Politic

Zgonea către Dragnea: PSD nu merită să ducă povara unei imagini afectate de problemele unor lideri

Preşedintele executiv al PSD, Valeriu Zgonea, îi transmite liderului partidului, Liviu Dragnea, că viitorul PSD nu trebuie să fie periclitat de interese personale sau de grup, acuzându-l că aruncă în mod iresponsabil în spatele sutelor de mii de membri problemele sale cu legea.

Piedone şi-a depus din nou candidatura pentru Primăria sectorului 4

Fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu Piedone şi-a depus sâmbătă candidatura pentru Primăria sectorului 4 cu 5.600 de semnături din partea Partidului Puterii Umaniste, a precizat duminică purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral din sectorul 4.

În fiecare judeţ va fi construit câte un cămin pentru bâtrâni

Cinci deputaţi PSD au iniţiat un proiect de lege prin care vor fi înfiinţate cămine pentru persoane în vârstă la nivelul fiecărui judeţ pentru că legislaţia actuală nu prevede această obligativitate, iar dreptul la protecţie socială a persoanelor în vârstă nu poate fi garantat.

Gorghiu: Le cer comisiilor de control ale SRI şi SIE să facă puţină lumină printre acoperiţii PSD

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu afirmă că acuzaţiile lansate de fostul premier Victor Ponta pe tema ofiţerilor acoperiţi ''sau nu'' care urmăresc să preia puterea în PSD ar trebui investigate de comisiile parlamentare de control ale SRI şi SIE.

Turcescu: Stăm bine cu strânsul de semnături, luni îmi depun candidatura

Candidatul PMP la Primăria Capitalei, Robert Turcescu, a declarat sâmbătă că strânsul semnăturilor decurge bine şi că luni îşi va depune candidatura, după ce duminică va avea loc o şedinţă la partid pentru evaluarea numărului de semnături.

Predoiu: E absolut firească reacţia preşedintelui, ce face Dragnea e sfidare la adresa justiţiei

Reacţia preşedintelui Klaus Iohannis, care i-a cerut preşedintelui PSD să demisioneze după condamnare, este "absolut firească", iar faptul că Liviu Dragnea nu demisionează este "o sfidare" la adresa justiţiei, a declarat sâmbătă candidatul PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Predoiu.

Ponta: Când am scris despre ”ofiţeri” m-am referit la un vicepreşedinte PSD, fost ministru

Fostul premier Victor Ponta precizează că atunci când a scris despre ofiţeri acoperiţi sau nu care ar dori să preia PSD nu se referea la numărul 2 din partid, Valeriu Zgonea, ci la un vicepreşedinte care a făcut parte din Guvern.

Proiect: Profesorii cu 25 de ani experienţă se pot pensiona mai devreme sau îşi pot reduce programul

Mai mulţi senatori PSD au depus la Senat două proiecte, aflate în dezbatere publică, pentru modificarea Legii educaţiei, prin care profesorii cu peste 25 de ani de experienţă îşi pot reduce programul cu două ore pe săptămână sau se pot pensiona la cerere cu trei ani mai devreme.

Macovei: Furtul de voturi ar trebui să însemne sfârşitul carierei pentru orice politician, USL, părtaşă

Furtul de voturi ar trebui să însemne sfârşitul carierei pentru orice politician, afirmă europarlamentarul Monica Macovei, învinduindu-l nu doar pe liderul PSD, Liviu Dragnea, dar şi fostul PNL, parte a USL.

Proiect: Condiţii dure pentru străinii care vor să cumpere terenuri agricole în România

Străinii pot cumpăra terenuri agricole în România doar dacă îndeplinesc o serie de condiţii, cum ar fi să le păstreze destinţia, să aibă un procent mare de angajaţi români sau să nu aibă activităţi cu companii offshore, potrivit unui proiect de lege susţinut de 23 de parlamentari PNL.

Iohannis: Liviu Dragnea ar trebui să se retragă. I-am comunicat această opinie

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a anunţat vineri seara că, pentru sănătatea sistemului politic românesc, Liviu Dragnea ar trebui să se retragă şi că i-a "comunicat această opinie"

Turcescu: Doar eu şi Codruţa Kovesi am cerut MApN retragerea gradului

Candidatul PMP la Capitală, Robert Turcescu, a declarat, vineri, că alături de procurorul şef al DNA a cerut MApN retragerea gradului care i-a fost acordat, afirmând că sunt singurii care au adresat această solicitare din 2.000 de persoane şi că va semna declaraţia de integritate.

Nicuşor Dan, candidat USB: Îi solicit doamnei Firea să se delimiteze de conducerea penală a PSD

Candidatul Uniunii Salvaţi Bucureştiul, Nicuşor Dan, i-a cerut contracandidatei sale, Gabriela Firea, să se delimiteze public "de conducerea penală a PSD dacă într-adevăr doreşte, în mod onest, voturile bucureştenilor".

Tăriceanu: Procesul intentat lui Liviu Dragnea, ca şi decizia ÎCCJ, sunt acţiuni eminamente politice

Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a afirmat vineri că procesul intentat preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, şi decizia în acest caz sunt "acţiuni eminamente politice" şi vor să inducă ideea că la "referendumul din 2012, românii nu l-au vrut demis pe Băsescu".

Şefii PSD Argeş şi Piteşti nu ştiu despre condamnarea lui Dragnea: ”Nu-mi stă mintea la aşa ceva”

Preşedinţii PSD Argeş şi PSD Piteşti, Şerban Valeca, respectiv Cristian Gentea, au susţinut, vineri după-amiază, că nu sunt la curent cu decizia instanţei în cazul lui Liviu Dragnea, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Predoiu: Candidaţii PSD, în frunte cu Gabriela Firea, sunt candidaţi marionetă ai unor infractori

Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Predoiu, a comentat refuzul de a demisiona al liderului PSD, condamnat definitiv, făcând trimitere la contracandidatul său, Gabriela Firea, că este candidatul marionetă al unor infractori.

Traian Băsescu despre sentinţa lui Dragnea: Este mai grav să furi voturi decât să dai pui

Preşedintele PMP Traian Băsescu a declarat, vineri, cu privire la decizia ÎCCJ în cazul liderului PSD Liviu Dragnea, că ''este mult mai grav'' să furi voturi decât să dai pui, afirmând că nu este o supriză ca la PSD să candideze politicieni puşi sub urmărire penală sau condamnaţi.

Ministrul Justiţiei a trimis propunerea pentru funcţia de Procuror General către Klaus Iohannis

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a transmis vineri propunerea pentru funcţia de Procuror General către preşedintele Klaus Iohannis, după ce Consiliul Superior al Magistraturii a dat aviz pozitiv după interviul susţinut de Augustin Lazăr.

Guvernul: E nepotrivită şi nefondată acuzaţia de implicare sau de neimplicare în problema TVR

Guvernul consideră "nepotrivită şi nefondată" acuzaţia de implicare sau de neimplicare în gestionarea situaţiei TVR, amintind că a trimis Parlamentului încă din martie propunerile de modificare a cadrului legal astfel încât să se restructureze televiziunea publică şi să poată fi ajutată financiar.

Zgonea i-a cerut lui Dragnea demisia. Cei doi au avut o întâlnire după Comitetul Executiv – surse

Preşedintele executiv al PSD, Valeriu Zgonea, i-a cerut vineri liderului partidului, Liviu Dragnea, să demisioneze de la şefia PSD, au declarat pentru MEDIAFAX surse din partid.

Omar Hayssam rămâne fără cetăţenia română. Cererea SRI a fost acceptată

Comisia din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie (ANC) a decis, vineri, că se impune ca lui Omar Hayssam să îi fie retrasă cetăţenia română, raportul fiind trimis spre aprobare preşedintelui ANC.

Robert Turcescu, susţinut de PMP în cursa pentru Primăria Capitalei. Băsescu: Dosarul m-a obligat să renunţ la candidatură

Robert Turcescu este candidatul susţinut de partidul condus de Traian Băsescu în cursa pentru Primăria Capitalei.

Zgonea a părăsit furios sediul PSD, spunând că se gândeşte până luni dacă demisionează din funcţii

Preşedintele executiv al PSD, Valeriu Zgonea, a părăsit vineri furios sediul PSD după şedinţa Comitetului Executiv, declarând că va decide luni dacă va renunţa la funcţiile deţinute în partid.

Liviu Dragnea: Partidul a decis aproape în unanimitate să rămân la şefia PSD. Discuţia, reluată după locale

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri că partidul a decis ''aproape'' în unanimitate ca el să rămână la conducerea social-democraţilor pentru a gestiona campania electorală, precizând că discuţia va fi reluată după alegerile locale.

Iohannis a promulgat legea privind schimbul de informaţii financiare pentru prevenirea fraudelor

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului multilateral al autorităţilor competente pentru schimb automat de informaţii privind conturi financiare, semnat la Berlin la 29 octombrie 2014.

PSRO şi-a lansat candidaţii pentru Capitală în Cişmigiu: ”Contraoferta, slăbuţă. Predoiu are un avantaj”

Partidul condus de senatorul Mircea Geoană, PSRO, şi-a lansat vineri la prânz candidaţii pentru primăriile din Bucureşti în Parcul Cişmigiu, în faţa clădirii Primăriei Bucureşti, aflată încă în proces de renovare.

Geoană: Dragnea are o singură soluţie, să demisioneze din fruntea PSD

Liviu Dragnea ar trebui să demisioneze din funcţia de preşedinte al PSD, după sentinţa pe care a primit-o, dar nu există "un personaj suficient de puternic" printre social-democraţi care să conducă partidul, a afirmat vineri preşedintele PSRO, Mircea Geaoană.

Klemm: Principala ameninţare pentru NATO vine din Rusia

Ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, a afirmat, vineri, la Timişoara, că principala ameninţare la adresa NATO vine din Rusia, Statele Unite şi România urmând să continue colaborarea pentru promovarea securităţii celor două ţări, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Prima reacţie a lui Liviu Dragnea după sentinţă: Vorbim după Comitetul Executiv – VIDEO

Liviu Dragnea a declarat că va face mai multe precizări cu privire la sentinţa definitivă din dosarul Referedumului la finalul şedinţei Comitetului Executiv, care începe la ora transmiterii ştirii, la sediul PSD.

Cezar Preda: PNL cere demisia lui Dragnea. Induce ideea că infractorii pot conduce instituţii democratice

PNL a cerut, vineri, demisia preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, în urma deciziei definitive a ÎCCJ, afirmând că menţinerea acestuia în funcţie induce în spaţiul public ideea că infractorii pot conduce instituţii democratice de forţă cum sunt partidele politice.

Gigel Ştirbu, PNL: Guvernul Cioloş poartă responsabilitatea enormă a situaţiei în care a ajuns TVR

Preşedinte Comisia pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor, Gigel Ştirbu, PNL, susţine că Guvernul Cioloş ''poartă responsabilitatea enormă'' a situaţiei în care este televiziunea publică.

Liviu Dragnea, condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul Referendumului. Lider PSD: „Suntem înmărmuriţi”

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul Referendumului, decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie fiind una definitivă.

Petre Tobă: Întâlnirea cu Adrian Duicu nu a avut loc în cabinetul fostului premier

Ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, a declarat joi, la Curtea de Apel Bucureşti, unde a fost audiat în dosarul lui Adrian Duicu, că a avut o întâlnire cu Duicu în incinta Palatului Victoria însă aceasta nu s-a desfăşurat în biroul fostului premier, Victor Ponta.

Săftoiu: Să nu ascundem chiar toate greşelile sub preş. Cu Predoiu, electoratul PNL se întoarce acasă

Prim-vicepreşedintele PNL Adriana Săftoiu a declarat vineri la RFI că alegerea lui Marian Munteanu drept candidat "a creat o problemă", dar se arată convinsă că, prin nominalizarea lui Cătălin Predoiu, "electoratul PNL se întoarce acasă".

Vanghelie strânge semnături pentru candidatura sa la alegerile din iunie

Fostul primar PSD Marian Vanghelie a declarat, pentru Mediafax, că strânge semnături pentru a-şi depune candidatura la alegerile locale, fie ca independent, fie din partea partidului său, PDS.

Dragnea află astăzi sentinţa în dosarul Referendumului. Liderii PSD s-au reunit la sediul central al partidului în aşteptarea sentinţei

Liderii PSD s-au reunit la sediul central în ziua în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dă sentinţa în Dosarul Referendumul, liderul partidului, Liviu Dragnea, fiind condamnat în primă instanţă la un an cu suspendare.

Ministrul Muncii: Ordonanţa privind salarizarea, în dezbatere la mijlocul lui mai. Nu ne concentrăm pe sporuri

Ordonanţa de urgenţă care va reglementa sistemul salariilor bugetarilor va fi pusă în dezbatere publică la 15 mai, iar noua abordare se va concentra pe salariile de bază, nu pe sporuri şi indemnizaţii, a declarat ministrul Muncii, Dragoş Pâslaru, vineri, după şedinţa Consiliului Naţional Tripartit.

Deputatul Alexandru Nazare, credit de 90.000 de lei pentru a-şi finanţa campania la sectorul 1

Candidatul PNL la Primăria sectorului 1, deputatul Alexandru Nazare, a declarat, vineri, că a făcut un credit de 90.000 de lei pentru a-şi finanţa campania electorală, afirmând că schimbarea legislaţiei privind finanţarea campaniilor electorale este binevenită.

Petre Tobă, audiat de instanţă, ca martor, în dosarul lui Adrian Duicu

Ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, a fost citat ca martor, de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, pentru a fi audiat în dosarul în care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, este judecat pentru mai multe infracţiuni de corupţie.

Cioloş: Redemarăm procesul de elaborare al OUG pentru salarizarea bugetară cu accent pe baza grilei

Premierul Dacian Cioloş a afirmat vineri că vrea să "reseteze" cadrul de lucru şi să "redemareze" procesul de elaborare a unei ordonanţe de urgenţă care să nu vizeze atât o schimbare a legii salarizării actuale, cât o corectare a ei, cu accent pe baza grilei, dar numai în limitele bugetului.