Life-Inedit

Zilele Bucureştiului – un festival al berii, cu „pampon” – FOTO

Miţa Baston, Mitică, micii fanarioţi şi Vlad Ţepeş - în timpul căruia a fost pentru prima dată atestată documentar Capitala - au fost prezenţi la festivităţile organizate de Zilele Bucureştiului, dar nu cu aura lor romantică, ci în fum de mici, caniculă prăfoasă de sâmbătă şi accente de kitsch.

Paris Hilton, plasată în regim de eliberare condiţionată pentru un an

Paris Hilton va petrece un an în regim de eliberare condiţionată, potrivit unui acord încheiat cu procuratura americană, care îi permite starletei să evite închisoarea, după ce a fost arestată în Las Vegas pentru posesie de droguri, relatează accesshollywood.com.

Michael Douglas: Fiul meu Dylan are nevoi speciale

Actorul american Michael Douglas a declarat că familia sa a luat decizia de a se muta din Insulele Bermude la New York deoarece fiul său Dylan, în vârstă de zece ani, "are nevoi speciale", informează dailymail.co.uk.

Divorţul lui Morgan Freeman a fost finalizat

Morgan Freeman şi soţia sa, Myrna Colley-Lee, s-au despărţit oficial, divorţul cuplului fiind pronunţat de un tribunal din statul american Mississippi pe 15 septembrie, a anunţat, vineri, avocatul actorului american, citat de accesshollywood.com.

Pamela Anderson, în România – VIDEO

Pamela Anderson, bomba sexy a tuturor timpurilor, este la Bucureşti. Actriţa a venit în România, de la Londra, cu un avion de linie, însă i-au stat mereu prin preajmă nişte gărzi de corp, conform stirileprotv.ro.

Michelle Obama nu i-a spus Carlei Bruni că a fi Prima Doamnă este „un infern”, afirmă Casa Albă

Ambasada Franţei în SUA şi preşedinţia americană au dezminţit joi că Michelle Obama i-ar fi spus lui Carla Bruni că a trăi la Casa Albă este "un infern", afirmaţie inclusă într-o nouă carte despre soţia preşedintelui francez, ai cărei autori susţin în continuare declaraţia.

Asasinul lui John Lennon avea o listă cu celebrităţi pe care dorea să le ucidă

Mark Chapman, asasinul lui John Lennon, concepuse în 1970 o listă cu celebrităţi pe care dorea să le ucidă, pe care se regăseau actriţa Elizabeth Taylor şi prezentatorul de televiziune american Johnny Carson, informează dailymail.co.uk.

Inna, premiată cu discul de aur în Franţa

Cântăreaţa Inna a reuşit să câştige inimile francezilor şi să obţină discul de aur în această ţară, pentru vânzările înregistrate de albumul "Hot", informează un comunicat.

Pamela Anderson a ajuns în România

Pamela Anderson a sosit în România vineri, în jurul orei 16.00, pentru a participa la petrecerea Royal Candy, un eveniment Playboy Mansion Event by Mansion Events, care va avea loc în seara aceleiaşi zile, de la ora 22.00, la Palatul Snagov.

Robbie Williams suferă de o maladie misterioasă

Cântăreţul britanic Robbie Williams a declarat într-un interviu recent că suferă de o maladie misterioasă care i-a indus în ultimii ani stări de depresie şi un comportament letargic, informează contactmusic.com.

Ministrul italian al Culturii îl acuză pe Tarantino de „snobism”

Ministrul italian al Culturii, Sandro Bondi, l-a acuzat pe cineastul Quentin Tarantino, preşedintele juriului Festivalului de Film de la Veneţia (1 - 11 septembrie), de "elitism" şi "snobism", într-o declaraţie acordată revistei Panorama.

Bilete false la concertele Guns N’Roses şi Ozzy Osbourne. Doi tineri au fost reţinuţi de poliţie

Doi tineri au fost reţinuţi de poliţiştii bucureşteni, după ce au încercat să vândă aproximativ 50 de bilete false pentru concertele Guns N'Roses şi Ozzy Osbourne, la preţul de 130 de lei fiecare, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan.

Preţul iubirii – doi dintre prietenii apropiaţi

O nouă relaţie amoroasă provoacă, în medie, pierderea a doi dintre prietenii apropiaţi, atât în cazul femeilor, cât şi în cel al bărbaţilor, potrivit unui studiu realizat de o echipă de cercetători britanici.

Ashton Kutcher, acuzat de infidelitate

Actorul Ashton Kutcher, căsătorit cu actriţa Demi Moore, a fost acuzat de tabloidul american Star că a avut o aventură cu o tânără din Hollywood, aceasta fiind a doua acuzaţie de infidelitate la adresa lui în decurs de o lună, informează accesshollywood.com.

Documentarul despre Joaquin Phoenix este o farsă – VIDEO

Regizorul Casey Affleck a recunoscut, joi, că documentarul său "I'm Still Here", în care cumnatul său, Joaquin Phoenix, se transformă dintr-un actor în vogă într-un ratat bărbos, dependent de droguri şi care visează să devină rapper, a fost, de fapt, o farsă.

Andreea Esca: Nu m-a afectat criza pentru că nu sunt înnebunită după shopping! -VIDEO

Andreea Esca a fost întotdeauna apreciată pentru eleganţa pe care a afişat-o la evenimentele mondene. Prezentatoarea Ştirilor Pro Tv recunoaşte însă că nu are o pasiune pentru haine, lucru care i-a prins de minune pe criza asta: "Nu îmi cumpăr foarte multe lucruri, indiferent dacă sunt scumpe sau ieftine, aşa că nu ma afectează criza", a spus Andreea Esca.

Noi acuzaţii împotriva lui Floyd Mayweather

Procurorul din Clark, sesizat în cadrul plângerii pentru violenţă domestică depusă de fosta soţia a lui Floyd Mayweather, a comunicat noi elemente de acuzare împotriva pugilistului, arestat şi încarcerat din 10 septembrie pentru furt.

Echipa filmului „Marţi, după Crăciun”, de Radu Muntean, a trecut proba covorului roşu

Echipa filmului "Marţi, după Crăciun", regizat de Radu Muntean, printre care se numără actorii Mimi Brănescu, Mirela Oprişor şi Maria Popistaşu, a păşit, joi seară, pe covorul roşu la premiera de gală a lungmetrajului, în aplauzele câtorva zeci de admiratori.

Sacha Baron Cohen, în rolul lui Freddie Mercury, într-un nou film biografic

Actorul Sacha Baron Cohen, starul din "Borat", va interpreta rolul celebrului Freddie Mercury într-un lungmetraj inspirat din zilele de glorie ale solistului trupei Queen, informează Reuters.

Recomandări pentru weekend-ul 17-19 septembrie

Nu ştii ce să faci în weekend? Mediafax.ro îţi propune câteva din evenimentele ce au loc la finalul săptămânii în Bucureşti.

Carla Bruni: Michelle Obama crede că a fi Prima Doamnă este „un infern”

Soţia preşedintelui francez, Carla Bruni, dezvăluie într-o nouă carte, apărută joi, că Michelle Obama i-a mărturisit că funcţia de Prima Doamnă a Statelor Unite este "un infern", relatează Daily Mail.

Bruce Dickinson, solistul trupei Iron Maiden, noul director de marketing al unei companii aeriene

Bruce Dickinson, solistul trupei Iron Maiden, a fost numit în funcţia de director de marketing al companiei aeriene Astraeus Airlines cu sediul în Gatwick (Islanda), care operează curse de tip charter, informează guardian.co.uk.

Tataee de la BUG Mafia, condamnat la şase luni închisoare cu suspendare

Vlad Irimia, cunoscut sub numele de Tataee, membru al trupei BUG Mafia, a fost condamnat, joi, de magistraţii Curţii de Apel Timişoara la şase luni de închisoare cu suspendare şi la plata unor daune materiale şi morale unui bărbat pe care l-a accidentat cu maşina în august 2008.

O bunicuţă din Marea Britanie, premiată de BBC pentru cercetări în domeniul melcilor

O bunicuţă din oraşul britanic Devon a fost desemnată "cercetătorul-amator al anului" de postul BBC pentru cercetările ei despre sistemul de orientare al melcilor.

Ozzy Osbourne şi-a amânat un concert din Germania, din cauza unei întinderi musculare

Rockerul britanic Ozzy Osbourne a fost nevoit să îşi amâne concertul programat joi seară în oraşul german Oberhausen, după ce a suferit o întindere musculară în zona spatelui, informează site-ul blabbermouth.net.

Prinţul Albert al II-lea se va căsători în Piaţa Palatului din Monaco

Căsătoria religioasă a prinţului Albert al II-lea de Monaco cu logodnica lui sud-africană, Charlene Wittstock, care va avea loc la începutul lunii iulie 2011, va fi celebrată în Piaţa Palatului din principat, care poate să "primească un număr mare de participanţi", a anunţat suveranul monegasc.

Concert Sting la inaugurarea primului stadion din Polonia pentru Euro-2012

Cântăreţul Sting va susţine un concert, luni, la Poznan, cu ocazia inaugurării primului dintre cele patru stadioane în construcţie în Polonia, în vederea Campionatului European de fotbal din 2012.

Tommy Lee Jones va juca în cel de-al treilea film din franciza „Men in Black”

Actorul american Tommy Lee Jones va juca în cel de-al treilea film al seriei "Bărbaţii în negru/ Men in Black", care va fi turnat în 3D, infirmând astfel zvonurile potrivit cărora ar fi decis să nu mai revină în această franciză, informează contactmusic.com.

Comuniştii din Rusia cer arestarea lui Sting

Comuniştii din Rusia au cerut arestarea cântăreţului Sting, aflat în turneu în ţara lor, după ce starul britanic a postat pe blogul său un comentariu în care susţinea legalizarea consumului de canabis, informează contactmusic.com.

George Michael, primit cu serenade în prima zi petrecută la închisoare

George Michael a fost întâmpinat, în prima lui zi de detenţie, de către condamnaţii din închisoarea Pentonville din nordul Londrei, unde cântăreţul a fost încarcerat, cu strigăte de bucurie, serenade şi câteva versiuni ironice ale unor cântece celebre ale sale, informează mirror.co.uk.

Katherine Jackson a dat în judecată compania organizatoare de concerte AEG

Katherine Jackson, mama cântăreţului Michael Jackson, a depus o plângere oficială, miercuri, la Los Angeles, împotriva grupului AEG, organizatorul seriei de 50 de concerte pe care "regele muzicii pop" trebuia să le susţină la Londra începând din vara anului 2009, informează AFP.

George Clooney se teme de arme

Actorul american George Clooney a mărturisit că se teme de arme, deşi le utilizează frecvent în filmele în care joacă, informează femalefirst.co.uk.

Gigi Becali şi-a cumpărat Rolls Royce

Şeful Direcţiei pentru Sport Mureş, consilierul judeţean Doru Borşan, unul dintre cei mai importanţi oameni de afaceri din judeţ, i-a vândut lui Gigi Becali autoturismul Rolls Royce pe care îl deţinea din 2007.

Jamie Oliver a devenit tată pentru a patra oară

Celebrul maestru bucătar Jamie Oliver a devenit din nou tată, soţia sa, Jools, născând, miercuri, un băieţel - al patrulea copil al cuplului, informează people.com.

Judecătorii europeni: Cărămida Lego nu poate fi brevetată

Cărămida Lego, una din cele mai cunoscute jucării din lume, nu poate deveni marcă înregistrată pentru că design-ul este o formă tehnică ce nu poate fi brevetată, au decis judecătorii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene de la Luxemburg, relatează The Independent.

Zoe Saldana, cel mai bine îmbrăcată femeie din lume. Vezi cine mai e pe listă – GALERIE FOTO

Actriţa Zoe Saldana, cântăreaţa Gwen Stefani şi iubita prinţului William, Kate Middleton, apar pe lista din 2010 a celor mai bine îmbrăcate femei din lume, întocmită anual de editorii revistei People.

O britanică suferind de migrenă acută a început să vorbească cu accent franţuzesc – VIDEO

O femeie în vârstă de 49 de ani care locuieşte în sudul Marii Britanii a început să vorbească cu accent franţuzesc după o migrenă puternică, devenind astfel unul dintre cele 60 de cazuri de "sindrom al accentului străin" diagnosticate pe plan mondial până în prezent.

Cât te costă să depui flori la mormântul lui Michael Jackson?

Fanii lui Michael Jackson trebuie să achite o taxă dacă doresc să depună flori în interiorul mausoleului unde este înmormântat artistul american, administratorii cimitirului Forest Lawn din Glendale, Los Angeles, impunând suma de trei dolari pentru fiecare buchet de flori depus, informează tmz.com.

Nicole Kidman, emoţionată de debutul ei în calitate de producător de film

Nicole Kidman a declarat că se simte "foarte expusă şi foarte nervoasă", marţi, cu ocazia premierei în cadrul Festivalului de la Toronto a lungmetrajului "Rabbit Hole", care marchează debutul actriţei australiene în calitate de producător de film.

Soţia ambasadorului SUA: Viaţa culturală din Bucureşti e fascinantă, iar mâncarea e incredibilă

Soţia ambasadorului SUA, Elizabeth Gitenstein, a mărturisit, miercuri, că, de la sosirea în România, cel mai dor îi este de nepoţii săi, dar că este foarte încântată să fie în Bucureşti, unde viaţa culturală este fascinantă, mâncarea este incredibilă, iar oamenii sunt extrem de primitori.