armatei SUA în Irak” , adăugând că prin acest atac se vor ”deteriora” relaţiile SUA-Rusia, a declarat Dmitry Peskov.

UPDATE 08:55 5 morţi şi 7 răniţi în atacul asupra bazei militare siriene, a anunţat guvernatorul din Homs

Guvernatorul din Homs a anunţat că sunt 5 morţi şi 7 răniţi în urma atacului cu rachete asupra unei baze militare din Siria, potrivit BBC. 

UPDATE 08:50 Marea Britanie sprijină "pe deplin" acţiunea SUA, afirma un purtator de cuvant al Guvernului de la Londra. (Reuters)

”Guvernul Marii Britanii sprijină pe deplin acţiunea SUA şi consideră că a fost un răspuns adecvat la atacul barbar cu arme chimice lansat de regimul sirian”, a declarat un purtător de cuvânt al Guvernului londonez.

UPDATE 08:41 Iran condamnă atacul asupra bazei militare siriene

”Iranul condamnă cu fermitate astfel de atac unilateral ... astfel de măsuri vor consolida reţeaua teroristă din Siria ... şi va complica situaţia din Siria şi din regiune,“ a transmis agenţia iraniană de ştiri ISNA, care citează purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe.

UPDATE 08:33 Rex Tillerson: Rusia a eşuat să implementeze acordul din 2013 de a distruge armele chimice din Siria

Rex Tillerson, secretarul de Stat al SUA, susţine că Rusia a eşuat să implementeze angajamentele luate în baza acordului din 2013 de a distruge armele chimice din Siria, informează Tass.

”În mod clar Rusia a eşuat să implementeze angajamentele sale din 2013, aşa că ori Rusia a fost complice, ori nu a fost competentă în abilitatea sa (de a duce angajamentul său, not. red.) la bun sfârşit”, a afirmat secretarul american de Stat.

Damascul a căzut de acord în 2013 să ofere spre distrugere armele sale chimice comunităţii internaţionale, în contextul unui acord dintre Moscova şi Washington. Acordul a fost confirmat de rezoluţia Consiliului Naţional de Securitate ONU, care a avertizat că vor fi luate măsuri în cazul în care vor fi folosite arme chimice în Siria.

UPDATE 08:25 OSDO: Cel puţin 4 soldaţi sirieni şi-au pierdut viaţa în urma atacului; unitatea militară a fost distrusă în totalitate

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a anunţat că atacul asupra bazei militare a ucis 4 soldaţi sirieni şi a distrus complet unitatea militară.

UPDATE 08:04 Potrivit CNN, preţul pe barilul de ţiţei a crescut cu 2% ca urmare a atacului din această dimineaţă

„Geopolitica este de multe ori îndrumătoarea pieţei de petrol“, a declarat Greg McKenna, strateg şef la AxiTrader. „Atacul Statelor Unite împotriva unui regim care este susţinut de ruşi, într-o ţară în care iranienii sunt activi şi sprijină regimul respectiv, are potenţialul de a provoca derapaje politice.“

Posibilele reacţii ale marilor producători de petrol, precum Iran şi Rusia, vor ”ţine comercianţii de petrol la limită“, a spus el. „Această incertitudine susţine preţurile ... pe termen scurt.“

UPDATE 07:50 Talal Barazi, guvernatorul provinciei Homs, unde se afla baza militară siriană lovită de rachetele Statelor Unite, a declarat pentru Reuters că mai multe ambulanţe şi maşini de pompieri au fost trimise la faţa locului unde au izbucnit mai multe incendii ca urmare a bombardamentului.

Acesta a declarat că nu se cunoaşte în acest moment numărul morţilor sau al răniţilor.

UPDATE 07:49 Rusia vrea reuniune urgentă a Consiliului de Securitate ONU, condamnând dur atacul SUA în Siria

Rusia va solicita o reuniune urgentă a Consiliului de Securitate ONU după atacul Statelor Unite asupra unei baze din Siria, Moscova avertizând că este vorba de o "agresiune" împotriva unui stat membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

"În primul rând, Rusia va solicita o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate ONU. Acest atac poate fi considerat un act de agresiune comis de Statele Unite asupra unui stat membru ONU", a declarat Victor Ozerov, preşedintele Comisiei pentru Apărare şi Securitate din Consiliul Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului rus.

Comisia pentru Apărare a Dumei de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus, a avertizat că operaţiunea americană ar putea conduce la deteriorarea relaţiilor dintre Statele Unite şi Rusia şi la extinderea conflictelor în Orientul Mijlociu.

Conform unor surse militare, în baza aeriană siriană atacată de Statele Unite erau şi militari ruşi, iar Pentagonul a avertizat în avans Moscova în legătură cu lansarea rachetelor.

UPDATE 07:41 Pentagonul susţine că a atacat avioane implicate în atacul chimic

Departamentul american al Apărării a lansat atacul asupra avioanelor militare siriene care ar fi fost implicate în atacul chimic, însă Rusia şi Siria semnalaseră că armata siriană nu a lansat niciun atac neconvenţional, acuzând că insurgenţii susţinuţi de Occident folosesc arme chimice.

Pentagonul a prezentat o hartă cu traiectoriile avioanelor siriene care au efectuat raiduri asupra oraşului Khan Shaykhoun, unde a avut loc atacul chimic. Urmărind traiectoriile, Pentagonul a ales să atace o bază aeriană din zona Shayrat, în provincia Homs.

Siria a confirmat că avioanele sale atacau poziţii teroriste din Khan Shaykhoun, explicând însă că probabil au fost atinse laboratoare chimice ale insurgenţilor susţinuţi de Occident.

Regimul Bashar al-Assad a distrus arsenalul chimic acum câţiva ani, la solicitările Occidentului şi sub supravegherea inspectorilor ONU.

UPDATE 07:34 Benjamin Netanyahu, premier israelian, a declarat că ”aceste atacuri transmit un mesaj puternic şi clar”

Premierul israelian a transmis un comunicat de presă în care declara că ”sprijină în totalitate” aceste atacuri.

”Atât în practică cât şi în teorie, preşedintele Trump a transmis un mesaj puternic şi clar prin care a anunţat că utilizarea armelor chimice nu va fi tolerată”

”Israel sprijină în totalitate decizia preşedintelui Donald Trump şi speră că acest mesaj va rezona nu doar în Damasc, ci pretutindeni”, a declarat Benjamin Netanyahu.

UPDATE 07:18 Siria confirmă atacul SUA, precizând că sunt victime; Rusia a avertizat că vor fi consecinţe grave

Administraţia Bashar al-Assad a confirmat că Statele Unite au lansat un atac asupra unei baze militare siriene, precizând că s-au înregistrat victime, după ce Rusia, principalul aliat internaţional al Siriei, atrăsese atenţia că un astfel de atac va avea consecinţe grave.

"Una dintre bazele noastre militare din centrul ţării a fost vizată în această dimineaţă de un atac cu rachete americane şi există decese", a transmis armata siriană, citată de agenţia oficială SANA.

"Rusia avea semnale directe că se pregătea o operaţiune militară împotriva Siriei; iniţiatorii operaţiunii vor purta responsabilitatea consecinţelor", a avertizat Vladimir Safronkov, adjunctul ambasadorului rus la Naţiunile Unite.

Departamentul american al Apărării a anunţat la 4.40, ora Siriei, (4.40, ora României), că 59 de rachete de croazieră Tomahawk au fost lansate de la bordul unor distrugătoare aflate în estul Mării Mediterane.

Atacul a vizat o bază aeriană a armatei siriene, fiind o premieră în conflictul militar din Siria.

Preşedintele Donald Trump a îndemnat "toate ţările civilizate" să contribuie la încheierea războiului civil din Siria.

Bombardardamentul Statelor Unite este o ripostă faţă de recentul atac chimic produs recent în orăşelul Khan Sheikhoun, situat în provincia siriană Idlib.

Baza aeriană atacată de Statele Unite se află în zona Shayrat, în provincia Homs.

Operaţiunea militară este "în interesul vital al Statelor Unite", a declarat preşedintele Donald Trump.

"Ţinţa vizată are legătură directă cu atacul chimic oribil" produs în urmă cu câteva zile, a comunicat Preşedinţia Statelor Unite.

Donald Trump, preşedintele Statelor Unite, a avertizat, joi, că ar putea ordona intervenţii militare atât împotriva regimului Bashar al-Assad, căruia îi atribuie recentul atac chimic şi alte atrocităţi din Siria, cât şi contra Coreei de Nord, care dezvoltă programe militare în domeniile balistic şi nuclear.

"Cred că ceea ce s-a întâmplat în Siria este o ruşine pentru omenire, iar (preşedintele Bashar al-Assad - n.red.) este acolo, cred că el conduce lucrurile, deci cred că ceva trebuie să se întâmple", a declarat Donald Trump joi seară, la bordul avionului prezidenţial, Air Force One, în timp ce se deplasa de la Washington D.C. spre reşedinţa sa din Mar-a-Lago (Palm Beach, Florida), unde se va întâlni cu preşedintele Chinei, Xi Jinping.

"Ceea ce a făcut Bashar al-Assad este teribil. Ce s-a întâmplat în Siria este într-adevăr una din cele mai groaznice crime şi nu ar fi trebuit să se întâmple. Nu trebuie să se permită aşa ceva", a spus Donald Trump, citat de cotidianul The Washington Times.

Administraţia Donald Trump susţine că regimul Bashar al-Assad este responsabil de presupusul atac chimic din regiunea Khan Sheikhoun (provincia Idlib), soldat, potrivit organizaţiei Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), cu moartea a 72 de persoane. Siria şi Rusia au negat orice implicare, afirmând că atacul a fost comis de insurgenţii susţinuţi de Occident. De altfel, arsenalul chimic sirian a fost distrus de câţiva ani, la solicitarea Occidentului şi sub monitorizarea inspectorilor internaţionali.

Bashar al-Assad, preşedintele Siriei, a acuzat Statele Unite, Israelul şi Uniunea Europeană de susţinerea "teroriştilor" implicaţi în războiul civil sirian, subliniind că singura opţiune pe care o are este "victoria".

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 270.000 de morţi.

Declaraţia preşedintelui Donald Trump după lansarea atacului

 

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici