Ilie Bolojan anunță negocieri pentru un guvern minoritar. Bolojan: Decizia PNL este să nu mai facă o coaliție cu PSD
This browser does not support the video element.
Potrivit acestuia, negocierile vor începe chiar în zilele următoare, cu USR, UDMR și grupul minorităților naționale, obiectivul fiind identificarea unei formule de susținere parlamentară care să permită menținerea guvernării. Bolojan a subliniat că responsabilitatea politică în perioada următoare este „imensă”, în condițiile presiunilor interne și externe cu care se confruntă România.
Unul dintre principalele argumente invocate de liderul liberal pentru menținerea stabilității guvernamentale este legat de absorbția fondurilor din PNRR. El a avertizat că finalizarea unor investiții majore în autostrăzi, școli, spitale și anveloparea blocurilor depinde de adoptarea rapidă a legislației necesare. În acest sens, Bolojan a arătat că 3-4 proiecte de lege trebuie adoptate până la finalul actualei sesiuni parlamentare, astfel încât România să poată accesa fondurile până la sfârșitul lunii august.
PNL va propune și un moratoriu parlamentar, astfel încât, indiferent de disputele politice, să existe sprijin pentru adoptarea actelor normative necesare și pentru evitarea pierderii banilor europeni. „România să nu piardă sumele importante și să putem finanța în continuare aceste lucrări”, a transmis Bolojan.
În același timp, liderul liberal a avertizat asupra riscurilor economice generate de instabilitatea politică. El a spus că o criză guvernamentală și politică poate afecta echilibrele bugetare și poate amplifica efectele negative deja resimțite în economie, de la scumpirea carburanților și a îngrășămintelor chimice până la creșterea dobânzilor și scăderile bursiere. În opinia sa, România are nevoie de un guvern stabil, capabil să mențină încrederea și să gestioneze provocările actuale.
Fără PSD în coaliție
Ilie Bolojan a anunțat că decizia PNL de a nu mai continua într-o coaliție cu PSD a fost revalidată. El a reamintit că liberalii avertizaseră încă de acum o lună că, în cazul declanșării unei crize politice, partidul nu va mai rămâne alături de social-democrați la guvernare.
Bolojan a susținut că ruptura de PSD are la bază diferențe profunde de viziune privind actul de guvernare. Liderul PNL a enumerat printre principiile „nenegociabile” ale partidului corecta administrare a banului public, eliminarea risipei, transparența, renunțarea la privilegii și sinecuri, dar și evitarea promisiunilor pe care statul nu le poate onora.
„Partidul Național-Liberal înțelege că acest mod de afacere politică nu este în avantajul României și nu ne poate crea condiții pentru dezvoltare în anii următori”, a declarat Ilie Bolojan la finalul ședinței conducerii PNL.
Câți parlamentari au PNL-USR-UDMR
PNL, USR și UDMR cumulează 164 de voturi în Parlament fără PSD, potrivit calculului Mediafax. Cu sprijinul grupului minorităților naționale, totalul ar urca la 181 de voturi, sub pragul de 233 necesar pentru susținerea unui guvern în Parlament.
În oglindă, PSD și AUR au împreună 219 voturi, deci nici ele nu ating singure pragul de 233, ceea ce face ca grupurile mai mici, senatorii și deputații neafiliați și eventualele repoziționări din Parlament să devină decisive în orice tentativă de schimbare a majorității.
PNL a adoptat o rezoluție prin care își reafirmă sprijinul pentru Guvernul condus de Ilie Bolojan
Biroul Politic Național al Partidul Național Liberal (PNL) a adoptat o rezoluție prin care își reafirmă angajamentul ferm pentru continuarea guvernării și implementarea reformelor asumate prin programul de guvernare.
Liberalii își exprimă sprijinul pentru actualul executiv și pentru premierul Ilie Bolojan, subliniind necesitatea finalizării reformelor începute, într-un context economic și internațional dificil.
În document, PNL critică dur Partidul Social Democrat (PSD), acuzând formațiunea că ar provoca o criză politică „într-un moment critic pentru România”. Liberalii consideră această atitudine drept „un act de iresponsabilitate” și o „fugă de răspundere”, inclusiv în ceea ce privește întârzierile în absorbția fondurilor europene.
„În mod evident, da”. Bolojan, despre Nicușor Dan în plină criză politică
„Am avut o colaborare bună cu președintele Nicușor Dan în această perioadă”, a spus premierul.
Referitor la natura relației cu șeful statului, Bolojan a subliniat că cei doi au înțeles importanța cooperării.
Cum îi răspunde Bolojan lui Thuma
Ilie Bolojan a fost întrebat, marți, în conferință de presă, despre posibilitatea renegocierii coaliției cu PSD, așa cum a declarat anterior liderul PNL Ilfov, Hubert Thuma.
„Constat că a fost un vot în unanimitate și întotdeauna în acțiune, în teren, se testează voturile. Dar până la proba contrarie, Partidul Național Liberal a dat niște voturi și acum o lună de zile și astăzi. Am încredere că este un partid care e responsabil și care înțelege că pentru a face o politică respectată de români trebuie să fii consecvent, trebuie să fii serios și trebuie să guvernezi bine atunci când ești în guvernare”, a răspuns Bolojan.
Hubert Thuma a ieșit din ședința Biroului Permanent al PNL și a declarat presei că îl susține în continuare pe Ilie Bolojan.
„Cred că Bolojan va rămâne premier. Văd o reconciliere cu PSD”, a spus Thuma.