Video Moţiunea de cenzură a fost respinsă/ Dragnea: O notă de subsol la discursul "slab şi răutăcios" al lui Iohannis/ Turcan: "Noaptea ca hoţii" a devenit sloganul Dragnea-Grindeanu-Tăriceanu

Moţiunea de cenzură iniţiată de senatori ai PNL şi USR a fost respinsă, doar 161 de parlamentari votând în favoarea sa. Parlamentul României s-a reunit miercuri, de la ora 12.00, pentru a dezbate şi vota moţiunea de cenzură iniţiată de PNL şi USR împotriva Cabinetului Grindeanu, motivată de modificările la legile penale promovate de Guvern.

30078 afișări

UPDATE 15:30 Moţiunea de cenzură a fost respinsă, guvernul Grindeanu rămâne în funcţie.

În favoarea moţiunii de cenzură s-au exprimat 161 de parlamentari.

Conform rezultatelor opţiunilor, au fost 202 de voturi valabil exprimate şi 33 de voturi anulate.

S-au înregistrat 33 de abţineri şi 8 voturi împotrivă.

Parlamentarii PSD nu au votat.

Pentru succesul unei moţiuni de cenzură sunt necesare 233 de voturi. Votul a fost secret, cu bile.

UPDATE 13:40 Traian Băsescu a glumit la luarea cuvântului: "Pentru cei care eventual nu ma cunosc, sunt un om care a fost ministru in cinci guverne, a castigat de doua ori Primaria Capitalei. Din acest motiv va marturisesc ca am urmarit cu multa atentie dezbaterea. Voi face nota discordanta cu toti vorbitorii. De la inaltimea experientei pe care am acumulat-o nu-mi pot permite demagogia. O sa vorbesc pe documente cu scuzele de rigoare ca o sa citez foarte mult".

  • O sa incep pentru ca cel mai sesibil lucru al OUG 13 este cel legat de abuzul în serviciu. Eu insumi am avut dezbateri lungi la televiziuni si dezbateri pe tema definirii abuzului in serviciu ci a Codului Penal. Vreau sa va citesc alineatul 1 al acestui articol: „Fapta functionarului public care in exercitarea atributiilor de serviciu nu indeplineste un act sau il indeplineste in mod defectuos si prin aceasta cauzeaza o paguba, o vatamare a drepturilor sau intereselor unei persoane fizice sau juridice se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani.”
  • Avem obligatia sa privim in decizia CCR. As ramane tot la decizia CCR care inainte de a da hotararea are si un dispozitiv.
  • Unul este ca incalcarea trebuie sa fie incalcarea unei dispozitii exprese din lege si nu o chestiune de „indeplinire defectuoasa”. Al 2-lea lucru e legat de existenta unei vatamari grave a unei persoane fizice sau juridice. Nu, Codul Penal sau rostul legii nu este sa te duci in primul rand la puşcarie, ci recuperarea pagubei.
  • Al 3-lea lucru important, CCR in dispozitiv stabileste ce inseamna act din definitia pe care a dat-o codul penal Art 127, iar act inseamna un act primar, o lege, o OUG sau o Ordonanta. Nu mi-este foarte clar daca aici se incadreaza si hotararile judecatoresti. De ce fac aceasta pledoarie pentru corectitudine. Daca functionarul public a avut un folos necuvenit il bagi foarte usor la puscarie pt luare de mita. Nu trebuie sa faci din actul administrativ o cauza de cod penal.

UPDATE 13.30 Călin Popescu Tăriceanu: Motiunea de fata readuce in prim plan o obsesie pe care am remarcat-o la PNL- coruptia. 

  • In ultimele luni, in SUA, sute de mii de cetateni au iesit in strada impotriva presedintelui Donald Trump. Anul trecut, cu ocazia Brexit, au fost aproape milioane de oameni care au manifestat nemultumiti de decizia majoritatii populatiei. Nu se putea altfel, avem si noi protestele noastre. Un grup de manifestanti in Piata Victoriei, un alt grup la Cotroceni. E dreptul lor, il respect.
  • Vorbim de o noua realitate sociala in lume si nu doar in Romania, Rolul liderilor este sa gaseasca raspunsuri la asteptarile cetatenilor. PSD si ALDE au facut un pas inapoi pentru a nu risca stabilitatea Romaniei. Atat USR si PNL, in frunte cu presedintele Iohannis, folosesc nemultumirea unei tabere pentru a crea o criza fara precedent.
  • Motiunea de fata readuce in prim plan o obsesie pe care am remarcat-o la PNL- coruptia. Fara indoiala ca romanii sunt preocupati de coruptie. Clasa politcia din cate vad a inceput sa se reformeze dar institutiile nu. In aceste saptamani, fostul sef operativ si-a dat demisia in mijlocul unui scandal de coruptie. Nici pana astazi nu avem raspunsuri la aceste acuzatii pentru care practic a demisionat. Nu avem niciun raspuns de ce s-a facut in institutii pt ca aceste acuzatii sa nu se mai repete.
  • Romania primeste un numar record la CEDO. Oameni nevinovati au fost privati de libertate.
  • Pt ca am ajuns la dl presedinte Iohannis nu pot sa nu-mi aduc aminte, dansul refuza in continuare sa restituie statului sute de mii de lei castigati din inchirierea unor case ilegal. Cei numiti sa conduca institutiile de forta au betia puterii, sunt corupti de putere. Avem din ce in ce mai multe semnale ca sefii acestor institutii isi acorda privilegii si folosesc guverne si ministri pentru a obtine putere.
  • Zambetul larg si multumit pe care l-ati vazut ieri in Parlament demonstreaza acest lucru. In loc ca presedintele sa fie factor de coagulare si coliziune politica, avem un presedinte al dezbinarii, dar sa stiti ca ironia soartei este una cumplita. In 1947 la Sibiu, primaria Sibiului i-a acordat titlul de cetatean de onoare lui Andrei Visinski. La distanta de 70 de ani, PNL isi lauda calaul si este paralizat de frica. Mi-am adus aminte ce-am citit in decursul timpului. Va aduc aminte cum actionau politrucii din perioada neagra a stalinismului.
  • Va dau exemple mai recente, Ludovic Orban a fost aruncat in cusca cu lei fara niciun fel de regret. Acum vedem ca dosarul a fost unul politic si a fost achitat la Inalta Curte. V-au decimat pe rand unul cate unul si ati incurajat aceasta actiune cinica, incorecta. USR, un partid fara ideologie, fara lider, fara program, cu oameni care sunt pregatiti sa execute numai ceea ce li se ordona. PNL a pierdut alegerile cu un scor rusinos. Romanii vor lideri care sa le faca viata mai buna. dar nu vor politicieni pres.
  • Prin aceasta motiune faceti jocurile USR. Motiunea sunt convins ca va fi respinsa. In SUA, strada nu a decis presedintele, ci votul popular, in Marea Britanie, sute de mii de cetateni au iesit in strada, dar totul votul a contat. Intr-o democratie, miscarile de strada nu sunt folosite politic pt a masca lovituri de stat. Guvernul a facut un pas in spate.
    Eu nu vreau sa Romania sa mearga pe acest drum al iresponabilitatii. Ca presedinte al Senatului, doresc sa-l invit si pe presedintele Camerei Deputatilor sa demaram discutii. Rezultatul acestor intalniri va genera solutia la care speram cu totii, ca Romania vorbeste şi nu uraste, o Romanie a dialogului.
  • M-a iritat putin luarea de cuvant a fostului ministru de Justitie. Am sa va povestesc o istorie interesanta, nu neaparat partea personala conteaza. La finele lui 2008 dupa cum stiti PNL a trebuit sa treaca in opozitie,. Hotararea care a fost luata atunci a fost ca niciunul din membrii executivului sa nu mai prticipe la sedintele viitorului guvern. A venit cineva si a spus ca vrea o derogare. Mi-a spus „Sunt ambalat intr-o chestiune foarte mare. Vreau sa-mi leg numele de acest proiect important”. Fostul ministru a devenit ministru al Justitiei si in cabinetul urmator. Aceasta tine de un aspect minor, faptul ca la noi oamenii nu sunt atasati de valori si principii. ce a iesit din acest efort? O lucrare monumentala, niste coduri cu care Romania sa se poata lauda? Nu. Au iesit niste coduri catastrofale care transforma Romania dintr-o tara democratia intr-o republica a procurorilor, in care drepturile cetatenilor sunt calcate in picioare. Ne trazim in fata unei catastrofe juridice patronata de unul din membrii de baza ai PNL. Asta e situatia si acest lucru va trebui corectat. Pentru a destinde atmosfera v-am povestit o istorie pentru a vedea cum au evoluat lucrurile si unele personale.

UPDATE 13.20 Kelemen Hunor: Astazi deputatii senatorii UDMR se vor abtine la vot. Preocuparea reală nu e soarta guvernului Grindeanu, ci dacă avem stat de drept

Preşedintele UDMR Kelemen Hunor a declarat, miercuri, la dezbaterea moţiunii de cenzură depusă de opoziţie împotriva guvernului Grindeanu, că preocuparea reală nu ţine de soarta Cabinetului, ci vizează întrebarea dacă în România există sau nu stat de drept.

"Pentru noi, în acest moment, preocuparea esenţială nu este soarta Guvernului Grindeanu, nu este dacă acest Guvern la nici 2 luni de la parlamentare mai are majoritate sau nu. Preocuparea noastră reală şi întrebarea pe care o pun este dacă în România anului 2017 există separarea reală a puterilor în stat sau dacă această separare este doar o ficţiune", a spus Kelemen.

"Răspusul mei este cât se poate de clar şi vă spun cu profundă tristeţe: în România este din ce în ce mai greu să spui că există stat de drept. De ani de zile nu mai putem vorbi de stat de drept", a adăugat Kelemen.

El a menţionat că există presupunerea rezonabilă că deciziile Justiţiei, în unele cazuri, au fost influenţate, precum există certitudinea clară că din cauza lipsei transparenţei instituţiilor drepturile fundamentale ale omului în România au fost afectate.

Kelemen a arătat că deputaţii şi senatorii UDRM se vor abţine la vot.

"Ce se va întâmpla cu guvernul Grindeanu nu mai are o importanţă deosebită. După toate greşelile Guvernului, nu se poate vota cu conştiinţa nici impotriva motiunii, nici în favoarea ei", a spus liderul Uniunii.

Sumarul discursului liderului UDMR:

  • Preocuparea noastră e dacă există separarea puterilor în stat sau este doar o ficţiune. Răspunsul meu este clar şi vă spun cu profundă tristeţe. În România este tot mai greu să spui că există stat de drept, şi asta de ani de zile. Dacă legile nu sunt aplicate şi respectate mai putem vorbi de stat de drept? Dacă de 5 ani, articole din Legea Educaţie nu sunt puse în aplicare şi nu se sancţionează.
  • Cum să existe stat de drept dacă decizii CCR sunt doar texte scrise pe hârtie? Decizia CCR care stabileşte că interceptările SRI nu pot fi făcute, dar ei deschid dosare pe interceptări făcut de SRI?! În CSAT au fost luate decizii prin care serviciile au fost cuplate cu organele de urmrire penală, iar deciziile nu sunt publice.
  • Statul de drept nu există pentru că separaţia puterilor în stat este o glumă proastă. De ani buni deciziile majore nu mai sunt luate de cei aleşi. Există puteri care nu acceptă control, dar tuturor le place să dicteze decizii majore. România, din păcate, nu e guvernată şi uneori pare a fi neguvernabilă. (...)Nu are cum să existe un stat de drept major când legiferarea se face prin asumare, prin ordonanţe. Ce se va întâmpla cu Guvernul Grindeanu nu mai are importanţă deosebită, cu greşelile guvernului şi neştiind ce vor să facă iniţiatorii moţţiunii dacă Guvernul pică, nu poţi vota nici împotrivă şi nici pentru
  • Cum va arăta ţara noastră mâine depinde doar de noi, dacă nu stabilim un set de valori, dacă nu stabilim că, indiferent cine e la guvern, nu va folosi ordonanţele de urgenţă, vom pierde timp şi compromite viitorul generaţiilor care urmează. 

Astazi deputatii senatorii UDMR se vor abtine la vot.

UPDATE 13.11 Nicuşor Dan (USR): Ce a făcut guvernul Grindeanu la unu noaptea a fost să aducă România în zona bunului plac. Ştim cu toţii că nu d-l Grindeanu a depus ordonanţa, ci D-l Dragnea a pus presiune pe d-l Grindeanu. 

  • Au fost ani in care in Romania s-au praduit banii publici si nimeni n-a raspuns pt asta. Societatea noastra a reusit sa creeze un mecanism prin care oamenii care gresesc sa raspunda. Ceea ce a facut guvernul Grindenau la 1 noaptea a fost sa vrea sa stearga acest efort si sa aduca Ro din nou in zona bunului plac. Pentru asta si-a pierdut increderea
  • Stim cu totii ca nu dl Grindeanu a initiat aceasta OUG, stim ca dl Dragnea care are un dosar penal, o condamnare penala, a pus presiune pe dl Grindeanu. Dl Grindeanu avea toate mijloacele sa se opuna. Nu a facut-o. A fost laş. A pus interesele sefului sau de partid in fata intereselor tarii si pentru asta si-a pierdut increderea.
  • Nu este un simplu concept abstract. De incredere depinde viitorul Romaniei, siguranta nationala a Romaniei si evolutia economica viitoare a Romaniei. Vi-l inchipuiti pe dl Grindeanu discutand cu dna cancelar Merkel de la egal la egal pe chestiuni privind interesul Romaniei? Nu, pt ca si-a pierdut increderea. De incredere au nevoie si investitorii ca sa creeze locuri de munca.
  • De incredere au nevoie si bancile si fondurile care in momentul asta imprumuta Ro la cea mai mica rata din istorie, de incredere are nevoie si CE pentru a derula fonduri europene in Romania. Acest guvern din pacate si-a pierdut increderea. Mai ales, de incredere au nevoie tinerii care se gandesc daca sa continue in Romania sau sa plece din aceasta tara. Cu stupoare am observat saptamana trecuta ca multi oameni si-au pus intrebarea daca sa plece din Romania fata de socul pe care saptamana trecuta Guvernul Grindeanu l-a produs.
  • Aceasta decizie pe care o vom lua va fi judecata si de istorie, de copiii si nepotii nostri. Istoria va retine din acest ani aspiratia societatii catre normalitate, catre respectarea legii, depolitizarea administratiei publice, si o presiune a unui grup de putere care doreste sa confiste pentru el resursele publice. Istoria va retine punctele critice ale acestui conflict social. Intotdeauna on conlifctele publice, strada a avut dreptate. Si in acest moment sutele de mii de oameni care au protestat si protesteaza au dreptate. Trebuie sa fim recunoscatori ca au iesit ei si au reusit sa indrepte grava iresponsabilitate acestui guvern.
  • Stiu ca exista o puternica presiune asupra dvs pt sustinerea acestui guvern. Stiu ca adevaratul autor al acestei crize ar fi in stare sa arunce in aer Romania pentru a scapa de dosarele sale.

UPDATE 13.00 Raluca Turcan (PNL): Noaptea ca hotii a devenit sloganul Dragnea-Grindeanu-Tariceanu/ Parlamentarii PNL-USR au aprins luminiţele de la telefoane 

"Ma tem ca problema e la dvs si doar la dvs. Aceasta motiune de cenzura este o sanctiune politica la adresa unui comportament de guvernare incceptabil in UE. Noaptea ca hotii a devenit sloganul Dragnea-Grindeanu-Tariceanu. Este sloganul unei democratii originale pe care domnii amintiti incearca sa o instaureze in România, o democratie reinterpretata in cheie infractionala si care pretinde ca in baza unui vot popular orice este permis, ordonante croite pentru clientela politica"

UPDATE 12.50 Liviu Dragnea: Moţiunea de cenzură, o notă de subsol la discursul "slab şi răutăcios" al lui Iohannis

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, la dezbaterea moţiunii de cenzură depusă de opoziţie împotriva Guvernului Grindeanu, că această moţiune de cenzură reprezintă o notă de subsol la discursul "slab şi răutăcios" al şefului statului Klaus Iohannis, ţinut în plen cu o zi înainte.

"Aţi depus o moţiune politicianistă, ipocrită, inutilă, care exprimă exasperant nemulţumirea că aţi pierdut alegerile. Această moţiune de cenzură este o notă de subsol la discusul slab şi răutăcios de ieri al preşedintelui Klaus Iohannis", a spus Dragnea.

El a acuzat faptul că PNL şi USR, alături de preşedintele Iohannis, sunt interesaţi de recâştigarea rapidă a unui "biet capital politic", asumându-şi riscul să dezbine România.

"Faptul că partide întregi se pun la remorca unui singur om e îngrijorător, dar ne vom obişnui. PSD a mai guvernat în momente dificile", a mai spus Dragnea.

El le-a cerut celor din opoziţie să nu "condamne" România la instabilitate şi să "lase" Guvernul Grindeanu să guverneze.

Sumarul declaraţiei:

  •  Eu vroiam sa intreb cand s-a vb despre Ordonanta rusinii, a fost vb de Ord Pruna prin care s-au modificat art din Codul Penal in 24 de ore? Tot cu privire la adoptarea acelei ordonante, am vazut si eu ca multi altii dupa ce s-a facut publica stenograma ca nu au fost puse in practica toate deciziile CCR. Cum si-a permis acel guvern si acea dna ministru sa hotarasca care din deciziile CCR sa fie puse in practica si care nu si la sugestia cui?
  • Marturisesc ca m-am asteptat cel putin de la politicienii din PNL la mai multa intelepciune in aceste momente dificile. Ne-am inselat. Si PNL si USR din pacate alaturi de presedintele Iohannis se pare ca nu sunt interestai decat de recastigarea rapida a unui biet capital politic asumand-si riscul sa dezbine Români.
  • Ati depus o moţiune politicianista ipocrita, inutila care exprima exasperant ca ati pierdut alegerile. Aceasta motiune nu este decat o nota de subsol la discursul slab si rautacius de ieri la discursul lui KLaus Iohannis. Faptul ca partide intregi se pun la remorca unui om este o mare dezamagire.
  • Lasati guvernul sa guverneze. Intrebul nostru program a fost contestat de dvs inainte de a fi aplicat. A fost contestat, dar votat de romani.
  • Guvernul a inteles mesajul oamenilor care au iesit in strada si a deciz sa retraga oug. Guvernul va lua si alte masuri. Sper ca sunteti constienti cu totii ca daca guvernul nu a adoptat aceste modificari asta nu inseamna ca ele nu trebuiesc facute. Ele treb facute cat mai curand de judecatorii din Romania pt a feri oamenii de o justitie ndepreata. Pt Codul Penal zdrentuit de peste 100 de decizii ale CCR, cine isi asuma raspunderea? Cei care au lucrat inainte ca acest poriect sa vina la vot?

UPDATE 12.48 După ce i-a dat cuvântul liderul PNL Cătălin Predoiu, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a menţionat că îi dă cuvântul ca drept la replică însă scade din timpul PNL. Tăriceanu ameninţă cu ieşirea din sală a celor care vociferează: "Încurcaţi locurile, aici este Parlament, nu stadionul municipal"

Cătălin Predoiu (PNL) : "Ordonanţa ruşinii a fost de transparentă încât i s-a văzut şi Teleormanul"

  • Nu ma indoiesc ca in ultima vreme ati studiat cateva articole legate de dreptul penal. Ceea ce nu stiti legat de Coduri e ca cateva au fost invalidate la CCR. Din ele foarte multe au fost elaborate impreuna, aici in Camera.
  • Codurile raman unele dintre putinele proiecter concretizate in România si trebuie sa le aparam. Spre deosebire de Ordonanţa rusinii, codurile au fost dezbatute aici in Parlament, in Comisii.
  • A fost o dezbatere, asta e democratia de care vorbiţi? Asta e spiritul de toleranta pe care l-ati invocat? Am sa continui. Spre deosebire de ordonanta rusinii, codurile au fost facute transparent, în vazul tuturor. Ordonanta Rusinii a fost asa de transparenta ca i s-a vazut Teleormanul iar poporul a fost asa de hotarat ca nu se mai vad nici frunzele la morcovi.

UPDATE 12.40 Grindeanu: Iohannis se agaţă de protestele românilor pentru a-şi reface credibilitatea

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, miercuri, în timpul dezbaterilor moţiunii de cenzură, că, prin discursul său, preşedintele Klaus Iohannis se agaţă de protestele românilor pentru a-şi reface credibilitatea şi pentru a avea, cât mai repede, "guvernul meu".

"Aţi auzit ieri discursul preşedintelui României. Dincolo de lozinci şi încercarea de a se agăţa de protestele românilor pentru a-şi reface credibilitatea, cred că a reieşit un lucru destul de clar - dorinţa arzătoare a preşedintelui Iohannis să pună cât mai degrabă, din nou, guvernul Meu", a spus Sorin Grindeanu.

El a mai spus că Guvernul Cioloş va fi reţinut de istorie drept "guvernul Zero".

"Eu cred că avem o datorie faţă de încrederea populară pe care am câştigat-o la urne şi că trebuie să ne asumăm în continuare guvernarea acestei ţări. Vă rog să nu acceptaţi acest joc şi să nu mai cădem o dată în această capcană. Sper ca astăzi să tranşăm lucrurile şi să ne întoarcem la treabă", a mai spus premierul Grindeanu.

Cele mai importante declaraţii ale Premierului Grindeanu:

  • Ieri in parlament am aprobat bugetul pt anul 2017.Va multumesc cu aceasta ocazie pentru efortul pe care l-ati depus in aceste zile. Stiu ca nu e usor si apreciez straduinta dvs din comsii pe acest subiect. Avem un bug care aduce prosperitate romanilor. Avem toate parghiile necesare pt a implementa programul de guvernare pe care românii l-au votat intr-o proporitie covarsitoare. Astazi avem ocazia de a ne vedea din nou si asta la o luna de la instalarea actualului guvern.  Opozitia a depus o motiune de cenzura.
  • E greu sa nu remarc ca aceasta motiune nu mai are obiect. În primul rand mă aşteptam la o abordare profesionista din partea PNL atunci cand vine vorba de lucruri serioase. Dumnealor l-au gasit de cuviinta sa l trimita pe Catalin Pedoiu sa sustina aceasta motiune. Vb de un fost ministru al justitiei care a elaborat doua legi fundsamentale pe care CCR le-a amendat de nenumărate ori.
  • Domnule Predoiu si stimati colegi din PNL, nu a fost niciodata vb de o o ordonanta pe gratiere. Colegii liberali au dat socoteala cu varf si indesat la alegerile din 11 decembrie. Ma uit la parlamentarii USR care au sustinut acest demers, poarte lipsa de experienta si avantul i-au facut sa se asocieze cu un partid pe care pana mai ieri il criticau cu vehementa. Aveam asteptari mult mai mari de la aceasta genereatie de noi politicieni evnita in parlament. Cred ca si-au propus sa salveze Ro prin somn, altfel nu pot sa inteleg cum poti sa dormi in parlam cand dezbatem bugetul României.
  • Primarii şi presedinţii de consilii judetene vor sa faca ceva bun pt comunitatile noi. De aceea, vor sa vina la Buc pt proiecte si finantari. La fel ca si dvs, parlamentarii alesi in decdembrie, acesti oameni au proiecte, dar au nevoie de bani ca sa le implementeze. Pentru drumuri, infrastructura, scoli, gradinite, pt o viata mai buna pt romani. Am irosit deja prea mult timp si energie pt alte lucruri. E timpul sa ne intoarcem la ceea ce aveam de facut cu adevărat pentru oameni.

UPDATE 12.20 Şedinţa în care se dezbate şi votează moţiunea de cenzură cu care se confruntă guvernul Grindeanu a început miercuri, la şedinţă fiind prezenţi 379 de senatori şi deputaţi, din totalul de 464 de parlamentari.

Şedinţa, la care participă premierul Sorin Grindeanu, secondat de membri ai Executivului, este condusă de preşedinţii celor două camere ale Parlamentului, Călin Popescu Tăriceanu şi Liviu Dragnea.

Moţiunea de cenzură discutată, miercuri, este susţinută şi de PMP, iar UDMR a anunţat că se va abţine de la vot.

Dezbaterea cu privire la moţiunea de cenzură va începe la ora 12.00, în plenul reunit, iar Sorin Grindeanu va susţine, la început, un discurs.

Moţiunea de cenzură depusă de PNL şi USR a fost citită, luni, în plenul reunit al Parlamentului, de către deputatul PNL Cătălin Predoiu, vicepreşedinte al Camerei, PMP anunţând că 25 de parlamentari vor susţine demersul opoziţiei.

"Sub masca respectării unor decizii ale unor instanţe interne sau internaţionale, guvernul girat de domnii Dragnea şi Tăriceanu, lovesc în ceea ce înseamnă siguranţa românilor şi a intereselor lor legitime", susţine PNL, în moţiunea de cenzură intitulată "Guvernul Grindeanu – Guvernul Sfidării Naţionale. Nu legalizaţi furtul în România", citită în plen de vicepreşedintele Camerei, Cătălin Predoiu.

Preşedintele executiv al PMP, Eugen Tomac, a anunţat în şedinţa de plen că PMP susţine moţiunea de cenzură, afirmând că demersului opoziţiei se alătură 25 de parlamentari PMP.

La începutul şedinţei USR a propus o sesiune de declaraţii politice pe tema protestelor din sală, însă, preşedintele de şedinţă, deputatul PSD Gabriel Vlase a refuzat propunerea, afirmând că "plenul nu poate vota ceva împotriva Regulamentului".

340 de parlamentari au fost prezenţi la citirea în plen a moţiunii de cenzură.

UPDATE 12:22 Şedinţa în care se dezbate şi votează moţiunea de cenzură a început

Şedinţa în care se dezbate şi votează moţiunea de cenzură cu care se confruntă guvernul Grindeanu a început miercuri, la şedinţă fiind prezenţi 379 de senatori şi deputaţi, din totalul de 464 de parlamentari.

Şedinţa, la care participă premierul Sorin Grindeanu, secondat de membri ai Executivului, este condusă de preşedinţii celor două camere ale Parlamentului, Călin Popescu Tăriceanu şi Liviu Dragnea.

Moţiunea de cenzură, iniţiată de PNL-USR şi susţinută de PMP, a fost provocată de modificările la legile penale promovate de guvern.

La distribuirea mandatelor pentru Camera Deputaţilor, PSD a primit 154 de mandate, UDMR-21, ALDE- 20, iar PNL-69, USR- 30, PMP-18. Un număr de 17 mandate au fost atribuite minorităţilor. La distribuirea mandatelor pentru Senat, PSD a primit 67 de mandate, ALDE-9, UDMR-9, iar PNL- 30, USR-13, PMP-8.

"Sub masca respectării unor decizii ale unor instanţe interne sau internaţionale, guvernul girat de domnii Dragnea şi Tăriceanu, lovesc în ceea ce înseamnă siguranţa românilor şi a intereselor lor legitime", susţine PNL, în moţiunea de cenzură intitulată "Guvernul Grindeanu – Guvernul Sfidării Naţionale. Nu legalizaţi furtul în România", citită în plen de vicepreşedintele Camerei, Cătălin Predoiu.

Preşedintele executiv al PMP, Eugen Tomac, a anunţat în şedinţa de plen că PMP susţine moţiunea de cenzură, afirmând că demersului opoziţiei se alătură 25 de parlamentari PMP.

Parlamentarii UDMR vor participa la dezbaterea moţiunii de cenzură, însă nu vor vota nici împotrivă, nici pentru demiterea guvernului Grindeanu, liderul Uniunii, Kelemen Hunor, afirmând că, deşi au un protocol de colaborare parlamentară, guvernul Grindeanu a făcut "greşeli majore".

Premierul Sorin Grindeanu a declarat duminică seara că moţiunea de cenzură depusă de opoziţie nu va trece în Parlament, întrucât PSD şi ALDE deţin o majoritate solidă în acest moment.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici